3,591 matches
-
suprafața mării el nu mai participă și astfel se situează În „locus refrigeri “nemuritor și rece, părăsește textul. O dispariție atît a lectorului cît și al scriptorului. „ea Îl privea cu un surîs/ el tremura-n oglindă” A tremura, a vibra Înseamnă a continua să acționezi, Înseamnă a te opune mortificării, a persista să vibrezi Înseamnă a ocupa din ce În ce mai multă durată, este o expansiune, unduirea și murmurul fiindu-le complementare, freamătul, o altă imagine poetică romantică, fluturarea, această vibrație acest tremur
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
și rece, părăsește textul. O dispariție atît a lectorului cît și al scriptorului. „ea Îl privea cu un surîs/ el tremura-n oglindă” A tremura, a vibra Înseamnă a continua să acționezi, Înseamnă a te opune mortificării, a persista să vibrezi Înseamnă a ocupa din ce În ce mai multă durată, este o expansiune, unduirea și murmurul fiindu-le complementare, freamătul, o altă imagine poetică romantică, fluturarea, această vibrație acest tremur este o temă muzicală, care se repetă, este un nerv care suspendă timpul și
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
acum. Tot de un ritual al deschiderii gurii este de povestit și În această poemă. Ce face Cătălina dacă nu să Însuflețească o materie amorfă, o fierăraie astrală, o caroserie din foc și gheața, care la chemarea ei Începe să vibreze, să se Însuflețească ba să Înceapă a-și pune Întrebări existențiale, să nu-i mai placă cosmosul și să tînjească la mundanul atît de păgubitor al muritorilor. Iat-o pe Cătălina primul iatromant in funcție din literatura română cultă. Ea
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
e așa, știm amândoi/ prin cine trece coloana de lumină, nu e așa, dincolo totul nu e decât o/ sufragerie aglomerată;// să te calci în picioare, da, să te aduni în tine până ce simți cum punctul/ care ești se deschide, vibrează ceva, trece cineva prin noi, trece, unde duc/ urmele astea, la capătul lor sunt doar urmele lor, las totul pe ultima zi, ele/ semnele astea, rup din trupul meu, mă țin departe pe mine de mine,/ sigur, sunt și eu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
care se ghicesc semnele agresiunii cu schița unei confesiuni amare: "într-o parte,/ creierul fumegând.// în cealaltă,/ elitrele aurii/ ale unei seri de iarnă./ coaja zilei trecute/ caldă, încă păstrând/ forma coatelor.// dar de departe, / de foarte departe venim,/ aerul vibrând/ în jurul mâinii întinse.// iar dincolo, fulgeră, fulgeră// lumina de gheață a singurătății..." (poem despre dragoste (II). Calitățile majore ale poeziei de debut scrise de Mariana Codruț (prospețimea și delicatețea imaginilor, acuratețea desenelor care instituie un real modelat după chipul propriei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
celular nu-s de străpuns,// dar hăul de-aștri celui intim i se/ scrie-n afund și-i este cod ascuns/ lucrării de viață-n el promise,/ și-s astfel de realu-ntreg pătruns ,// așa, orice suflare-a mea și gând/ vibrează pân' la marginile lumii,/ schimbându-i mersul după pulsul meu,// precum tot ce se-ntâmplă-n ea oricând/ prezent în orice act intern acum mi-i,/ spre-a fi prin Crist un trup în Dumnezeu!" (poezie din Stâlpul de foc
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Starea sa cea mai caracteristică este jubilația, exaltarea, ek-staza. Bineînțeles, șuvoaiele sale enegetice se revarsă și asupra elementelor, regnurilor și obiectelor care populează lumea, fie ele din categoria aproapelui ori aceea a departelui: "Așa, orice suflare-a mea și gând/ vibrează pân' la marginile lumii,/ schimbându-i mersul după pulsul meu". Practic, totul este inclus în spațiul iradiant al acestei energii fundamental luminoase, chiar și când interfața poemului este ocupată de vocabule din aria semantică a întunericului, sau, în alt registru
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
se putea însingura și relaxa. Se merge, pentru întremare, vara pe malul mării sau la băi255, toamna pentru impresii la Veneția, Florența, Romă sau Sicilia în funcție de modă sezonului. Iarnă este indicată pentru vizitarea Orientului. Gustul pentru călătorii face viața să vibreze pe parcursul anului în mai multe perioade scurte, prin accentuarea momentului plecării și al sosirii. Ritmul vieții moderne traduce dorința de a vedea schimbat conținutul calitativ al existenței. Apetitul deosebit pentru călătorii, curiozitatea de a cunoaște locuri dintre cele mai exotice
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
