2,833 matches
-
mai interesante sau de cumpănă ale vieții mele, mă refugiam în lectură. Cu ochii minții vedeam aievea, ca pe o peliculă de film tot ce citeam. Imaginația, atunci când mă opream din citit, continua să mă ducă mai departe la visare, la rezolvarea în manieră personală a acțiunilor din cartea ce o aveam în mână. Visam cu ochii larg deschiși și îmi imaginam diverse obiecte pe care apoi le realizam. Așa încetul cu încetul am valorificat fructele imaginației mele. Dorința de
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
la lucrurile lumești la care obișnuia să se gândească mai înainte. Printre lucrurile deșarte care îi veneau în minte, era unul care punea o atât de mare stăpânire asupra inimii lui și-l învăluia în așa fel, încât stătea în visare două, trei sau patru ore fără să-și dea seama. Își imagina ce ar face în slujba unei anumite doamne, mijloacele pe care le-ar folosi ca să cucerească țara în care locuia ea, versurile, cuvintele pe care i le-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
la peisajele lui Adrian Podoleanu, considera că „artistul este acela care a înțeles cel mai bine poezia, muzicalitatea și armonia lui Theodor Pallady, ducându-le mai departe prin felul cum sugerează fluiditatea atmosferei“. Peisajele lui sunt temei pentru meditație și visare. Spectacolul natural este unul calm și plin de poezie ce constituie un ecran sensibil pentru bogata sa viață interioară. „Într-o lume a disoluției, a falselor urgențe, care răpesc omului bucuria integrării armonioase în ansamblul realului, peisajele sale oferă o
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
întâmplările „casnice” ori impuse de evadarea într-o altă lume, întâlnim în carte normalul în sens de zbaterea cerută de viață și oricât de aspră nu e niciodată totuși, ultima zvâcnire, că încearcă să guste „tot mai lacomă din otrava visării” (pag. 18), nu înseamnă nicidecum decepție la Ica Grasu ci un nou salt spre viitor. Sunt autori de mare talent care-și descoperă târziu acest dar. Romanul de față ar fi doar o secvență din confesiunea unei femei hipersensibile, II
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
fiecăruia sau niciunde. Dacă ar fi știut prin câte va trece... Dacă ar fi avut puterea să renunțe atunci când o rugase familia ei, ar fi fost cu totul altceva! Dar atunci ea gusta tot mai lacomă din otrava dulceagă a visării. Amețită de vârtejul iubirii, dănțuia pe nisipuri mișcătoare. Acum locul acela durea. Când totul va fi sfărmat și ultimele lanțuri conjugale vor fi căzute, se va urca din nou în ultimul tren al speranței și va merge iarăși spre un
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
nu există „directiveș venite de „sus”, ci numai dictaturi venite din verticala conștiinței și din orizontala realității. “i mai cred că o asemenea poziție este cu atât mai problematică astăzi, cu cât este polemică : publicul nu vrea realitate, vrea evaziune, visări și romanțe. Minimaliștii (sau neorealiștii) noștri întorc spre public o oglindă în care publicul nu vrea să se vadă. Nemescu nu făcea altceva : filmul său este în ciuda inventivității regiei și scenariului, a trucurilor de mare spectacol un film, în fond
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
românesc. De fapt, e vorba despre love story-uri în serie, toți soldații (inclusiv un român care se dă american Andi Vasluianu, savuros) găsindu-și jumătățile de tranzit în Căpâlnița. Amestecul de scenariu bine scris, interpretări excelente, mici momente cine-verite și visare adolescentină (neorealismul magic propriu lui Nemescu) reușește să facă din California Dreamin unul dintre cele mai consistente și mai personale debuturi în filmul românesc. Este un thriller comic rând pe rând amuzant, antrenant și emoționant, care duce gluma inițială până la
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
cu vin rece ca gheața și iau o înghițitură, uitându-mă pe fereastră la luminile strălucitoare ale Manhattanului care se întind până în depărtări. Elinor și Luke sunt în mijlocul unei discuții despre Fundație, așa că iau o alună sărată și îmi reiau visarea. Nu știu cum, am ajuns în mijlocul unei imagini ca dintr-un vis, în care Elinor tocmai spune mulțimii adunate „Becky Bloomwood nu este numai o noră model, ci și o prietenă pe care o prețuiesc“, iar eu zâmbesc modest în clipa în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
