5,438 matches
-
dinții, câțiva țigani bătuseră - mai să Îndoaie tabla - În cabina albastră a șefului. Acela oprise și toată lumea coborâse În grabă și se azvârlise, fără să se dezbrace decât de țoalele mai grele, Într-un ochi de apă ce până atunci zăcuse liniștit Între malurile cu gene lungi și dese de trestie. Oamenii se bucurau În apa mică, stătută și, În curând, Îngroșată de nămolul ridicat de pe fund, se stropeau și, cu strigăte de Încântare, se răcoreau de căldura Întregii zile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
neliniștit care se mișca Întruna, răspândind În jur vrăji schingiuitoare și desfătătoare, cărora nu li s-ar fi putut găsi În veci chipuri de Împotrivire. Ectoraș aproape că leșinase, se târâse cu greu până la mal și se trântise În iarbă. Zăcuse acolo vreme destulă, prefăcându-se că se odihnește și că stă la zvântat, În timp ce În jurul lui toate priveliștile și zgomotele se roteau Într-un vârtej nebunesc, căpătau contururi tari, ce puteau fi pipăite, și-l izbeau În rotirea lor sălbatică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
afla el acolo. Părăsi coșul În piață și se Îndreptă către poarta spitalului. Bâjbâi Îndelung pe la ușile zecilor de pavilioane răspândite printre copacii nesfârșitului parc. Găsi, totuși, după ce Îi Întrebase pe mulți oameni Întâlniți pe aleile asfaltate, salonul În care zăcea, cu privirile goale spre tavanul Înalt din care atârnau fire de păianjen Înnegrite de praf, pe acea nevastă a sa pe care el o luase cu acte. Se așeză lângă ea pe marginea patului și Începu să-i vorbească liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
sticluță cu un sfert de vin roșu. Bătrânul devenise neputincios și aproape orb, Încetase să mai povestească Încâlcit tot soiul de Întâmplări pe care le Înflorea cu adâncă desfătare. Rămăsese singur: fiica lui, care lucrase la un doctor de femei, zăcea nemișcată undeva la oraș, lovită de paralizie. Nea Mitu Își petrecea zilele calde așezat pe băncuța de lângă poartă, Încercând să ghicească, după umbrele nelămurite ce i se perindau prin fața ochilor aproape orbi, cine anume trecea pe drum. Îl Îngrijeau câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
greu un bărbat care să se Însoare cu asemenea nepământeană ființă. Înainte ca Vieru - lovit de o mașină pe când aștepta autobuzul În curba În unghi drept din mijlocul satului - să-și piardă cunoștința, mai avu timp să se scârbească pentru că zăcea aruncat și tăvălit În balegă moale de vacă. Nu simțea nici un soi de durere, văzu că un picior Îi stătea Îndoit nefiresc și pricepu că era frânt. Auzi strigăte În jur. Cineva Încercă să-i asculte inima. Zgomotele se Îndepărtau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și o luă la goană printre copaci, tăvălindu-se din când În când prin iarba Înaltă, ridicându-se apoi și Începându-și din nou fuga disperată. Directorul se năpusti după el. Bâjbâi prin buruieni destulă vreme până să-l găsească. Zăcea fără suflare, Întins cu fața În jos. Îl Întoarse, Îl descheie la gât și Încercă să-i prindă pulsul. Începu să-l izbească, apoi, cu mâinile Împreunate peste pieptul care scotea niște bocănituri Înfundate. Îi suflă În gură și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
afară, Însoțit de doi țigani, Daie Gulu nemuritorul și nepotul său Gululu. Purtau pe capete plase și În mâini aveau mănuși de sudori. În tot timpul cât Directorul fusese plecat, Foiște și Ectoraș se ținuseră departe de remorca ucigașă ce zăcea Într-o rână. Albinele se potoliseră cumva, nu mai zburau bezmetic, ieșiseră din stupi și se așezaseră, aproape cuminți și pașnice, pe cutiile de lemn. Le Înconjuraseră ca Într-o broboadă neagră, mișcătoare. Pe măsură, Însă, ce se lumina cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
-și azvârle ciomegele În foc, el era deja bine aghesmuit și se străduia, cam fără spor, să pregătească grătarele și carnea pentru fript. Chefuise Împreună cu luptătorii până Îl doborâse băutura. Ajunsese a doua zi acasă cu o căruță În care zăceau de-a valma, cuprinși de somnul rău al vinului neașezat, toți războinicii ce luptaseră pentru Satul cu Sfinți. Câțiva ani mai târziu - Între timp Ectoraș se străduise să uite că fusese la Război numai În calitate de bucătar și de chefliu -, pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