axei timpului, precedată de auzirea clipei și urmată de țeserea universului apus. Eul devine un spațiu de rezonanță pentru bătaia orelor.322 Trecutul replăsmuit în interior sub forma ecoului unei voci îndepărtate devine manifestare poetica atunci cand spațiul rezonator începe să vibreze. În poezia leopardiană, dar și în cea quasimodiană, imaginile auditive însoțesc rememorarea trecutului uneori chiar o declanșează: vântul ce foșnește printre plante din Infinitul, cântecul meșterului din Seara zilei de sărbătoare, sunetul ceasului din turnul clopotnița în Amintirile, acel cântec
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de el în anii treizeci (dragoste-moarte; tinere-ghirlande; albină-miere). Cât privește alegerea Georgicelor (traducerea a fost publicată în 1957), Quasimodo a justificat-o prin aceea că propria să sensibilitate întrezărea trăsături comune cu condiția existențiala a acelui Vergiliu mansuetus, alături de care vibră latura străveche a sufletului sau: în vocea lui ne putem recunoaște latura antică, în acel sentiment de singurătate ce reflectă pedeapsă omului, durerea în sens absolut.434 Deși nu le-a tradus, autorul romantic cunoștea bine atât Georgicele: le citise
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
imaginile epocii de aur, face ca cel mai vechi dintre poeții antichității să fie înălțat de noi deasupra tuturor celorlalți.444 Afirmațiile nu puteau rămâne fără ecou în sufletul lui Leopardi, care cunoștea bine scrierile Doamnei de Staël, care a vibrat citind aceste rânduri atât de bine calate pe propriile-i opinii. Probabil că unele teme caracteristice pentru creația să originală, ce țin de pesimismul sau structural, precum poetica amintirii, valorizarea antichității și decăderea lumii contemporane, își au rădăcinile și în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
inganna: Scrivo parole e analogie, tento / di tracciare un rapporto possibile / tra vită e morte. (...) Ciò che deve venire è qui, / e se non fosse per te, amore, / îl futuro avrebbe già quell'eco / che non voglio ascoltare e che vibră / sicuro come un insetto della terra. Nel cimitero di Chiswick: Risonanze di mortelle / nel recinto verde di morți / antichi, dove Foscolo posò la testa / dentro un sarcofago în un tempo d'amore / per gl'inglesi. La sua pietra / porta la
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
belle Amadriadi e i fauni e i silvani e Pane. Zibaldone, 63-64. 514 Anima antică grigia (...) / E più t'accori s'odi ancoră îl suono / che s'allontana largo verso îl mare, / dove espero già striscia mattutino: îl marranzano tristemente vibră / nella gola del carraio che risale / îl colle nitido di luna, lento / tra murmure d'ulivi saraceni. (Stradă di Agrigentum); E cantando, con mesta melodia, / L'estremo albor della fuggente luce, / Che dianzi gli fu duce, / Salută îl carrettier dalla
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
celor doi rezonează mnemotehnic!), maleficul uzurpator din Othello al lui Shakespeare. Ca și acela (nedreptățit de Othello atunci cînd Cassio este numit locotenent, în ciuda lipsei lui de experiență militară pe cîmpul de bătălie), Babo vrea recunoaștere. Nu atît obsesia libertății vibrează în adîncurile subconștientului său traumatizat, cît necesitatea unei identități. Melville face, prin urmare, radiografia precisă a unei situații tragice, cu conotații deopotrivă psihologice și culturale. Dacă în plan strict psihologic, personajul Babo este scindat între utopia recîștigării libertății și spectrul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Și ziua aceea,/ Amânată de veacuri,/ O să vină/ Se apropie,/ Se și aude/ Pulsul ei, bătând,/ Între zări,/ O să vină ea,/ Se simte, în aer,/ Nu mai poate întârzia,/ Nu vă îndoiți, o să vină/ Ziua aceea/ Orbitoare ca o sabie,/ Vibrând în lumină" (Dies ille, dies irae)62. Prea puține consemnări critice se apleacă, în mod consistent și oficial, spre studiul poeziei interzise a poetei. Lipsa de interes, sau preferința de a lăsa în penumbră acest subiect ar avea ca unică
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
la rându-i, inspiră o pledoarie: "De ce nu s-ar admite că Urmuz a făcut literaturii europene cadoul straniu al primului text veritabil suprarealist?"). În preajma stării de grație, în toiul unor revelații, condeiul alert, sagace al doamnei Elvira Sorohan incită, vibrând de neliniștea unui spirit efervescent. Un cărturar autentic Emanuela Ilie Oricât de greu de crezut ar părea pentru cine îi cunoaște energia intelectuală la fel de vie, de percutantă ca oricând sau măcar condeiul publicistic, sagace și sclipitor ca întotdeauna, de la debutul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ce își deslușește ființa în deplinătatea ei duhovnicească și trupească cu o metaforă ce îl transformă, orfic, prin armonia vieții interioare și exterioare, în instrument rezonator al iubirii și devoțiunii pentru obște, sub ale cărei degete e gata oricând să vibreze. Nimic mai impresionant decât această profesiune de credință a unui arhiereu cărturar și patriot al cărui cântec pentru obște se bănuiește că în 1780 ar fi fost curmat, pe neașteptate, de inamici politici, tocmai datorită implicării sale în acțiunile nu