eu un chip/ asemeni cu al vostru,/ o gură ca și-a voastră, ce implora la fel,/ că ochiul meu se inflama, plângând și el un strop de sare/ când Îl rănea un fir de praf,/ sau când Îl vizita visarea,/ că răsărea pe pielea mea, străpunsă de un spin obraznic,/ o dâră proaspătă de sânge, la fel de roșu ca și-al vostru./ O, fost- am crud și eu ca voi/ și Însetat de duioșie,/ și de putere Însetat, de aur, de
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
stratul său subțire de ghidușie picarescă, ...Button e un vis blegos născut în acea Californie a liftingurilor în serie și a cursurilor de tip Cum să ajungi la înțelepciune în zece pași ; singurul lucru care mai tulbură un pic această visare e frica de moarte, dar pînă și ea e cloroformată. Sigur, simetria poveștii de dragoste la început, el e bătrîn și ea e fetiță, iar la final, ea e bătrînă și el e bebeluș are o putere de fascinație, iar
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
face din ea o eroină dramatică în cel mai deplin sens al sintagmei poate singura mare eroină pe care a dat-o cinematograful american în ultimii ani. Nonconformiștii nu e un film despre visul american, ci despre un gen de visare pe care Academia Oscarurilor ar putea chiar să-l considere neamerican, deși, bineînțeles, e universal. El poartă numele de bovarism de la o franțuzoaică. Dilema Veche, februarie 2009
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
zonă, nu poate constitui decât o mare bucurie. Te rătăcești de drag, descoperind noi și noi unghiuri, străduțe înguste, cu ziduri colorate de multiple flori așezate pe ferestre în balcoane, ziduri înalte expresive, vechi și totuși viguroase, invitându-te la visare. În cele din urma am ajuns pe vestita stradă despre care-mi citise cu o seara înainte Liviu din ghid. Ascultând lectura, mi-o imaginasem largă, destul de lungă, cu grădini și fântâni arteziene pe care le poți admira prin gardurile
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
împiedici de potcoave. O roabă s-a transformat în cel mai comod fotoliu. O sanie îngustă devine bancă de taclale și, în general, totul te încântă și descântă. Atmosfera din casă, primitoare și rafinată, prețioasă și țărănească te incită la visare, dar și te pune în mișcare. Aici simți nevoia să nu stai degeaba, să faci ceva pentru că aici descoperi încă o dată și încă prin altcineva că nu trebuie să ne naștem pe pământ pentru a trăi pur și simplu, ci
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Fellini și De Sica: eu, consoarta, 3 saci cu cărți și două valize cu haine, toți și toate în lada generoasă și ospitalieră a unui camion Bucegi pus la dispoziție de MAE. Pentru "prima noapte de dragoste, de somn și visări" am avut la dispoziție o saltea împrumutată de la niște cunoștințe, plus tinerețea și optimismul nostru. În lunile următoare, contra a 3500 lei ne-am cumpărat o "garnitură de hol", respectiv o canapea extensibilă cu două fotolii și o măsuță, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
călătorii și de când mă știu îmi rămăseseră în minte câteva nume de localități care mă fascinau numai rostindu-le, dintre care trei din America Latină Valparaiso, Maracaibo, Rio de Janeiro. Numele astea aveau în ele ceva care chema la aventură, la visare, la o "altă lume", atât de îndepărtată și atât de ireală, încât mi se tăia respirația când zburam cu gândul spre ele. La Maracaibo n-am ajuns, la Valparaiso și Rio de Janeiro da! Așa cum am menționat, mai fusesem "în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Ioasif trebui să aprindă o lumânare din cele cu muc mare, cu care slujește la morți și la botezuri. Ștefan cere să-i lumineze "Patimile" mult dragă inimii lui se dă doi pași îndărăt și o privește îndelung într-o visare. Și, meșterul Roșca zice c-a terminat-o? El... el așa zice, îngână egumenul cu sfială. Meșterul Roșca, întâi s-o termine! spune Ștefan sec. Păi, el zicea... Ce se mai văicărea că Măria ta l-ai pus, de trei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
întrebe ceva, de fapt ca să-mi dea posibilitatea să-i contemplu. Evenimentul - să te întâlnești cu propria dirigintă care pe deasupra să fie însoțită și de soțul ei! - îi copleșește. De atâta timiditate ambii au încremenit parcă într-un fel de visare interminabilă. * Într-o noapte de toamnă destul de sumbră, la Snagov, unde sunt numai cu tata. E târziu, afară s-a stârnit vântul și nu prea mă simt în apele mele. E drept că și cimitirul e foarte aproape, peste drum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
