3,613 matches
-
împotriva lui să-l apere, mai ales a amiazăzi, când îl frige tare. Și ploaia tot el o dă. Își aduce c-un ciur apă din mare și toarnă peste dânsul ca să se răcorească, și când dă cu ciurul prin văzduh plouă pe pământ."192 În majoritatea legendelor românești, apa este elementul preexistent, urzind viață din viață proprie: "Mai înainte de a fi fost pământul, era numai apă. Dumnezeu a chemat pe broască și i-a zis să se ducă în fundul apei
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
se jertfește pentru neamul omenesc. Ca imago mundi, șarpele este într-o permanentă interdependență cu cele patru elemente universale: trăiește în pământ sau în apă, veninul său are proprietățile focului ceresc sau a focului htonian, iar, ca șarpe înaripat, aparține văzduhului, aerului. Ca întruchipare a primordialului, a pământului și a apei, a amestecului dintre elementele naturii, șarpele este și un simbol al Logosului divin, al rațiunii supraumane. Ca mitologem universal, șarpele este o epifanie a strămoșilor mitici, un arhetip al antinomiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Suceava, 2000. COATU, Nicoleta, Structuri magice tradiționale, Editura ALL, Bucirești, 1998. COJOCARU, Nicolae, Istoria tradițiilor și obiceiurilor la români, Din preistorie până la mijlocul sec. ala XIX-lea, I, Editura Etnologică, București, 2008. COMAN, Mihai, Mitologie populară românească, vol. II, Viețuitoarele văzduhului, Editura Minerva, București, 1988. DAICOVICIU, Hadrian, Dacii, Editura pentru Literatură, București, 1968. DELUMEAU, Jean, Religiile lumii, Editura Humanitas, București, 1996. * * *, De sub muntele Rarău. Folclor din ținutul Câmpulungului Moldovenesc, Câmpulung Moldovenesc, Culegere alcătuită de Grațian Jucan, Editura Fundației Culturale Alexandru Bogza
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
235 Ibidem, pp. 530-531. 236 v. Ion Ghinoiu, Vârstele timpului, Ed. cit., pp. 70-79. 237Romuls Vulcănescu, Op. cit., p. 198. 238 Ibidem, pp. 198-199. 239 Ibidem, p. 199. 240 Ibidem, p. 201. 241 Mihai Coman, Mitologie populară românească, vol. II, Viețuitoarele văzduhului, Editura Minerva, București, 1988, pp. 1-100. 242 Sim. Fl. Marian, Sărbătorile la români, II, Ed. cit., pp. 63-65. 243 Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an, Dicționar, Ed. cit., pp. 17-18. 244 Ibidem, pp. 55-56. 245 Ibidem, pp. 133-134. 246 Ibidem
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
din rezistența vrânceană, conduși de Gheorghe Mălăcescu și Ion Paragină, poezia “Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane“, pentru care a și fost condamnat la moarte: Nu pentru-o lopată de rumenă pâine, Nu pentru pătule, nu pentru pogoane, Ci pentru văzduhul tău liber de mâine, Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri, Pentru cântecul tău țintuit în piroane, Pentru lacrima soarelui tău pus în lanțuri, Ridică- te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Neculai Chițu a făcut
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
idei". Peisajul fizic și spiritual variază; universul realizat în imagini expresioniste dă sentimentul sfârșitului în "Alexandru refuzând apa: "Un soare imens, fioros policandru/ rănea alburiul zenitului fiert." Poetul cosmicizează o arșiță interioară, menită să purifice lumea; soarele parcă a topit văzduhul, zămislind o nouă geografie care poartă pecetea păcatului. Dar Alexandru nu-și potolește setea și călăreții aclamă: Atunci călăreții strigară în cete,/ și stânci licărind repetară: De-acum/ noi nu mai cunoaștem nici foame, nici sete/ și nici oboseala de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este înfrânt de opreliști transcendentale: "într-un avânt nemărginit/ cu brațu-ntins spre-al zilei astru,/ ca spre-un vrăjmaș închipuit/ el odihnea neînsuflețit" Natura devine, ca la romantici, cutia de rezonanță a unor stări sufletești; când Regele Pescar era bolnav, văzduhul era "tras prin tină, un sclav", vântul era "galben în risipă, pecinginea se lăfăia-n dojană, pădurile schelete care țipă"; dar când Parsifal întreabă de "misticul potir", codrii înfrunzesc, apele cântă ca o liră, cerul este verzui, pomii sunt lunateci
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
