5,154 matches
-
într-o lume sfâșiată de ireductibile contraste, de tragedii personale și de războaie, dar și de dualitatea efemer-etern. În tot ce scrie, el are capacitatea rară de a se înălța la gestul solemn, de a găsi tonul patetic, de a uimi prin simbolistica sublimată a experienței anodine și, uneori, chiar de a descoperi sensul tragic al existenței umane într-o lume profană, care trăiește doar în prezentul imediat. Debutând în atmosfera negativistă și iconoclastă a avangardei, cu poeme programatic banale, dar
BOGZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285792_a_287121]
-
cu nivelul meu de educație morală, cu structura mea sufletească, cu nivelul meu sociocultural și cu aspirațiile mele spirituale. Nimic nu este Întâmplător. Hazardul este certitudinea pe care Încă nu am descoperit-o. În spatele a tot ceea ce ne surprinde, ne uimește și nu putem Înțelege imediat, se află o ordine necunoscută, pe care Încă nu am descoperit-o. Aceste aspecte sunt extrem de frecvente În psihologie, iar una dintre sarcinile Psihologiei Morale, ca de altfel și a Psihanalizei, este de a le
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
țară în ceea ce privește colaborarea cu instituții similare din străinătate, colaborare concretizată în burse de studiu pentru studenții români în facultăți de profil din Anglia, Olanda sau Suedia, schimburi de profesori, proiecte de infrastructură și dotare etc. După zece ani, am fost uimiți să descoperim în noul sediu al facultății o bibliotecă proprie, o librărie de specialitate, câteva laboratoare de informatică, mobilier nou, aparatură de ultimă oră, pe scurt: eleganța și confortul europene. S.W.: Pe 4 septembrie ați sărbătorit zece ani de la
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
cine a venit? Coco (după o pauză, și studiindu- l atent pe tata): Ta-ta.. Gigel (mi s-a oprit respirația): L-am mai întrebat o dată: cine-i? Coco: Ta-ta. Ta-ta. Tat-ta. Gigel: Tata s-a uitat uimit la mine, la Coco: „...găina colorată a început să vorbească?!” Gigel: Am prins curaj: da, și o să învețe și o poezie...Tata (râzând): „... o să dăm și un spectacol pentru sfârșit de an...” Coco: Ta-ta! Gigel! „Ai grijă să-l
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
micuțe și fete din Franța care fluturau batiste de la balcoane. Franțuzoaicele nu arătau de parcă trecuseră printr-un război. Purtau fuste drăguțe, cu volane, șosete albe până la glezne și eșarfe de mătase. Nici unul dintre bărbați nu purta beretă, fapt care o uimi pe Tessie. Întotdeauna Își dorise să se ducă În Europa, nu atât În Grecia, cât În Franța sau Italia. Privind buletinele de știri, Tessie nu observa clădirile bombardate, ci cafenelele de pe străzi, fântânile, cățelușii calmi, bine crescuți, urbani. Cu două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
zăcând ca un ghioc părăsit.) Fetele stau lângă bordură, iar mașinile trec pe alături. Cadillacuri verzui, Tornadouri roșii ca focul, Lincolnuri care Înaintează cu gurile deschise, toate impecabile. Cromul scânteiază. Capotele lucesc. Nici o pată de rugină pe nicăieri. (Ceea ce Îl uimește Întotdeauna pe Milton la negri contradicția dintre perfecțiunea automobilelor lor și gradul de paragină al caselor.) ...Dar acum mașinile strălucitoare Încetinesc. Geamurile se coboară și fetele se apleacă să converseze cu șoferii. Se cheamă unii pe alții, se ridică fustele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de câștig pe care o duceam ca să mă fac frumoasă. În sfârșit, ascuns În fundul dulăpiorului, era pachetul de tampoane Kotex, pe care mi le dăduse mama Într-o zi. ― Ar fi bine să ținem astea la Îndemână, Îmi spusese ea uimindu-mă total. Fără nici o altă explicație În afară de asta. Îmbrățișarea dintre mine și Capitolul Unsprezece din vara lui ’72 s-a dovedit a fi un fel de rămas-bun, pentru că atunci când s-a Întors de la colegiu, după primul an, fratele meu devenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
altă posibilitate. Cântau, iar biserica se umplea Încetul cu Încetul. În cele din urmă se aprindea candelabrul central și părintele Mike răsărea de după altar ca o păpușă În mărime naturată. Transformarea prin care trecea unchiul meu În fiecare duminică mă uimea Întotdeauna. În biserică părintele Mike apărea și dispărea, nestatornic ca o divinitate. În clipa asta era sus În amvon, cântând cu vocea lui caldă și falsă. Peste un minut era din nou la parter, cădelnițând. Scânteietor, plin de bijuterii, Împopoțonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