fusese declanșată poetului de o inscripție latină de pe mormântul soției unui principe transilvan. Eufonia numelui francez al domniței, îngropată „la Sâmbăta de Sus/ în munții valahi, cu fața la Apus”, i-a stârnit poetului, el însuși născut din mamă franceză, imaginația și visarea : „ce-ai căutat pe unde plânge doina... Simplul fapt de a releva inscripția funerară și de a recompune în filigran pe marginea ei icoana imaginară a unei domnițe dispărute de veacuri în tainița uitării e în sine un fapt poetic
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
sublime pot descoperi într-un vechi cimitir! Mai ales când am citit obsesiv operele lui Strindberg. Flora și fauna sunt unice, hrănindu-se din sucurile subtile ale celor de sub pământ. Dar ce păcat că n-am putut să mă dedau visării complet - am făcut greșeala să-l iau cu mine pe X, care detestă cimitirele ca mulți alții fără subtilă cultură și interes, crezând că mi-ar putea servi de ghid inspirat. Dar se pare că m-am înșelat, motivul pentru
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
prezenți - profesioniști sau melomani - nu va putea uita tonul cald, frazarea impecabilă, respirația largă, începând chiar cu prima frază a lucrării amintite! O adevărată lecție de măiestrie, demonstrată pe tot parcursul prezenței pe podium! Omagiile noastre pentru minunatele clipe de visare oferite! Dacă mai adaug și faptul că eroul acelei seri poartă în piept un stimulator electric, oricine își poate da seama că participarea maestrului la acest eveniment spune totul despre dăruirea și mirajul muzicalității sale! Fericit în arta sa, a
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
chemarea către gânduri călătoare. * Hai să încep de aici, de pe Strada Zorelelor. Nu că-i atât de frumos, toamna, pe Strada Zorelelor. Nu am fost niciodată pe Strada Zorelelor, dar ce importanță are realitatea... Minciuna este delicioasă, nu adevărul, iar visarea nu are seamăn cu realitatea care nici nu se compară cu o închipuire bine închipuită. Strada Zorelelor este o uliță unde casele, deși destul de modeste, au geamuri sclipind de curățenie și înflorate de mușcate ochioase. Gardurile sunt curate și ele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
în sufletul meu în care, poate de atunci, a apărut o tendință de vagabondaj irepresibilă. Și acum visez s-o iau razna; privesc, de exemplu, "Mersul trenurilor" (care, într-o vreme, era romanul meu de căpătâi). Mă las purtat de visări hoinare, aiurea, sunt gata (ce neplăcut este să trebuiască să fii serios!), de exemplu, să mă urc în gări necunoscute și să ajung la alte gări necunoscute. Vă spune ceva perspectiva de a lăsa totul baltă și de a face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Ce să caut eu în trenul Deda Veche-Sărățel? Dar în vis, în reverie, am fost pe acolo de sute de ori. Așa intrăm în spațiul paralel cu realitatea, în suprarealism: prin reverie. * O anume optică de un materialism rigid fixează "visarea cu ochii deschiși" printre stările psihice statice; tipul de contemplator al stelelor, de "încurcă-lume", puțin ridicol, apragmatic și în genere inutil, a ajuns un portret-robot al insului căzut în transa reveriei. În realitate reveria comprimă uneori energii extraordinare; majoritatea evenimentelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
stelelor, de "încurcă-lume", puțin ridicol, apragmatic și în genere inutil, a ajuns un portret-robot al insului căzut în transa reveriei. În realitate reveria comprimă uneori energii extraordinare; majoritatea evenimentelor sociale semnificative au fost precedate de o reverie, de o latentă visare cu ochii deschiși: dogmele, creștinarea imperiului roman, reforma, revoluțiile, evenimente capitale din istoria științei au fost fructul copt al unor stări de reverie transformate în expresii concrete, suprarealiste. Aceste transformări au determinat deseori progresul; în multe împrejurări efectul reveriei suprarealiste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
de amantă conștientă că arma ei este dulcele și amarul șantaj. Nu scăpăm, nu putem scăpa de reverie pentru că ne este totuși necesară ca apa și aerul; pentru că suntem dependenți de ea; pentru că nu putem organiza nimic, nici o "societate împotriva visării". Ce ne-am face fără perfida dimensiune a metafizicii și suprarealismului? Știm că reveria ne oferă un bilet fără acoperire. Dar, noi știm mai cu seamă "ceea ce vrem să știm"; a doua parte a scenariului o ignorăm cu plăcerea cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]