KorAP: Find »[drukola/base=treaz & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...108 109 110 ...141 >

3,521 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326

nu prea am vorbit. —Știu sigur că o să meargă bine. Promite-mi că mă suni imediat ce ajungi acasă, ca să-mi spui cum a fost. —Păi, nu te sun mereu? zâmbi Rubi. Sună cât vrei de târziu. Oricum am să fiu trează cu Connor. Asta cred că e cea mai distractivă chestie de o groază de vreme. Bate degajat momentele În care-l hrănesc pe Connor sau când mă uit la televizor la talkshowuri În care e vorba de bărbați care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
largul ei acolo - de parcă știa că nu prea aparținea mediului. — Sigur. Spune dacă ai nevoie de ajutor. Ruby se aplecă către bebelușul din cărucior. Abia am scăpat de el, Îi zâmbi fata. A urlat toată după-amiaza. Și m-a ținut trează și toată noaptea. Nu știu ce-o fi avut. Ruby se uită la copilul adormit. Avea o claie de păr roșcat În cap. —Uau, ce de păr! E minunat! Fata zâmbi. —Știu, știu. Singura problemă e că toată lumea Îi spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Chanel Îi făcea „broscuțe“ pe burtă. Pentru că Sam era la New York și nu putea să facă săpături despre chestiunea cu mamele-surogat, Ruby se tot gândea ce putea să afle pe cont propriu. Într-o noapte, stând Întinsă În pat, complet trează pentru că mintea ei nu se mai liniștea, Îi reveni În cap prima conversație pe care o avusese cu Jill McNulty. Își aduse aminte de reacția exagerată pe care aceasta o avusese când Ruby glumise despre celebritățile care plecau de la St

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
târziu, dar dacă nu era vreo minune dumnezeiască, Ruby nu-și putea imagina ce-avea s-o salveze. De-atunci Încolo, Chanel Îl aducea pe Alfie la muncă câteva ore În fiecare zi. Dormea În majoritatea timpului, dar, când era treaz, Chanel nu prididea să fie atentă și drăgăstoasă cu el. Când nu-l legăna În brațe, se juca cu el sau Îl pupa pe burtică făcând zgomote de elicopter și, Îl arăta tuturor clienților. Toată lumea era convinsă că ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

