27,746 matches
-
resursă umană dintr un ansamblu de opțiuni posibile, cu grade diferite de accesibilitate și dezirabilitate (paragraful 2.1). Intenția strategică este confruntată cu evaluarea diferitelor elemente componente ale contextului elaborat și se decide pe ce tip de piață se va plasa firma, adică natura socioculturală a clienților, criteriile lor de evaluare și decizie și în consecință, specificul bunurilor și serviciilor preferate. În strategiile axate pe piață (strategia de tip pull - trase) prioritatea o are sistemul de „cerere” (față de strategiile push - împinse
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
cerința de a introduce în managementul resurselor umane un nou principiu, cel al managementului diversității, în calitate de domeniu al strategiilor și politicilor managementului resurselor umane. Așa reformulată problema, au apărut noi aspecte esențiale ale managementului resurselor umane, până atunci omise sau plasate pe un plan secundar, cum ar fi politicile salariale, de securitate a muncii, performanțelor etc. „Managementul diversității se deosebește prin mai multe aspecte de egalitatea șanselor, contrar egalității care se pune în termenii de grup, diversitatea scoate în evidență o
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
respectarea drepturilor și obligațiilor reciproce. Intervenția unor organizații neguvernamentale, axate pe protecția cetățenilor, în raporturile lor cu organele administrației publice, face parte din sistemul de exigențe specifice managementului resurselor umane în relațiile publice. Organizarea „clasică”, funcțională (propusă de H. Fayol) plasa activitățile de personal printre alte funcții, cu un rol secundar, subordonat „funcțiilor productive” ale unei organizații. Pentru o instituție în care relația cu publicul și pentru public este expresia măsurile sale, organizarea activităților din cadrul managementului resurselor umane se cere a
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
să le reținem cât mai bine, ca să învățăm cum să punem întrebări pertinente pentru a ajunge la răspunsuri utile. Aceeași teorie, de exemplu, ne poate fi folositoare sau ne poate conduce la mari erori, dacă nu vom ști să o plasăm în contextul său real și s-o utilizăm cu măiestrie pentru a ajunge la soluții cât mai apropriate de intențiile noastre. În consecință, vom spune că există o serie de alternative, cu grade diferite de dezirabilitate, în ceea ce privește viziunea și practica
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
Înainte de a fi o practică, taylorismul trebuie considerat și analizat ca o ideologie<footnote Deetz, Stanley A., op. cit., p. 209. footnote>. Ceea ce se cheamă „criza taylorismului reprezintă, în esență, o criză a modului de a concepe resursele umane”, a le plasa pe ultimul loc prin descalificarea lucrătorului specializat în câteva operații simple. Sistemul posturilor de calificare redusă, aflate „la baza ierarhiei” și presupunând o putere mare în mâna managerului, este, astăzi, supus unor severe critici și, cu deosebire, unor noi practici
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
epică urbană, capitolul Epica umoristică și satirică: „Tânărul caricaturist [...] e ultimul nostru umorist, cu spirite dislocate, dar cu o notație plină de fantezie și de pitoresc”, iar G. Călinescu, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent din 1941, îl plasa în secțiunea Momentul 1932, menționându-l, după Mircea Damian și Stoian Gh. Tudor, la „umorul proletar”: „evocă umoristic, pe urmele lui Bacalbașa, mizeriile vieții de cazarmă și stenografiază nu fără pitoresc limbajul mahalalelor”. Prozatorul practică incizii scurte, dar cu alonjă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
în măsura în care fiecare partener își descoperă și exploatează dorințele ce îl conduc spre noi experiențe erotice și sentimentale. Alt roman, Amurguri (1993), rămâne în aceeași sferă a analizei sentimentelor absolute menite eșecului. De mai mult succes se bucură Anotimpurile Mariei (1995), plasat în perioada de sfârșit a erei comuniste și narând dublul eșec - social și familial - al protagonistei. Încarcerată în urma înscenării unui flagrant, ea cunoaște experiențele detenției, dar capătă și câteva certitudini, cea mai marcantă fiind generată de destrămarea iluziei că onorabilitatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290044_a_291373]
-
copii ca să îi lumineze bătrânei ceasul aniversar. Rod al unei manipulări medico-militare ultrasecrete sau răspunsul divinității la dragoste și credință? Abilitatea constă în glisarea pe corzile tuturor interpretărilor posibile, într-un spațiu scenic admirabil controlat. Între aceste două piese se plasează spectacolul în stil antic Constantin cel Mare, reprezentat în aer liber în ruinele din fața Catedralei Arhiepiscopale din Constanța, cu prilejul sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena. Piesa are un oarecare suport documentar, dar se susține îndeosebi prin valorificarea în montarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290044_a_291373]
-