plină vârf și acoperită cu o pânză. Pe lângă ei se vedeau diferite rafturi cu arme, cutii de diverse mărimi din lemn în care, probabil, era muniție, și o cutie îngustă, lungă și înaltă, care-mi sări în ochi imediat. Rămasei uimit de ceea ce adusese Soliteraj. Era, după mine, mult mai mult decât ne-ar fi trebuit vreodată, dar părerea mea putea fi cu ușurință greșită. A trebuit să venim cu becurile stinse pentru a nu cauza curiozități inutile. Nu vezi prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
să le ducă la etajul unu, în cancelarie. Îl voi trimite pe Sergheiov să se ocupe de ele. Și poate vă consultați în ceea ce privește un program de veghe sau ceva de genul ăsta. Am priceput. Dar de ce Sergheiov? Nu știi? întrebai uimit pe cel care ar trebui să știe tot ce ține de ramura sa de activitate. Clătină puternic din cap, într-un chip chiar amuzant. A fost în tabăra de pregătire organizată de Minister. Acum doi ani. Îți amintești? A avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
privea ca pe un... șef? Acea sclipire de superioritate din priviri și acea fărâmă de aroganță dispăreau fără urmă când mi se adresa. Oare câți ani avea? Am aceeași vârstă ca și tine, zise el din senin. M-am uitat uimit la el. Oare citea și gânduri? Ce-am făcut acceptându-l? Oare câtă încredere să am în Arvon? M-am gândit c-ar fi bine să știi, zise el calm. Mulțumesc, spusei începând să urc scările către etajul doi, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mă întâmpină zâmbind. Știam că ai să vii, zise ea bucuroasă. Sfetnicii începură să se agite, dar nu i-am băgat în seamă. De unde? spusei, răspunzându-i la zâmbet. Nu știu... așa simțeam eu. Ce s-a întâmplat aici? Eram uimit. Pe fiecare parte a infirmeriei erau paturi și între ele erau puse diferite măsuțe cu multiple instrumente pe ele. Ne-a ajutat băiatul ăla francez... Perir? Da! A vorbit cu Mihail și Gavriil și au dărâmat pereții dintre sălile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
repetat: Fiica mea. Știam că e Ana acolo unde s-a uitat el, dar m-am întors sperând să văd, parcă, pe altcineva. Nu. Era doar Ana acolo. Și fiica Ministrului unde... Rațiunea mea înghețase și timpul se opri în loc, uimit de stupiditatea de care am dat dovadă în ultima vreme. Ana! Eram mai inapt atunci decât un cartof. Mintea mea nu mai făcea nici o conexiune. Revelația că Ana era fiica Ministrului, Ana era o Allston, Ana era fiica celui care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
făcând nimic altceva decât să se minuneze de armonia înfricoșătoare a înghețului care i-a scufundat pe ceilalți în teroare. Totul înghețase! Totul încremenise afară! Deci de asta am alergat... mersi, Corvium! Sergheiov se ridică de jos și se uită uimit la geamul de lângă el, gândindu-se la ce soartă ar fi avut dacă ar fi fost afară. Înghețat! Dumnezeule mare! Încet, încet, toți și-au reluat îndatoririle. Unii, mai sceptici, nici nu se mișcaseră din locul unde încremeniseră. Credeau că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
A avut grijă să facă mată Cartea Anilor. Prezentul este limita Universului care arde necunoscutul și îl transformă în trecut. Să scriem trecutul, deci, pentru a ne da seama de ce ne poate ascunde viitorul de care vom fi, fără greșeală, uimiți! Davirum Bozov Corvium s-a născut în ora miezului nopții în mijlocul celei de-a cincea luni a anului 2037. Copilăria sa n-a fost marcată de prea multe lucruri. Cel mai important eveniment care s-a petrecut până la începutul jurnalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
-mă de urechea sa, i-am zis ce m-a învățat Nemoh: Rază de soare din lună și sânge de om din venă de diamant, lasă lumea ta și pășește curajos în neant! Clipi ca și cum se trezise și se uită uimit la mine. Știa într-un colț al minții ce e, dar nu-i venea să creadă, așa că i-am spus-o eu pe șleau: E Boala Neagră! Nici măcar nu-i o boală. E un demon care urmărește persoana Împăratului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
