27,746 matches
-
pe Iorga și pe Maniu, consultîndu-i separat. După ce toată comedia aceasta a luat sfîrșit, liderii politici au putut auzi pe străzi strigătele vînzătorilor de ziare făcînd reclamă edițiilor speciale care anunțau formarea guvernului Averescu. Guvernul Averescu a fost o "interpunere" plasată de Brătianu în vidul de putere pînă cînd el și Sistemul său liberal aveau să-și recapete suflul. Instituțiile liberale și marea finanță au continuat să controleze situația. Iorga remarca naiv că-și închipuie mutra lungă a lui Maniu după ce
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Epoque Moderne (București, 1935), iar ultimul, Epoque contemporaine (București, 1936). Trilogia aceasta constituie o amplificare a lucrării lui Iorga Trei lecții de istorie despre însemnătatea românilor în istoria universală (Vălenii de Munte, 1912), în care, la începutul secolului, încerca să plaseze istoria românilor în cadrul experienței omenirii. După părerea lui Iorga (prezentată în aceste trei volume), cultura română este o sinteză și este ca atare gata să ofere și să recepționeze impulsuri creatoare. Imobilitatea istorică este la fel de străină culturii române ca și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Bush a avut o contribuție decisivă, el era totuși întotdeauna necugetat și adept al unui conservator statu-quo. Bush nu se simțea deloc în largul său în privința procesului de eliberare din Europa Centrală și din Balcani; dispoziția și sfaturile sale îl plasează permanent cu un pas în urma evenimentelor. După o întîlnire (în septembrie 1989) cu E. Ședvarnadze, Bush, ca un bun "nostalgic al Războiului Rece", i-a spus lui B. Snowcroft: "Ar fi oare bine ca Imperiul Sovietic să se destrame? Dar
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
201-203. Vezi și Clopotul dăruit de Caragheorghe, întemeietorul Serbiei, satului Topola, București, 1913 240 Generalități... , p. 94 241 O viață de om așa cum a fost, vol. II, p. 204 1 O viață de om..., vol. II, p. 311. Iorga a plasat această inscripție pe catafalcul lui Mihai Viteazul 2 "Neamul românesc", 22 iunie 1914. Trebuie acordată atenție datării: pînă în 1919, datele ziarelor românești concordă cu vechiul calendar ortodox, astfel că 22 iunie corespunde zilei de 5 iulie 3 Winston Churchill
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de Est de la Începutul anilor ’30, iar În Europa continentală ocupată din 1940. Partidele politice fuseseră scoase În afara legii, alegerile falsificate sau desființate. Să te opui autorităților, să militezi pentru schimbare socială sau pentru simpla reformă politică Însemna să te plasezi În afara legii. Pentru această nouă generație, politica era așadar legată de rezistență - Împotriva autorității, Împotriva cadrului social și economic acceptat, Împotriva trecutului. Claude Bourdet, activist În Rezistența franceză și publicist de frunte În presa postbelică de stânga, rezuma această stare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și morale. A insistat În special asupra importanței familiei, o temă creștină cu implicații politice semnificative Într-o perioadă În care nevoile familiilor monoparentale, fără locuințe și mijloace de subzistență, erau mai mari ca niciodată. Astfel, partidele creștin-democrate erau ideal plasate pentru a profita de fiecare aspect al situației postbelice: dorința de stabilitate și siguranță a zilei de mâine, speranța schimbării, absența alternativelor tradiționale de dreapta și nădejdea pusă În stat - pentru că, spre deosebire de politicienii catolici din generațiile precedente, liderii partidelor creștin-democrate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Înfierbântați”. Stalin avea și el motive Întemeiate să nu-și Încurajeze suporterii din centrul și vestul Europei la exploatarea mâniei populare. Însă spectrul războiului civil și al revoluției rămânea prezent. Constatând În Belgia serioase tensiuni politice și comunitare, Aliații au plasat țara În rândul celor „instabile”, alături de Grecia și Italia. În Franța, greutățile economice din iarna anului 1947 s-au tradus În insatisfacția populației față de noua Republică. Într-un sondaj de opinie din 1 iulie 1947, 92% dintre cei intervievați considerau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să dispună de resursele și producția lor. Dacă acest program era pus În practică, el ar fi anihilat Germania pentru mult timp - scop care era pe jumătate mărturisit (și constituia o excelentă platformă politică În Franța). În plus, ar fi plasat imensele resurse germane În serviciul refacerii economiei franceze: Planul Monnet se baza explicit pe livrările de cărbune german, fără de care industria franceză a oțelului ar fi fost pierdută. În 1938, Franța era cel mai mare importator de cărbune din lume
