2,898 matches
-
chezășie. Sunt umbrele-alungate și ochii s-au zvântat. De mult vânjoase mlade noian țășnesc din glie. Fă tu să nu rămână nimic nerăzbunat, Partid, cărarea noastră și-a păcii chezășie!“ („Desferecare“, Familia, decembrie 1972) GRAUR Al. „Poporul român, o vreme uimit și umilit de vehemența și deșertăciunea vorbelor goale, altfel purtate cu deosebită trufie, a respins cu scârbă și totdeauna cu indignare ordinea hitleristă, alăturându-se hotărât, sub conducerea comuniștilor, la frontul antifascist, pentru redobândirea libertății țării, a democrației pentru pace
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
facultate, după ce terminase răm împreună o armată înfiorător de grea, primul lucru pe care l-am făcut, colegii mei și cu mine, a fost să ne așezăm în coloană și să batem pas de defilare pe culoarul facultății, sub privirile uimite ale celorlalți studenți. Cînd am fost prima dată-n America, am străbătut New York-ul într-un taxi, îm preună cu un bun prieten emigrat de mult, cîntînd în gura mare cîntece patriotice și pionierești ! Sigur, făceam toate astea ironic, la
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Les âmes qu'elle a choisies... Astfel Iașul nici nu trebuie privit de aproape, decât în anume părți ale sale, în anume locuri, în anume puncte... Străinul care ar stărui să pătrundă prea adânc în intimitatea vieții lui, ar rămâne uimit de câtă mizerie și abjecțiune poate cineva întâlni acolo. * Deși copil, am înțeles și gustat de îndată frumusețile vechei capitale a Moldovei. Cu unele rezerve totuși. Ca de pildă cea pe care o evocă împrejurarea următoare. În primii mei ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
al meu, gata de plecare, gata de a se așeza în Capitală unde-l aștepta în adevăr o situație de invidiat. "M-am săturat!" adăogă el, cu năduf, ridicându-și expresiv mânile deasupra capului. "M-am să-tu-rat!" L-am privit uimit. Căci deși nu mă puteam înșela asupra senzului cuvintelor lui, exclamațiunea "m-am săturat" mi-a părut așa de neașteptată încât mi-a provocat o scurtă, trecătoare confuziune. "Să se fi săturat în adevăr?" m-am întrebat în mine însumi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
el. Când s-a trezit, soarele era sus, dar răcoarea dimineții îi scălda încă fruntea. Tânărul se uită în jurul său, căută să-și aducă aminte de cele petrecute în ajun, să-și deie seamă de locul unde se afla, apoi, uimit ca în fața unei minuni, se frecă la ochi. În juru-i toate se schimbaseră în locul pădurii se ridica un oraș mare, cu palate, cu turnuri, cu biserici, cu fabrici, cu mișcare și cu zgomote de tot felul care ajungeau până la el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
frumoși ai vieții?... Ronetti Roman. (Fragmente dintr-un articol apărut în "Opinia" de la 10 Ianuarie 1908.) ...Sunt câteva zile numai, de când l-am văzut, pentru cea din urmă dată, în truda și căldura boalei, înviorat puțin, plin de nădejde, și uimit parcă de cumpăna grea prin care trecuse și de care se credea mântuit. Nădejdea pe care mi-o împărtășise atunci, marea lui nădejde în puterele-i încercate m-au făcut să înlătur gândul sfârșitului cu care începusem a mă obicinui de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
vitalitate și distincțiune morală. Și mi-am adus aminte de vechea, strălucita înfățișare pe care o aveau obicinuit spectacolele teatrului național, de pildă. Atunci, pe atunci, ca și barbarul din antichitate, care ieșind de la o ședință a senatului roman spusese uimit "am sentimentul c-am luat parte la o adunare de regi", orice străin ar fi avut ocaziunea de a petrece o seară într-o așa societate nu s-ar fi putut opri să nu exclame cu încântare "cred c-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
el auzi, undeva, nu departe, țipătul slab, neașteptat la ora aceea, al unei paseri. Un țipăt discret, plângător. Trei note numai, subțiri și scurte, purtate de vânt, aduse de el. "De ce n-o fi dormind păsărica aceasta?" se-ntrebă el uimit. Și se oprește astfel nemișcat câteva minute pentru a asculta. Cu modulația lor tristă, cele trei note răsună din nou, în umbră. "Era ca un fel de chemare... Ca o chemare care părea a spune: Adu-ți aminte! adu-ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
