2,744 matches
-
În timp ce SdKfz 253 era folosit în misiuni de cercetare, SdKfz 252 era folosit pentru transportul proiectilelor de 75 mm folosite de tunurile de asalt germane. Ambele vehicule utilizau șasiul Demag D7p al semișenilatului ușor SdKfz 10. SdKfz 252 avea o suprastructură acoperită complet de blindaj, ușor de recunoscut din cauza unghiului înclinat din partea din spate. Suprastructura era proiectată astfel pentru a reduce din greutatea totală a vehiculului. Echipajul era de format din comandant și mecanicul conductor. Armamentul defensiv consta într-o mitralieră
SdKfz 252 () [Corola-website/Science/321894_a_323223]
-
transportul proiectilelor de 75 mm folosite de tunurile de asalt germane. Ambele vehicule utilizau șasiul Demag D7p al semișenilatului ușor SdKfz 10. SdKfz 252 avea o suprastructură acoperită complet de blindaj, ușor de recunoscut din cauza unghiului înclinat din partea din spate. Suprastructura era proiectată astfel pentru a reduce din greutatea totală a vehiculului. Echipajul era de format din comandant și mecanicul conductor. Armamentul defensiv consta într-o mitralieră Maschinengewehr 34. Părțile laterale ale vehiculului erau prevăzute cu câte o ambrazură, sub fantele
SdKfz 252 () [Corola-website/Science/321894_a_323223]
-
în acest caz, au fost fixate de acele beilagere din fundație. Din punct de vedere tehnic, fundațiile sunt fundații izolate turnate monolit. După fixarea plăcilor de bază și incastrarea acestora prin buloanele de ancoraj în fundație, a urmat partea executării suprastructurii, a structurii metalice. Structura metalică a fost confecționata în halele uzinei Combinatului Siderurgic Reșița. După ce toate componentele au fost verificate conform proiectului, acestea au fost vopsite, tratate special și pentru testarea îmbinărilor acestora, fațadele laterale ale structurii metalice au fost
Telecabina Bușteni-Babele () [Corola-website/Science/322343_a_323672]
-
navală pentru a evita casarea în condițiile aplicării Tratatului de la Washington din 1922. La mijlocul anilor 1930 a servit ca navă de transport pentru Împăratul Hirohito. Începând cu anul 1937, "Hiei" a fost din nou transformat, i-a fost reconstruită total suprastructura, i-au fost îmbunătățite motoarele și a fost echipat cu catapulte pentru lansarea hidroavioanelor. Fiind suficient de rapid pentru a însoți flota japoneză de portavioane, "Hiei" a fost reclasificat drept cuirasat rapid. În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial
Cuirasatul japonez Hiei () [Corola-website/Science/324360_a_325689]
-
fost montate spre pupa după turela nr.3. Au fost reparate 14 din tunurile de 6 inch au fost montate 8 tunuri calibru 127 mm (5 in) antiaeriene și anti-navă, precum și 20 tunuri automate antiaeriene calibru 1-inch (2,5 cm). Suprastructura lui "Hiei" a fost reconstruită, fiind un prototip al turnului ce urma a fi folosit pe cuirasatele din clasa Yamamoto, care se afla în faza de proiect la acel moment. Blindajul lui "Hiei" a fost îmbunătățit. Centura principală a fost
Cuirasatul japonez Hiei () [Corola-website/Science/324360_a_325689]
-
primit în Bătălia din Marea Coralilor și în Bătălia de la Insulele Santa Cruz. "Shōkaku" părea să fie o variantă mai mare a portavionului "Hiryū", fiind cu 35,3 m mai lung, cu 4,6 m mai lat și având o suprastructură de dimensiuni mai mari. Ca și la "Hiryū", teuga era ridicată la nivelul hangarului superior pentru a îmbunătăți vederea asupra mării. "Shōkaku" avea și o proră mai rotunjită și mai evazată care permitea pistei să rămână uscată oricare ar fi
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
4.100 de tone, ceea ce îi permitea lui "Shōkaku" să aibă o autonomie de 18.000 km la o viteză de 18 noduri (33 km/h). Două coșuri de fum de aceeași dimensiune, situate în lateral, la tribord, imediat după suprastructura centrală înspre pupa, evacuau gazele produse de arderea cazanelor. Coșurile erau suficient de înclinate în jos pentru a păstra puntea de zbor liberă de fum în orice condiții meteorologice. Puntea de zbor, placată cu lemn, în lungime de 242 m
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
pupă. Firele puteau să oprească un avion de 6.000 kg care rula cu o viteză de 60-78 de noduri (111-144 km/h). A fost adăugat un grilaj de protecție și un ecran ușor, pliant, împotriva vântului spre proră, lângă suprastructură. Hangarele nu erau cu mult mai mari decât cele de pe portavioanele din clasa "Sōryū", astfel că atât "Shōkaku", cât și "Zuikaku" puteau să primească numai cu 9 avioane mai mult decât "Sōryū", ceea ce însemna că aveau o capacitate operațională standard
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
