10,890 matches
-
să mă acoperi, strigă el, nu ți-am cerut să faci sacrificii pentru mine, așa că nu îmi cere să îmi sacrific ce a mai rămas din viața mea, pentru tine, în casa aceasta ca o închisoare, prizonier al sentimentelor de vinovăție, trebuie să plec de aici, să mă deconectez, dacă voi continua astfel, mor, și eu strig, să te deconectezi? Cum te poți deconecta de copila ta? Și el zice, sunt ani de zile de când nu mai am nici o cale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
sigur, deși nu am nici cea mai mică intenție de a-l suna, nu mă simt bine în prezența lui, am impresia că o cunoaște pe Noga mai bine decât mine, iar acest lucru îmi stârnește depresia și sentimente de vinovăție, dar în clipa în care coboară scările, mă simt din nou abandonată, rămasă singură cu fetița al cărei tată a plecat de acasă, din casa care îl determinase să plece, nici măcar nu știu unde anume. Nici măcar nu am cum să îl chem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
sfârșit lupta cu sine, să aleagă singur, nu să mă justific în permanență în fața lui pentru a-i absorbi frustrările, pregătită să îmi primesc pedeapsa, chiar înainte de a duce păcatul la bun sfârșit, alergarea mea pe urmele lui îmi demonstra vinovăția, slăbiciunea, înfrângerea, toate cele ce i-au permis lui să mă părăsească noaptea trecută. Știi că are pe altcineva, știi că a plecat pentru o altă femeie? spun eu încetișor, iar ea ridică din umeri, ochii ei trimit scântei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
înfrângerea lui, între inciziile dintre golul absolut și amintirile tremurânde, aceasta este fericirea, să îți vezi dușmanul înlănțuit, să nu aibă voie să te întrebe unde ai fost și ce ai făcut, să nu aibă voie să caute dovezi ale vinovăției tale, doar pașii săi amari coborând scările târâie în urma lor o întrebare al cărei răspuns se va zbate înăuntrul ei pentru totdeauna de acum înainte. Capitolul nouăsprezecetc "Capitolul nouăsprezece" În timpul nopții stă lângă patul meu silueta unei fetițe tăcute, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
a dispărea fără a spune unde anume și cu cine, iar eu șoptesc spre labele picioarelor lui cățărate pe ultima treaptă a scării, pleci cu Zohara, nu-i așa? Degetele lui se strâng deodată, ascunzându-se sub piele, dovedindu-i vinovăția. Plec împreună cu ea, dar nu este ceea ce crezi, spune el repede către adâncurile dulapului, și eu îmi pun mâinile pe treptele scării, imediat o voi scutura, așa cum scuturi trunchiul unui copac pentru a-i culege fructele, iar el va cădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
o călătorie lungă și obositoare, murdară din cap până în picioare, umplu cada cu apă și mă cufund în ea, îmi cufund apoi capul. Nu m-a văzut, totul ar fi putut fi evitat, mi-am făcut totul cu mâna mea, vinovăția mă orbise, cum de nu înțelesesem asta, că este imposibil să vezi din stradă oamenii de la ferestre, fusesem sigură că, dacă eu îl recunoscusem, și el mă recunoscuse pe mine, nu înțelesesem că suntem două ființe distincte, că experiența mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
-i amărî viața, îl judecasem, îl răsplătisem dominându-l prin teroare, ca un spectator cu bune intenții, nu îmi ține tu predici, spusese el, nu ești tu chiar atât de înțeleaptă. Dacă aș fi putut măcar să îmi curăț viața de vinovăție, dar nu îți dau decât un sfat înșelător, plin de malițiozitate, aceia care spun să nu îngenunchezi sub povara altora, ci să îl privești pe fiecare dintr-un alt colț al tabloului, eu îmi aplec capul și îl scufund cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de mătase albastră a lui Daisy e ridicată până în talie, bluza îngustă ridicată peste umeri, iar Barney, fără cămașă, nu mai știe cum să-și încheie mai repede șlițul. Fețele le sunt întoarse spre ușă, încremenite în aceeași expresie de vinovăție și panică. Daisy are gura căscată de uimire. Vanessa se află la celălalt capăt al piscinei, lângă casă, dar pare că își dă seama de cele întâmplate. Scapă din mână tot ce culesese din bazin și se uită șocată la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
