4,031 matches
-
mers, avea interior bogat, fără știința luxului, și oferea prăjituri nemțești, din care Aglae mânca bine, cu multe laude. Fetiței lui Iorgu, Lucica, fată care împerechea caracterele rasei germane și ale celei eline, având păr blond în cozi, ochi albaștri, sprâncenele negre, îmbinate, și nas drept, Aglae îi aduse fel de fel de nimicuri, cărora le dădea o valoare istorică prin cuvintele: "Așa purtau fetele pe vremea mea!" Titi făcu portretele doamnei Iorgu și Luciei, spre încîntarea mai ales a celei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu-i placi. Știi, băiatul ăsta e puțin sub conducerea mea morală, eu îi dau directive în viață, așa că m-ascultă, se lasă sugestionat. Hai să provocăm o întîlnire... - N-ai decât, zise Toader, n-are ce strica. Stănică încruntă sprâncenele în chip de adâncă meditație, apoi zise hotărît: - S-a făcut. În curând aveți știri de la mine. Oprește, mă,că mă dau jos. Trăsura trasă de cei doi cai lucioși ajunsese în dreptul bisericii Sfântul Gheorghe. Stănică întinse mâna spre tovarășul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
arătătoarelor, apoi îi frecă de câteva ori bărbia cu G. Călinescu dosul palmei, îi ciupi de câteva ori gușa, îi masă obrajii de la nas spre gura, de la nas spre tâmple, sub ureche, și apoi îi frecă cu degetele porțiunea dintre sprâncene. - Apoi, iubită domnișoară, procedați la gresarea obrazuluicu cremă. Eu v-aș recomanda însă un lichid gras, compus din ulei de parafină, ulei de ricin, ulei de migdale dulci, untdelemn și ulei de mușețel. De dat ușor cu un tampon de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
unei stări confuzionale severe. Glasul său toropit pluti deci, ca o peliculă de ulei, prin Cabinetul de Desăvârșire Psihică. Primul front al mareei abia umezi piepții hainelor celor din jur. Următoarele cinci, șase valuri plezniră, cu crestele intonației lui uleioase, sprâncenele și gurile întredeschise ale Consultantei și pe cea a neastâmpăratului taximetrist. - Păi să vă spun... Ar fi fost și greu... să admit... în urmă cu 22 de luni... că, la originea tuturor dezagrementelor prin care voi fi târât... va fi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și funcționarii, tăbărau muieri și lucrători de la nouă străzi distanță să-i pipăie, cu palmele bătătorite, armăturile patului de internat și să se intereseze de debutul operei sale, așteptau oțărîți sau stingheriți, mutîndu-se de pe un picior pe altul, ridicîndu-și sprâncenele interogativ atunci când izbuteau să-i capteze privirea și obligîndu-l și pe el să salte a neputință din umeri, fluturîndu-le pe sub nasuri extremitatea respectivă, înmîloșită și împuțicită de muci, da' ce era nebun să scrie cu degetul ăla?!... Pe cinstea noastră
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a avut un profesor cum n-a mai întâlnit în viața lui! Nu își amintește cu plăcere de el, era profesorul de matematici Neacșu Vasile, mic, chel, cu un neg uriaș de culoarea pielii în vârful nasului coroiat și mare, sprâncenele incolore, ochi albaștri spălăciți și buze mai mult decât senzuale pentru un bărbat, iar când se uita la Stani, parcă nu îl privea. Din prima oră îi trimite la frizer pe majoritatea băieților, cu scopul urgent să se întoarcă la
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
prieten, așa că doar părțile bune le recunosc, deși acele diviziuni din fiecare om fac diferențele și se întrevăd de când suntem copii. Laur este un tânăr de statură medie, subțirel, cu trăsături plăcute, frunte înaltă și puțin teșită, fața prelungă, sprâncenele bogate vag unite cu câțiva perișori aurii ascund ochii albaștri tulburători, adânci și visători; nasul lung, ușor acvilin și buzele subțiri demonstrează încăpățânare, bărbia e despicată de o linie, ușor perceptibilă, agil și sigur pe el; nu este un vorbăreț
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
le botezase copiii. Cât șezuse singur u fusese mai greu. Ținea și o nevastă slută, de vorbea și nu mai isprăvea. El, mut. Când ieșea o vorbă din gura lui, răsărea soarele. Înmormântase mulți, era singur, sărac și silnic. Între sprâncenele negre i se săpase semnul posomorârii. Avea ochii duși în fundul capului. În ei mocnea mereu un foc neostenit. Iute și mânios, nu se lăsa înșelat la socoteli. Când se mai întindea câte unul la vorbă, ridica o palmă grea. Era
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
