112,413 matches
-
Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea. Mihail Ștefănescu este, de asemenea, și dirijorul corului Carmina Coziae, parte a Filarmonicii de stat. Ceea ce a întemeiat el - și ce s-a făcut sub bagheta lui și ceea ce face și astăzi vor dăinui decenii, secole, chiar.” ... Nu puteam scăpa concertul de a doua zi: 30 septembrie, ora 19:00. O colaborare între Filarmonica din Râm nic și Orchestra Simfonică a Filarmo nicii „Mihai Jora” din Bacău. Concert Bicentenar Verdi Wagner, cu o suită din celebrele
Printr-un hazard, în vizită la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea. In: Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/100_a_125]
-
deduce că autorul n-a neglijat nimic din ce este esențial în istoria artei persuasiunii, nici actualizările cu trimiteri precise la mediul social, cultural și politic universal și românesc. Este bine citit subtextul ironic al spusei lui Renan, la finele secolului al XIX-lea, cum că "retorica este singura eroare a grecilor". Slujindu-se de subtilitatea ironiei, gânditorul francez își comunica oblic opinia despre decăderea artei oratorice în vremea sa. Cu profit se citesc paginile economic scrise despre domeniile tradiționale în
Retorică și politică by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10093_a_11418]
-
măsură să explice mecanismele vieții politice românești, esența relațiilor sociale, modalitățile de petrecere a timpului liber, gradul de cultură, tipul de umor practicat și, mai presus de toate, profilul psihologic al diverselor categorii sociale în pragul intrării într-un nou secol. Văzuți în contextul timpului lor prezent toți acești oameni care populează scrisul lui Caragiale, oferă dincolo de amuzament, șansa de a intui arhitectura socială și specificul relațiilor umane din epocă. Ceea ce s-a spus însă mai puțin este faptul că piesele
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
autorului nu este focalizată exclusiv pe personalitatea și faptele femeilor. Personajele puternice, singurele cu drept de acțiune din scrisul lui Caragiale, sunt bărbații, fapt în măsură să spună ceva și despre rolul secundar al femeii în societatea românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Schițele Adrianei Bittel din volumul Cum încărunțește o blondă. Povestiri din secolul trecut (o antologie cuprinzând texte publicate în cărțile de povestiri Somnul după naștere și Iulia în iulie) au, mutatis
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
personalitatea și faptele femeilor. Personajele puternice, singurele cu drept de acțiune din scrisul lui Caragiale, sunt bărbații, fapt în măsură să spună ceva și despre rolul secundar al femeii în societatea românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Schițele Adrianei Bittel din volumul Cum încărunțește o blondă. Povestiri din secolul trecut (o antologie cuprinzând texte publicate în cărțile de povestiri Somnul după naștere și Iulia în iulie) au, mutatis mutandi, pentru România deceniului nouă al
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
sunt bărbații, fapt în măsură să spună ceva și despre rolul secundar al femeii în societatea românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Schițele Adrianei Bittel din volumul Cum încărunțește o blondă. Povestiri din secolul trecut (o antologie cuprinzând texte publicate în cărțile de povestiri Somnul după naștere și Iulia în iulie) au, mutatis mutandi, pentru România deceniului nouă al secolului trecut, rolul pe care l-au avut schițele lui Caragiale pentru România de la sfârșitul
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
al XX-lea. Schițele Adrianei Bittel din volumul Cum încărunțește o blondă. Povestiri din secolul trecut (o antologie cuprinzând texte publicate în cărțile de povestiri Somnul după naștere și Iulia în iulie) au, mutatis mutandi, pentru România deceniului nouă al secolului trecut, rolul pe care l-au avut schițele lui Caragiale pentru România de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Adriana Bittel realizează o cronică vie a anilor '80 din care nu lipsesc "simțul enorm și văzul monstruos" ale lui Caragiale, dar
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
trecut (o antologie cuprinzând texte publicate în cărțile de povestiri Somnul după naștere și Iulia în iulie) au, mutatis mutandi, pentru România deceniului nouă al secolului trecut, rolul pe care l-au avut schițele lui Caragiale pentru România de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Adriana Bittel realizează o cronică vie a anilor '80 din care nu lipsesc "simțul enorm și văzul monstruos" ale lui Caragiale, dar nici un anumit lirism ori rețetele literare ale de acum celebrei generații '80. Și pentru ca replica
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
banalul cotidian, tentația intertextualității. Rafinamentul scriiturii și prim planul oferit personajelor feminine fac însă ca vocea sa epică să fie inconfundabilă, perfect individualizată la nivelul generației și chiar în cadrul mai larg al literaturii române. Cum încărunțește o blondă. Povestiri din secolul trecut este o excelentă frescă a anilor de sfârșit ai comunismului românesc (combinație de Stalin și Caragiale, cum bine s-a spus) realizată prin prisma destinului unor femei. O replică postmodernă la Momentele și schițele lui Caragiale în care lumea
