3,463 matches
-
sânului. Atunci, mirosind-o la ceafă, am recunoscut-o încă o dată. Era femeia cu carnea dulce, pe care am întâlnit-o foarte rar, de care nu mă voi putea sătura niciodată. Era femeia bestie, pe care o ling și o scuip și în al cărei sex aș vrea să-mi putrezească inima, după ultima ei bătaie. Căci ea nu e ca Zitta, care nu miroase a nimic și simte totuși dorința să-și ungă trupul cu mirodenii. Femeia cu carnea dulce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
în cămașă și pantalonași albi din madepolon. - De mine ți-ai bătut joc în grădina publică, la zece pași de paznic, pe pajiște, câinește, fără să-mi spui cine ești, unde stai și cum te chemă, zise a patra, îndârjită, scuipându-mă între ochii rămași întredeschiși. Ah, da! Asta-i Trude și înțeleg de ce mă scuipă: - Nu acolo, s-a văitat atunci, când diavolul întruchipat în țap mi se opintise cu fruntea în fese. Una după cealaltă, ele se cufundă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
publică, la zece pași de paznic, pe pajiște, câinește, fără să-mi spui cine ești, unde stai și cum te chemă, zise a patra, îndârjită, scuipându-mă între ochii rămași întredeschiși. Ah, da! Asta-i Trude și înțeleg de ce mă scuipă: - Nu acolo, s-a văitat atunci, când diavolul întruchipat în țap mi se opintise cu fruntea în fese. Una după cealaltă, ele se cufundă în tapet, fără urmă, în vreme ce prin ușa pe care Moartea o lăsase larg căscată, sosesc Bianca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
fost născute cu adevărat pentru mine, m-au uitat chiar din primele momente de după fiecare despărțire. În cenușiul București, lipit cu tălpile de el ca sticletele sălbatic prins în cleiul pus lângă momeală, m-am smuncit, fluturând o aripă oloagă, scuipând în mâna plină de iubire a omului milos, care cu vorba blajină a încercat să desferece poarta de ramă a splendidei mele izolări. Și mai urâtă este moartea în toamna mohorâtă a marelui oraș, când orientul scăldat de soare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
groasă și decolorată, îi rânjesc niște buze ca o rană crudă. Gingiile stâlcite îi sunt însemnate pe alocuri cu câte un dinte strâmb și galben. Când are de spus ceva, își dezlipește buzele, ca să întindă între ele o ață de scuipat. De când nu ne-am văzut, ciuperca din spatele urechii i s-a mărit cât țelina și supurează. Un craniu pleșuv, lațe blonde la ceafă, un ochi bulbucat și celălalt pătat de albeață, completează fizicul amicului meu. Zaharia nu e prost. Amarnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
după înfățișare. El rumegă cuvântul îndelung și-l rostește rar și greu, de neclintit. Îl întreb: „Câți morți ai măsurat și câte coșciuge ai împlinit, ca să-ți ridici casele tale?” Zaharia își dezlipește buzele de carne crudă, rupe ața de scuipat și râde bleg. Tace mereu și rumegă răspunsul. - Dacă s-ar putea să le transporți „dincolo”, zic eu. - „La viață mă gândesc, zice el, nu la moarte. Că după ce-oi muri, praful și pulberea se va alege din mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
din crăpătura însângerată. Tzindl i l-a băgat însă mai înspre cerul gurii. Din pricina asta, scroafa nu mai poate măcina porumbul. Privesc pe rând ambele animale. Scroafa grohăie mânjită de sânge până la ochi, în timp ce Johann Tzindl trage din pipa stinsă, scuipă în lături, și-mi vorbește de vaca lui: „Era prea mică și taurul căpățânos, îmi explică el cazul, cu mâna vârâtă între nasturii închiși ai scurtei. Fătase cu greu vițelul și totuși vaca n-avea liniște. Îl lingea de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Sinidis. Îl voi urî până la moarte, scrâșni el, cu toate că mi-a turnat între dinții încleștați, două păhărele de coniac, și mă ținuse o săptămână împlinită în ambulanța batalionului, până la convalescență. Amintindu-mi de maiorul Plaschke, simt și azi nevoia să scuip în obrajii lui, sfârtecați de spadă. Îl disprețuiesc fiindcă avea țeasta plină cu beton armat, în locul creierilor, și pentru că nu știuse să citească nimic în privirea blajină a nevinovatului trompet, Chihaia Gheorghe. Comandantul celui de-al treilea batalion de atac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Prietenul meu preferă să prindă femei. Le hipnotizează