aceea Îi venise odată cu singurătatea, boala și spaima de moarte. Dacă atunci când era sănătos ar fi crezut În ele, poate ar fi căpătat și el o pereche de aripi, dar așa, fiind nevoit să creadă, rugile sale păreau, poate, mincinoase. Zăcea liniștit pe pat, Îmbrăcat În haine curate, cu mâinile pe piept și cu doi bănuți de metal pe ochi. Vecinele Îl spălaseră, după datină, Îi lăudaseră bărbăția și una dintre ele Îl bocise. La cap Îi ardea o lumânare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Azi ești amară, eu amar și nimeni nu ne urcă‐ n slavă. N‐ o să mai vin, n‐o să mai vii pe pajiștea cu flori și zmeie. N‐ o să mai fiu, n‐ o să mai fii precum am fost: bărbat, femeie... EPITAF Zac în chenar de umbră, adulmecat de lei. Privirea îmi e sumbră, n‐am trecere la zei. Tăcerea mă desparte 254 de soare și de râu și simt cum, după moarte, pe piept îmi crește grâu. George Nedelea Născut la 19
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
pună armura pe trupul său suferind. „Ah, oare mă abandonează și cerul, în cele din urmă?“ se lamenta Hideyoshi. „Hanbei e prea tânăr și deosebit ca să moară. Nu-i poate acorda soarta mai mult timp?“ Se închisese în coliba unde zăcea Hanbei, stând cu prietenul său bolnav zi și noapte, dar, în seara aceea, când el fu chemat la alte treburi importante, starea lui Hanbei părea să se agraveze cu fiecare oră ce trecea. Fortărețele inamice de la Takano și Muntele Hachiman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Pleci numai tu? Ce-am să mă fac pe câmpul de luptă, fără tine, de-acum încolo? strigă el, vărsând șiroaie de lacrimi, fără să-i mai pese de aparențe sau de reputație. Capul alb la față al lui Hanbei zăcea inert, pe genunchii lui Hideyoshi. Nu, de-acum încolo, nu mai trebuie să-ți faci nici o grijă. Cei născuți dimineața mor înainte de căderea serii; iar cei ce s-au născut seara, pier înaintea zorilor. Asemenea fapte nu exprimă neapărat concepția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
morții. Cu aceste cuvinte, femeia își dezgoli gâtul și căzu de propriului ei pumnal. — E timpul... Plângând și strigându-se unele pe altele, cele cincizeci de femei rămase se împrăștiară curând ca florile dintr-o grădină răvășită de furtună, iarna. Zăceau pe o parte sau cu fața în jos, ori se înjunghiau, îmbrățișându-se între ele. În mijlocul acestei scene tulburătoare, se auzeau plânsetele copiilor încă neînțărcați sau prea mici pentru a părăsi poalele mamelor. Disperat, Sozo urcă pe cai patru femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
unul. — Hei, și dincoace! Armata se apropia de periferia răsăriteană a capitalei. Cu excepția crângurilor și a colibelor cu acoperiș de stuf, nu se vedeau decât terenuri agricole acoperite de rouă, până se ajungea la pagoda Templului de la Răsărit. Trupurile neînsuflețite zăceau împrăștiate la rădăcina brazilor, pe marginea drumului, în mijlocul acestuia și aproape oriunde se uitau soldații. Toți morții păreau să fi fost țărani din regiune. Căzută cu fața în jos, de parcă ar fi adormit pe o tarla cu vinete, o tânără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la rădăcina brazilor, pe marginea drumului, în mijlocul acestuia și aproape oriunde se uitau soldații. Toți morții păreau să fi fost țărani din regiune. Căzută cu fața în jos, de parcă ar fi adormit pe o tarla cu vinete, o tânără fată zăcea moartă, cu coșul încă strâns în mână, tăiată dintr-o singură lovitură de sabie. Se vedea bine că sângele continua să curgă, căci era mai proaspăt decât roua dimineții. Fără îndoială, trupele lui Amano Genemon care porniseră înaintea armatei principale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
până și săgețile însele erau prea distinse pentru nemernicii aceia, că vârfurile săgeților erau daruri de la omul care avea să conducă națiunea. Dar și săgețile pe care i le adusese Ano se terminară repede. Ici și colo, în grădina templului, zăceau dușmani doborâți de săgețile lui Nobunaga. Dar, înfruntându-i arcul, un număr de soldați în armuri se repeziră cu urlete disperate până sub balustradă, după care începură, în sfârșit, să se cațăre pe coridorul podit. — Te vedem, Senior Nobunaga! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
poziție protectoare, cu săbiile aruncând flăcări născute din deznădejde. N-aveau să lase inamicul să se apropie. Frații Mori erau printre ei. Câțiva dintre acei oameni care refuzaseră să-și părăsească stăpânul până la capăt și care luptaseră să-l apere zăceau acum căzuți peste dușmanii cu care se bătuseră, fiecare părând să fi murit de mâna celuilalt. Unitatea de gardă a templului exterior își făcuse din templul principal câmp de luptă și purta acum o luptă crâncenă și sângeroasă pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
