8,047 matches
-
unor personaje care de care mai ieșite din comun, autorul abandonând orice intenție documentară și păstrând din specificul mediilor și moravurilor americane doar imaginea unui teribilism infantil. „Romanul popular” Cuza-Vodă (1912, semnat C. Fulger) ori, mai târziu, Eroii lui Mihai Viteazul (1932) constituie perigeul involuției literare a autorului. Într-un surogat de literatură el abuzează, din necesități comerciale, de elementul senzațional ieftin. Apreciind, inițial, calitatea, noutatea umorului, verva și ușurința de a povesti și imagina, folosirea cu oarecare succes a „logicii
POP-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288894_a_290223]
-
-i mamă, București, 1922; Ce pățește omul bun, București, 1922; Sărutul de binefacere, București, [1922]; Ruga unei mame, București, 1923; Amice, ești un prost!, București, 1923; Din viața speluncelor, București, 1923; Înconjurul lumii fără voie, Ploiești, 1927; Eroii lui Mihai Viteazul, București, 1932. Repere bibliografice: V.A. Urechia, „Versuri”, AAR, partea administrativă și dezbaterile, t. XXIII, 1900-1901; B. Brănișteanu, „Din ocna vieței”, ADV, 1902, 4663; Ilarie Chendi, „Din ocna vieței”, CL, 1902, 11; Iorga, O luptă, I, 64-65, 99-101, 279-280; At
POP-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288894_a_290223]
-
Popnedea. Istoria, punct de plecare pentru „nuvele” ori „romane” precum Radu al III-lea cel Frumos (1864), Meșterul Manole sau Fundarea monastirei Curții de Argeș (1882), Fata de la Cozia (1887), Maria Putoianca (1892), Bătălia de la Călugăreni (1894), Junețea lui Mihai Viteazul (1895), Mihai Viteazul și călăul (1895) ș.a., ori Războiul pentru Independență din 1877, „exploatat” în Amazoana de la Rahova (1879), Prizonierul român de la Plevna (1879), Santinela de la Grivița (1889), Căpitan Buzdugan (1890), Primul rănit (1890), Botezul de sânge (1892), Peneș Curcanul
POPESCU-17. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288938_a_290267]
-
de plecare pentru „nuvele” ori „romane” precum Radu al III-lea cel Frumos (1864), Meșterul Manole sau Fundarea monastirei Curții de Argeș (1882), Fata de la Cozia (1887), Maria Putoianca (1892), Bătălia de la Călugăreni (1894), Junețea lui Mihai Viteazul (1895), Mihai Viteazul și călăul (1895) ș.a., ori Războiul pentru Independență din 1877, „exploatat” în Amazoana de la Rahova (1879), Prizonierul român de la Plevna (1879), Santinela de la Grivița (1889), Căpitan Buzdugan (1890), Primul rănit (1890), Botezul de sânge (1892), Peneș Curcanul (1892), Sora de
POPESCU-17. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288938_a_290267]
-
1890; Botezul de sânge, București, 1892; Maria Putoianca, Brașov, 1892; Peneș Curcanul, București, 1892; Războiul dintre haiduci și ruși, București, 1892; Sora de caritate, București, 1892; Radu Anghel, I-II, București, 1893; Bătălia de la Călugăreni, București, 1894; Junețea lui Mihai Viteazul, București, 1895; Mihai Viteazul și călăul, I, București, 1895; Isprăvile tâlhărești ale lui Nicolae Grozea, Dumitru Lungu și Ioniță Tunsul, București, f.a. Culegeri: Carte de basme, I-IV, București, 1892. Traduceri: Émile Gaboriau, Crimele misterioase, București, 1880. Repere bibliografice: Pop
POPESCU-17. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288938_a_290267]
-
București, 1892; Maria Putoianca, Brașov, 1892; Peneș Curcanul, București, 1892; Războiul dintre haiduci și ruși, București, 1892; Sora de caritate, București, 1892; Radu Anghel, I-II, București, 1893; Bătălia de la Călugăreni, București, 1894; Junețea lui Mihai Viteazul, București, 1895; Mihai Viteazul și călăul, I, București, 1895; Isprăvile tâlhărești ale lui Nicolae Grozea, Dumitru Lungu și Ioniță Tunsul, București, f.a. Culegeri: Carte de basme, I-IV, București, 1892. Traduceri: Émile Gaboriau, Crimele misterioase, București, 1880. Repere bibliografice: Pop, Conspect, II, 28-30; Sadoveanu
POPESCU-17. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288938_a_290267]
-
