4,066 matches
-
-și ascundă natura, pentru că poartă hainele negre ale negrei sale Tovărășii. Un fiu al lui Loyola! — Crétineau! strig eu, indus În eroare. El ridică mâna Într-un ipocrit gest de binecuvântare. — Nu sunt cel ce sunt, Îmi spune cu un surâs ce nu mai are nimic omenesc. E-adevărat, asta a fost Întotdeauna tehnica lor: uneori ei Își neagă lor Înșile propria existență, alteori proclamă puterea ordinului lor pentru a-l intimida pe cel neștiutor. Noi suntem mereu altceva decât credeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pe cine văd arătându-și batjocoritor cicatricea? Pe Celălalt, pe adevăratul Joseph Balsamo, pe care cineva l-a eliberat din celula din San Leo! Iar eu? În acest moment, cel mai vârstnic dintre călugări Își ridică gluga, și recunosc oribilul surâs al lui Luciano, scăpat cine știe cum de stiletul meu, de haznale, de nămolul sângeros care ar fi trebuit să-l târască, ajuns cadavru, În fundul tăcut al oceanelor, trecut În rândurile dușmanilor mei prin dreapta sete de răzbunare. Călugării Își leapădă tunicile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Înșfacă, mă silesc să Întorc capul, iar În spatele meu a apărut acum un călău cu două ajutoare diforme, ei mă apleacă peste un fel de frânghie și cu o pecete de foc sunt juruit să fiu pradă eternă a temnicerului, surâsul infam al lui Bafomet se imprimă pentru totdeauna pe umărul meu - acum Înțeleg de ce, ca să pot să-l Înlocuiesc pe Balsamo la San Leo, adică, de fapt, să-mi iau locul care-mi era menit din veșnicie. Dar mă vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ar fi vrut să ne dea un semn, ar fi făcut-o de mult. În afară de prizonier mai știa cineva, numai că a dispărut. Ei, bine, astă-seară avem posibilitatea să-l confruntăm pe prizonier cu cei care știau și“ - schiță un surâs, fixîndu-l pe Agliè cu ochii Întredeschiși pe sub sprâncenele lui hirsute - „să-i punem față-n față și cu noi, sau cu unii dintre noi...“ „Ce vrei să spui, Salon?“ Întrebă Agliè, cu o voce vizibil nesigură. „Dacă domnul conte Îngăduie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
acest nume nou, care este chiar „trist în țară” și care a devenit Tristan Tzara, adică trist în țara sa. Tristan nu provine nici de la Wagner, nici de la Tristan Corbiére. Mi-a confirmat-o, de altfel, chiar el, cu un surîs în colțul buzelor”. Problema paternității numelui rămîne totuși în continuare deschisă, căci — se știe — poeții nu trebuie crezuți întotdeauna pe cuvînt. Oricum, „numele de familie” al pseudonimului, găsit de Vinea („moins aventureux, peut-étre et certainement plus attaché au territoire natal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Gaston. Și-a încleștat degetele pe umbrelă. I se citea nedumerirea profundă pe chip. Era limpede că ultimul om pe care se aștepta să-l vadă acolo era chiar Gaston. Endō-san! Gaston l-a bătut iar pe umăr, cu un surâs prietenos pe buze, încântat la culme că a reușit să-i provoace un asemena șoc prin apariția lui neașteptată. — Tu! Tu... aici! Lui Endō i-a revenit, până la urmă, glasul. Tu! Nu a mai scos nici un cuvânt și a întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pare că de ți-aș striga în zare - numele - i-aș auzi ecoul răsfrânt de bolta cerului. Numai noi doi. Sus. NOAPTE Pe lună, când ne scapără-n argintul nopții pocale de vin ca niște ochi de fiară, cu un surâs amețitor tu-mi răscolești tot furnicarul de porniri, cari nu-și mai afl-apoi odihna. Sub ocrotirea limpede a zării biruitoare mă privești și-n ochii mei te oglindești strălucitoare, mândră și păgână. Iar eu încet, nespus de-ncet pleoapele-mi
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
-și mai afl-apoi odihna. Sub ocrotirea limpede a zării biruitoare mă privești și-n ochii mei te oglindești strălucitoare, mândră și păgână. Iar eu încet, nespus de-ncet pleoapele-mi închid, îmbrățișînd cu ele tainic icoana ta din ochii mei, surâsul tău, iubirea și lumina ta - pe lună, când ne scapără-n argintul nopții pocale de vin ca niște ochi de fiară. DORUL Setos îți beu mireasma și-ți cuprind obrajii cu palmele-amîndouă cum cuprinzi în suflet o minune. Ne arde-apropierea
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
