3,720 matches
-
pălăria și să se închine... Apoi treierișul, carele cu grâu care ne intrau în curte, numeroase, nu se mai terminau, apoi prima pâine din grâul nou care ne îmbăta cu mirosul ei... Mă apropiam de sfârșit și îmi părea rău. Sfâșiasem miracolul... Mă simțeam bătrân... Cartea nu era întreagă, ceva lipsea din ea, eroul meu nu era fericit și nu eram nici eu... Nu-mi plăcea sentimentul care mă stăpânea, că atât de tânăr, lăsam în urmă părinți și frați, casa
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
tot. "Ce-o mai fi, mi-am spus resemnat, o să mai vedem. O să scrii ceva care să te facă să te simți din nou suveran peste eroii tăi ca la început, când ai scris Calul dacă vrei să nu mai sfâșii miracolele. Dă-i acum drumul la această carte." Și am scos manuscrisul din sertar și am început din nou să lucrez la el. Era primăvara lui '55. Lipseau legături dintre principalele scene, însuși conflictul nu avea relief pregnant... Dar ce
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
În cineva? - Diana, nu te mai necăji, a fost o Întâmplare! Și mie mi-a făcut o impresie frumoasă, Lucas. Apreciază, totuși, că a fost un om cinstit și ți-a spus! - Tu nu Înțelegi că Îmi plăcea? Mi-a sfâșiat sufletul! Dacă știam că este Însurat nu mai acceptam invitația la discotecă. - Nu mai vorbi așa! S-a purtat frumos cu tine, te-a respectat! spuse colega ei. O să treacă și o să iei această Întâmplare ca pe o nouă experiență
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
putea face față monstrului aflat de cealaltă parte a falezei. Era o creatură insensibilă, masivă și complet lipsită de inteligență care va da înapoi în fața loviturilor sale, dar care va sfârși prin a pune ghearele pe el și-l va sfâșia în bucăți. El putea numai să spere. Avea șanse să o facă să se îndepărteze, dar nu îi stătea în putere să o ucidă. Disperat, se ghemui și mai mult. Dorea cu ardoare să evite o luptă. Schimbarea avu loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
ai avut tu, dar tot nu i-am ieșit din vorbă. Am plecat de la casa mea cu fruntea sus. Varvara nu ridica ochii din podea. Nu-și privi o clipă mama. Își potolea lacrimile. Vorbele reci ale Rariței o sfâșiau. Nu credea că mama sa e în stare să spuie cuvintele acelea. Bătrâna își aranjă cu o mână părul ca nourii de vară de sub batic. O privi tăios pe fiica sa. Nu poate să o strângă în brațe, nu poate
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
mă batjocorească, și uneori le auzeam cum râd. Atunci îmi spuneam: "De m-ar lovi și de m-ar scuipa în obraz", dar râsul lor asta și făcea, râsul lor întors către mine cu dinți și cu tăișuri care mă sfâșiau, și cât de dulci îmi păreau batjocura și suferința! Duhovnicul meu nu știa ce să mai creadă când mă auzea învinuindu-mă întruna: "Nu, fiule, n-ai dreptate, în tine sunt și multe lucruri bune!" Lucruri bune! În mine nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
câine, îmi țin făgăduiala, acum du-te, or să te învețe ei minte", și m-au învățat, ei sunt ca soarele, care arde ziua întreagă, strălucitor și mândru, ca soarele care mă arde acum atât de tare, atât de tare, sfâșiindu-mă cu lăncile lui fierbinți țâșnite din pământ, să mă adăpostesc, să mă adăpostesc repede, sub stânca cea mare, până nu-mi pierd mințile. Ce umbră răcoroasă! Cum de se poate trăi în orașul de sare, în adâncul acelei căldări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
biruit, ei nu-s de ajuns de răi și n-or să știe să se poarte ca niște stăpâni, vor spune iar că trebuie să fim tot mai buni, și iarăși milioane de oameni vor sta între bine și rău, sfâșiați de îndoială, buimaci, o, idole de ce m-ai părăsit? Iată sfârșitul, mi-e sete, trupul îmi arde, o beznă adâncă îmi umple ochii. Ce vis lung, atât de lung, mă trezesc, nu, voi muri, se ivesc zorile, cea dintâi rază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
parcă toată ziua ar fi cărat bolovani. Ar fi dorit să ia parte la discuție, ca altădată, dar nu îndrăznea, de teamă să nu observe ceilalți cât de false și nesincere îi sunt vorbele. Frica aceasta îl chinuia neîncetat, îi sfâșia sufletul, fără să i se poată împotrivi. Avea impresia că se află pe marginea unei prăpăstii și nu cutează să se uite în adâncimea care totuși îl ispitește din ce în ce mai stăruitor. ― Izbânda trebuie să vie! glăsui Gross, patetic, gesticulând și cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