ordine. —Te-ai îngrijorat? mă întreabă. Îmi pare rău. Întotdeauna înot până departe. (Pare stingherit.) Nu e prima dată când fac pe cineva să se îngrijoreze. Ar fi trebuit să te previn. Scuze! Îngenunchează lângă mine, cu o expresie de vinovăție pe fața lui frumoasă și cu genele lungi și aurii încărcate cu perle de apă. Dar eu acum sunt înfuriată. Presupun că se referă la alte prietene pe care le-a adus aici; dacă ele s-au neliniștit, eu n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
e Jim? Ne uităm cu toții prin cameră, ca pentru a confirma absența lui Jim. Nici n-am băgat de seamă că nu e aici, mărturisește Daisy. Nu te-a sunat? mă întreabă Finn. Clatin din cap cu un sentiment de vinovăție, fiindcă nici n-am observat că Jim lipsește. Întotdeauna apare, zice Jennifer. N-a lipsit de la nici o întrunire, niciodată. N-ar trebui să începem fără el, zice Ben hotărât. —Să-l sunăm? sugerează Finn. Poate crede că tragem de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
uzanțe sociale să-l înveselim, ceea ce nu este valabil și pentru bărbați, care sunt liberi de această responsabilitate. Și totuși, se pare că nimeni nu poate face nimic pentru a-l înveseli pe Jim. În loc de asta, ne lăsăm copleșite de vinovăție, și asta ne face să nu-l prea simpatizăm. Sincer, mă bucur că Jim nu e aici, chiar dacă n-aș recunoaște asta nici în ruptul capului. Dar băieții nu vor să lase situația nerezolvată. Eu îl sun, zice Ben. Rebecca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
am pe cineva cu care mă întâlnesc pe ascuns. Da, m-am prins, zice Ben ironic. Ce bine că Jennifer s-a descurcat așa de grozav! Jennifer strălucește de mândrie. —Îmi pare atât de rău, zice iar Jim, copleșit de vinovăție. Totul e bine când se termină cu bine, se pronunță Charlotte autoritar. Acum, prioritatea este să-l înscriem pe Jim într-un program de reabilitare. O să sunăm la oficiile de protecție socială de pe aici, să vedem dacă e vreunul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
cu fotografia ei, după care revine și le-a arată. — Uitați! Aici esta tata, mama care a murit și eu la mijloc. Vasile și Alexandru iau fotografia în mâini și o privesc cu atenție, în timp ce Florica își plânge în continuare vinovăția. — Frumoasă erai cu cerceii ăștia de la nașă-ta, sărută poza Vasile în timp ce Alexandru își îndreaptă privirile rapid spre Teofana, obserând aceeași cercei în urechile ei. — Doamne, Doamne, de ce mă pedepsești? strigă el prin casă realizând că Teofana este sora lui
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
ca Teofana și Alexandru să meargă în orașul unde lucra el. N-au mai avut chef de așa ceva. Teofana a hotărât să se întoarcă acasă, deși toți au insistat să mai rămână, chiar și Florica cea care de rușine, de vinovăție, tot timpul își găsea de lucru ca să nu stea prin preajma lor. Mai rămâi, Teofano, că dacă plecați voi, rămânem iarăși singuri. — Asta-i vrut, asta ai, s-a răstit Alexandru la Florica. — Taci, Alexandre! De ce-o mai cerți acum
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
credem cu toții că omul, oricare ar fi el, este mînat să acționeze „profi tabil”, și nu „onorabil”, tinzînd totodată să-și maximizeze rațional acest „profit” (nu neapărat și nu doar material !), asta presupune și că o anumită prezumție principială de vinovăție se strecoară în locul prezumției onorabile de nevinovăție : societatea trebuie să aibă grijă ca acțiunile profitabile ale indivizilor să se exercite echitabil. Iar pentru aceasta, toate acțiunile indivizilor trebuie să fie „transparente” pentru a putea fi controlate. Una dintre cele mai
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
ceea ce a creat în viața sa exemplară nu ar mai fi fost posibil acum, căci nimeni nu i-ar mai fi finanțat cercetările îndelungate și ezitante doar pe considerente de încredere în capacitățile sale și onorabilitatea sa personală. Presupoziția de vinovăție M-am autoevaluat. Am ieșit bine și anul ăsta, chiar dacă nu așa de bine ca anul trecut. Și aceasta din simplul motiv că mi-a fost lene să mai trec chiar toate conferințele pe unde am fost, n-am mai
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
orice nivel s-ar afla aceasta, are un puternic iz de parvenire. Reglementările devin astfel reactive și agresive, un fel de dat cu flit în paraziții societății - care știm noi cine sînt ei ! Se pornește astfel totdeauna de la presupoziția de vinovăție : cineva, acolo sus, vrea să fure, dar noi îl vom împiedica, mama lui ! Acest „mama lui !” din legile și dispozițiile noastre este cel care îmi dă permanent fiori pe șira spinării. Cei dinaintea noastră au profitat și s-au făcut
