9,389 matches
-
române, elborată sub egida Academiei ( Editura Academiei Române, București, 2005), în vol.II, intitulat Enunțul, se identifică trei categorii de relații sintactice: de dependență, de nondependență sau coordonare, de echivalență sau apozitivă. În relația de dependență (numită în continuare și de subordonare) se distinge între relația de dependență bilaterală sau de interdependență și relația de dependență unilaterală.( cf.p.17).Partea a doua a acestei noi ediții a Gramaticii este consacrată dimensiunii pragmatice a textului. Aici, în capitolul intitulat Structuri sintactice deviante, se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Delimitarea sintagmelor în spațiul cărora se dezvoltă relațiile sintactice și se produce marcarea identității funcționale a constituenților sintactici se realizează prin desfășurarea flexiunii în funcție de două principii de organizare a planului expresiei: acordul și recțiunea. În același timp, modul specific de subordonare a flexiunii față de aceste două principii se constituie într-o marcă a naturii relațiilor sintactice. Acordul Este principiul prin care un termen al sintagmei, constituindu-se în regent, impune celuilalt (celorlalți) termen(i) să se înscrie pe aceeași poziție în interiorul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din plan extralingvistic se poate realiza sintactic, prin două tipuri de relații, descrise de elementele relaționale, de coordonare: El a avut timp suficient dar n-a realizat nimic., „Mihaela se spetește muncind iar Mircea stă și joacă șah.” sau de subordonare: Deși el a avut timp suficient, n-a realizat nimic În timp ce Mihaela se spetește muncind, Mircea stă și joacă șah. b. Elementele de relație determină și reflectă, în primul rând, tipul relațiilor sintactice, de dependență sau de coordonare. În versurile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
evalvii „. În subordonata temporală „ Când însuși glasul gândurilor tace ”, predicația are caracter pasiv, la nivelul predicatului tace.Trecerea de la asumarea activă a predicației la starea de pasivitate s-a produs odată cu intrarea propoziției „Însuși glasul gândurilor tace” în relație de subordonare față de verbul din regentă: Mă-ngână. Din această perspectivă sintagma este doar o structură care asigură instituirea unei relații sintactice iar grupul semantico-sintactic reprezintă o sintagmă complexă în care relația sintactică își revelă rolul de complinire a unui întreg semantic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
încă până a nu se face ziuă, atâta lume, câtă frunză și iarbă, de nu se mai putea mișca.” (P. Ispirescu) ș= până a se face ziuă, înainte de a se face ziuăț și relația de coordonare prin care se evită subordonarea circumstanțială (de temporalitate): „N-apucară să se așeze bine și auziră un sunet de bucium.” (P. Ispirescu) ș= înainte de a se așeza bineț * Opoziția pozitiv-negativ caracterizează toate tipurile de enunțuri (asertive, interogative, imperative, exclamative), dar prezintă unele note relativ distincte
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
RELA}II {I FUNC}II SINTACTICE" I. RELAȚIA DE INTERDEPENDENȚĂTC "I. RELA}IA DE INTERDEPENDEN}|" În Gramatica limbii române ( realizată și publicată, sub egida Academiei, în două ediții, în anii 1954 și 1963) se recunosc numai două raporturi sintactice: de subordonare și de coordonare. În Sintaxa propoziției, în discutarea raporturilor dintre părțile de propoziție, relația dintre părțile principale de propoziție: subiectul și predicatul, înțeleasă în specificul ei, este, totuși, integrată "ân categoria raporturilor de determinare sau de subordonare, deși acest raport
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
raporturi sintactice: de subordonare și de coordonare. În Sintaxa propoziției, în discutarea raporturilor dintre părțile de propoziție, relația dintre părțile principale de propoziție: subiectul și predicatul, înțeleasă în specificul ei, este, totuși, integrată "ân categoria raporturilor de determinare sau de subordonare, deși acest raport se găsește într-o situație destul de deosebită: determinarea dintre subiect și predicat este oarecum reciprocă, ea are asepectul unei corelații de inerență, ceea ce se oglindește și în modul de definire a părților de propoziție respective."( vol.II
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este oarecum reciprocă, ea are asepectul unei corelații de inerență, ceea ce se oglindește și în modul de definire a părților de propoziție respective."( vol.II, 1963, p.79). În Sintaxa frazei, cele două funcții sintactice sunt intepretate în interiorul raportului de subordonare, concomitent cu susținerea suspendării corespondenței dintre părțile de propoziție și propozițiile, totuși, corespunzătoare, fie și numai parțial, în cazul predicatului: În timp ce subiectul și predicatul ca părți de propoziție sunt părți principale, propoziția subiectivă și propoziția predicativă nu sunt propoziții principale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