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
mai era nimeni: doar vîntul mătura curtea. Grijuliu, băiețelul face cîțiva pași, fără convingere. Prinzînd apoi curaj, străbate curtea încetișor, ca-ntr-o inspecție. Se oprește brusc, auzind un zgomot. Stă locului, în timp ce tunetul se apropie iar pămîntul începe să vibreze. Face ochii mari: din cealaltă parte a curții vede cum se apropie, într-un nor de praf, un tanc. Băiețelul rămîne cu gura deschisă, fără să scoată un sunet. Tancul avansează huruind și se oprește chiar la picioarele lui. Tăcere
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
fructul imitației străine, ci s-a impus în expresia unui analist, pe care o împărtășim drept "cea mai potrivită haină pentru societatea <românească> de atunci"6. Statul, cu instituțiile sale fundamentale, continua să-și adapteze structurile în funcție de împrejurările istorice concrete, vibrând consensual în fața marilor teme sau obiective naționale. "Un nou veac se deschide sub ochii noștri", observa, în aceeași vreme, boierul-cărturar Costache Conachi, dând astfel expresie, la capătul câtorva decenii de lentă evoluție, pe multiple planuri, a societății românești, unui sentiment
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
ororile atrag cititorii. În cursul anului 2007, o altă informație îngrozitoare s-a regăsit în paginile informative: moartea unei fetițe devorată de câini de luptă în propriul apartament. Oribilul vinde bine, asta e. De ce avem oare o coardă gata să vibreze pentru faptul divers sordid? De ce suferința nu ne pune întotdeauna pe fugă? De ce o „consumăm” uneori? Majoritatea oamenilor întrebați în legătură cu acest subiect mărturisesc că întrebările li se par atroce. Ei primesc astfel o parte din suferința victimelor și ar fi
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
Pentru a distra, cele mai bune sunt tot vechile rețete care funcționează foarte bine. Privind la televizor, citind presa sau ascultând radioul ne dăm seama că resorturile divertismentului sunt cele care i-au ajutat pe oameni să se distreze, să vibreze, să tremure, să regrete. Multe s-au întâmplat de un secol încoace și de la inventarea televizorului în anii ’30 până la ecranele-plasmă de la începutul secolului XXI. Ne-am fi putut aștepta ca industria mediatică să inventeze noi plăceri, să stimuleze noi
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
culmi dramatice. Modulațiile și necesitatea afirmării unei identități într-un context pluricultural par să împingă la paroxism inventivitatea, recons trucția realului printr-o muncă laborioasă asupra cuvintelor, așa cum spuneau Deleuze și Guattari în studiul lor despre Kafka: "să faci să vibreze secvențele, să deschizi cuvîntul asupra unor intensități interioare nebănuite, pe scurt, o utilizare intensivă a-semnificantă a limbii" (Kafka,1996). La rîndul său, Jean Starobinski califica această situație a scriitorului elvețian romand drept "decalaj fecund" (La Suisse romande et sa
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
nu ar putea-o face pe pămîntul suplu din cealaltă țară. La Paris, Claire îl întîlnește pe Alain, un consătean, care însă nu așteaptă decît să se întoarcă acasă, de cîte ori are ocazia; trăiește la unison cu părinții și vibrează odată cu ținutul natal, în vreme ce Claire măsoară distanța tot mai mare care o separă de ai ei. Nu e suferință la mijloc, doar teama de a nu rata șansa vieții și de a recădea în lumea de care se rupsese. Devenită
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
mă gîndesc nici la diavol nici la Dumnezeu cînd folosesc descrierea, vrea doar să rămîn fidel reali tății care ne înconjoară, care îmi înconjoară personajele. Vreau să-l "fac să simtă", să-l "fac să vadă", să-l "fac să vibreze" pe cititor! Întotdeauna cititorul e cel care decide dacă diavolul sau Dumnezeu sunt prezenți! Am putea considera fraza dvs. ca fiind repetitivă, ca la Péguy, cum vă construiți vocea? Repetiția este un fel de incantație, cuvintele sunt aceleași sau aproape
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
o scindare, cu această fragmentare ontologică în care omul încearcă să opereze alegeri, în vreme ce esențialul rezidă în acceptarea și integrarea tuturor acestor aspecte aparent ireconciliabile. Dacă aforismele cioraniene își ating atît de bine ținta, dacă citindu-le sau ascultîndu-le, ceva vibrează în noi chiar scandalizîndu-ne sau îngrozindu-ne -, înseamnă că reușesc să atingă un resort ultim, un loc de rezonanță prea îndelung înghețat, care își reclamă dreptul la o existență deplină, pînă la formularea paradoxului suprem: "Dumnezeu este, chiar dacă nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]