mai verifica vreodată, prin noi înșine. Când am părăsit locurile aceste îmi spuneam: "...de acum înainte, ori de câte ori voi mai veni pe aici, mă voi ști în locuri străine. Uneori, noaptea, pe străzi pustii, voi întâlni fantomele trecutului și voi tresări uimit, privindu-le..." Niciodată însă, de câte ori am revenit între zidurile orașului părăsit (unde, de fiecare dată, regăsesc, pure și nealterate, vechile afecțiuni pe care le-am lăsat și de la insistența cărora n-aș ști vreodată să mă sustrag), nu mi-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
sculptorii Afroditelor clasice credeau În nemurirea lui. Cine a Întîlnit printre ruine sfinxul grec nu va mai putea rosti numele adevărat al nici unui zeu. Venus pictată de Botticelli nu mai e aceeași care a ieșit fericită din valuri sub privirile uimite ale anticilor. Și poate e momentul să-i dam dreptate lui Bacon. Adevărații „antici”, scria el, sîntem noi, În timp ce epoca pe nedrept numită „antichitate” este În realitate tinerețea lumii. Deschizînd pleoapele, zeița a căpătat ochi omenești care au văzut și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
curat. Voia să iasă pentru puțin timp din restaurant. Valentin când sesiză îi spuse pe un ton ușor ironic, zâmbind „Îmi pare rău, dar nimeni nu a stabilit vreo regulă aici, trăgând indiferent din țigara lui preferată”. Carlina îl privi uimită, iar un gând o înfioră. Îl credea cald, unic în felul lui, cu sentimente nobile. Când se ridică de la masă pentru a merge pe terasă, bărbatul nu ezită să o însoțească. Afară se priviră din nou în secret, iar el
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
a ține cont de problemele ei familiale pe care le putea avea ca orice cuplu, la rândul lui. Anisia o asculta de fiecare dată ca un preot într-o misiune de spovedanie, cu calm și multă răbdare așa încât Carlina rămânea uimită și se rușina în sine de gestul ei imatur, dar cu sufletul îmbălsămat, aproape vindecat. Se întâmplă odată, când această scumpă ființă venise la Carlina în vizită și din una întralta află că situația familială nu era nici pe departe
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
departe așa de bună pe cum se credea. Anisia se gândi la o variantă care i-ar schimba viața și i-ar consolida căsnicia în mai bine și îi zise: - Tu n-ai vrea să ai un copil? Carlina rămăsese uimită și nu se așteptase nici în ruptul capului la o asemenea propunere. - De unde îți veni ideea asta? Dar am unul. Îl am pe Nicky. De ce aș mai dori un altul? - Știu asta. Dar e altceva când e rupt din tine
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Spuneam că nu vom da voie nimănui să hotărască ceva în locul nostru. Ce s-a ales de toate visele noastre? Te credeam cald, unic, plin de sentimente, mă înfioară această situație. Mă sperie gândul unei vieți fără sens. O privi uimit. Își aprinse o țigară în tăcere, refugiindu-se în interiorul frământărilor sale. Spațiul dintre ei devenise un sloi de gheață. Fiecăruia îi venea să îl strivească pe celălalt, ca pe un gândac, să ajungă la dimensiunea unui dop, apoi să îl
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
avea atâta nevoie. Îi ură „bun venit”, îmbrățisând-o cum nu o mai făcuse de multă vreme. Carlina îi ură la rândul ei „bun găsit”. Lacrimile le ascunse cât putu de tare și aproape că nu îndrăznea să mai respire. Rămase uimită, fără surâs și cu ochii mari deschiși se întoarse cu gândul înapoi în timp și constată că imaginea lui de demult nu îl mai reprezenta. Îi păruse schimbat și îmbătrânit definitiv și iremediabil, iar în mintea ei parcă asfințise totul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
care o trăiseră alături de mulți alții se risipise ca fumul. Rămaseră singuri ca luna atunci când se reflectă într-un heleșteu și își pierede toată strălucirea. După câteva momente se auzi o comandă: „Atențiune! Drepți! Zece pași înainte, cinci pași înainte!” Uimiți, militarii stagiari priveau neînțelegând ce avea să urmeze. Apoi din nou aceeași voce strigă: „Foc!” Unii militari dârdâiau și tremurau de parcă ar fi fost în locul celor ce urmau să fie executați. Ochii soților Ceaușescu scăpărau scântei, mult mai multe decât
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
