14,263 matches
-
este chemată să refacă un "coridor de conciliere a cerințelor de eficiență cu cele de menținere a coeziunii sociale"1067. Incertitudinea și lipsa de coeziune socială pe care le impune inflația pot duce la șocuri de ordin politic și social. Vecinătatea inflației cu această stare este una evidentă. Oamenii își pot pierde rapid încrederea într-un sistem economic instabil, care-i fură și jefuiește în fiecare clipă. De aceea, inflația poate fi efectul unei crize politice majore, dar poate fi și
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
Marian, 1995, pp. 149-150). Înmormântarea mobilizează Întreaga colectivitate: moartea permite afirmarea coeziunii sociale În fața vicisitudinilor și reactivează obligațiile de sprijin reciproc fixate de legăturile de sânge (rudenia), de alianțele sociale (rudenia spirituală, adică nășia și cumetriile) și de cele geografice (vecinătățile). Mai multe slujbe religioase aveau acum loc, la casa celui mort, pe traseul către cimitir („stările” sau „stâlpii” erau mici slujbe făcute la răscruci sau la trecerea peste o apă curgătoare) și, În final, la groapa de la cimitir. În timpul acestor
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
chiar eliminarea Însemnelor sacrului; b) reducerea rolului semnelor exterioare (costumație ceremonială, podoabe aparte, tatuaje rituale) În marcarea trecerii de la un stadiu la altul; c) reducerea participării Întregii colectivități: În societatea urbană sau marcată de urbanism, obligativitatea participării afectează doar familia, vecinătatea și membrii apropiați ai colectivității profesionale; d) ștergerea importanței simbolice și a autorității absolute a oficiantului - În prim-planul evenimentului nu se află liderul ceremonial al grupului, ci persoana sau persoanele care suferă ritul de trecere; e) punerea sub semnul
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
vorbească acolo unde se află armele nucleare și nu acolo unde, de obicei, se dezbate asupra lor (Westminster, studiourile de televiziune), femeile de la Greenham au pus sub semnul Îndoielii ideea că dezbaterile naționale eficiente sunt posibile fără a trăi În vecinătatea fizică a acestor arme; În fapt, ele au pus sub semnul Întrebării axioma oricărei dezbateri de televiziune: că audiențele pot participa În mod adecvat doar stând și privind din casele lor (N. Couldry, 2000, p. 158). Un alt punct de
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
imigranții europeni și În America de Nord (L. Johnson, 1990), acest ritual este cunoscut și sub denumiri precum rough music, Katzenmusik, Haberfeldtreiben, shivaree, staghunt. Formele sale de manifestare Îl plasează mai aproape de familia sărbătorii și a carnavalurilor. Funcțiile sociale Îl așază În vecinătatea riturilor politice, mai precis a celor de sancționare a unor comportamentele deviante, adoptate fie de anumiți membri ai comunității, fie de reprezentanți ai autorității politice, economice sau religioase: Dacă luăm În considerare evantaiul formelor În care apare un charivari, observăm
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
acoperit cu ghirlande. Respectându-se rituri arhaice, a fost așezat pe rugul funerar. Fiul ei, Rajiv, a Înconjurat rugul, Înainte de a-i da foc cu o nuia de santal aprinsă. Președintele Singh, un sikh, s-a urcat pe treptele din vecinătatea rugului și a aruncat o mână de orez pe corpul În flăcări al Indirei Gandhi. Rugul funerar nu se afla la mai mult de o sută de pași depărtare În josul râului de locul unde fusese incinerat Mahatma Gandhi și aproximativ
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
legată de revenirea stăpânirii romano-bizantine sub Constantin și Justinian (secolele IV-VI) monedele aparțineau populației daco-romane, mai ales cele aflate la nord de "Brazda lui Novac". Descoperirile monetare din secolele IV-VI sunt mult mai numeroase în sudul Olteniei, în vecinătatea Dunării, și scad pe măsura înaintării spre nord. Intensa circulație monetară din Oltenia și sudul Banatului este asociată de prezența stăpânirii romano-bizantine, care a contribuit la consolidarea elementului romanic și la difuzarea monedei în ținuturile daco-romane. Aria de răspândire a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au pătruns grupuri restrânse de goți. Înaintarea spre sud a goților s-a făcut treptat, zonele de podiș locuite masiv de populația dacică fiind evitate de migratorii veniți din nord. Așezarea goților în regiunile de pe malul stâng al Dunării, în vecinătatea frontierei romane s-a produs mai târziu, în prima jumătate a secolului al IV-lea, după pacea cu romanii din 332, probabil, când ei au devenit foederati (aliați) ai Imperiului. În Dacia, ei au înaintat spre apus doar până în preajma