trupului său păru să-și ia rămas bun de la amintirile banale ale vieții pe care o trăise. — Fără regrete! spuse cu glas tare Nobunaga. Ranmaru îi auzi strigătul și alergă înăuntru. Stăpânul său, îmbrăcat cu un kimono de mătase albă, zăcea deja cu fața în jos pe podea, îmbrățișând un șuvoi de sânge proaspăt. Ranmaru scoase ușile unui dulap scund și le depuse peste corpul neînsuflețit al lui Nobunaga, ca și cum ar fi alcătuit un sicriu. Închizând liniștit ușa la loc, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nori albi. În lumina rară a soarelui, greierii păreau să fi amuțit. În locul lor, strigătele de luptă ale soldaților zguduiau tot muntele. Foarte repede, coastele muntelui se umplură cu cadavre însângerate, împrăștiate sau îngrămădite, unele peste altele. Într-un loc zăcea jalnic un mort, în timp ce alți doi-trei, căzuseră unii peste alții, în alt loc. Vederea leșurilor îi stimula pe războinici, iar soldații care pășeau peste trupurile neînsuflețite ale camarazilor lor intrau într-un spațiu de dincolo de viață și moarte. Acest lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe drumul șerpuitor de pe malul lacului, spre nordul provinciei Omi. El, unul, se deplasa călare. Briza primăvăratică îi juca pe chip, în timp ce călărea sub stindardul de comandant cu tigve aurite. La granița cu Omi, în regiunea alpină Yaganase, zăpada proaspătă zăcea în vâlcele și râpe. Vântul care bătea prin regiune și sufla către lac dinspre miazănoapte era încă destul de rece cât să înroșească nasurile războinicilor. În asfințit, armata se împărți pentru a-și ocupa pozițiile. Soldații aproape că zăreau inamicul. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-i chemase era Genba. Trezit pe neașteptate, avea ochii măriți din cauza surprizei și încă roșii de nesomn. Chiar înainte de a trage un pui de somn, turnase pe gât o bună măsură de sake. O ceașcă de sake mare și roșie zăcea goală lângă scaunul lui. Matsumura îngenunche într-un colț al cortului, apoi raportă ceea ce văzuseră. — Pe Muntele Iwasaki nu mai e nici un soldat inamic. Ne-am gândit că exista riscul să-și ascundă steagurile și plănuiau să ne pândească, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
îndrăgea frații și fu ușurat că mai erau în viață, dar vederea acelorași frați - de același sânge cu el - părea și să-l înfurie. — Ridică-te, Yasumasa! răcni el. Și tu, Shichiroemon, vino-ți în fire! E prea devreme ca să zăceți la pământ. Ce faceți?! Adunându-și curajul, Genba se ridică și el, cu oarecare dificultate. La rândul său, fusese rănit. — Unde-i tabăra Seniorului Inuchiyo? În vârful dealului de-acolo? O luă din loc, târându-și un picior, dar apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
său mai mare, Mozaemon, fusese doborât deja; cel mai tânăr, Shobei, încrucișase sabia lungă cu un războinic inamic și amândoi se loviră, unul pe celălalt, de moarte. Shobei căzu la baza unui stei stâncos din apropiere. Lângă el, stindardul comandantului zăcea abandonat, de-acum complet înroșit. Din vârful și din josul povârnișului, lănci nenumărate se îndesau spre trupul lui Shosuke, fiecare luptător dornind să ia stindardul de comandant și capul despre care credeau că era al lui Katsuie. Toți se întreceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un braț bandajate, iar mantia de peste armură îi era din brocart auriu pe fond alb. — Cine-i ăsta? Omul își ridică puțin capul legat. — Mi-e rușine să spun că sunt eu, Nagayoshi, stăpâne. — I-auzi, Nagayoshi? Am auzit că zăceai la pat. Ce-ți fac rănile? — M-am hotărât ca azi să fiu pe picioare. Nu te forța prea mult. Numai dacă îi îngădui trupului să-și revină, vei putea să ștergi, cândva, rușinea pătimită. La auzul cuvântului „rușine“, Nagayoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și ele Îl ascultă!" 28. Și îndată I s-a dus vestea în toate împrejurimile Galileii. 29. După ce a ieșit din sinagogă, a intrat împreună cu Iacov și Ioan, în casa lui Simon și a lui Andrei. 30. Soacra lui Simon zăcea în pat, prinsă de friguri: și îndată au vorbit lui Isus despre ea. 31. El a venit, a apucat-o de mînă, a ridicat-o în sus, și au lăsat-o frigurile. Apoi ea a început să le slujească. 32
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85114_a_85901]