capacitate operațională standard de 72 de avioane și aveau loc de o rezervă de 12 avioane. Spre deosebire de "Sōryū", avioanele de rezervă nu trebuia să fie păstrate dezasamblate, ceea ce scurta timpul în care acestea puteau fi operaționale. După ce au experimentat construirea suprastructurii la babord pe portavioanele "Akagi" și "Hiryū", japonezii au optat să construiască suprastructurile portavioanelor "Shōkaku" și "Zuikaku" la tribord. În septembrie 1942, a fost instalat pe "Shōkaku" un radar antiaerian Tip 21. Pe suprastructură era instalat și un sistem central
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
de 12 avioane. Spre deosebire de "Sōryū", avioanele de rezervă nu trebuia să fie păstrate dezasamblate, ceea ce scurta timpul în care acestea puteau fi operaționale. După ce au experimentat construirea suprastructurii la babord pe portavioanele "Akagi" și "Hiryū", japonezii au optat să construiască suprastructurile portavioanelor "Shōkaku" și "Zuikaku" la tribord. În septembrie 1942, a fost instalat pe "Shōkaku" un radar antiaerian Tip 21. Pe suprastructură era instalat și un sistem central de control al tragerilor, primul instalat pe vreun portavion japonez. Radarul Type 21
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
fi operaționale. După ce au experimentat construirea suprastructurii la babord pe portavioanele "Akagi" și "Hiryū", japonezii au optat să construiască suprastructurile portavioanelor "Shōkaku" și "Zuikaku" la tribord. În septembrie 1942, a fost instalat pe "Shōkaku" un radar antiaerian Tip 21. Pe suprastructură era instalat și un sistem central de control al tragerilor, primul instalat pe vreun portavion japonez. Radarul Type 21 avea o antenă uriașă, dar care era suficient de ușoară pentru a fi montată fără să fie necesare modificări importante ale
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
parte a corpului navei, două grupuri spre proră și două spre pupă. Au fost instalate patru sisteme de control al tragerilor, două la babord și două la tribord. Un al cincilea sistem de control al tragerilor era așezat în vârful suprastructurii (sub antena radarului) și putea să controleze, după cum era nevoie, fie unele tunuri de calibru mare, fie pe toate. Inițial au fost instalate numai 12 tunuri AA, grupate câte trei, două grupuri spre proră, două spre pupă, pe ambele părți
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
Yorktown" și de pe "Lexington", care au reușit să îl lovească de trei ori: o dată la provă, spre babord, a doua oară la tribord spre capătul de la pupa al punții de zbor și a treia oară în partea dinspre pupă a suprastructurii centrale. Ca urmare a loviturilor primite, pe "Shōkaku" au izbucnit incendii care au fost însă ținute sub control și apoi stinse. Avariile pe care le-a suferit l-au silit pe "Shōkaku" să se întoarcă în Japonia pentru reparații capitale
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
bază un proiect francez. Calibrul tunurilor crescuse. Vasele din timpul războaielor napoleoniene erau dotate pe puntea principală cu tunuri de 32 de livre, pe puntea superioară cu tunuri de 18 livre și cu tunuri de 9 până la 12 livre pe suprastructuri (pe semidunetă și teugă). Prin contrast, tunurile marinei erau de 24 sau 32 de livre (uneori încă două tunuri „carronade” de foarte mare calibru pe suprastructuri). Fregatele mari era vase cu două punți cu 50-60 de tunuri, iar cele mai
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
cu tunuri de 18 livre și cu tunuri de 9 până la 12 livre pe suprastructuri (pe semidunetă și teugă). Prin contrast, tunurile marinei erau de 24 sau 32 de livre (uneori încă două tunuri „carronade” de foarte mare calibru pe suprastructuri). Fregatele mari era vase cu două punți cu 50-60 de tunuri, iar cele mai mici cu o singură punte aveau 24-44 tunuri. Cele mai multe vase aliate erau totuși veterane ale războielor napoleoniene. Doar nava amiral a lui Codrington era una de
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
erau sudate și aveau o grosime de 15 mm în partea din față, 6 mm în lateral și 4 mm în partea din spate. Armamentul principal consta într-o mitralieră DT de calibrul 7,62 mm. Inițial, aceasta era pivontantă, suprastructura fiind de tip cazemată. Ulterior a fost folosită o turelă fără plafon. În caz de vreme rea, turela era protejată de o prelată. Armamentul putea fi folosit și împotriva țintelor aeriene. Unele echipaje au înlocuit mitraliera DT cu pușca antitanc
BA-64 () [Corola-website/Science/325711_a_327040]
-
un ofițer de stat major rus la bordul navei amiral "Suvorov", a remarcat că "se părea imposibilă chiar și numărarea proiectilelor care ne loveau. Loviturile de tun păreau să cadă pe noi neîncetat, una după alta. Plăci de oțel și suprastructura pe la punțile superioare au fost rupte în bucăți, iar schijele au cauzat multe pierderi. Scările de fier au fost îndoite în sus, în formă de inele, iar armele au fost literalmente aruncate de pe suporturile lor. În afară de aceasta, a fost de