împotriva unor eventuale bănuieli de complicitate. 11 Câmpul de luptă, pustiu și tăcut, se legăna în ceața înserării. Stepa părăginită se desfășura nemărginită, netedă ca o foaie de hârtie de împachetat, boțită și pătată, înțepată cu copaci răzleți, desfrunziți și sfâșiați de obuze. Pozițiile se desenau ca niște dungi mohorâte, tremurate, cârligate și capricioase, fără început și fără sfârșit. În apropierea bateriei, Bologa se opri căutând, în zigzagul de șanțuri, postul cel mai înalt de observație, unde a fost și azi-noapte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că vede pâlnia de pământ împroșcînd în beznă. " Iată că au început să dumice înfanteria!" ― îngînă disperat, simțindu-și creierul gol ca un burete uscat. Mai trecu un răstimp. Primprejur obuzele cădeau tot mai des. Apoi un țiuit prelung îi sfâșie urechile. Avu o strângere de inimă și gândul fulgerător: "Asta-i pentru mine!" În față, numai la câțiva pași, se despică cerul, și un vârtej cumplit smulse coperișul observatorului. Apostol primi un cuțit în piept și o lovitură în cască
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și i-a pus iarăși în fierbere toate gândurile de atunci. A avut câteva clipe de neliniște, ca un fața unei vedenii dojenitoare. Pe urmă, vreo trei zile, gândurile, dezlănțuite dintr-o toropeală prelungă, l-au chinuit și i-au sfâșiat sufletul. Își zicea că toate sforțările lui de a ocoli soarta s-au zdrobit și că de azi încolo numai moartea l-ar mai putea mântui... Moartea însă îl îngrozea acuma mai mult chiar decât perspectiva de a trebui să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cutare lucru și e rău dacă faci cutare. Și, în schema lui, acel cineva vrea să vâre cu sila sufletele vii, să le încătușeze, parcă viața s-ar modela după dorințele sau concluziile cuiva. Dar viața merge mereu înainte, nepăsătoare, sfâșiind nu numai sistemele savanților, ci chiar mințile oamenilor, plăsmuind în fiece clipă situații noi, idei noi, pe care fantezia liliputană omenească niciodată nu le va putea înțelege și cu atât mai puțin prevedea. Un capriciu al vieții a pus față
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai jos, despărțindu-se de creier pentru totdeauna... Ce minunat ar fi, excelență, dacă inima și creierul ar fi rămas împreună, îngemănate, să nu facă niciodată inima ce nu vrea creierul și mai cu seamă creierul să nu facă ce sfâșie inima! Generalul se uită câteva momente la Bologa, apoi la ceilalți, apoi râse cu poftă, cu gura căscată, cu mustățile zbârlite, încît fața i se încreți ca o coajă de nucă stricată. ― Foarte... foarte... interesant! mormăi dânsul râzând. Pe urmă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dorind să-și bată joc de tine, te-a trimis deodată în fața românilor tăi... N-am să uit niciodată disperarea ta când te-am întîlnit în curtea generalului, pe frontul rusesc, îți aduci aminte... Bietul tău șovinism te chinuia, îți sfâșia inima și căuta ceva!... Ai fi ucis bucuros și cu entuziasm o mie de muscali sau italieni, numai să nu fii silit a trage în ai tăi... Aici ți s-ar părea o crimă să omori, pe când aiurea, oriunde, ți-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Vreau să cred... și uneori îmi simt ființa curată și primitoare ca un potir! Dar zadarnic implor și zadarnic bat la toate porțile, nimeni nu-mi răspunde!... Cred, cred, părinte! Toate fibrele inimii mele numai credință râvnesc, chiar când mă sfâșie îndoielile și întrebările!... M-am războit cu ispitirile urii și le-am izgonit din sufletul meu... Sunt în stare să mă umilesc, să mă înjosesc și să-mi presar cenușă pe cap, numai să dobândesc un strop de credință neclintită
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și brăzdați de nădușeală, parc-ar fi plâns. Pe când telefonistul răcnea în aparat, aghiotantul își curmă deodată imputările și, punând mâna pe brațul lui Varga, murmură cu alt glas, aproape mirat: ― Se vede c-a umblat prin sârme... Și-a sfâșiat hainele... Poate să fie zdrelit? Varga se uită repede la Bologa, încruntînd sprâncenele, și șopti cu o strângere de umeri: ― Poate... Atunci Apostol, ca și cum ar fi simțit privirile, ridică ochii spre dânșii. Varga întoarse capul și trecu lângă telefonist. ― Sunt