POPESCU, Cristian Tudor (1.X.1956, București), prozator și gazetar. Este fiul Victoriei și al lui Tudor Popescu, ofițer. Urmează la București Liceul „Mihai Viteazul” și Facultatea de Automatizări și Calculatoare din cadrul Institutului Politehnic, absolvită în 1981. Ulterior lucrează ca analist programator. După 1989, în calitate de redactor-șef al cotidianului „Adevărul”, devine unul dintre cei mai importanți gazetari din România. Este, de asemenea, redactor-șef al
POPESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288927_a_290256]
-
Liceul „Gh. Șincai”, absolvit în 1948, și Facultatea de Filologie, secția limbi clasice, luându-și licența în 1961. Este profesor de latină și română în învățământul gimnazial și liceal din capitală, încheindu-și cariera didactică în 1995, la Colegiul „Mihai Viteazul”. Debutează la revista „Urzica”, în 1970, cu epigrame. Aici își însoțește, pentru prima dată, numele de familie, cu apendicele Cadem, rezultat din combinația abrevierii prenumelor părinților săi. Se dedică cercetărilor arhivistice și descoperă, de-a lungul anilor, la Arhivele Naționale
POPESCU-CADEM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288949_a_290278]
-
1963), Vulpea simte capcana (1964), Ecuația cu trei necunoscute (1965), „H.W.” își caută umbra (1965), Brățara de cretă (1966), iar altele sunt evocări istorice: Un dac la Roma (1967), conceput în genul superproducțiilor cinematografice, Cel mai isteț, cel mai viteaz (1978), o ficțiune despre Decebal. Deși, după propria-i mărturisire, încă de prin 1955 își încercase condeiul în dramaturgie, P. debutează târziu, în 1976, cu piesa Uneori liliacul înflorește spre toamnă, de-acum înainte concentrându-se asupra acestui domeniu, în
POPESCU-27. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288948_a_290277]
-
trei necunoscute, București, 1965; „H.W.” își caută umbra, București, 1965; Brățara de cretă, București, 1966; Un dac la Roma, București, 1967; Doi domni fără umbrele, București, 1971; Turistul singuratic, București, 1974; Urcușul, București, 1975; Cel mai isteț, cel mai viteaz, București, 1978; Cuibul, București, 1979; Parodii teatrale, București, 1980; Prietenii, București, 1980; Paradis de ocazie, București, 1981; Cocorii sufletului nostru, București, 1982; Jolly Joker, București, 1983; Un prieten devotat, București, 1985; Sorin și Irina, București, 1985; Domide contra Napoleon, București
POPESCU-27. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288948_a_290277]
-
și Filosofie la Universitatea din Iași, încheiate cu o licență în filosofie (1931). Funcționează ca profesor la Liceul Militar și la Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuți (1933-1940) și obține un doctorat în psihologie-pedagogie. Scurtă vreme este profesor la Liceul „Mihai Viteazul” din București (1940-1941), apoi subdirector în Ministerul Culturii Naționale (1941), director al Casei Școalelor și a Culturii Poporului (1945). Revenit ca profesor la o școală din Buftea, va activa din 1949 la diverse școli generale din București, până în 1968, când
POPOVICI-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288966_a_290295]
-
coleg pe G. Ibrăileanu. Din 1894 până în 1928 își exercită vocația de om de catedră: suplinitor la Bârlad (1894-1895), profesor la Curtea de Argeș (1895-1897), Vaslui (1897-1899), unde primește și funcția de director, Tulcea (1899-1904), în fine la București, la liceele „Mihai Viteazul” (1904-1916), unde e numit director, și „Gheorghe Lazăr” (1916-1928). Singur sau în colaborare, alcătuiește manuale de aritmetică și de citire. Apreciat de Spiru Haret pentru calitățile lui de dascăl, este promovat în 1912 inspector general al învățământului primar. În câteva
POPESCU-23. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288944_a_290273]
-
obține „prin atitudinea neobișnuită” în modul de a privi lucrurile, printr-o „inspirație neobișnuit de fecundă” (Dem. I. Theodorescu). O dramă istorică în versuri, Vulturul (scrisă împreună cu Scarlat Froda și publicată în periodice), care elogiază figura și faptele lui Mihai Viteazul, a fost jucată în 1917 la Teatrul Național din Iași, cu C. Nottara în rolul principal. După ce a tradus biografia Cicerone de Lamartine (1941, cu ample adnotări), Balada închisorii din Reading de Oscar Wilde (1944, publicată împreună cu Corbul lui E.A.
PORSENNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288976_a_290305]
-
de la 1504-1714, Cernăuți, 1897, 200-220, 324-326; Iorga, Ist. lit. XVIII, I, 122-131, 143-161, 167-172, II, 156, 500-505; Giurescu, Contribuțiuni; Em. Panaitescu, Cronicarul Radu Popescu și „Istoriile domnilor Țării Românești”, București, 1908; Pușcariu, Ist. lit., 146-149; P.P. Panaitescu, În jurul lui Mihai Viteazul. Răspuns d-lui Iorga, RIR, 1937, 1-2; Călinescu, Ist. lit. (1941), 34-37, Ist. lit. (1982), 30-33; Alexandru A. Vasilescu, Contribuțiuni la biografiile cronicarului Radu Popescu și compilatorului Constantin Căpitanul, în În amintirea lui Constantin Giurescu, București, 1944, 533-546; Cartojan, Ist.
POPESCU-19. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
, Marin (12.V.1921, București - 21.X.1994, Constanța), prozator. După absolvirea liceului bucureștean „Mihai Viteazul” (1941), urmează, între 1945 și 1949, studii de drept. Participă la al doilea război mondial ca sublocotenent în rezervă, prozele sale de mai târziu descriind de regulă universul absurd-apocaliptic al războiului și tragicele bulversări pe care le produce omenirii. Între
PORUMBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288981_a_290310]
-
și în plan propagandistic. EUGEN NEGRICI SCRIERI: Mecanicul și alți oameni de azi (în colaborare cu Francisc Munteanu), București, 1951; Povestiri, București, 1955; Străinul, București, 1955; Setea, București, 1958; Cuba, teritoriu liber al Americii, București, 1962; Columna, București, 1968; Mihai Viteazul, București, 1969; Moartea lui Ipu, București, 1970; Puterea și adevărul, București, 1973; Actorul și sălbaticii, București, 1975; Pe aici nu se trece, București, 1976; Profetul, aurul și ardelenii, București, 1976; Judecata, Iași, 1984; Passacaglia, București, 1989; Cutia de ghete, Ploiești
POPOVICI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288967_a_290296]
-
București, 1980; Apropierea planurilor, București, 1982; Contaminarea de ireal, București, 1982; Târlici și trandafirii îndrăgostiți, București, 1983; Instanța retinei, București, 1984; Scrierea cu safire, București, 1986; Drumurile lui Târlici, București, 1987; Rana de argint, București, 1988; Veghe solemnă, București; 1990; Viteji ai neamului, București, 1990; Omul cu cheile, București, 1996; Proverbele lui Solomon, București, 1996; O liceană diabolică, București, 1996; Femeile regelui David, București, 1998. Repere bibliografice: Dumitru Micu, Poezie, GL, 1968, 23; Radu Cârneci, „Dinamica secundă”, ATN, 1968, 6; Ion
RACHICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289078_a_290407]
-
exprimă concepții contradictorii („Aurul deschide raiul”, dar „Mai bine sărac și curat, decât bogat și pătat”). În centrul atenției stă omul cu calitățile și mai ales cu defectele sale; de aici, un mare număr de p. satirice („După război mulți viteji s-arată”, „Popa mănâncă și de pe viu și de pe mort”). Spre deosebire de zicătoare (care se constituie ca expresie figurată fără o existență independentă și nu exprimă o concluzie, ci doar o sugerează), cu care este înrudit, p. are un conținut bine
PROVERB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289049_a_290378]
-
și Filosofie din București, cu teza Morala stoică (1893), obține titlul de doctor în filosofie la Leipzig cu teza Über das Leben und die Philosophie Contas (1901). Funcționează ca profesor de liceu în București (la „Sf. Sava”, „Matei Basarab”, „Mihai Viteazul”, Gh. Lazăr”) și tot aici, din 1913, ca profesor de pedagogie, sociologie, etică și estetică la Universitate, fiind titularizat în 1923. A fost ales, în 1919, membru corespondent al Academiei Române. S-a format sub înrâurirea directă a lui Titu Maiorescu
RADULESCU-POGONEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289112_a_290441]