se opun într-un joc al interpretărilor mai vechi sau mai noi ale acelui conglomerat artistic din jur de 1900 care nu încetează să fascineze gândirea europeană de vreo câteva decenii încoace. Un moment de vârf al acestui interes se plasează în preajma finalului de mileniu doi, când mai ales cultura vieneză din jur de 1900, "apocalipsa veselă" cum a numit Hermann Broch acel climat de nepăsare de dinaintea sfârșitului, a alimentat un număr considerabil de cercetări pe care Mitchievici le cunoaște și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a lui Paciurea, ocultată în anii 1920, ultimii ani de viață ai artistului, când implicarea literarului în arta vizuală era considerată o adevărată erezie și simbolismul era cu totul ieșit din modă, câștigă prin reașezarea ei în context. Angelo Mitchievici plasează consecvent arta românească pe picior de egalitate cu școlile artistice europene. Este un punct de vedere integrator în care nu se mai simt complexele unei arte minore intrate târziu în circuitul european, o perspectivă curajoasă cu toate riscurile pe care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și descriu propriile sentimente, și cu toate că subiectele sunt luate din veacurile trecute sau epocele legendare, aceea ce ne descriu, sunt sentimentele noastre de astăzi, ale lor însăși pictorii de azi sunt poeți lirici"2. Noua direcție dobândește o dimensiune introspectivă plasată în contextul simbolic-alegoric al unor subiecte "legendare", așa cum Ștefan Popescu putea vedea, spre exemplu, în pictura prerafaelită, în speță a lui Burne-Jones. Locul consacrat al subiectului istoric este luat de legendă și mit, dar și acestea constituie vehiculele unei sondări
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
dar nu numai el, pentru că fenomenul se repetă pentru mulți dintre scriitorii naturaliști, demonstrează că această mutație estetică are loc sub semnul decadentismului și nu al simbolismului, și în mod esențial în proză. În capitolul pe care-l consacră decadentismului,plasat strategic între parantezele simbolismului și naturalismului -, Rapetti circumscrie decadentismul fenomenului istorico-literar al decadismului, al revoltei antinaturaliste și al romanului reprezentativ al lui Huysmans, fără a-i oferi o recunoaștere estetică la nivelul artei plastice, decât ca reflex simbolist. Criticul de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și maladia însăși (...)"29 sau, altfel spus, "Decăderea este decadentă, pe scurt, când artificiul nu este folosit doar pentru a ascunde cât pentru a decora descompunerea"30. Așa cum Moreau coroborează elementele unor mitologii diferite, Holder își stilizează până la hieratism figurile plasându-le în spații abstracte etc.. "Un mijloc analog de exprimare îl constituia permutarea stilistică. Aceasta implica un amestec de stiluri diferite și, în cazul formelor istorice, accentuarea deliberată a anacronismului lor. Permutarea stilistică presupunea un anumit eclectism, sensul efectelor unice
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sentimental coexistau. Permutarea stilistică, de asemenea, a luat frecvent înfățișarea combinării de forme naturaliste și abstracte. Moreau, de exemplu, înconjura uneori o figură realist înfățișată, cu pete de culoare. Efecte similare se găsesc în lucrările lui Ferdinand Hodler, care a plasat figuri stilizate, chiar dacă încă realiste, în spații abstracte. Gustav Klimt a încorporat portrete realiste, ușor stilizate în vârtejuri ornamentale aurite, astfel inserându-le simbolic în excelența sentimentelor nobile"31. Caracterul eclectic al simbolismului în artele plastice iese și mai bine
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și cu efeminarea personajelor masculine, androginia fiind numitorul comun al majorității reprezentărilor masculine: Orfeu, Oedip, Prometeu etc. "Principiul său al bogăției necesare (richesse nécessaire, s.n.) predomină, mai degrabă, în lucrările de mici dimensiuni; a fost influențat de primitivi care-și plasau personajele, cel mai adesea, în spații himerice și le înconjurau de ceea ce vedeau mai rar și mai curios în jurul lor. Gustave Moreau spunea că o pictură trebuie înobilată cu toate frumusețile care îți cad sub ochi; el dorea ca decorul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de Conturi (1848) îl orientează spre pictura monumentală, și Delacroix își pun amprenta asupra formației sale. Alegorismul picturii sale, ca și o iconografie clară fac deosebirea între el și Moreau, ale cărui picturi închid un sens mistic, ezoteric. Nicole Tuffelli plasează diferența pe baza raportului dintre linie (Puvis de Chavannes) și culoare (Gustave Moreau). Din acest punct de vedere, pictura lui Puvis de Chavannes este mult mai "săracă", dar și mult mai accesibilă, pictorul mizând tot mai mult pe dimensiunea monumentală
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