Bătălia din Strâmtoarea Tsushima () [Corola-website/Science/326196_a_327525]
-
politicianului Rehavam Zeevi, care promovase ca director de muzeu și ca ministru al turismului studiul istoriei și naturii peisajelor legate de trecutul evreilor în Palestina istorică, inclusiv lucrările de la Umm al Kanatir. În iunie 2012 a început munca pentru asigurarea suprastructurii necesare organizării unui centru de oaspeți, sub jurisdicția Consiliului regional Golan. La lucrări a fost utilizată și o macara pentru reașezarea pietrelor și pentru fotografierea locului de la înălțime. Fotografii obținute cu raze laser au fost apoi introduse într-un program
Umm al-Kanatir () [Corola-website/Science/328085_a_329414]
-
provocate de coroziune și oboseala materialului, ce se manifestă prin fisuri în structura metalică. Infrastructura prezenta fisuri și crăpături în structura de beton și trebuia examinată în profunzime și asigurată împotriva lăsărilor. Lucrările incluse în proiect constau în reabilitarea întregii suprastructuri metalice, refacerea ornamentelor de pe portal, a stâlpilor și corpurilor de iluminat și reabilitarea căii de rulare pentru autovehicule și a liniilor de tramvai. Lucrările au fost finalizate pe etape, la 23 decembrie 2011 s-a reluat circulația autovehiculelor iar la
Podul Traian din Arad () [Corola-website/Science/327549_a_328878]
-
IV și V, deși puteau la nevoie să fie montate și pe restul mortierelor autopropulsate. 22 de șasiuri ale tancului Panzer IV (variantele Ausf. D, E și F) au fost modificate astfel încât erau capabile să transporte patru proiectile într-o suprastructură amplasată în locul turelei, fiind dotate și cu o macara pentru manipularea proiectilelor. Fiecare mortier avea la dispoziție câte 2-3 vehicule de acest tip, denumite "Munitionsschlepper". Vehiculul de 124 de tone era propulsat de un motor Daimler-Benz MB 503 A cu
Mörser Karl () [Corola-website/Science/327586_a_328915]
-
lume. Cele patru nave erau propulsate de două elice mișcate de turbine pe aburi și atingeau o viteză medie de 16 noduri (30 km/h), deși viteze maxime variau. Aspectul celor patru nave era asemănător: carenă neagră, chilă roșie și suprastructură albă. Fiecare avea patru catarge (două în față și două în spate) care sprijineau cablurile pentru telegraful fără fir. Cele două coșuri erau de culoare maroniu-portocalie cu partea superioară neagră. Navele aveau un lux la un nivel fără precedent, cu
Cele Patru Mari (nave) () [Corola-website/Science/329226_a_330555]
-
montate la mijlocul navei. Armamentul principal al navei era format din 9 tunuri Mark 8 L/50 de 305 mm grupate în trei turele triple, două în față (a doua la un nivel mai înalt decât prima) și una la pupa suprastructurii. Armamentul secundar consta din douăsprezece tunuri jumelate L/38 de 127 mm, în șase turele amplasate simetric. Două erau amplasate în axul navei deasupra turelelor principale, una la prova și una la pupa suprastructurii, iar restul de patru turele era
USS Alaska (CB-1) () [Corola-website/Science/331011_a_332340]
-
decât prima) și una la pupa suprastructurii. Armamentul secundar consta din douăsprezece tunuri jumelate L/38 de 127 mm, în șase turele amplasate simetric. Două erau amplasate în axul navei deasupra turelelor principale, una la prova și una la pupa suprastructurii, iar restul de patru turele era amplasate în colțurile suprastructurii. Armamentul antiaerian consta în 56 de tunuri Bofors de 40 mm cvadruple și 34 de tunuri Oerlikon de 20 mm individuale. Conducerea focului armamentului principal era asigurată de două sisteme
USS Alaska (CB-1) () [Corola-website/Science/331011_a_332340]
-
din douăsprezece tunuri jumelate L/38 de 127 mm, în șase turele amplasate simetric. Două erau amplasate în axul navei deasupra turelelor principale, una la prova și una la pupa suprastructurii, iar restul de patru turele era amplasate în colțurile suprastructurii. Armamentul antiaerian consta în 56 de tunuri Bofors de 40 mm cvadruple și 34 de tunuri Oerlikon de 20 mm individuale. Conducerea focului armamentului principal era asigurată de două sisteme de tip Mk 34, a tunurilor de 127 mm de
USS Alaska (CB-1) () [Corola-website/Science/331011_a_332340]
-
1979. Până în 1989 s-au construit 2.406 m de poduri și viaducte cu infrastructură pentru cale dublă, 1.241 m de poduri și viaducte cu infrastructură pentru cale simplă, 2 tuneluri, 165 de podețe și 55.236 km de suprastructură feroviară. În același an, stadiul lucrărilor era de: 70% la poduri și viaducte, 100% la tuneluri (pentru construcția acestora s-a folosit, pentru prima dată în România, scutul integral mecanizat), 97% la podețe, 100% la terasamente, doar 23% la consolidările
Mari lucrări inutile (România) () [Corola-website/Science/336931_a_338260]