încins în somn. Din genele-i de stufuri strâng lacrimi de văpaie: licurici. Pe-o coastă-n vreji de nouri crește luna. Mâni tomnatice întinde noaptea mea spre tine și din spuma de lumin-a licuricilor verzui ți-adun în inimă surâsul. Gura ta e strugure-nghețat. Numai marginea subțire-a lunii ar mai fi așa de rece - de-aș putea să i-o sărut - ca buza ta. Îmi ești aproape. Prin noapte simt o pâlpâire de pleoape. AMURG DE TOAMNĂ Din vârf
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
ce vezi. PERSPECTIVĂ Noapte. Subt sfere, subt marile, monadele dorm. Lumi comprimate, lacrimi fără de sunet în spațiu, monadele dorm. Mișcarea lor - lauda somnului. TĂGĂDUIRI Arbori cu crengi tămăduitor aplecate fac scoarță în jurul unui lăuntric suspin. Pe toate potecile zilei cu surâs tomnatic se răstignesc singuri Cristoși înalți pe cruci de arin. Grele din înălțimi cad ciocârlii ca lacrimi sunătoare ale dumnezeirei peste ogor. Pe drumuri pornit iscodesc semnele întregului rotund depărtat: pretutindeni e o tristețe. E o negare. E un sfârșit
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
somnului. Ziua se curmă, și veștile. Umbra mărește poveștile. Steaua te-atinge cu genele. Mut tălmăcești toate semnele. Ah, pentru cine sunt largile vremi? Pentru cine catargele? O, aventură, și apele! Inimă, strânge pleoapele! MIRABILA SĂMÎNȚĂ Mă rogi cu-n surâs și cu dulce cuvânt rost să fac de semințe, de rarele, pentru Eutopia, mândra grădină, în preajma căreia fulgere rodnice joacă să-nalțe tăcutele seve-n lumină. Neapărat, mai mult decât prin orașul rumorilor, c-o stăruință mai mare decât sub
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Nu-i de mirare că te-ai Îngrășat atît de mult! — O, mersi, Linda. Soacră-mea n-ar putea fi nicicînd acuzată că nu știe ce să spună. Dar ar fi trebuit să-mi dau seama, zice ea cu un surîs Întipărit pe chip și ștergîndu-și ochii. Nu-mi vine să cred că nu am ghicit și că ați ținut totul secret. O, Doamne, Michael! Se Întoarce spre soțul ei, care tocmai a terminat să ne Îmbrățișeze și care, n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
n-aș fi greșit să afirm că toți invitații s-au simțit bine. 11 ... zorii vieții mele au mijit, căci s-a ivit dragostea Christina Rossetti Se aude o bătaie ușoară la ușă, iar eu șoptesc un „Intră“, acordîndu-le un surîs fericit lui Fran și Sally, care intră și suspină adînc, venind imediat lîngă pat, unde stau Întinsă și-l țin În brațe pe micuțul Thomas Maxwell Cooper. — O, Doamne, oftează Fran, uitasem cît de mititei sînt. E superb, spune Sally
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
minune. Gregory e exact genul de om pe care l-aș fi ales eu Însămi pentru Trish. E scund, ușor grăsuț, dar Într-un mod drăgălaș și atractiv, și e incredibil de vesel. Pare a nu-și pierde o clipă surîsul de pe buze și emană voie bună prin toți porii. Nu-mi pot imagina om care să nu-l placă. După cum nu mi-l pot imagina nici la serviciu și, cu toate astea, e șeful departamentului de programe politice al unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
lăsată deoparte, iar Tom e primul ei nepot, continuă Emma. — Dar nu-mi dă deloc pace, protestez eu. Mă sună În fiecare zi, cel puțin de două ori, și tot apare la noi neinvitată. Emma ridică din umeri, cu un surîs resemnat. Știu că e imposibilă. Ar trebui să-mi urmezi exemplul și să o ții la distanță. — Încerc, răspund, dar nu Înțelege și pace. Zilnic, Dumnezeule mare, zilnic! Despre ce vrea să-mi vorbească În fiecare zi? Nici măcar nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ia o gură de vin. Mi se Întîmplă două lucruri simultan: roșesc (Doamne, mă enervează faptul că obrajii mă trădează constant) și simt un val de dorință. Îl privesc drept În ochi o secundă prea mult, după care, cu un surîs cît pot eu de dulce și nevinovat, zic: — Dar tu nu ești străin. — Touché, Îmi zîmbește el și ridică paharul. — Dă-mi voie să merg și să pregătesc cina. Mă scol În picioare, iar el mă urmează În bucătărie. — Lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