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
florile cu cupa buldozerului, sau e ca și cum ai vrea să faci incizii extrem de fine nu cu bisturiul, ci cu drujba. Numai că pe cît de veche este această problemă pe atît de longevivă este istoria recrudescențelor ei, dovadă că, în secolul XX, un Tudor Vianu era frămîntat la rîndul lui tocmai de rezolvarea aceleiași probleme. Cum poate așadar un om care folosește termeni generali să descrie o realitate a cărei existență, fiind unică în individualitatea ei, nu poate fi redusă la
Aporiile rațiunii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10104_a_11429]
-
triste și nu rare cazuri când aceștia se dovedesc antisociali. Teoretic, ar fi de crezut că numărul de modest înzestrați îl întrece copios pe cel al mediocrilor, iar aceștia, covârșitor, pe acela al supraînzestraților. Statisticile produc cifre alarmante pentru începuturile secolului XXI, privind predominanța sărăciei în lume și a rupe din context problema înzestrării spirituale de aceea a mizeriei, ar însemna a pune totul pe seama factorilor geografico-istorici, socotind omul la scara plantelor și a animalelor. Ca să nu mai vorbim că oricare
Meritocratia hotiei by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10113_a_11438]
-
ideologia postmodernă, prin Lyotard, o combate drept structura metadiscursivă și anume aserțiunea - lucrarea muzicală postmodernă este narativa. Ofr, chiar acest narativism muzical (de substanță clasică sau romantică) s-a dorit a fi depășit încă în programul primei avangarde de la începutul secolului XX. În fapt nu este vorba, din nou, decât despre o sumă simptomatologica, parțială, fragmentată și eterogena, cu exemplificări din orientări conceptuale disparate și generații diferite de muzicieni și, evident, de o relevanță relativă, problema identificării unui principiu coordonator fiind
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ideologică și estetică între modernism și postmodernism o putem reprezenta în limitele esteticii rupturii<footnote Fenomenul rupturii reprezintă o trăsătură distinctă a ultimei modernități (a treia) prin care aceasta se diferențiază de valorile estetice-stilistice ale romantismului muzical la început de secol XX. Același algoritm al rupturii definește și diferențierea postmodernismului de modernism la nivelul anilor '60 ai aceluiași secol. Însă, chiar dacă vorbim despre același mecanism prin care noul se detașează de vechi, în fapt este vorba despre două fenomene diferite. În
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
o trăsătură distinctă a ultimei modernități (a treia) prin care aceasta se diferențiază de valorile estetice-stilistice ale romantismului muzical la început de secol XX. Același algoritm al rupturii definește și diferențierea postmodernismului de modernism la nivelul anilor '60 ai aceluiași secol. Însă, chiar dacă vorbim despre același mecanism prin care noul se detașează de vechi, în fapt este vorba despre două fenomene diferite. În termenii modernismului ruptură se impune ca o departajare exclusivista radicală și totală de valorile trecutului, pe când în termenii
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
lucruri înainte și după aceste determinante mutative devine cu atât mai vizibilă, dat fiind și cumulul evenimentelor social-politice care au co-determinat producerea unei transformări radicale în primul rând în imaginarul colectiv. Imaginea câmpului activităților artistice-muzicale în al șaselea deceniu al secolului XX este una prin definitie eterogena (a) atât prin multitudinea curentelor și orientărilor care grupează în jurul lor mai mulți compozitori (spre exemplu, pan-serialismul, experimentalismul, minimalismul) sau concepții care înglobează "genomurile" mai multor imagini stilistice (Stravinski, Ligeti sau Stockhausen), cât
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
fiind diferențiate în mai multe filoane conceptuale-estetice, dintre care putem deduce cel puțin patru tipologii principale: - prima tradiție, cu cea mai întinsă linie de continuitate; în contextul progresismului avangardist își adjudeca titulatura de orientarea moderată sau tributara concepțiilor stilistice ale secolului XIX (clasicismul vienez și romantismul austro-german, școlile naționale europene și începutul modernismului muzical): - filonul tonalității la Rachmaninov și neo-tonalismul la Prokofiev, Șostakovici, Hindemith, Orff, Britten, dar și filonul modal la Debussy<footnote Înrâurirea modala se prezintă la Debussy că una
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
von Mekk, mecenata anonimă a lui Ceaikovski. footnote>, - susținut de către filonul neo-modal la Bartók sau Messiaen; - a doua tradiție: - un prim filon al tradiției avangardista propriu-zisă, opțiunea atonalistă diferențiind-o de tradiția moderată neo-tonală, cu un start la începutul de secol XX (Schoenberg, Berg și Webern, Stravinski), care se edifica și culminează că filon conceptual principal - pan-serialismul, al întregului modernism muzical la P. Boulez, L. Nono, M. Babbitt sau K. Stockhausen; - un al doilea filon avangardist și non-tonal deopotrivă, îl