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Europei centrale. Conform înțelegerii, avarii urmau să primească teritoriul stăpânit de gepizi, jumătate din prada de război și o parte din turmele de vite. În lupta angajată, în 567, aliații îi înfrâng pe gepizi, dar longobarzii victorioși se temeau de vecinătatea cu avarii și, sub conducerea regelui Alboin, s-au îndreptat spre Italia de nord, unde au întemeiat un stat propriu, în primăvara lui 568. În acest fel, în urma înfrângerii gepizilor și a plecării longobarzilor, avarii au rămas singuri stăpâni ai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
controlul bulgarilor. Comerțul sării ardelene era necesar statelor din jur crescătoare de vite. Drumul sării ardelene trecea prin Ungaria, Rusia sud-carpatică și Slovacia. Și alte izvoare contemporane, precum vechiul Chronograf rus, tratatul regelui englez Alfred și Constantin Porfirogenetul, amintesc de vecinătatea Moraviei cu Bulgaria, ceea ce înseamnă că, în secolele IX-X, dominația (suzeranitatea ) bulgară se întindea peste întreaga Dacie până la Tisa. Viața Sf. Naum, ucenic al Sf. Chiril și Metodiu, povestește despre supunerea Moraviei Mari, la începutul secolului al X-lea, de către
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ucenic al Sf. Chiril și Metodiu, povestește despre supunerea Moraviei Mari, la începutul secolului al X-lea, de către unguri (vezi mai jos), adăugând apoi "cei pe care nu i-au prins ungurii, au fugit în Bulgaria", de unde rezultă fără echivoc vecinătatea acesteia cu Moravia. Trecerea fugarilor moravi în Bulgaria se putea face numai prin nordul Transilvaniei.11 Prin urmare, dominația, mai mult reală decât nominală, a Bulgariei în nordul Dunării, în tot cursul secolului al IX-lea, este mai presus de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al IX-lea, în "Atelkuzu" ("Etelkuzu"), adică în "țara dintre râuri", în regiunea cuprinsă între cursurile inferioare ale Nistrului și Prutului, în Bugeacul de mai târziu. Încă în anul 837, un detașament de unguri este atestat, pentru prima dată, în vecinătatea imediată a Dunării, ajutorul lor fiind solicitat de bulgari în această zonă. La începutul secolului al IX-lea, a avut loc o mutație politică-teritorială în Europa centrală: chaganatul avar s-a prăbușit sub loviturile francilor și bulgarilor (796-803). Moștenirea avară
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
apuseană și sud-estică. La instigarea lui Arnulf, o primă expediție a avut loc în 899, în Lombardia (Italia). După alte incursiuni în Austria și Bavaria, la începutul secolului al X-lea, ungurii au atacat Moravia Mare, aflată în imediata lor vecinătate, care a fost ocupată și a dispărut ca stat. Încercând să-i înlăture pe acești migratori (maghiarii), sursa noilor atacuri barbare din centrul Europei, margraful Liutpold din Bavaria a organizat o expediție militară împotriva ungurilor, dar, în lupta din 907
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
reședința la Ratiaria (Arcar) și Dacia Mediteranea, ceva mai spre sud, cu centrul la Serdica (Sofia). Aceste precizări geografice se datoresc faptului că adepții teoriei imigraționiste susțin că românii s-au constituit ca popor în Moesia, alții în Dardania (în vecinătatea Macedoniei), pe malul Adriaticii sau în Rodopi. Așadar, după Compendium-ul lui Eutropius, care dă informații clare și este "mai presus de orice suspiciune" (F. Lot), aflăm că "După ce Iliria și Moesia au fost pustiite, el (Aurelian) a părăsit provincia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Angustiae. Moldova centrală și nordică, locuită de carpi și costoboci, a cunoscut viața romană prin negustori și militari un teritoriu de influență romană puternică în apropierea Dunării, până la Tyras (gura Nistrului), teritoriu controlat de trupe din Moesia. Cu toate acestea, vecinătatea cu provinciile Moesia și Dacia a permis contacte cu civilizația și cultura romană, ceea ce a înlesnit încadrarea acestor populații în civilizația provincială romană. În Moldova nord-estică, ca și în Dacia nord-vestică (Crișana și Maramureș), romanizarea elementelor autohtone a continuat și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
prin contactul între cele două popoare și prin împrumuturi reciproce între cele două limbi. Istoricul francez F. Lot apreciază că trecerea unui număr de cuvinte albaneze în limba română ar indica "în mod clar" așezarea refugiaților din Dacia aureliană în vecinătatea Dardaniei și Prevalitaniei, patria primară a albanezilor, argumentele lingvistice, consideră el, sprijină teza imigrării: "În Dacia sud-dunăreană, daco-romanii s-au așezat într-un ținut unde limba uzuală era latina, în timp ce în Moesia Inferior era greaca. Latinizarea dacilor se poate explica
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
52-56. 64. Gh. Brătianu, op. cit., p. 102-104. 65. Gh. Brătianu, op. cit., p. 104-114; P. P. Panaitescu, op. cit., p. 139-142; C. C. Giurescu, op. cit., p. 214-215. CAPITOLUL VIII SOCIETATEA AUTOHTONĂ ÎN SECOLELE X-XIII Populația În contextul european care precede Anul 1000, în vecinătatea unor populații slave, turcice, fino-ugrice, ce trecuseră la o viață feudală incipientă și creștină, românii erau singura populație de origine romanică. Ei trăiau într-o societate închegată, cu vechi rânduieli sociale și economice sedentare, cu structuri mentale creștine, încă înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