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Nu că Stalin ar fi avut de ales. Comuniștii n-aveau nici o șansă să câștige controlul țării - sau măcar al zonei de ocupație - altfel decât prin forță. În alegerile municipale de la Berlin din 20 octombrie 1946, candidații comuniști s-au plasat mult În urma social-democraților și creștin-democraților. După aceea politica sovietică s-a Înăsprit vizibil. Dar ocupanții vestici Începuseră să aibă propriile dificultăți. Până În iulie 1946, Marea Britanie a trebuit să importe 112.000 tone de grâu și 50.000 tone de cartofi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1946, ajungând la 1.310.000 În ianuarie 1948 (la o populație de numai 12 milioane). Desigur, pentru a obține sprijin, comuniștii nu se sfiau să apeleze la intimidare și favoritism. Ca peste tot, Își luaseră precauții obținând ministere vitale, plasându-și oamenii În posturi-cheie din poliție etc. Dar Înaintea alegerilor din 1948, comuniștii locali se pregăteau să vină la putere pe o „cale cehă” cu totul diferită de cele din Est. Nu e clar dacă liderii sovietici l-au crezut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
predecesorii săi autoritariști numai prin eficacitatea sistemului represiv, ci mai ales prin faptul că puterea și resursele erau acum monopolizate și folosite În beneficiul cvasiexclusiv al unei puteri străine. Ocupației naziste i-a urmat, după o tranziție necomplicată, ocupația sovietică, plasând jumătatea estică a Europei pe orbita Moscovei (pentru cetățenii Germaniei de Est, aflați de 12 ani sub dictatura nazistă, tranziția a fost și mai blândă). Acest proces și consecințele sale - „sovietizarea” și „rusificarea” tuturor lucrurilor din Europa de Est, de la procesele de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nemții făceau povești vaporoase de iubire În decorul de basm din Pădurea Neagră sau Alpii bavarezi, iar englezii, comedioare ca Piccadilly Incident (1946), Spring in Park Lane (1948) sau Maytime in Mayfair (1949), toate În regia lui Herbert Wilcox și plasate În West End (cartierul șic al Londrei, relativ neafectat de război), cu Anna Neagle, Michael Wilding sau Rex Harrison În roluri de debutanți sclipitori sau aristocrați capricioși. Echivalentele italiene și franceze, la fel de efemere, erau de obicei filme de epocă actualizate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
milioane de locuitori (din totalul de 47) erau clasați drept „nevoiași”, În principal pentru că nu aveau locuință. Chiar și În Londra, o familie aflată pe lista pentru casă sau apartament avea de așteptat În medie șapte ani; Între timp, erau plasați În „prefabricate”, containere de metal amplasate pe terenul viran de la marginea orașelor pentru a-i adăposti pe cei fără acoperiș până la construcția necesarului de locuințe. În sondajele de după război, pe primul loc În rândul grijilor e „locuința”; În filmul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era de aceeași părere. Pentru câțiva, aceeași stare de fapt a inspirat mișcări de protest care cereau dezarmarea nucleară imediată. Campania pentru Dezarmare Nucleară (CDN) din Marea Britanie a fost lansată la Londra pe 17 februarie 1958. De la Început s-a plasat ferm În marea tradiție a opoziției radicale din politica britanică: majoritatea suporterilor erau educați, adversari ai violenței și cu vederi de stânga; solicitările lor erau adresate În primul rând propriului guvern, nu rușilor sau americanilor (cele două mari partide din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o treime din populația țării. Aranjamentul oferea și oportunități pentru corupție și infracțiuni: și În această privință, Republica se Înscria În tradiția statului italian, Încă de la primii ani de unificare. Cei care se aflau la cârma statului italian era perfect plasați pentru a dispensa favoruri, direct și indirect. Dincolo de patina de fervoare ideologică sau religioasă, politica În Italia postbelică era așadar o luptă pentru a ocupa statul, ajungând la pârghiile patronajului și privilegiilor. Iar În acapararea și manevrarea acestor pârghii, creștin-democrații
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
precedent din acești ani a permis Marii Coaliții să netezească dezacordurile și conflictele de interese, cumpărând practic consensul pe care se baza echilibrul țării. Anumite grupuri din societatea austriacă au fost inevitabil excluse - micii comercianți, meșteșugarii, fermierii izolați, oricine se plasa, prin profesie sau opinie politică, În afara rețelei de poziții și beneficii alocate. Iar În zonele În care una dintre tabere avea un avantaj covârșitor, regula proporțională ceda locul unui monopol partinic al posturilor și favorurilor. Dar imperativul armoniei triumfa de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din URSS. Mai mult, americanizarea Germaniei de Vest și omniprezența ocupanților străini contrastau cu Germania aseptică din imaginarul popular, alimentat la Începutul anilor ’50 de filmele nostalgice din producția internă. Aceste așa-numite filme despre patrie (Heimat) erau de obicei plasate În decorul muntos din sudul Germaniei și spuneau povești despre