analizată cu acribie de către Laurence Brogniez în Préraphaélisme et symbolisme. Peinture littéraire et image poétique. Admirația pictorilor români pentru Burne-Jones era consolidată de afinitățile "poetice" pe care critica franceză le descoperea între pictura acestuia și aceea a lui Gustave Moreau. "Plasați într-un raport de echivalență, Moreau și Burne-Jones fac schimb de trăsături, pentru a forma imaginea unică a unui ideal pictural de pictură "poetică" așa cum este el configurat de către scriitori. Simbolismul încarnat de Moreau se regăsește într-un raport de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o asigură pe Sidall de mântuirea sa. Mai mult, Sfântul Duh este cel care așează în mâinile desfăcute ale Beatricei, aflată într-o atitudine de transă mistic-opiacee, de devot, chiar instrumentul morții și mântuirii sale. Extazul Beatricei este, de asemenea, plasat sub semnul ambiguității, el indică deopotrivă mântuirea sa -, cei puri sunt admiși în Paradis -, de aici și transa mistică și atitudinea de devot, dar și fericirea temporară a visului de opiu, transa obținută prin intermediul substanței psihotrope, menite să ofere un
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
opinia lui Rapetti, esteticii ruskiniene. "Spațiul ireal, saturat, deliberat arhaic, construcția sculpturală a figurilor lui la limita dintre frumusețe și diformitate, caracterul compulsiv al acestei acumulări de femei cu forme ample, cu buze cărnoase, cu păr abundent și despletit, îl plasează pe Rosetti la antipodul preceptelor lui Ruskin"89. Descrierea "efigiilor feminine" și disocierea de preceptele esteticii ruskiniene subliniază apariția unei noi dimensiuni în pictura lui Dante Gabriel Rossetti, care o apropie de sensibilitatea decadentă, și anume, artificialitatea. Femeile care apar
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
rugăciuni a împăratului Maximilian și la Anne de Bretagne cu ale sale "livres d'heures", dar și la cultura mânăstirească a incunabulelor și tetraevangheliarelor. Prelungind abil elogiul, Tzigara-Samurcaș amintește de una dintre exemplarele realizări arhitectonice, Curtea de Argeș, ctitorie pe care o plasează sub protecția familiei regale. Pe lângă obiectele expuse de către regina Maria se află și alte obiecte de artă aplicată datorate doamnelor din anturajul reginei. Pentru a completa cadrul august al recomandării artelor decorative, criticul face apel la portretul bizantin pe care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de la arta decorativă europeană, prin excelență de la Art Nouveau au diseminat în secolul următor. Ioana Vlasiu se referă explicit la admirația pe care criticul o nutrea față de arta populară românească, în care descoperea un principiu de stilizare pe care-l plasa ca fundament al Art Nouveau-ului146. Ioana Beldiman consideră că Elena Bibescu, aflată în anturajul apropiat al reginei Elisabeta, a contribuit decisiv la orientarea gustului reginei în intervalul 1895-1900 către arta modernă, a cărei expresie avea și o importantă componentă Art
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se impune cu conștientizarea propriei feminități, privirea a dobândit un alt accent, ea nu mai dă curs impulsului de vitalitate care-i împinge în față pe copiii-iele. Virgil Vătășianu remarcă și structura compozițională, execuția impecabilă tehnic a desenelor, execuție care plasează simbolismul lui Smigelschi sub semnul acordului dintre "realism" și "subiectul ireal". Spre deosebire de Virgil Vătășianu, Gheorghe Vida sesizează portanța transfigurării malefice a ielelor în cultura populară, înclinând simbolismul lui Smigelschi din aces ciclu către versantul morbid pe care-l reclamă o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Kimon Loghi ale cărui "citate" din Böcklin ne dau măsura unei "intertextualități" picturale pregnante în tablourile sale. Nu despre un fenomen de aculturație este vorba, acest mixaj, acest sincretism devine o caracteristică a simbolismului și decadentismului european în pictură. Moreau plasează sub semnul unui metisaj stilistic orientalizant elemente provenind din diverse culturi, pentru a realiza mizanscenele grandioase ale universului imaginar în care sunt înscrise emblematic "personajele" sale. Pe lângă cromolitografiile având ca subiect poemul "Luceafărul" al lui Mihai Eminescu, Mișu Teișanu ilustrează
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lucrări dedicate lui Eminescu, fiecare lucrare fiind însoțită de un vers. Cea de-a douăsprezecea lucrare se vrea și o apoteoză a ciclului, intitulată după ultimul vers concluziv al poemului Luceafărul: "Nemuritor și rece". Pe fondul unui cer înstelat sunt plasate monadic figuri culturale emblematice, desenate asemeni unor constelații: Shakespeare, Dante, Goethe, Beethoven, și, greu discernabil, probabil Platon, iar în colțul din dreapta sus probabil Nietzsche. Chiar dacă identificarea este mai puțin facilă în cazul câtorva figuri, este clară intenția artistului de a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
geniu damnat, bântuit de himere, în corpul căruia se zbat înlănțuite trupurile damnaților eterni, pe care criticul îi aseamănă lui Ugolino din Divina Commedia, sortit unei cumplite pedepse. Pe de altă parte, referința la Rodin, ca și la Michelangelo, ne plasează în aceași dualitate fondatoare, între cei doi poli ai sculpturii, unul ținând de Renaștere, celălalt de modernitate, cu o rezultantă simbolisto-decadentă. Dând curs fanteziei, ce-i drept una la confiniile cu delirul și coșmarul, proiectul lui Paciurea pentru un monument
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]