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
muzical la P. Boulez, L. Nono, M. Babbitt sau K. Stockhausen; - un al doilea filon avangardist și non-tonal deopotrivă, îl reprezintă tradiția experimentalista (muzică concretă / acusmatică, muzica electronică, muzica aleatorica, muzica intuitivă, stocastica și minimalistă) debutând și el la începutul secolului XX, în atmosferă efervescenta a schimbării de paradigmă (epistemologica și estetică) și a mutațiilor în câmpul existenței sociale (Luigi Russolo, Charles Ives, Ruth Crawford, Henry Cowell și Edgar Varèse. Aici s-ar încadra o a doua generație - P. Schaeffer-P. Henry
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
acest sens, chiar dacă revoluția atonala schoenbergiană s-a impus prin repudierea radicală a trecutului tonal, acest fapt nu a semnificat în nici un caz încetarea practicarii muzicii tonale. Tradiția tonala a persistat, chiar dacă nu într-un prim-plan privilegiat, precum în secolele anterioare și continuă să persiste prin ofertanta și potențialul soluțiilor pe care le oferă în plan conceptual deja la nivelul istoric al postmodernității. Putem presupune că amândouă tradițiile (tonala, precum și cea atonala) depășesc limită anului '68 și își continuă existența
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
creștere în volum (cantitatea tipologiilor formale, de gen, expresiei, a conținuturilor), expansiune că suprafață (geografic), diversificare tipologica și interferență între structurile și tipologiile deja existente. Câmpul practicilor artistice muzicale evoluează în virtutea unei expansiuni permanentizate determinând la nivelul anilor '60 ai secolului trecut o „suprapopulare” tipologica și, drept consecință, o autentică "inflație identitara" a muzicii, fenoment definit, spre exemplu, drept sfârșit al artei de către filosoful și criticul de artă american Arthur Coleman Danto<footnote Arthur Coleman Danto, "Après la fin de l
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de configurații. 2. A doua ipoteza poate avea câștig de cauză atunci când încercăm să ne reprezentăm postmodernitatea drept consecință a dispersiei ultimei avangarde (anii '50-'60) în calitatea ei de "port-drapel" al celei de a treia modernități (1890-anii '60 ai secolului XX)<footnote Pentru a evita confuzia cu perioadele istoriei culturale a Europei am adoptat următoarele departajări începând cu Renașterea că prima epoca de tip modern (laic) în opoziție cu Evul Mediu religios: 1. Prima modernitate - Renaștere-Baroc (1450-1600 - 1750) - emergentă laicității
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
dominantă în gândirea filosofica, 2. A doua modernitate, cu origini în Iluminismul francez - Clasicism-Romantism (1750-1890), ideile de emancipare socială, încrederea în puterea rațiunii și științei drept garanți ai unui viitor mai bun și 3. A treia modernitate (1890-anii '60 ai secolului XX), revoluția industrială, multiple schimbări de paradigmă în filosofie, știința, arta. În cadrul ultimei modernități (muzicale) deosebim trei etape ale curentelor avangardiste: 1. Prima avangardă - 1890-1918 - antebelica, 2. A doua avangardă (1918-1940-'45) - interbelică și 3. A treia avangardă (1945-anii '60
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
3. Ambiguitatea ca instrument euristic în inventarea unei postmodernități accesibile Traiectoria ideatica parcursă în paginile precedente determina o deplasare a privirii de la încercarea sistematizării tuturor practicilor muzicale existente în perioada intitulată postmodernitate (cu un început emergent în anii '60 ai secolului XX) înspre identificarea unor practici muzicale explicit postmoderne, care într-un mod evident ar "întrupa" suma însușirilor specifice ale acestei perioade. Aparent, o asemenea întreprindere nu ar fi una imposibilă, atâta timp cât există modele de interdeterminare între un canon ideologic (de
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
o continuare (evoluata și transformată) a minimalismului, un minimalism postmodern(izat), sau ca definire generală a situației după sfârșitul minimalismului<footnote Că explicitare a acestei idei sunt relevante două citate din textul lui Robert Fink: (1) "Proiectul modernist al acestui secol a fost definitivat, cu aproximare, în anii șaizeci în fenomenul minimalismului că apogeu al modernismului (s.n. - O.G.), ca o reușită în deconstrucția muzicii până la semnificanții ei de bază: pulsația, acordul, sonoritatea. Muzică anilor șaptezeci a marcat începutul perioadei postmoderne
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
1991) de John Corigliano, The Death of Klinghoffer (1991) de John Adams, genul de operă multimedia - The Fatal Fall (1992) de Terry Riley, King of Hearts de Michael Torke (difuzată în Marea Britanie în februarie 1995) etc. Evenimentele primului deceniu al secolului XXI reprezintă în opinia noastră o tematizare de maxim interes analitic, deoarece însăși natură spațiului cultural - elementele acestuia, dar în special relațiile de interdeterminare directă sau cu diverse grade de mediere, presupun, propun și, în același timp, permit și îndeamnă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]