dragoste, loialitate și comunitate, filmate În costume populare sau de epocă. Teribil de populare și de un kitsch nerușinat, ele erau adesea calchiate după filme din epoca nazistă (uneori cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prim-ministrul britanic Harold Macmillan s-a Întâlnit cu președintele Kennedy la Nassau, În Bahamas, și a acceptat un aranjament prin care SUA urma să furnizeze Marii Britanii rachete nucleare Polaris cu lansare submarină (ca parte a unei forțe multilaterale care plasa armele nucleare britanice sub controlul Statelor Unite). De Gaulle spumega. Deși Înainte de a merge la Nassau Macmillan se Întâlnise cu de Gaulle la Rambouillet, el nu lăsase să se Întrevadă nimic din ceea ce urma. Așadar Nassau era Încă un aranjament anglo-american
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Sidney Tafler sau Peter Sellers). Filmele de mai târziu, poreclite „drame de bucătărie” fiindcă Înfățișau viața de zi cu zi necosmetizată, erau jucate de o pleiadă de actori tineri - Tom Courtenay, Albert Finney, Richard Harris și Alan Bates. Ele erau plasate În comunitățile muncitorești din Nord, cu limbajul și accentele corespunzătoare. Anglia apărea ca o lume divizată, Înăcrită, cinică și Împietrită, cu iluziile spulberate. Singurul lucru pe care filmele de la Începutul anilor ’50 și cele de la Începutul anilor ’60 Îl aveau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Engleză monta la Royal Court Theatre din Londra piese de Beckett și Bertolt Brecht, precum și lucrări de John Osborne, Harold Pinter și Arnold Wesker, ale căror piese Îmbinau toate minimalismul estetic cu un dispreț stilizat, Într-o tehnică greu de plasat În spectrul simpatiilor politice. Chiar și teatrul britanic convențional a devenit mai aventuros. Spre sfârșitul anilor ’50, o generație inegalabilă de lorzi ai teatrului - Olivier, Gielgud, Richardson, Redgrave, Guinness - s-a Îmbogățit cu tineri actori abia ieșiți de pe băncile universității
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anii care vin, Parisul trebuie să sufere metamorfoze spectaculoase”. Rezultatul a fost nu doar Turnul Montparnasse (și vlăstarul său firesc, hidosul complex arhitectural La Défense), ci și o puzderie de noi orășele: grupuri de blocuri Înghesuite (denumite, tipic, grands ensembles), plasate la periferia Parisului și lipsite de oportunități de angajare sau servicii locale. Primul și cel mai cunoscut, Sarcelles, la nord de Paris, a crescut ca număr de locuitori de la 8.000 În 1954 la 35.000 după numai șapte ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1960, furnizând opoziției de stânga de la Moscova o alternativă „maoistă” la modelul sovietic, nu era doar o luptă pentru Întâietate geopolitică, ci și o bătălie autentică pentru sufletul „revoluției mondiale”. Din acest punct de vedere, competiția cu Beijingul Îi plasa pe liderii moscoviți poststaliniști Într-o poziție contradictorie. Ca patrie a revoluției anticapitaliste, ei Își afirmau mai departe ambițiile incendiare și insistau asupra autorității nezdruncinate a Partidului, În URSS și statele-satelit. Pe de altă parte, Kremlinul a continuat să favorizeze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avea, prin Însăși amploarea ei, unele dezavantaje. Partidul Comunist Italian s-a declarat ferm și fără ezitare de partea instituțiilor republicii, punând punctul pe i: chiar dacă teroriștii anilor ’70 Își aveau originea În mișcările populare din anii ’60, ei se plasau acum În afara spectrului politicii radicale. Erau simpli criminali și trebuiau vânați ca atare. La fel (poate chiar mai mult) și cei care le furnizau un alibi ideologic: În aprilie 1979, Toni Negri, lector la Universitatea din Padova, și alți lideri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
poststructuralist și meteoricul postmodern), n-a făcut decât să accentueze și mai tare obscuritatea unor vremuri confuze. Cultura anilor ’60 fusese raționalistă. Dacă lăsăm la o parte drogurile ușoare și reveriile utopice, gândirea socială a vremii, ca și muzica, se plasa Într-un registru grandios, dar coerent și familiar. Dimensiunea comunitară era frapantă: se presupunea că studenții, ca și muncitorii, țăranii, negrii și alte categorii sociale, Împărtășesc interese și afinități care Îi leagă Între ei și Îi opun, ca grup, restului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
simpatiile armatei erau greu de anticipat 16. Decisivă pentru ieșirea din criză și pentru direcția ulterioară a istoriei spaniole a fost atitudinea lui Juan Carlos I, care a respins tranșant cererile conspiratorilor și a ținut un discurs televizat În favoarea Constituției, plasând fără echivoc persoana regală și monarhia de partea majorității democratice din țară. Probabil că ambele tabere au fost la fel de surprinse de curajul unui tânăr rege eclipsat până atunci de faptul că Își datora poziția răposatului dictator; acum, soarta lui era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]