albastră... Armonistul umflă burduful și ascultă o clipă tactul țambalului. Unul dintre vioriști, rosti, întîi pe șoptite, apoi mai tare: 34 Mândro, subțirea în trup, Ce frumoasă te-ai făcut, Cu ochi negri de ochit, Cu gura de ceruit Și sprâncene de-amăgit... Atât i-a trebuit dogarului. Era canonit rău de băutură. S-a tras și brutarul lângă el și le-a cerut să-i cânte Colo-n vii la Drăgășani. Guristul știa oful nașului. Cu el petrecuse la toate
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
gunoierilor. Mirosea a iarbă proaspătă și soarele sclipea încă în geamurile murdare. Aglaia tot mai trăncănea. Lina o privi ostenită. Avea o fată slabă și oacheșă, uscată de vânt, numai ochii vii, negri și mici jucau tot timpul sub niște sprâncene dese, ascuțite. Gura ei ca o pungă se deschidea și se închidea fără încetare. Când râdea, i se vedeau dinții rari, pe care muierea îi ascundea cu un bariz ce-i ținea capul înfășurat. Vițe cenușii de păr îi scăpau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
e mic și fără minte, Prăpădește gloanțe multe, Ia patagda, patagda, patagda... Lângă el pe peticul bătătorit se adunau piesele de doi lei, grămadă. Paraschiv avea mână bună. Luase de trei ori și ăl bătrui se uită la el pe sub sprîncene: - Ai fermece-n labă, le potrivești, ai? Aruncară de câte două ori. Bozoncea pierdea și fuma otărît, trăgând fumuri dese pe nas, dintr-o Mărășească. Până spre ziuă, tot Gheorghe îi lăsă lefteri. Oacă adormise lângă ei și se zbuciuma în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
țuicii sau vreun cunoscut. Treceau groapa în faietoane înalte, pline de garnițe cu lapte, descălecau din fugă, priponeau caii lor voinici de stâlpii gardului și intrau în prăvălie, vorbind în gura mare. Chipeși oameni, os de domn, nu altceva; aveau sprâncene parcă desenate cu linia și gurile pline, sănătoase. Purtau căciuli încă, deși iarna trecuse, miloase și bogate, din piele de oaie dobrogeană ori de astrahan. Îmbrăcămintea le era amestecată. Sub dulămile aspre de postav ascundeau cojoace albe și în picioare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Pandele rostise cu lene: - După câte înțeleg eu, ți-ai făcut și casă... - Da, casă de zid, cârciumă în față, odăi de dormit, magazii, tot, o mulțime de parale m-a costat. - Așa e când faci avere... Și râse mîngîindu-și sprâncenele subțiri. - Am vândut vinul, cu ce mi-a mai adus muierea, tot în cărămizi am băgat. Socoteala n-a prea ieșit. Se oprise puțin, să vadă dacă jupânul pricepuse. Cam greu, că acesta se gândea la altele. El tot bătea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ochi ne vedem, Altă putere n-avem. Dac-aș avea eu putere, Te-aș face de-o tabachere, Tabachere cu capac, Să te port la sfn cu drag. Tabachere de argint, Amândoi ne-am potrivit, Și la ochi și la sprâncene, Ca doi porumbei la pene. Tabachere de mărgele, Să te țin la sfn la piele, Tabachere de-alpaca, Tu ai fost gagica mea. Cârcotașul scoase o țigară și-o aprinse. O clipă, flacăra chibritului îi lumină fața. - Asta-i halește
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să mănînc? - Îți dau, sigur că-ți dau, făcu Bică-Jumate gânditor, și dacă-ți dau, acuma trebuie să-ți fac și case? Iar voise să plece. Sluga, nimic. - Domnu Bică, cinci sute de lei nu-i cine știe ce... Jupânul a ridicat sprâncenele mirat. Parcă nu-i venea să creadă că aude bine. - I-auzi colo! Ce spui? De ce nu mai aștepți să strângi și restul care-ți trebuie? - Nu se poate. Mi-a spus unul de la primărie că dacă nu cumpăr acum
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o dată "Dumnezeu să-l ierte" pe răposat și au plecat. La masă rămăseseră vecinii, cu Aglaia, Tilică, nevasta lui Stere și vreo câțiva zidari. Babele, și ele în capul mesei. Lângă văduvă ședeau frații lui Gogu, duhoși, nici nu ridicau sprâncenele din farfurii. Vorbeau: - Om liniștit, Gogu, nu zicea el nici dă-te mai încolo! - -La luat Dumnezeu, că așa e el: îi strânge pe ăi buni! - Acu ramaseși singură, coană Florico... Tilică o privea cu coada ochiului. Își aducea aminte
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
bustul în mărime naturală a unui copil ca de vro optsprezece ani, cu păr negru și lung, cu buzele subțiri și roze, cu fața fină și albă ca {EminescuOpVII 96} taiată-n marmură și cu niște ochi albaștri mari sub mari sprâncene și gene lungi negre. Ochii cei albaștri ai copilului erau așa de străluciți, de un colorit. atât de limpede și senin, încît păreau că privesc cu inocența, cu dulceața lor mai femeiască asupra spectatorului. Cu toate că acel portret înfățișa un chip