viața mea o caut". Ca și natura, poetul se află într-o permanentă metamorfoză: "Sunați-mi fulgerele de vară trunchiul/ eu nu îmi sunt aidoma nicicând". Alteori zeu, pe jumătate sunet, se definește într-o muzică barbiană: "Desprinși din cântecul-inel,/ Văzduh și ape împânziră/ Suavii zei pe care el/ Aievea îi isca din liră". "Odihnă în țipăt" prezintă nașterea ca o ardere. Poetul face o călătorie către începuturile vieții, invocând motivul popular "tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte" (Petre Ispirescu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și cea anorganică sunt supuse metamorfozării și trecerii ("Umbra", "Hârtie albastră"), atmosfera este bacoviană, chiar versificația ne trimite la poetul "plumbului" și al "scânteilor galbene", îi lipsește însă eroismul deznădăjduit al poetului ce a coborât în infern ("Din altă toamnă", "Văzduh", "Bacovia", "Culorile se schimbă"). Motivul păsării Phoenix sensibilizează comentariul existenței. Însăși zăpada, care își repetă egal și măsurat existența, provine din arderea păsării Phoenix; minunea albului îi dă poetului sentimentul sufocării, al suprasaturației: "Ninsoarea de departe/ de sus, de jos
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
înalte/ mâinile rădăcini se preschimbă în arc/ prin sine asprului salt." Alexandru Miran, H. Grămescu, Ilarie Hinoveanu, Ion Murgeanu vor slăvi pe rând vegetația: ei vin cu imagini lubrice, într-o formulă incoloră, sau cuminți și fade, precum aceasta: Din văzduh, pe aripi de lăstuni,/ cad în Jiu și apa-nvolburată/ Spumegă orbita de culori" (Ilarie Hinoveanu). Poeții se îndreaptă, tot mai evident, spre o poezie reflexivă, cu digresiuni intelectualiste, indiferent dacă motivele, pretextele țin de tradiție, de poezia satului, sau
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dragoste", se complace să versifice doar corect: Mi te-amintesc, iubire veche/ Frumoasă ești ca toamna la Văratic, stăpână peste nucii din livadă", sau: " Cum e somnul scris cu vise,/ frunzele-s cu toamnă scrise/ Cum albinele scriu miere în văzduh și în tăcere." Nici în culegerea intitulată "Tanit" nu reușește o selecție edificatoare pentru a-și contura scrisul: "Limba ce-o știu de la bunica, limbă/ apropiată de tăcere, simplă/ ori dimpotrivă irosind lumina/ și murmure de havuze bizantine". Gh. Tomozei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
trist Așa mi-a spus cândva un marinar." Dan Mutașcu scrie și o poezie civică 3 generată de un sentiment solar, în același stil căutat; poezia sa patriotică este livrescă: "Noi, voievozii cei roși de furnici,/ de cuvânt înghițiți, de văzduh nămețiți/ Noi, voievozii cei roși de furnici,/ sunători precum șerpii din negre orații." Latura livrescă a creației lui Dan Mutașcu este și mai bine, poate, reprezentată într-o culegere de mici dimensiuni, "Scrisori bizantine". Gustul poetului pentru rafinamente lexicale și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
surpat/ un clopot imens". Aceeași atmosferă o regăsim și în poeme precum "Cale" sau "Ploaie"1. Poetul se întoarce la origini sau peregrinează în orașe stranii, cu ziduri putrede, năpădite de iederă, în care trăiesc povești vechi. Colindul desfășoară un văzduh arhaic, unde zvâcnește rar taina. Universul poeziei vorbește de un alt timp și de un spațiu înflăcărat de amurg, cu fântâni neliniștitoare în care cina zeilor este anunțată de imensul clopot imperial. Fantezia lui M. Robescu crește printr-o aglomerare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și numai primăvara tristețea-mi este dragă/ și sufletul atuncea-i strălucitor și cast". Desenele în acuarelă fac din Doina Sălăjan o virtuoasă: "Un stârc încremenit într-un picior,/ Un cer senin și bolta argintie/ Pe care sta, pahar strălucitor,/ Văzduhul răsturnat ca pe-o tipsie." Sau iat-o pictând natură moartă: "Pe tavă, struguri vineți și albi-gălbui ca mierea,/ Nuci proaspăt descojite și piersici sângerii./ Deasupra într-o vază, lung, ascultând tăcerea,/ Stau crizanteme albe-pe lujerii mlădii." Bogat este universul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
creat și care continuă să le însuflețească. Poeții se adaugă ei înșiși, se raportează analitic, separând elementele constitutive ale unei lumi dispărute și încercând să modeleze un alt ansamblu, mai apropiat de noi: "pe jos e semnul lumii, dar în văzduh/ deplâng un turn pustiu/ și-un duh/ singurătatea lumii-n care pier" ("Totem", Romulus Guga). Evocarea istorică surprinde pe paleta el figuri de voievozi, virtuțile dacilor, sciților, sarmaților, etruscilor și pentru că mitologia ne lipsește, poeții au dat dimensiune eposului, l-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
factură alegorică,precum "Ar fi mai bine", unde copacul este idealul poetului, moartea acestuia constituia un fel de inexistență marcată prin formă (Rilke moartea se inserează în viață): N-ar fi mai bine să-i spunem de-acum primăverii viitoare,/ văzduh să nu mai împartă/ Pentru coroana ta moartă/ vânturile albastre să le retragă/ Din căpățâna asta bolnavă,/ Să le înăbușe, cuvânt de cuvânt,/ Stelele depuse la temelia ta pământ". Existența este comentată și într-un fel de fabulă, "Păianjenii", în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de izolare, sporind emoția lirică în poemul "Ceva care e-al tău": "Ai iarăși sentimentul că a murit un om,/ Care putea să-ți fie prieten, care poate/ Ar fi știut mai bine ca oricare/ să te ferească de singurătate". "Văzduhul virgin" este poemul care definește spațiul spiritual al poetului. Odată cu înaintarea în vârstă, i se definește spiritul balcanic, în care îl vedem parcă pe Nastratin Hogea, înțeleptul, așa cum l-a portretizat Ion Barbu: "Balcanic și greoi trăiesc,/ Cu mari genunchi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