În 971, Bizanțul atingea din nou Dunărea de Jos, dar abia după preluarea întregului Paristrion, în 1001, și după victoria decisivă din 1014 și desființarea Bulgariei ca stat, în 1018, teritoriile sud-dunărene au devenit, în mod durabil, provincii bizantine, iar vecinătatea lor a înrâurit considerabil ținuturile din stânga Dunării. În aceeași vreme, la începutul secolului al XI-lea, Bizanțul și-a impus controlul și pe țărmul nord-pontic și, în 1016, a declanșat o puternică expediție navală împotriva statului chazar. Influența Bizanțului în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Constantinopol, dar nu i se supuneau, voiau să fie liberi. Pe un alt plan, românii de la sud și est de Carpați erau dependenți bisericește de patriarhul Constantinopolului, însă, de facto, nu se supuneau acestuia, înclinau să se administreze singuri. În vecinătate, în nord-estul Moldovei, în secolul al XII-lea, își făceau loc noi realități politice, după 1125, statul kievean a slăbit mult, s-a fărâmițat în mai multe cnezate autonome. La începutul secolului al XII-lea, s-a afirmat cnezatul Haliciului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
stăpânirea regilor unguri, orașele săsești (autonome), centre de meseriași și negustori, care poartă denumiri străvechi slavo-române, ca Bistrița, Brașov, Sibiu, doar coloniștii le-au numit altfel. Ele erau legate de piața comercială a Vienei, de drumul postavurilor din Flandra. În vecinătatea lor, spre Dunăre și Marea Neagră, se aflau ținuturile românești de la sud și est de Carpați, aflate în aceste secole sub stăpânire cumană și mongolă, în timp ce navigația corăbiilor la Porțile de Fier era dificilă. Cu toate acestea, în 1275, o corabie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Istru", în timpul acestor lupte. În 1059, pecenegii au trecut din nou Dunărea, dar prin intervenția împăratului Isaac Comnenul s-a ajuns la o înțelegere cu ei. În acest context, scriitorul bizantin Mihail Psellos și Anna Comnena vorbesc despre existența în vecinătatea pecenegilor a unui "neam al geților" (getonetnos), probabil se referă la românii dintre Carpați și Dunăre. După câțiva ani, uzii, popor de același neam turanic, au invadat în 1064 sudul Dunării, luând prizonieri pe soldații din themele Bulgaria și Paristrion
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
s-au stabilit în Câmpia munteană, în Bărăgan (termenul este turanic), în regiunea opusă Dârstorului. Pecenegii sosiți la Dunăre erau împărțiți în triburi, fiecare din ele avea în frunte pe căpetenia lui ereditară. Dintre triburile pecenege, unul se afla în vecinătatea Bulgariei, în Muntenia, iar altul în vecinătatea Ungariei, probabil în sudul Transilvaniei. Între râurile din țara pecenegilor, conorm izvoarelor, erau Brutus (Prut) și Seretus (Siret), deducem de-aici că ei erau prezenți la est și sud de Carpați, unde au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Bărăgan (termenul este turanic), în regiunea opusă Dârstorului. Pecenegii sosiți la Dunăre erau împărțiți în triburi, fiecare din ele avea în frunte pe căpetenia lui ereditară. Dintre triburile pecenege, unul se afla în vecinătatea Bulgariei, în Muntenia, iar altul în vecinătatea Ungariei, probabil în sudul Transilvaniei. Între râurile din țara pecenegilor, conorm izvoarelor, erau Brutus (Prut) și Seretus (Siret), deducem de-aici că ei erau prezenți la est și sud de Carpați, unde au persistat neîntrerupt până la 1091.6 Uzii După
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
conform acestora, ei constituiau ramura vestică a kinnekilor, de care s-au desprins în secolul al X-lea. Ei au pătruns în teritoriile Europei răsăritene spre mijlocul secolului al XI-lea-în 1055, cumanii sunt semnalați în stânga (la est) Niprului, în imediata vecinătate a cnezatelor rusești. În această perioadă, după mijlocul secolului al XI-lea, cumanii erau angajați într-o confruntare decisivă cu uzii, pentru stăpânirea stepelor nord-pontice, încheiată cu victoria lor. În anul 1061, în timp ce uzii se deplasau spre regiunile dunărene, are
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în fruntea oastei la Vidin, căpeteniile cumane din Câmpia munteană s-au opus pătrunderii de forțe militare străine în teritoriile aflate sub dominația lor politică. Migrarea spre apus a turanicilor, în jurul lui 1220, s-a accentuat când stepele kirghize din vecinătatea răsăriteană a triburilor cumane au fost atacate de șahul Horezmului. Înfrângerile suferite de cumani erau doar începutul apusului puterii lor: în 1221, mongolii au pătruns la nord de Caucaz, în teritoriile deținute de slavi și cumani, care au fost învinse
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]