2,982 matches
-
să mă crezi că nu te mint. N-o să ne apropiem prea mult, îți promit. Am luat-o de mână. Ne uităm de departe. Vreau să-i arunc doar o privire. După ce-am mâncat de prânz, am pornit spre vârtej. Era o după-amiază înnorată de noiembrie. Deoarece n-am putut trece prin tufișurile dese crescute pe partea de vest a dealului de vest, care blocau drumul, a trebuit să ocolim și să o luăm prin spatele dealului de sud, dinspre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ne-am îndepărtat de panta dealului de sud, n-am mai văzut animale. Drumul se termina și el aici. Am luat-o spre vest, peste câmpuri golașe și am trecut pe lângă niște locuințe abandonate. Începuse deja să se audă zgomotul vârtejului. Un sunet nepământean. Ceva ce nu seamănă cu nimic din ceea ce am auzit în viața mea. Nu pare nici cascadă, nici șuieratul vântului, nici huruitul pământului când începe să se cutremure. Lasă impresia unui gâtlej uriaș care horcăie. Uneori se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
îngrozitor. Poate ar fi mai bine să ne întoarcem. Dacă tot am ajuns până aici, hai să mai încercăm un pic. Să vedem până unde se poate ajunge. Am mai înaintat prin tufișuri vreo zece minute, ghidându-ne după mugetul vârtejului. Brusc, s-a deschis în fața ochilor noștri o priveliște inimaginabilă. Tufișurile se terminaseră și începea o pajiște lină, de-a lungul râului. În dreapta se vedea un defileu săpat de râu. După ce trecea de el, râul se lățea considerabil, o lua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
locul în care ne aflam noi. După ultima lui curbă, la capătul pajiștii, râul se liniștea brusc și devenea de un albastru închis. De rău augur parcă. Se umfla ca un șarpe ce digera un animal fără apărare. Acolo era vârtejul. Am luat-o pe malul râului spre el. — N-ai voie să te apropii! strigă ea, trăgându-mă de mână. La suprafață pare el calm, dar e acolo un vârtej îngrozitor. Dacă te-a prins, s-a zis cu tine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
un șarpe ce digera un animal fără apărare. Acolo era vârtejul. Am luat-o pe malul râului spre el. — N-ai voie să te apropii! strigă ea, trăgându-mă de mână. La suprafață pare el calm, dar e acolo un vârtej îngrozitor. Dacă te-a prins, s-a zis cu tine. Nu mai vezi lumina zilei. — Cam cât e de adânc? — N-am nici cea mai vagă idee. Își croiește drum ca un burghiu, așa că probabil pătrunde spre străfunduri, tot mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ca un burghiu, așa că probabil pătrunde spre străfunduri, tot mai adânc. Pe vremuri aruncau aici eretici și criminali... Și ce s-a întâmplat cu ei? N-au mai ajuns niciodată la suprafață. Ai auzit de grote, nu? Sunt câteva sub vârtej. Stau cu „gurile“ deschise, gata să înhațe tot ce le pică la îndemână. Cei ajunși acolo hoinăresc în beznă pe veșnicie. Vârtejul domina zona. Aveai impresia că din el se înalță nori de aburi uriași. Răsuna precum gemetele a nenumărate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
întâmplat cu ei? N-au mai ajuns niciodată la suprafață. Ai auzit de grote, nu? Sunt câteva sub vârtej. Stau cu „gurile“ deschise, gata să înhațe tot ce le pică la îndemână. Cei ajunși acolo hoinăresc în beznă pe veșnicie. Vârtejul domina zona. Aveai impresia că din el se înalță nori de aburi uriași. Răsuna precum gemetele a nenumărate suflete în agonie. Ea a găsit o bucată de lemn de-o palmă și a aruncat-o spre mijlocul vârtejului. A plutit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pe veșnicie. Vârtejul domina zona. Aveai impresia că din el se înalță nori de aburi uriași. Răsuna precum gemetele a nenumărate suflete în agonie. Ea a găsit o bucată de lemn de-o palmă și a aruncat-o spre mijlocul vârtejului. A plutit vreo cinci secunde pe apă, apoi a început să tremure și a dispărut în adâncuri. Nici că am mai văzut-o la suprafață. — Ce ți-am spus? E un vârtej la fundul apei. Acum ți-e clar? Ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