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
l-ar omorî. Nici trebuie să-l trezim măcar... Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adânc. În vreme ce doctorul (veți fi ghicit că pleșuvul nostru biped era doctor ) vorbea cu sine însuși, da din cap, ridica sprâncenele și-și urnise ochelarii pe frunte, tatăl Mariei fixa portretul din părete. Explicarea în două cuvinte: Persoana juridică care se afla acum pe mâna îngrijitoare a Esculapului nostru avea drepturi asupra unei moșteniri. Dovezi erau asemănarea cu portretul și multe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și rece ca cugetarea unui filozof. Iar asupra frunței se zburlea cu o genialitate sălbatecă părul său negru - strălucit, ce cădea pe niște umeri compacți și bine făcuți. Ochii săi mari, caprii, ardeau ca un foc negru sub niște mari sprâncene stufoase și îmbinate, iar buzele strâns lipite, vinete, erau de-o asprime rară. Ai fi crezut că e un poet ateu, unul din acei îngeri căzuți, un Satan, nu cum și-l închipuiesc pictorii: zbârcit, hidos, urâcios, ci un Satan
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în cui bustul în mărime naturală, lucrat în ulei, a unui copil ca de vro optsprezece [ani], cu păr negru și lung, cu buzele subțiri și roze, cu fața albă ca marmura și cu niște ochi albaștri mari, sub mari sprâncene și lungi gene negre. Ochii cei albaștri ai copilului erau așa de străluciți, de-un colorit atât de senin, încît păreau că privesc cu inocența, cu dulceața lor mai femeiască asupra spectatorului ce privea în ei. Era o adevărată operă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
am suferit. Dar ce frumușică era verișoara mea. Fața albă și obrazii roșii, părul castaniu și des, făcut în două cozi întrunite pe spate, neted și cu cărare pin mijlocul capului, ochii mari, caprii, ce se uitau mirați la mine, sprâncenele arcate și îmbinate, nasul fin ca [a] unei dame mari, bărbia rotundă și plină, iar, când râdea, două, gropițe cochete. Cămașa albă, cu altițe și mânici largi, fota curată și nouă, iar picioarele goale. Cu cât o priveam, îmi părea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
miei, se-nțelege, zise ea, punîndu-și râzând mînele [-n] șolduri, fiica Evei cea limbută cu dinții de mărgăritar. - De-ai ști, Finițo, zisei pe jumătate râzând, de dragostea mea... - Dragoste, zise ea repede, ce dragoste?... Și ridică cu curiozitate din sprâncene. Ce dragoste?... spune-mi și mie... zău așa! Te rog, vere! adaogă ea, încrețindu-și gura și plecând ochii cu atâta grațiozitate încît numai pe sub gene se uita la mine. - Șezi ici pe pat, zisei eu, apucînd-o-n brațe și punînd-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Fața lui era vânătă de albă și, fiindcă răsese fulgii de barbă neagră ce începuse a împlea părțile în josul urechei, el părea pudrat cu brumă de pe struguri; nasul era corect și plin, parcă taiat în marmură, ochii mari sub niște sprâncene arcate cu măiestrie erau întunecoși, dar de o coloare nedescriptibilă. Păreau negri, dar, privind bine sub lungile lor gene, ai fi găsit că sunt de un albastru întunecos, demonic, asemenea unui smarald topit noaptea. Poate că, neumbriți de gene atât
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
loc pentru copii. Ei au fost avizați a ședea la o măsuță scundă lângă sobă, adică Iorgu, Maria și Ion al Mariei, care era privit ca copil de casă. - A trebuit să mai vie și Rufă, șopti Ioan încrețindu-și sprâncenele, ca să n-avem [loc], să ședem la masa mâțelor. - Ești nesuferit, Ioane, zise Anica, acuși te spun mamei. - Spune, se răsti el. - Taci, zise Iorgu, ațintind ochii lui albaștri cu fermitate asupra copilului pretențios. El cîrșni din dinți. Boierul din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
urcat în sus, parte cădea fără ordine peste tâmple unele vițe împleau fruntea cu argintul lor mătăsos, parte se mai ținea urcat, dară înfoiat în vechea lui ordine. Ochii, adânciți în boltiturele lor, păreau a fixa un punct sub încrețitele sprâncene, buzele gurei se îmflase crețe în meditațiune, iară barba îndoită de aplecarea pieptului își răstea în sus capătul stufos și argintiu, dând întregei fețe o arătare nemulțămită și rebelă. Lumânarea subțire și încolăcită de ceară arămie care sta lipită de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]