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
deja, iar eu, trecînd în revistă ziua care se încheie, am sentimentul foarte clar și plăcut că toată ziua de azi nu am făcut chiar nimic. Ceea ce, trebuie să recunosc, mi-a dat, o vreme, și un anumit sentiment de vinovăție... Dar iată cum s-au petrecut lucrurile : Sînt în vacanță, undeva la țară. Îmi luasem din București (aici nu e nici un fel de presă) numărul din Dilema Veche despre „Calea lentă” pe care mi-l recomandase un bun prieten în
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
decît un somn de după-masă pe ploaie ? și am dormit, Doamne, cît am dormit ! Cred că nu am mai dormit așa din copilărie... Cînd m-am sculat, eram „vindecat”. Începuse să-mi placă „lentoarea” asta, îmi trecuse și sentimentul de vinovăție că nu am făcut nimic toată ziua. Așa că, după ce am mai băut o bere în șezlong, m-am grăbit să vă spun și dumneavoastră cele petrecute, să împărtășesc cuiva experiența asta deosebită a mea, ca să nu treacă ziua chiar degeaba
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
și disprețuitoare, începea să plângă, să-mi spună că nu vrea să ne despărțim, că ține la mine mai mult decât la oricine altcineva. Nu eram în stare să rezist acestei presiuni emoționale și cedam întotdeauna, cu un sentiment de vinovăție. Dar odată ajunși aici, ciclul se relua, disprețul ei, nepăsarea și plictiseala pe care le arăta față de mine devenind iarăși ingredientul de bază al legăturii noastre. Totul era cu-atît mai dezolant cu cât așteptasem primăvara ca pe o renaștere după
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rubiniu, dens ca o miere roșie. M-am uitat mult, fascinată, la umbra purpurie, tremurătoare, pe care paharul de vin o arunca pe sol, printre crenguțe. Am ezitat dacă să beau vinul sau nu. Până la urmă, cu un sentiment de vinovăție, am luat o înghițitură. Restul l-am vărsat, în șuvoi subțire, pe pământ. Când am privit din nou cupa, m-am cutremurat: pe fundul ei se înecase un păianjen mare și greu. Am izbit paharul de un trunchi, m-am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rea. Și nici n-a încercat vreodată să se explice ; de altfel, explică vreodată Niki ceva ? Nu explică nimic, pentru că așa este temperamentul lui, e discret, nu e ascuns, dar există om care să-și recunoască mai repede decât el vinovăția ? — Eu, draga mea, eu sunt singurul vinovat, oftează. Și nu este în stare să vorbească mai mult. Ea însă, ca femeie, a reușit să-l intuiască ; în ciuda atâtor și atâtor lucruri care s-au mai întâmplat, ea continuă să aibă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
are din când în când nevoie de o mică schimbare, că sentimentele nu îi sunt neapărat afectate în acest mod... O mică distracție, de la care el se întoarce relaxat, de obicei, chiar mai atent, pentru că simte totuși un sentiment de vinovăție... Nu, spunea Muti, nu este deloc agreabil să știe lumea că bărbatul tău este un coureur... Oricât ar fi fost Muti de tânără sufletește, importante în viață, pentru ea, erau aparențele : — Ca să susții aparențele, îți mobilizezi toată energia și chiar
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
atins mijlocul vieții, în fața ochilor care se silesc să vadă tot mai mult și să înțeleagă tot mai bine, ai să zărești doar întuneric. întuneric, întuneric... Numai că natura ta logică, opacă și optimistă nu are să se resemneze. Odată cu înțepătura vinovăției că ai dezertat de la îndatoririle de gazdă, ai să-ți recunoști că te-ai plictisit mai repede decât te așteptai, tot contemplând aceeași atotputernică lună rurală ce se ridică peste teii învecinatei Șosele și pe care, hélas !, presimți că nici
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
am vrut să-ți spun și mai devreme, sperând că ai să mă înțelegi. Totul a fost dat peste cap de un incident foarte simplu, anume că feciorului i s-au umflat gâlcile... Profesorul surâde, dar o ușoară grimasă de vinovăție îi tremură în colțul gurii. Simte umbra de pe chipul soției sale care s-a uitat stăruitor la el, apoi la pendulă. Continuând să vorbească, începe să așeze, cu încetineală, hârtiile în pomieră. Nu, pe ea nu are cum s-o
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]