o palmă și a aruncat-o spre mijlocul vârtejului. A plutit vreo cinci secunde pe apă, apoi a început să tremure și a dispărut în adâncuri. Nici că am mai văzut-o la suprafață. — Ce ți-am spus? E un vârtej la fundul apei. Acum ți-e clar? Ne-am așezat pe pajiștea care se afla la vreo zece metri de vârtej. Am scos pâinea din buzunar și am mâncat-o. Peisajul se deschidea frumos în fața ochilor noștri. Era multă liniște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și a dispărut în adâncuri. Nici că am mai văzut-o la suprafață. — Ce ți-am spus? E un vârtej la fundul apei. Acum ți-e clar? Ne-am așezat pe pajiștea care se afla la vreo zece metri de vârtej. Am scos pâinea din buzunar și am mâncat-o. Peisajul se deschidea frumos în fața ochilor noștri. Era multă liniște în jur. Pajiștea părea brodată cu flori în toate nuanțele toamnei. Copacii cu frunzele lor ruginii ofereau un spectacol grandios. Mijlocul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Am scos pâinea din buzunar și am mâncat-o. Peisajul se deschidea frumos în fața ochilor noștri. Era multă liniște în jur. Pajiștea părea brodată cu flori în toate nuanțele toamnei. Copacii cu frunzele lor ruginii ofereau un spectacol grandios. Mijlocul vârtejului arăta ca o oglindă perfectă. Dincolo de el se înălțau stânci albe de calcar, dominate de Zidul din cărămidă ce voia parcă să le înghită. Liniște deplină în jur. Cu excepția vârtejului. — La ce-ți trebuie harta? mă întrebă ea. Chiar dacă ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Copacii cu frunzele lor ruginii ofereau un spectacol grandios. Mijlocul vârtejului arăta ca o oglindă perfectă. Dincolo de el se înălțau stânci albe de calcar, dominate de Zidul din cărămidă ce voia parcă să le înghită. Liniște deplină în jur. Cu excepția vârtejului. — La ce-ți trebuie harta? mă întrebă ea. Chiar dacă ai hartă, tot nu poți părăsi orașul. Și-a scuturat firimiturile de pâine din poală și și-a îndreptat privirile spre vârtej. — Vrei să pleci de-aici? Am clătinat din cap
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
parcă să le înghită. Liniște deplină în jur. Cu excepția vârtejului. — La ce-ți trebuie harta? mă întrebă ea. Chiar dacă ai hartă, tot nu poți părăsi orașul. Și-a scuturat firimiturile de pâine din poală și și-a îndreptat privirile spre vârtej. — Vrei să pleci de-aici? Am clătinat din cap fără să scot o vorbă. Ce-o fi însemnat pentru ea gestul meu? Că nu vreau să plec sau că nu știu ce vreau? Nu știu, am zis într-un final. Îmi doresc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
urcam, fără să-mi dezlipesc privirile de pe lanternă. La un moment dat, am încetat să mai număr treptele. Urcasem vreo sută cincizeci sau chiar două sute. Zgomotul apei se schimba mereu. La început fusese ca un vuiet furios, apoi ca un vârtej într-un bazin de cascadă, răsunând imediat după aceea înfundat, de parcă i s-ar fi pus capac. Apa urca însă. Din pricina întunericului n-am putut aprecia cât de mult, dar nu m-ar fi mirat să mă trezesc cât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
la doi pași, și nici nu ar mai fi existat riscul prăbușirii de pe stâncă. Nu mi se părea deloc o idee rea. I-am spus și ei ce-mi trecuse prin minte, dar a reacționat prompt: Nici vorbă! Există un vârtej foarte puternic care absoarbe tot. Nu poți înota în asemenea condiții. Și chiar dacă ai reuși să te ridici iar la suprafață, n-ai ști încotro s-o apuci din pricina întunericului. Deci nu ne rămânea decât să ne târâm pe scara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
tânărul. Sunteți din oraș, nu? — Da, am zis. — După cum ați văzut, orașul e luminat prin energie eoliană. Există mai multe cratere aici în care acumulăm energia vântului și apoi o folosim. Tânărul tăcu puțin și privi pământul de la picioarele lui. — Vârtejurile de vânt pornesc de aici o dată la trei zile. Există multe cavități prin care circulă vântul și apa. Eu răspund de acest dispozitiv. În zilele în care nu bate vântul, strâng bine niturile ventilatorului și le ung ca să nu înghețe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
trecut era mult mai îngust decât altele de care mai avusesem parte. A trebuit să ne târâm în patru labe, să ne răsucim, să ne tragem burțile, să ne plecăm capetele. Tunelul semăna cu niște intestine încâlcite sau cu un vârtej plin de bucle... în parcul de distracții. Din pricina asta am înaintat îngrozitor de greu și ne-a luat foarte mult timp. Nu cred că era doar opera Întunegrilor. Își spunea cu siguranță și Mama Natură cuvântul. Oricât ar fi fost Întunegrii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