cu ochii lui ca de pisică, și după ce le sparge în patruzeci de bucățele, le lasă repetente. Câte una dintre ele se ucide, în vreme ce altele, descoperindu-i la timp nebunia moștenită, îl scuipă între ochi, și strigă după ajutor, smucindu-se din plasa lui fatală. În asemenea împrejurări, amicul meu se autoanalizează și, de odată, dezolat, și plictisit, vrea să moară. Câteodată cred că nu glumește. Sunt oarecum impresionat chiar, de moartea violentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sau să zicem „mărar”, ca și ceașca și mărarul să devină expresii triviale. ...Cuget câteodată foarte neliniștit, la orgoliul meu care ar putea fi călcat în picioare, dacă, prin absurd, Gloria va înțelege într-o zi, că borșul în care scuipă câteodată, e sângele ce mi se scurge în porții cotidiene. „Alerg spre Gloria. Iau primul tren, mă desluși Ferdinand Sinidis, continuând să-și strângă rufăria. Vina catastrofei o port întreagă. Gloria nu putea respira înălțată și singură ca floarea reginei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
-i brațul gol, întins de-a lungul trupului acoperit, și sărutându-i mâna. „Domnule Bonciu, îmi spuse la plecare Ferdinand Sinidis, - mă preocupă o invenție cu adevărat impresionantă. Este vorba de un pistol automat, care la o apăsare pe trăgaci, scuipă ca o mitralieră, douăzeci de gloanțe. Ioșca mi-a făgăduit un asemenea exemplar, dar minte... A mințit din leagăn... De altfel, de când mi-a furat pijamaua de postav cărămiziu cu lampasurile și brandenburgurile de mătase, nu mai are cutezanța să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
spre stânga, subliniată de becuri electrice În timp de pace, abia dacă se zărește. Din când În când, ușile de la King’s Head și Eight Bells, cârciumile de la colțul lui Cheyene Walk cu Cheyene Row, se deschid și se Închid, scuipând zgomot de glasuri și muzică de pian În aerul umed al nopții. Conform tradiției, programul a fost prelungit, În ciuda Îngrijorării manifestate la nivel oficial față de efectul consumului excesiv de alcool asupra efortului de război (The Times afirmă că familia regală a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
actorii care jucau rolurile Începură să citească monoton, bâlbâit, ca niște copii scoși la lecție În fața clasei, cu capetele aplecate și ochii În jos, asupra paginilor. Nici cei care le urmară nu se descurcară mai bine. Se repeziră asupra replicilor, scuipându-le parcă abia așteptau să le termine mai repede. Se Încurcau În sintaxă și puneau accentele unde nu trebuie, sau uitau complet de ele. Mai presus de orice altceva, nu reușeau deloc să arate că ar fi găsit povestea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
le mai trece prin minte în viitor sau poate chiar mâine, ca pedeapsă care ne vrea binele? De asemenea, ca nefumător virtuos, care ar fi renunțat la timp la scrisul obsesiv, aș tuși mai puțin, n-ar trebui să mai scuip flegmă cu dâre cenușii prin ea și, cu un picior stâng lipsit de dureri, aș sta mai bine pe picioare... Să lăsăm asta! Încă nefumător fiind - sau la scurt timp după ce am căzut pradă neîntreruptei plăceri - am învățat, sub supravegherea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
onorariu cu mult mai mare: basmul meu despre lapte, care a avut parte de o difuzare masivă și a venit să confirme aprecierea profetică a lui Gottfried Benn la adresa poeziilor mele: „O să scrie proză mai târziu...“ Olivetti, însă, încă mai scuipa poezie după poezie. Îmi găsisem tonul, sau un ton vagabondând parcă fără stăpân mă găsise pe mine. Poeziile zăceau adunate într-o mapă din care, într-o bună zi, Anna și - aflată la noi în vizită - sora mea au ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Retiro și a tret să iau mărfaru dă la 23 și-un pol În loc să mă hurduc În ăl din față. Deși știam totu ca pe apă, În droașcă i-am tot dat cu buchiseala din almanah. Niște nătărăi făcuți grămadă scuipa parole dă cum se bătuse Millonarios versus Chacarita Juniors, și mă scotea din săriți care, mă jur pe mama, nici măcar nu știau vro iotă dă football. Am sărit din teleguță la Belgrano R. Quinta ie la vreo treișpe străzi dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