cineva bătea la mașină. Cine știe ce povestise... Ce îi rămăsese din mine, mi-ar plăcea să știu ce urmă am lăsat în corpul ei nu prea atrăgător. Eram orbit de alcool, de căldură, de o poftă anormală. Ea, în schimb, era trează, m-a privit, m-a suportat. Cine suportă nu uită. Depărtător autostatic. Poate i-au făcut un control ginecologic, și-a întors capul într-o parte, pe patul alb, și a acceptat umilința. Acolo, cu picioarele desfăcute, privind în gol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Mai târziu, acasă, în timp ce făceam pipi am început să plâng. Înțelesesem brusc că îmbătrânisem. Acum însă, lipit de gardul grădinii aceleia infernale, râdeam, râdeam singur ca un nebun. Mai jos, ascunsă de o stâncă, micuța Martine păștea, beată și fericită. Treaz încă în toiul nopții, privesc golul din fereastra larg deschisă, acolo unde palmierul își foșnește frunzele întunecate. Mama ta doarme, rochia ei roșie e așezată pe scaun. Îmi simt brațul amorțit și apoi umărul. Îmi vâr cotul sub pernă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
place să ajungi la școală mai devreme, iar mie îmi place să te am lângă mine în mașină în timp ce afară plouă. Geamul se aburește de la respirația noastră, te întinzi și-l ștergi. Nu ești niciodată somnoroasă, ești întotdeauna atât de trează dimineața. Controlezi tot ce mișcă în jur. Vorbim puțin, eu îți privesc vârful degetelor ieșind afară din mânecile prea lungi, pe care ți le tragi tot timpul în jos. Te îmbraci cu puloverele acelea ciudate, scurte în talie, dar cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
plus? Am ridicat brațul care mă durea și am bătut din nou. Nu era acasă. Curva nu era acasă. Învins, am întors spatele ușii și am privit noaptea. Viaductul pustiu și mai încolo barăcile unde foșneau ușoare semne de viață trează încă. Poate acolo merge, la țigani, se îmbată în rulota lor, pune să i se ghicească mizerabilul ei destin. Am auzit un geamăt ușor și ceva foșnind dincolo de ușă. M-am gândit la trupul ei, la mâini, și încă o dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
cu ombilicul proeminent ca vârful unui scut. Lipsea mai puțin de o lună. Elsa răsufla tot mai greu. Seara, după cină, o masam încetișor deasupra stomacului. Dormea puțin, când se întindea, tu păreai că te trezești. Noaptea o surprindeam deseori trează și tăcută, cufundată în gânduri. Veghea la urzeala aceea de dorințe din care peste puțin te-ai fi desprins. O priveam în penumbră și nu îndrăzneam s-o deranjez, simțeam că vroia să rămână singură. Pe stradă se sprijinea de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
pustie, se vede doar o cană cu gura în jos pe chiuvetă. — Sunt aici. Italia stă pe pat, își ține coatele sprijinite de pernă și privește fâșiile de plastic ale perdelei de după care apar. Te odihneai, scuză-mă. Nu, eram trează. Mă apropii și mă așez lângă ea pe patul fără cearșaf. Italia e îmbrăcată cu o rochie bleumarin, pe gât, care nici nu pare să fie a ei. Pare o rochie a Elsei. Nu și-a scos pantofii, își sprijină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
bunăvoința aceea trandafirie ca de o desăvârșire prețioasă. Aerul acela neobișnuit, lumina înflăcărată anunțau că sudul începuse cu adevărat. Am privit la capătul benzinăriei marile perii albastre folosite la spălarea automobilelor atârnând nefolosite. Am întors capul spre mașină. Italia era trează, mă privea prin geam și zâmbea. Am răspuns zâmbetului ei cu un gest al mâinii. După aceea am fost veseli, Italia a deschis radioul, cunoștea cuvintele tuturor cântecelor și a început să cânte cu vocea ei puțin răgușită și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Ea dormea. Am stins lumina. Respira greu și zgomotos, ca un copil peste măsură de obosit sau ca un câine care visează. Dar vinul nu fusese bun, m-a făcut să-mi treacă repede extenuarea și acum eram din nou treaz și îmi simțeam gura încleiată și amară. M-am lipit de Italia încetișor, să n-o trezesc. Era a mea, va fi pentru totdeauna. Razele de lună îi luminau chipul care apărea crispat, uimit, ca și cum în pragul somnului ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
ceva? a întrebat privind construcția de sticlă de lângă pompă. Ea nu coborâse cu noi. Nici ultima oară când m-am oprit la o benzinărie nu coborâse din mașină, dormea pe scaun sau poate se prefăcea că doarme. Îi întâlnisem ochii treji în spatele geamului, când m-am întors, după ce privisem periile albastre ale spălătoriei pentru mașini, închisă în momentul acela, și mă gândisem că n-am fi reușit, că aș fi pierdut-o din nou. Într-o pompă de benzină am știut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

râzăreață -. Totul s-a preschimbat într-un paradis, ce ochi, ce păr, ce râs! Una e blondă și cealaltă brunetă; dar care a cea blondă? Care cea brunetă? Mi se pare că se confundă între ele!...“ — Ei, dom’le, ești treaz sau dormi? — Salut, Víctore. — Te așteptam la Club, dar cum nu veneai... — Acolo mă duceam... — Acolo? Păi în direcția asta? Ești nebun? — Da, ai dreptate; dar, uite, am să-ți spun adevărul. Cred că ți-am vorbit despre Eugenia. — Despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
mi s-a părut că trăsăturile și culoarea feței i se schimbau și chiar tremura. Îl fascinam. Nu-i adevărat! - repeta el -. Nu-i adevărat! Dacă n-aș vedea-o cu ochii mei, n-aș crede... Nu știu dacă sunt treaz sau visez... — Nu ești treaz, nici nu visezi - i-am răspuns. — Nu-mi explic..., nu-mi explic - adăugă el -; dar cum de știți despre mine tot atâta cât știu și eu, îmi ghiciți pesemne intenția... — Da - i-am spus -. Tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
trăsăturile și culoarea feței i se schimbau și chiar tremura. Îl fascinam. Nu-i adevărat! - repeta el -. Nu-i adevărat! Dacă n-aș vedea-o cu ochii mei, n-aș crede... Nu știu dacă sunt treaz sau visez... — Nu ești treaz, nici nu visezi - i-am răspuns. — Nu-mi explic..., nu-mi explic - adăugă el -; dar cum de știți despre mine tot atâta cât știu și eu, îmi ghiciți pesemne intenția... — Da - i-am spus -. Tu - și-am apăsat pe acest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Desigur! — Or, tu nu ești viu! — Cum adică nu sunt viu? Ce, am murit? - și începu, fără a-și da seama ce face, să se pipăie. Nu, omule, nu! - i-am replicat -. Ți-am spus înainte că nu ești nici treaz, nici adormit, iar acum îți spun că nu ești nici mort, nici viu. — Explicați-vă odată, pentru numele Domnului! Explicați-vă odată! - mă imploră el consternat -. Căci văd și aud asemenea lucruri în după-amiaza asta, încât mă tem să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
însumi e un nonsens, mai mult, e o imposibilitate. — Imposibilitate? - i-am spus eu; desigur, toate astea în vis. — Da, o imposibilitate! În după-amiaza când ne-am văzut și-am stat de vorbă în biroul dumneavoastră, vă amintiți?, dumneavoastră fiind treaz, și nu, ca acum, adormit și visând, v-am spus că noi, ființele fictive, potrivit dumneavoastră, avem propria noastră logică și nu-i cu putință ca plăsmuitorul nostru să facă din noi ce dorește, vă amintiți? — Da, îmi amintesc. — Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
mă-nțelegi?» - îmi zicea -. Și-l înțelegeam, sigur că da, îl înțelegeam, în vreme ce el îmi vorbea vorbindu-și, și vorbea, vorbea, vorbea. Când îmi vorbea astfel, vorbindu-și sieși, îi vorbea câinelui care era în el. Eu i-am ținut treaz cinismul. Ce viață de câine a dus, chiar de câine! Și ce câinoșenie teribilă, mai bine zis ce omenie teribilă i-au făcut ăia doi! Ce bărbătlâc i-a făcut Mauricio, ce muierlâc i-a făcut Eugenia! Bietul meu stăpân