la mine, sprijinindu-se molatic de ea. - Ce păcate? Întrebarea era fără răutate. I-am răspuns, spunându-i doar o jumătate de adevăr. - Mai ales zaruri și femei. A zâmbit, dând la iveală pentru prima oară un semn de simpatie. Surâsul lui te cucerea. Am înțeles, după cum își plimba ochii, că era pe cale de a lua o decizie, importantă pentru el. - Ești aici ca să mă-nveți ceea ce vreau eu să învăț, nu-i așa? Am reușit să-l fac curios. - Desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de partea mea, drept care am mai avut încă iscusința să răspund: - Vreau doar să arăt că am curajul să mă las rănit pentru un prieten care îmi ia apărarea. A urmat un murmur de aprobare. Ariald m-a fixat, iar surâsul său batjocoritor s-a transformat într-un hohot vesel. - Acestea sunt spusele unui longobard, proclamă el solemn, întorcându-se spre ceilalți și arătându-mă cu degetul mare. Toți au fost de acord, lovind masa cu mâinile. Rotari mi-a întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fi făcut sau ar fi zis. El urmărea din ochi fiecare mișcare a mea, fără a înțelege însă limba longobardă. Atunci când, la un gest al meu, un paznic s-a apropiat de el cu scramasaxul în mână, a avut un surâs fericit și a început să cânte un imn; dându-și însă seama că pur și simplu îl dezlega, s-a întunecat subit la față și m-a privit cu ură. - Ce-i cu tine pe-aici, soldat al lui Hristos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
zis: - Este îngăduit unui elev să-și salute învățătorul? Fața ridată i s-a adumbrit la apropierea noastră și barba cenușie îi tremura, dar, la auzul glasului meu, gura sa știrbă precum a unui prunc s-a deschis într-un surâs trandafiriu și fericit. - Stiliano, pacea să te-nsoțească, mi-a spus. - La fel îți doresc și eu, rabinule; cine e băiețașul? - Este vederea mea când am de făcut vreun drum undeva; îl răsplătesc învățându-l o parte din lucrurile pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
râs m-a îmbrățișat, șoptindu-mi la ureche: - Ai văzut unde te-au adus târfele? Când ne-ntoarcem, dacă vrei, te iau înapoi acasă. Îți simt lipsa. S-a apropiat de mine și Taso și mi-a adresat unul dintre surâsurile sale forțate. - Stiliano, se spune că acest surghiun îți priește. Saxo m-a informat că ți-ai făcut un bun renume. La cancelarie ți se simte lipsa, dar și în cârciumi, din păcate, sunt câțiva cămătari care te mai caută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
vă duc eu pe un drum secret. Am avut un schimb de priviri cu Gundo. Șovăiam, apoi m-am hotărât, bizuindu-mă tot pe instinct. - Bine. Oricum, dacă vrei banii, ți-i dau acum. Pentru prima oară a schițat un surâs, întrebându-mă: - Ai încredere-n mine? I-am pus o mână pe mâinile lui, pe care și le ținea la piept. - Da, am încredere-n tine. - Atunci o să-mi dai banii când ni se va arăta în fața ochilor Ravenna, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
i-am întins banii de aur. S-a mulțumit doar să-i privească. După care i-a făcut un semn nevestei să-i ia și a dispărut într-o odăiță în spatele bucătăriei. În sfârșit, mi s-a adresat cu un surâs: - Vinul, mâncarea și patul de dormit pentru voi sunt incluse în preț. A făcut un semn către un fecior al său, poruncindu-i: - Opt pari, ascuțiți la meserie. S-a adresat apoi unui alt fecior: - Mergi la Frediberto, cel cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
frumoasă. Am crezut întotdeauna că, atunci când vorbești de propriile necazuri cu cei puternici, e mai bine să spui adevărul. Pe măsură ce îi destăinuiam viața mea, am văzut cum i se îmblânzesc ochii și cum îi flutură pe buze o umbră de surâs. Mi-a pus o groază de întrebări și mi-a vorbit la rândul ei, dovedind o cultură remarcabilă. La sfârșit, m-am convins că, dacă frumoasă n-avea cum să fie, măcar distinsă ar fi putut fi. S-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
îngăduie să-mi stea la dispoziție. Cu barba rasă, pieptănat ca un nobil roman, m-am prezentat în tricliniu pentru cină. Calinic se spălase și se îmbrăcase în hainele de dinainte, modeste, dar curate. Giuliano m-a primit cu un surâs ce mi s-a părut a fi ironic, spunând: - Așadar, am în casa mea un oaspete de vază, cel puțin după aurul pe care și-l poate permite. Callisto e al tău cât timp o să stai la mine. Mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]