turnul de lângă Zidul de vest, centrala electrică din pădure, bătrânii stând la soare în fața blocului, animalele chircite, încercând să bea apă din copcile râului, firele de iarbă crescute printre dalele de piatră ale treptelor. Mi-am amintit foarte limpede și vârtejul la care am ajuns împreună cu ea. Apoi, parcela de pământ din spatele centralei, baraca abandonată, ruinele construcției și fântâna de lângă Zidul din pădurea de est. M-am gândit la cei pe care i-am cunoscut în oraș: Colonelul din vecini, bătrânii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pus armonica jos, m-am rezemat de perete și am închis ochii. Trupul mi se legăna încă. Simțeam cu toți porii că aparțin acestui loc, că tot ce e aici face parte din mine: Zidul, Poarta, animalele, pădurea, râul, vântul, vârtejul. Totul, absolut totul. Până și iarna asta grea și lungă. După ce-am pus instrumentul deoparte, ea a închis ochii și s-a agățat de brațul meu. Am simțit o lacrimă caldă. Apoi altele. Am luat-o pe după umăr și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
e acolo? Un lac, ce să fie! Lacul de sud. Sărim peste el și evadăm. Într-un anotimp ca acesta, s-ar putea să tragem o răceală zdravănă, dar să știi că nu prea avem de ales. — Acolo există un vârtej puternic, nu? N-avem cum să trecem de el, ne înghite în doi timpi și trei mișcări și praful se-alege de noi. Umbra a fost cuprinsă de un acces puternic de tuse. — Altă ieșire nu există. M-am gândit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Eminescu, Iași, 1939; Valuri împietrite, Iași, 1941; Rătăcire prin vis, Iași, 1941; Bobâlna, Sibiu, 1950; Doja, Cluj, 1952. Traduceri: N.A. Nekrasov, Troica, Suceava, 1947 (în colaborare). Repere bibliografice: Aurel Ivănescu, „Conștiința artistică la Tudor Arghezi” „Chemarea” (Iași), 1939, 449; C. Vârtej, „Din limbajul școlarilor”, CGM, 1939, 5-7; Gh. Mărgărit, „Valuri împietrite”, „Prutul”, 1941, 410; S.Varzaru, „Valuri împietrite”, CGM, 1941, 1-3; C. Vârtej, Popas cu Florea-Rariște, „Cetatea Moldovei”, 1941, 7; C. Vârtej, „Valuri împietrite”, „Cetatea Moldovei”, 1941, 9; Octavian Nestor, Dumitru
FLOREA-RARISTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287027_a_288356]
-
Suceava, 1947 (în colaborare). Repere bibliografice: Aurel Ivănescu, „Conștiința artistică la Tudor Arghezi” „Chemarea” (Iași), 1939, 449; C. Vârtej, „Din limbajul școlarilor”, CGM, 1939, 5-7; Gh. Mărgărit, „Valuri împietrite”, „Prutul”, 1941, 410; S.Varzaru, „Valuri împietrite”, CGM, 1941, 1-3; C. Vârtej, Popas cu Florea-Rariște, „Cetatea Moldovei”, 1941, 7; C. Vârtej, „Valuri împietrite”, „Cetatea Moldovei”, 1941, 9; Octavian Nestor, Dumitru Florea-Rariște, CL, 1985, 2; Gavril Istrate, Răsfoind cu grijă comorile de carte, CRC, 1989, 9; Busuioc, Scriitori ieșeni (1997), 172-173. C.T.
FLOREA-RARISTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287027_a_288356]
-
artistică la Tudor Arghezi” „Chemarea” (Iași), 1939, 449; C. Vârtej, „Din limbajul școlarilor”, CGM, 1939, 5-7; Gh. Mărgărit, „Valuri împietrite”, „Prutul”, 1941, 410; S.Varzaru, „Valuri împietrite”, CGM, 1941, 1-3; C. Vârtej, Popas cu Florea-Rariște, „Cetatea Moldovei”, 1941, 7; C. Vârtej, „Valuri împietrite”, „Cetatea Moldovei”, 1941, 9; Octavian Nestor, Dumitru Florea-Rariște, CL, 1985, 2; Gavril Istrate, Răsfoind cu grijă comorile de carte, CRC, 1989, 9; Busuioc, Scriitori ieșeni (1997), 172-173. C.T.
FLOREA-RARISTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287027_a_288356]
-
Imre); Tolnai Lajos Marosvásárhelyen, București, 1974 (în colaborare); Adrian Marino, Bevezetés az irodalomkritikába [Introducere în critica literară], București, 1979 (în colaborare cu Kántor Lajos); Ioan Slavici, A világ, amelyben éltem [Lumea prin care am trecut], București, 1980; Romulus Cioflec, Örvényben [Vârtejul], postfața trad., București, 1983; Titu Maiorescu, Bírálatok, vitacikkek, tanulmányok [Critice], introd. trad., București, 1985. Repere bibliografice: Beke, Fără interpret, 473-486; Engel Károly, Esszé és filológia határán, KOR, 1977, 8; Oláh Tibor, Túl a nyelvi határokon, IGZ, 1978,1; Kántor Lajos
DAVID. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286703_a_288032]
-
prilejuiește autorului și o superficială evocare a societății rusești înainte și după revoluție (Zvetlana, 1930). Animat de vagi intenții etice, romancierul imaginează întâmplări care să dezvăluie realități sociale și morale susceptibile de critică. Dar drama unei tinere provinciale, prinsă în vârtejul desfrâului din marele oraș, este relatată plat, cu amănunte banale și vulgare, în București, orașul prăbușirilor (1931). Oricât de justificate ar fi aspirațiile unei soții neglijate (de un soț cu preocupări superioare, de larg interes social), autorul o silește să
DESSILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286740_a_288069]