-
Rădulescu, profesor. Urmează cursurile primare în orașul natal și, tot aici, intră la Liceul „Ion Maiorescu”. Lipsit de orice înclinație către matematici, rămâne repetent în clasa a IV-a, încât, la paisprezece ani, se mută la București, la Liceul „Mihai Viteazul”, mai târziu trecând la secția modernă a Liceului „Sf. Sava”, absolvit în 1909. Frecventează Facultatea de Drept, fără intenția unei cariere de jurist. Participă la primul război mondial, la începutul campaniei ca simplu soldat în Regimentul 5 Vlașca, la Bălănoaia
RADULESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289104_a_290433]
-
absolvit Liceul „C. Alimănișteanu” din Oltenița, iar în 1936, după un an la Medicină, Facultatea de Litere și Filosofie din București. Între 1936 și 1945 a funcționat ca profesor de limba română la liceele bucureștene „Matei Basarab”, „Nicolae Bălcescu”, „Mihai Viteazul”, „N. Krețulescu”, „Profesorii Asociați” și, în paralel, ca director al revistei „Pegas” (1932-1933), redactor la „Seara”, „Capitala”, „Curentul”, „Fapta”, secretar general de redacție la „Națiunea”, condus de G. Călinescu, redactor-șef adjunct la „Frontul plugarilor” (1949-1952), redactor la „Agricultura nouă
RAICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289118_a_290447]
-
începe să colaboreze la „Cronica” (ai cărei directori erau Tudor Arghezi și Gala Galaction), semnând cu pseudonimele R., Radical și K. Mill. În 1915 și 1916 este, în paralel cu studiile universitare, cadet al Școlii de Ofițeri din cadrul Regimentului „Mihai Viteazul” -, înrolat dintr-o criză de orgoliu, după ce fusese respins, la începutul războiului, de comisia medicală de recrutare: „tânărul care abia devenea scriitor și-a spus că niciodată el, care a cerut intrarea în război, nu se va mai putea privi
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
Bragaru) și al lui Petre Moraru, învățători refugiați din Basarabia. A urmat Liceul „Frații Buzești” din Craiova (1960-1964) și Facultatea de Filologie a Universității din București (1964-1969). Și-a luat doctoratul în filologie (1991) cu lucrarea O carte populară necunoscută. Viteazul și Moartea. Din 1969 este cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București. În anul universitar 1990-1991 funcționează ca lector la Universitatea „Kliment Ohridski” din Sofia, iar ulterior va fi cadru didactic la Facultatea de Litere
MORARU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288248_a_289577]
-
aduce la lumină o lirică „disidentă”, precum în această epistolă către poezie: „a cam sosit momentul să-ți schimbi puțin câte puțin concepțiile/ și să nu te mai bâlbâi prin câte-un poem în care Ștefan cel Mare/ și Mihai Viteazul măcelăresc turcii în frunte cu Partidul” (Dragă poezie). Poezia vizează notația directă, naturală, într-un gest de categoric refuz al teatralității: „Cei ce-au pierit naivi// răzvrătiții/ acestei lumi ne sunt eroii “ (Cei ce-au pierit naivi...). Spirit nonconformist, boem
MONORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288238_a_289567]
-
versuri pentru copii. Alte manuscrise, oferite mai multor edituri, au rămas nepublicate. Filonul principal al scrierile lui M. este cel patriotic. De la primele plachete și până la publicațiile destinate copiilor și adolescenților sunt invocate figurile lui Decebal, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul ș.a. În poeme, cele mai multe ode sau balade, transpare chipul martirizat al Basarabiei („Sfântă Mare Martiră Basarabie”), se perindă cetățile ei multîncercate - Tighina, Soroca, Hotin, Ismail, Chilia -, precum și codrii seculari ai Orheiului, pământul îmbelșugat, scăldat în lacrimi și sânge: „Țară de
MUNTEANU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288288_a_289617]