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
cunoscut și eu pe personajul acesta! La fel mi s-a întâmplat și mie!“ Cât de diferiți de cei robiți de un covârșitor prost-gust și necontenit preocupați de ceea ce ei numesc verosimil! Sau de cei care își închipuie că trăiesc treji, neștiind că treaz cu adevărat nu e decât cine e conștient că visează, așa cum cu adevărat în toate mințile este cel conștient de nebunia sa! Și „cine nu confundă se cunfundă“, cum îi spunea Víctor Goti, rubedenia mea, lui Augusto

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
pe personajul acesta! La fel mi s-a întâmplat și mie!“ Cât de diferiți de cei robiți de un covârșitor prost-gust și necontenit preocupați de ceea ce ei numesc verosimil! Sau de cei care își închipuie că trăiesc treji, neștiind că treaz cu adevărat nu e decât cine e conștient că visează, așa cum cu adevărat în toate mințile este cel conștient de nebunia sa! Și „cine nu confundă se cunfundă“, cum îi spunea Víctor Goti, rubedenia mea, lui Augusto Pérez. Toată lumea aceasta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309

lor, dansând parcă. Fără nici un motiv și fără nici o legătură cu nimic, Fima spuse ceva care le făcu pe cele trei fete să râdă: — Aici e Îngropat câinele 1. Elya zise: —Mă simt mai visătoare decât În vis și mai trează decât În trezie. E inexplicabil. Liat spuse: —E lumina. Asta-i tot. Iar Yael: —Cui Îi e sete? Haideți să coborâm la apă. La mai puțin de o lună după excursie, Fima plecă la Yavniel s-o caute pe cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
mă Îndreptățesc să cred că tu, dragul meu, nu vei fi În stare, nu te necăji, am să-ți aranjez eu. Pe buzele lui Fima se ivi un zâmbet jalnic, bolnăvicios, amintindu-și de noaptea de dinaintea aniversării sale: cum rămăsese treaz sperând că tatăl său va uita și rugându-se să nu uite. Bătrânul, după obiceiul său, nu făcuse decât o glumă. Iar tu, ca-ntotdeauna, n-ai prins poanta reală. Și acum, domnule prim-ministru? Începe cea de-a doua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
Începe să arate ca de mâna a doua. Te-ai Îngrășat puțin, Effy. Poate că nu e vina ta. Ochii, care au fost odată vii și visători, s-au adâncit În orbite și acum sunt stinși. În Grecia ne țineai treze nopți Întregi, pe Liat și pe mine și pe Elya, de când apărea luna și până la răsăritul soarelui, cu povești despre misterele eleusine, cultul lui Dionysos, despre Erinii, zeițele destinului, și Moire, zeițele cruntelor răzbunări, despre Persefona din lumea Întunericului și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
scotocind după detaliile atitudinii Bisericii Catolice față de călătoriile lui Magellan și lui Columb, ca un individ care sortează nasturii unor haine ce s-au transformat de mult În zdrențe. Sau de Uri Gefen, care aleargă din iubire În iubire, perfect treaz, dar cu inima adormită. În acest punct, Fima decise să renunțe la contemplarea pasivă de la fereastră. Să Înceapă să pregătească apartamentul pentru renovarea de săptămâna viitoare. Trebuiau date jos tablourile de pe pereți. De asemenea harta țării, pe care trasase cândva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]