adevărul. Leon află că ea era mai mare cu zece ani decât el și rămase tulburat de uimire, iar pentru câtva timp nu mai scoase nici un cuvânt. Nimeni nu putea ști ce gândea el atunci, dacă era dezamăgit sau doar uimit. - Te deranjează vârsta mea? Tu ai ținut morțiș să știi câți ani am. - De ce n-ai vrut să-mi spui? - Te-am rugat să ghicești câți ani am. Dacă îți spuneam de prima dată ce făceai? - Nimic mai mult decât
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
șoptită: - Hai intră, prințeso! Apoi, închizând ușa în urma lor adăugă: - Nimeni nu mai are voie să intre aici atât timp cât suntem noi doi. Își găsiseră locul ca două păsărele într-un cuib numai al lor. O privi cu surâsul său caracteristic, uimit și temător de atâta frmusețe, trecându-i prin gând că era potrivită să-i devină soție peste timp. Dragostea pe care o simțea era ca o călătorie plăcută, plină de neprevăzut, de speranțe și de promisiuni. Dragostea are multe spații
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în vârful urechilor. Da, cred că el e. Suze mă privește iscoditor câteva clipe, apoi pare că a luat o hotărâre bruscă. Am înțeles, zice, lăsându-și whisky-ul jos. Mă duc să arunc buchetul. — Poftim? Mă uit la ea uimită. Suze, nu te prosti. Nu e încă momentul să-ți arunci buchetul. — Ba da! Îl arunc când vreau eu. — Dar trebuie să-l arunci când pleci în luna de miere! Nu-mi pasă, se încăpățânează Suze. Nu mai pot să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Elinor se scutură ușor, de parcă particulele de grăsime din lapte ar pluti prin aer și i-ar invada trupul. Ia o înghițitură de ceai, apoi se uită la ceas. Mi-e teamă că trebuie să plec. — Poftim? Mami ridică privirea, uimită. Deja? — Luke, ești bun să aduci mașina? — Imediat, spune Luke, golindu-și ceașca. — Poftim? Acum e rândul meu să rămân cu gura căscată. Luke, ce se întâmplă? — O duc pe mama la aeroport, zice Luke. — De ce? Nu poate să ia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
-mă spre terasă, și încep să cânte trâmbițele... sau trompetele... ce vrei tu... Te oprești în fața fântânii, îți aranjezi trena, faci niște poze. După care, orchestra filarmonică începe să cânte și pornești pe culoarul din mijloc... — Orchestra filarmonică? o îngân uimită. Am vorbit deja cu Filarmonica din New York, intervine Elinor. Au zis că își verifică programul turneelor și, dacă avem noroc... Filarmonica din New York? Măiculiță. — Mireasa de sâmbătă are șapte harpiști, zice domnul Ferguson. Și o soprană de la Metropolitan. Robyn și Elinor se uită una
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
avut un viitor strălucit. Pe când așa... Scutură din cap. Uite și tu cu ce te-ai mulțumit. Cu un serviciu care-ți place, cu partenerul care-ți place, cu o nuntă la Plaza... Cine ți-a zis de Plaza? spun uimită. — A, toată lumea cu care am vorbit nu mai știe altceva. Se pare că va fi ditamai evenimentul. — Ei... Ridic rușinată din umeri. Ce părere are mama ta, cred că e foarte încântată, nu? — Păi... îhm... Iau o gură de șampanie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
potrivit. — Sunt foarte onorat că v-ați gândit la mine, spune Michael. Asta, firește, în cazul în care nu vrei să vă căsătoresc chiar eu. A trecut ceva vreme, dar poate că totuși n-am uitat cuvintele... — Pe bune? zic uimită. Nu-mi spune că la bază ești preot! — Nu. Râde, dându-și capul pe spate. Dar, acum câțiva ani, niște prieteni de-ai mei m-au rugat să-i căsătoresc eu. Am tras niște sfori și mi-am luat autorizație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
rog? răspunde bărbatul. Nu știu! Vrei să spui că eu sunt genul de persoană care își pune biscuiții pe farfurioare bej, Marie? O, Doamne, trebuie să încetez să mai trag cu urechea. Mă uit iar la ecran și mă opresc uimită. Am ajuns la locul în care poți vedea listele, ca să știi ce să le cumperi mirilor. Tocmai vreau să apăs pe „Șterge“ și să revin, când mă opresc. Ar fi destul de cool să văd ce și-au ales alții, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în care mă sărută, îmi strânge ușor mâna. — Luke a venit deja, îmi spune în timp ce traversăm holul. Ce pantofi frumoși! Sunt noi? — Ăă, adevărul e că da, sunt noi. Mersi! Nu mă pot opri să nu mă holbez la ea uimită. Elinor nu mi-a făcut în viața ei nici un compliment. Nici măcar o dată. — Ai mai slăbit, sau mi se pare mie? adaugă. Îți stă foarte bine. Sunt atât de șocată că mă opresc în loc, exact în pragul ușii, apoi mă grăbesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]