pățit. I-a murit soția, emigranta pe care i-o trimiseseră pachet din Italia. Abia de-o cunoștea. Îți vine să crezi că un bărbat de talia Comandorului Își poate pierde mințile din așa ceva? Dă-te la o parte, să scuip. După același Anglada, nici moartea prietenului său Isidoro Fosco nu-i dădea pace. Dar eu nu cred, nici chiar dacă ar sta scris În almanah. Pe vremea când el era un simplu gunoier, contele, consul și milionar, nu-i dădea decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Da dă ce n-a lăsat să plătească altu oalile care iel le-a ciobit? Un gagiu d-acolo niciodată nu-și vinde pontu. De-ați fi văzut ce chestie nașpa a pățit Zarlenga. A dat dân umeri și-a scuipat parcă nu iera la el acas. S-a potolit pă loc și să făcuse visător; m-am prins c-o lăsase mai moale, pencă Îi iera teamă, nu?, că, de-i dădea ăle cuvenite, mai mulți avea să ne facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
care, de, știe cum să s-adune sub ceru liber În primu patio, să tragă la măsea mate și la creieraș - planuri dă bătăi. Chiar că ie bătăi În toată regula, ce mai, și ăl mai țanțoș dân parcare, dacă scuipă niscaiva vorbe pă bune, și-a luat lecția, că dacă Îl află șpionând Îl fac bucăți-bucățele ca pă Meccano. Iera acolo, cum s-ar zice, toată troika, brelanu pilangiilor: Zarlenga, Musante și Renovales. Da nu să șucărise și asta aproa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
duhovnicu la sechestrați, Mauro Morpurgo, zis Golgota, Aldo Aldobrandi, Harlechinu Morții, o să cadă unu după altu, fieștecare după puteri. A avut don César motivu lui să-mi zică, dând cu pumnu d-a Împuținat cristalurile: „Pentru dușmani, nema justiție“. A scuipat vorbele așa dă plesnit, că iera să să Înece cu dopu care Îl șterpelise pă post dă biscuit. Da tot a urlat: — Un kil dă molan! A fost fulgeru care a luminat bezna. Am mișculat niscaiva picăturici colorate Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
o garnitură dă cuie, care le-am bătut cu foarte bun-gust În bordură. De parcă nu vream, i-am arătat lu protectoru meu acel capolavoro. Dedulcindu-se, ăla și-a Înfipt un dinte În ea, care a cedat naintea halelii. A scuipat o singură parolă masculă, s-a pus În picioare cât iera dă estraplat și, cu flinta În dreapta, mi-a dat poroncă să cânt ultimu Ave Maria. Să mă fi vizionat cum boceam. Nu știu dacă dân dispreț sau milă, il
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
m-auză baronu. Jacqueline s-a ițit Înfășată În halatu dă baie. Am dat, așa cum cerea situațea, să mă bâigui; apoi i-am cântat că ieram dator să-i spui cevașilea așa monstruos că vorbele nici nu voia să să scuipe. Cerându-i iertare pentru Îndrăzneli, i-am zis, da nainte am Închis ușa, că domnu bunicu ei, și gata m-am blocat. Ea s-a pus pă râs, a privit la cornuri și la ceașcă și mi-a ciripit: „Tre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
care-i faci cu ochiu - că onibuzu ardea chiar ca un spiedo a lu Perosio. Ha, ha, ha. Io ieram indiferent, fudul, da procesu iera Înuntru. Tu, care Înregistrezi cu dalta p-ăi doi creieri fiecare parolă care io o scuip dân molari, poate că-ți amintești dă camionagiu, care a fost pă juma cămilă cu ăla din omnibuz. Mă-nțelegi, din scăfârliele lu ăi mai lincși dântre noi nu pleca gându că namila o să-și acopere fieșcare alianță cu lacrimogenu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
să ne obosim până acolo, că doar stai la doi pași. I-am Înțeles punctu dă vedere, da lozinca mea ie să nu dau napoi. În Constituție, am zis, poimâine În cabina doi. De nu, n-accept nici un firfiric. Am scuipat parolele inexorabile, mi-am dat lustru la dinți cu fața dă masă prăzulie, mi-am plombat-o cu al doilea hau-hau și, fără baremi să-i dau mâna, am ieșit pă repede nainte, ca unu care Îi ie teamă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
m-a primit cu un surâs glacear. Io am bănuit că Îi iera frică să nu vin să-l sâcâi cu cinebijuteria. Cu aia, i-am luat luat peatra dă pă inemă. — Domne, i-am zis, vin ca domn să scuip o trosneală. Ai să socoți singur cât face; În ăl mai rău caz, mă consol pă jumate cu siguranța că mi-am făcut datoria. Mă inspiră, Îți sunt veridic, pruritu că o să câștig pretenia la toată S.U.P.A. Domnu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]