intensiv): „Și merg ei și merg cale lungă să le-ajungă, trecând peste nouă mări.” (I. Creangă) „Râzi, tu, râzi, Harap Alb, zise atunci Ochilă...” (I. Creangă) • sintagme formate prin reluarea aparent tautologică a aceluiași verb într-o relație de subordonare desfășurată numai în planul expresiei; în planul semantic al predicației se dezvoltă aspectul durativ (sau/și nedeterminare): „Mai merge cât merge, și când la poalele unui codru, numai iaca ce vede o dihanie de om...” (I. Creangă) • sintagme formate prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aspectul durativ (sau/și nedeterminare): „Mai merge cât merge, și când la poalele unui codru, numai iaca ce vede o dihanie de om...” (I. Creangă) • sintagme formate prin intrarea unui verb în relații de coordonare copulativă sau, mai rar, de subordonare - desfășurată numai în planul expresiei - cu verbul a sta sau a (se) lua; în planul semantic al predicației se dezvoltă aspectul durativ al acțiunii verbului al doilea: „Dac-ar fi stat și-ar fi plâns de mila altora unde ajungea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în structura predicatului analitic, verbul copulativ este a însemna, întrebuințat ca verb apersonal, sfera semantică a subiectului subînțeles se poate suprapune, relativ, peste conținutul semantic global al unei propoziții (sau al unor propoziții aflate în relație de coordonare sau de subordonare), anterioare, relativ autonomă(e) în organizarea enunțului: „Murise Isaac, pământul era încă reavăn, însemna că fusese îngropat de câteva zile.” (P.Sălcudeanu) Observații: Planul semantic pe care s-ar întemeia „realitatea” subiectului este adesea mascat de elemente adverbiale cu funcție
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
doar relativă de schimbare reciprocă a ordinii termenilor determină pe autorii G.A. (II, p. 249) și pe alți lingviști să vorbească de o apropiere a coordonării adversative (la care se include și coordonarea prin conjuncția ci) și concluzive de subordonare. Că aceste relații sintactice rămân în esența lor relații de coordonare o demonstrează absența oricăror constrângeri categoriale pe care un termen să le impună altuia (altora) precum și necondiționarea unuia sau a autonomiei semantice și culturale a enunțului de prezența celuilalt
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
veche spre a reapare în una nouă?...” (M. Eminescu, P.L., 65). - sau poate lua forma unei relații de coordonare disjunctivă: „Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoarea...” (C.P., 180) (sau = precum și) sau de subordonare, realizată în planul expresiei prin sintagma după care (=și): ”- Amin! zise Domnul ridicând mâna sa sfântă, după care apoi se depărtară înspre mare...” (M. Eminescu, P.L., 13) COORDONAREA DISJUNCTIVĂTC "COORDONAREA DISJUNCTIV|" Coordonarea disjunctivă se desfășoară între termeni supuși unei opțiuni
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de comunicare, individuală în actul lingvistic concret, dar fără a se sustrage generalității în procesul de cunoaștere; • logică, a interpretării, la nivelul gândirii, a acestei experiențe de viață, situată în sfera generalului, la un grad maxim de abstractizare; • lingvistică, a subordonării „reprezentării” ontologice și interpretării logice față de specificul dezvoltării discursive, înscrisă într-un sistem lingvistic dat, în care individualul și generalul coexistă într-o dinamică proprie limbii ca sistem semiotic distinct și a unei limbi anumite totodată. Prin luarea în considerare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
opțională, în coordonarea disjunctivă. Când componentele logică și ontologică, interdependente în „substratul” planului semantic al textului, sunt dominate de componenta lingvistică, o anumită realitate extralingvistică se poate exprima sintactic, fie printr-o relație de coordonare, fie printr-o relație de subordonare. Din această perspectivă, coordonarea adversativă corespunde relației de dependență care generează funcția de circumstanțial concesiv: Citește mult dar nu reține nimic./ Deși citește mult, el nu reține nimic. În planul semantic al coordonării adversative termenul al doilea introduce o discontinuitate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
înscrisă sunt fundamentale și determină întrebări privind însăși identitatea ei sintactică: „Este apoziția cu adevărat o funcție sintactică - o variantă de atribut, generată prin dezvoltarea unei relații de dependență sau reprezintă o altă categorie sintactică? Ideea scoaterii apoziției din sfera subordonării s-a manifestat, în diverse moduri, în repetate rânduri în lingvistica românească (ca și în gramaticile altor limbi). În Gramatica limbii române, partea a II-a, Sintetica, București, 1877, T. Cipariu înscria apoziția (apositul) la subordonarea atributivă, dar în același
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
scoaterii apoziției din sfera subordonării s-a manifestat, în diverse moduri, în repetate rânduri în lingvistica românească (ca și în gramaticile altor limbi). În Gramatica limbii române, partea a II-a, Sintetica, București, 1877, T. Cipariu înscria apoziția (apositul) la subordonarea atributivă, dar în același timp o diferenția de atribut pe baza caracterului ei explicativ: „Apositul (appositum, epiqeton) se numește substantivul, cu sau fără dependență (subl. ns.) (uneori și un adjectiv), carele se adauge ca explicațiune (s.n. ) la alt substantiv...” (p.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