schopenhauriene. În lume există un principiu al răului și orice încercare de eliberare este inutilă: "E-atâta gol în sus încât tot ce se-ntâmplă/ jos, pe pământ, nu are un sens,/ nu clătina, savantule, râvnita tâmplă/ întinsă pe butucul văzduhului imens ("Plafon cu pâlnii"). Suferința poetului provine din nevoia de purificare. Pentru a ajunge să se purifice, Iov va trece prin suferință ("Iov era plin de guri"). Dialogul devine biblic, suferința este un har divin, cel sortit suferinței "este ales
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
că meșa, așa să se întoarcă N. de la țîță.“ învățătură Copiii care învață la școală își pun cărțile în copaia de mălai ca să-și aducă aminte de carte ca de mămăligă. înviere în cele trei zile ale învierii, ard în văzduh trei candele mari ce nu le vede nimeni. Jidov Trăiau cîndva oameni foarte înalți. Despre unul înalt se spune: „Ce jidov de român!“ O fată de uriași a luat odată în poală cîțiva țărani cu un plug tras de doisprezece
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
pune cruce, apoi se înalță. îndată după moarte, se anină un petec de pînză albă în streșina casei pe care se zice că șede sufletul mortului pînă la ducerea lui la groapă. Sufletul mortului trece prin douăzeci și patru de vămi ale văzduhului pînă ce ajunge în împără ția cerului. Poporul dă celui ce moare o lumină de ceară în mînă, aprinsă, care se crede că, dacă i-ar lipsi din mînă la ieșirea sufletului, ar fi o mare nenorocire, căci sufletul ar
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
transformă în om, însă cu păr pe corp. Copiii care mor nebotezați ajung vîrcolaci; la fel, cei născuți din părinți necununați sau care mestecă mămăliga cu făcălețul sau mătură casa la asfințit, dînd gunoiul spre soare. Vîrcolacii se fac din văzduh, cînd femeile torc noaptea fire pentru farmece. Vîrcolacii își iau puterea de la fire; dacă firele se rup, își pierd puterea. (Gh.F.C.) Vîrcolacii mușcă din lună pînă îi dă sîngele. (Gh.F.C.) Unii oameni au suflet de vîrcolac. Cînd le vine să
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
a epifaniei). Vizibila motilitate psihică a tînărului este motivată prin postura lui mereu dependentă și, disproporționată, forța care se opune relativului echilibru dobîndit. Copilul primește iluminarea: "...pe urmă rămase însă numai crucea aurită sus, de parc-ar fi plutit în văzduh...Apoi, tocmai în clipa cînd se închina, la încheierea rugăciunii, se deschise deodată cerul și, într-o depărtare nesfîrșită și totuși atît de aproape ca și cum ar fi fost chiar în sufletul lui, apăru o perdea de nourași albi, în mijlocul cărora
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
grija ca nu cumva, "tocmai în noaptea aceasta, să lipsească iarăși reflectorul mîntuitor." (s. n.) Momentul culminant al înfruntării se situează așadar într-o noapte ploioasă, care ascunde personajului semnele sumbre: "Ploua rece, leneș, monoton. Săgețile de apă se încovoiau, în văzduhul negru, cu luciri de oțel. Lutul ud, frămîntat de ploile toamnei, se agăța de cizmele locotenentului și plescăia la fiece pas. Bolta de nouri parcă stătea să cază pe pămîntul amețit de întunerecul fără margini." Fixat la postul cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cafea, la vrăjitoare, la magie. Elementul folcloric, altoit pe aceste practici magice și vrăjitorești Însoțește viața poporului de la naștere pînă la moarte, În legătură cu munca sa, cu gospodăria sa, cu sărbătorile de peste an. Munca este cheia fermecată ce deschide porțile văzduhului. Românul din firea lui este muncitor. El Însoțește munca cu cîntece. Terminatul arăturilor de primăvară se numea ,, hodorît”. La sfîrșitul ultimei brazde, boii erau opriți pentru o odihnă mai prelungă, iar plugarii, stăteau pe grindeiul plugului sau pe brazdă, vorbind
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
ajungă Acolo și să vină Înapoi, să spună poporului ceea ce a văzut, ca să Înțeleagă că sufletul nu moare. İar cine face aicea rele și blestemății, cînd o trece hotarul, le va plăti. Nu scapă nime. Mătușa Maria: ,, În ăă Vămile văzduhului >> Îi tăt-tăt-tăt scris, de cînd moare omuă , cum vine Îngeruă și-l ia și-l duce și cum Îl poartă pă tot locuă Acolo. Și-n ziua Înmormîntării, Îl aduce și stă deasupra curții și-și vede Înmormîntarea și masa
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]