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
filmare! Sandu ronțăie din bucata de pastramă și strânge paharul Între degete. Ăia de la pedele s-au retras din sală când cu moțiunea de cenzură, se cred pe tarlaua lor, au căpătat curaj. Ceilați, opozabilii, se mănâncă Între ei, se sfâșie, nu se coalizează, nu se Încheagă, ca să zic așa, Își dau la gioale și strigă că Băselu’ este pericolul suprem. O fi, că și eu așa gândesc, da fără coaliție se cheamă că nu avem nici opoziție. Și fără opoziție
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
{EminescuOpIV 3} FRUMOASĂ-I... În lacul cel verde și lin Resfrînge-se cerul senin, Cu norii cei albi de argint, Cu soarele nori sfâșiind. Dumbrava cea verde pe mal S-oglindă în umedul val, O stâncă stârpită de ger Înalț-a ei frunte spre cer. Pe stânca sfărmată mă sui, Gândirilor aripi le pui; De-acolo cu ochiul uimit Eu caut colo-n răsărit
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
împlu dorinți nemărginite Ca marea de adânce cu valur-le uimite. {EminescuOpIV 158} Ce sufletu-i dorește se-ntreabă și nu știe, Se uită-n stele, -n lună, ce ca un vis de-argint Cu fața ei cea blondă lungi nourii sfâșie Și visuri lungi gândirea i-o-mbată și i-o mint. Aripa unui înger el simte că-l mângâie Și neteda lui frunte o-atinge tremurând - Și gâtul ăstui înger ar vrea ca să-l cuprinză, Cu el să sboare-n țara
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
el luase o bucată, Își face din ea luntre, ce luneca pe val, A mărei unde-albastre alunecă-nspumate Și-l duc în leagăn dulce, prin cânturi de pe mal. Din insule bogate cu mari grădini de laur, Lebede argintoase aripele-ntinzînd Veneau sfâșiind apa la luntrea lui de aur Și se-nhămau la dănsa și o trăgeau cântând. {EminescuOpIV 170} Bătrînu-n manta-i albă înfășurat visează Iar lebede-argintoase luntrea bogată trag, Al valurilor cântec pe el îl salutează - Pe fruntea-i împletită e-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ramură de fag. Plutind cu repejune sub palida lumină A lunei, ți se pare al mării Dumnezeu, Cântat de îmmiirea valurilor senină Și îngînat de lebezi în dulce visul său. Luntrea, un vis de aur, pânza albastră-a mării O sfâșie - și-aproape ea vine-acum de mal, Un mal de pietre suie, de stânci frânte rebele, Ce stau lovind cu poala în înspumatul val. Acolo printre stînce bătrâne și schelete, Un templu în ruină, de apă înnecat, Pe jumătate murii și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ei șele Innocența-i sângerează, i se-ntunecă-mprejur. Ține mult această dulce, amoroasă nerozie. Al ei suflet se topește de-ntunericul molatec, Simte pare c-o pătrunde un piron roș de jeratec, 140Ce-o omoară ș-o turbează, o-ndeliră ș-o sfâșie. Ochișorii și-i închise, ca topită stă acum Și în vocea ei muiată pipăește nențeles. El o mîngîe, o-ncredință, că de cer a fost trimes Și menit ca s-o iubească și să-i joace dulcea glumă. "Tu! - ea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
astăzi te mângâie, Iar mâne te ucide. Cu-același râs pe buză Ea azi ascultă șoapta-ți de-amor să o auză, Iar mâni cu mii propuneri te chinue și știe 10Că orice nerv în tine îl rumpe și-l sfâșie. Comediantă veche ca lumea - comedie Ea joacă azi - juca-va de astăzi ani o mie, Cu-aceeași mască mândră, netedă, mișcătoare - Și cel iubit de dânsa azi râde, mâne moare. 15Și astă nerozie, cruzime întrupată, În lumea cea de chinuri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ca străvezie iesme, Cu sunetul de pasuri s-aducă pasul numa, Pe corpuri albe haina de diamantică brumă 295Să scânteie în umbră, să spânzure feeric - Treceți încet prin aer călcând pe întuneric. (El se uită pe mare) Din insule bogate sfâșiind apa iese O luntre cu vântrele ce spânzură sumese. Se leagăn-visătorii copaci de chiparos Cu frunza lor cea neagră uitîndu-se în jos În ape... Iar prin crenge de-un verde-adînc de jale Se-oglindă-n apa-albastră de aur portocale, {EminescuOpIV 307} Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]