are o situație specială (...), ea nu e subordonată termenului determinat (s.n.) ci stă, din punct de vedere logic, pe același plan cu el.”, precum și de Finuța Asan, M. Mitran, Viorica Florea, Ecat. Teodorescu ș.a.55 Scoasă din sfera raportului de subordonare, apoziția a fost apropiată de alte relații sintactice sau a fost considerată o relație sintactică specifică. Identitatea distinctă a apoziției, ca relație sintactică specifică, în raport cu celelalte relații sintactice, se poate ilustra prin modul diferit de dispunere a termenilor implicați precum și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o lungă controversă.” (Al.Odobescu, 155), „Ideile unui regim, chiar dacă nu le urmărești în presă și în discursuri (și eu nu le urmăream) plutesc în aer, ți se insinuează fără să vrei...” (M.Preda, Viața..., 261), altele, specifice relației de subordonare: prepoziții, conjuncții sau adverbe relative: „Creația, spre a vorbi ca Schelling, începe demențial.” (G.Călinescu, U.P., 123), „Tocmai eram să vă întreb de unde le aveți, că tare-s bune...” (I. Creangă, 208), „Numai în grădina ursului, dacă-i fi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de exemplu, S. Stati, Elemente de analiză sintactică, București E.D.P., 1972, pp. 58-103 4. K. Bühler; cf. S. Pușcariu, Limba română, I, 1940, p. 149 ș.u. 5. În lucr. cit., pp. 56-57, S. Stati vorbește de patru relații sintactice: subordonare, coordonare, predicativă (pentru relația de interdependență) și apozițională. Între relațiile de structură, V. Guțu-Romalo (lucr. cit., pp. 36-45) identifică două mari categorii: de dependență și de nondependență. În prima categorie este situată și relația de interdependență (numită și dependență bilaterală
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cit., p. 668 și Ecaterina Teodorescu, Comparația și complementul comparativ, LR, XXIX (1980), nr. 6, pp. 585-590. 36. Cf. Mioara Avram, Cu privire la definiția complementului de agent, LR, 1968, nr. 5. 37. Această situație a determinat-o pe Mioara Avram, Evoluția subordonării circumstanțiale cu elemente conjuncționale în limba română, București, Editura Academiei, 1960, p. 143, să numească aceste propoziții consecutive finale. 38. Motiv pentru care majoritatea lucrărilor de gramatică nu înregistrează în interiorul propoziției un circumstanțial consecutiv. G.A. îl discută ca o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
61. Cf. V. Guțu-Romalo, lucr. cit., p. 44 RELAȚIA DE INCIDENȚĂ 62. I. Iordan și Vl. Robu. lucr. cit, p. 555, apreciază acest tip de relații ca relații de interdependență bilaterală mediată. Ideea existenței unui raport de incidență, diferit de subordonare și de coordonare apare la Ecat. Alexandrescu, Formă și conținut în structura incidentelor. Natura relațiilor dintre incidență și structurile în care sunt cuprinse, „Comunicări Științifice”, Iași, 1971. Gh.D. Trandafir folosește pentru acest tip de relație sintagma relație zero (incidență) (cf.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
regionale, de echipă. Concepția de joc, particulară unei anumite echipe și jucătorilor care o alcătuiesc, și care se manifestă direct în procesul de joc, fiind în genere irepetabilă, mai precis netransferabilă, se află în raport de influențare reciprocă, dar de subordonare față de concepția de pregătire realizată de antrenor și față de atitudinea și mentalitatea față de fotbal expusă de ansamblul factorilor cu rol de coordonare, organizare și orientare a echipei. Concepția de joc, concepția de pregătire și atitudinea față de joc a conducerii de
Bazele generale ale fotbalului by Gheorghe BALINT () [Corola-publishinghouse/Science/357_a_953]
-
față de atitudinea și mentalitatea față de fotbal expusă de ansamblul factorilor cu rol de coordonare, organizare și orientare a echipei. Concepția de joc, concepția de pregătire și atitudinea față de joc a conducerii de fotbal se află în raport de interdependență și subordonare de atitudinea conducerii centrale sportive și fotbalistice față de joc. Concepțiile de joc și pregătire reprezentând jucătorii și antrenorul sunt și operează ca instrumente concrete de joc și de antrenament. Ele sunt determinate fiecare atât de interacțiunile reciproce, cât și de
Bazele generale ale fotbalului by Gheorghe BALINT () [Corola-publishinghouse/Science/357_a_953]
-
săritura; 1. sărituri pe orizontală: săritura în lungime și triplusalt; 2. sărituri pe verticală: săritura în înaltime Fazele săriturilor atletice sunt: elanul; bătaia; zborul; aterizarea. În fazele oricărei sărituri atletice există raporturi de intercondiționare, încadrate într-o anumită ordine de subordonare, de unde rezultă și gradul de importanță al fiecărei faze, în funcție de specificul Săriturile atletice sunt deprinderi motrice complexe, aciclice, fac parte (unele dintre ele) din conținuturile obligatorii ale programei școlare și se constituie în probe sportive în si performanță. Procedeul tehnic
Atletism în sistemul educaţional by Liliana Mihăilescu, Nicolae Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/307_a_1308]