spate le luară în cătare și doar vocea lui Corvium le curmă intenția de a deschide focul. Stați calm, băieți! Aceștia nu deschiseră focul, dar nici nu lăsară armele mai jos. Văzură cât de rapid se puteau mișca și erau uimiți că Împăratul a putut să pună la pământ o astfel de creatură. Eu sunt Corvium, zise el. Iar eu, slujitorul tău. Mi se spune Zgran, răbdătorul. Ești de același sânge cu Împăratul și suntem obligați să-ți datorăm serviciul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cultivat în continuare minciuna, indiferent de ce se petrecea în sufletul nostru. Înțelegi, Vladimir? Te înțeleg, Marcela. Te înțeleg. Mulțumesc. Își dădu pe gât la vale ciocolata și dădu să plece. O luai de mână. Mai rămâi, te rog. Se uită uimită la mine. Oare îndrăznisem prea mult? Nu. Era uimită pentru că nimeni nu mai făcuse asta până acum. Nimeni nu-i dorise prezența până în acel moment. Se așeză la masă și eu m-am ridicat când dădu să ia loc. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
dădea seama. În loc să străbată strada Auvergne, În direcția rîului Allier și a parcului copiilor, apucă la dreapta, cu un aer nevinovat. Sigur, i se Întîmpla să schimbe itinerarul, dar numai la Întoarcerea din oraș. Doamna Maigret era de fiecare dată uimită de simțul de orientare al soțului ei. Nu se uitase pe nici o hartă. Avea impresia că merge la Întîmplare, intra pe străduțe care păreau că Îl Îndepărtează de țintă, și tresărea cînd recunoștea brusc fațada hotelului, cu cei doi arbuști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
ei, când copila rostește: — Dacă totul merge bine în casa noastră... A accentuat a noastră, și Occia se bucură. Începe să se inte greze, mititica. — ...atunci tot imperiul se bucură de sănătate și prosperi tate, nu? — Da, încuviințează iute vestala, uimită de inteligența fetiței. Avertizează: — Și dacă ceva nu e în regulă, atunci întregul popor roman este în pericol. Ce se poate îmtâmpla? e curioasă puștoaica. Occia nu-i răspunde. N-are nici un rost s-o sperie. Dar ame nințarea nu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
treapta cea mai înaltă fără a i păta viața în vreun fel. Agrippina pufnește în palmă către ea: — Parcă Pollio îi zicea Turbatul... Da, Rabienus, chicotește încet Antonia. Fac amândouă eforturi disperate să rămână serioase. Calpurnius Piso este atât de uimit de remarca neașteptată a bătrânului, încât nu-și mai găsește replica. Nimeni nu l-a mai au zit vreodată lăudând pe cineva. Trăiește în sărăcie și proastă reputație, urându-i pe toți și urât de toți. Să fi început să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în ordinea umanului („o arătare de om”). Trăsăturile somatice ale acestui uriaș, dominate de nelipsitul caracter curios și nemaipomenit, sunt conturate în linii ce echilibrează raportul celor două complementare himerice reprezentând foamea și setea. Astfel, naratorul lansează afirmații care, în măsura în care uimesc și cutremură imaginația receptorului, sunt convertite cu succes în imagini comice, ornamentate de tragedia degradării spiritului(„al dracului o nanie de om”, „grozav burduhan”, „nesățios gâtlej”). Și destinul acesui uriaș, generalizat sub forma biblică a Septuagintei, este codificat în cifra
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
să mă trezesc. Îmi înghesui hainele de zi într-o geantă și scot un tricou vechi, noii mei pantaloni de trening și tenișii cei noi. Ies afară pe ușă împleticindu-mă, ajung în stația de autobuz într-o zăpăceală totală, uimită de cât de liniștită e Londra la 7.30 dimineața. Când ajung la sală, nici nu-mi vine să cred cât de mulți oameni sunt deja acolo, gâfâind și respirând puternic în timp ce-și fac exercițiile de dinainte de serviciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
sau pui, și din nou, pot servi câte legume vreau. ― Și, adaugă el, ridicându-și privirea, va trebui să bei multă apă în fiecare zi. Cel puțin un litru, dar de preferat chiar mai mult. ― O să slăbesc repede? Vei fi uimită, îmi răspunde. Dar e mai bine să nu slăbești prea repede: cu cât slăbești mai repede, cu atât o să pui la loc mai mult. Pentru că ăsta nu e un regim, Jemima, este un stil de viață, și odată ce o să înțelegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
încă acea JJ de pe bicicletă într-o zi caldă de vară, nu există nici un dubiu că așa va ajunge. În sfârșit, așa va ajunge. Mâine-seară e seara de care se temea, petrecerea de rămas-bun a lui Ben. Toți au rămas uimiți de veste, pentru că nimeni n-a mai plecat de la Kilburn Herald ca să se ducă în televiziune. Unii au plecat la ziare naționale și au rămas eroi în ochii foștilor colegi, lăsați în urmă, dar aceia au fost puțini, iar plecările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]