28,201 matches
-
mioara dezvăluie stăpânului complotul, iar zbuciumul sufletesc ia locul calmului si liniștii din secvențele anterioare. Tensiunea sufletească crește treptat, pe măsură ce ciobanul dă oiței dispozițiile testamentare in eventualitatea că va fi omorât. Durerea, jalea și disperarea ating intensități maxime prin metafora „lacrimi de sânge", prin alegoria moarte nuntă cosmică , episodul final al presupusei apariții a mamei care își caută feciorul dispărut. Prin reluarea alegoriei și în final, tensiunea sufletească nu scade, ci ea se menține la intensitatea pe care a atins-o
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
cât și accentele de meditație ale baladei. Chiar și intensa trăire afectivă, zbuciumul sufletesc al ciobanului pun în evidență atitudinea activă în fața morții, opusă resemnării. Zbuciumul crește treptat, gradat, intensitatea lui fiind reverberată de oile ce l-or plânge “cu lacrimi de sânge", de sunetele fluierelor sau de căutările disperate ale mamei îngrijorate. Atitudinea păstorului este în ultimă instanță o atitudine eroică, bărbătească, dar care nu constă în dorința de a se jertfi, ci în supunerea liber consimțită la legile firii
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
o roagă pe mioară să-i pună la cap fluierele sale ce vor aminti celor rămași de trecerea sa prin lume, înlăturând astfel uitarea. Totodată el se consolează cu gândul ca după moarte va fi jelit de oile sale "cu lacrimi de sânge", aceasta fiind o puternică dovadă a durerii pricinuite de dispariția sa. Baciul moldovean este nu numai o fire sensibilă, ci și una meditativă, ceea ce i-a făcut pe unii comentatori ai baladei sa-1 considere un "homo conteplativus" (Liviu
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
oamenii, comunicând print-un limbaj comun, este completată de aceste două portrete. Tot elemente de basm constituie și fluierele care cântă singure, la adierea vântului, sau oile care, auzindu-le, se vor strânge și "îl vor plânge" pe păstor "cu lacrimi de sânge". Mai presus de toate acestea se află însă alegoria morții prezentată ca o nuntă de proporții cosmice, fantastice. Ca și în basme, mireasa este "o mândră crăiasă", iar nunii sunt soarele și luna. Natura întreagă apare personificată, iar
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
metaforice din portretul ciobanului moldovean sunt și ele de o rară frumusețe("spicul grâului","pana corbului", "spuma laptelui","mura câmpului"). Metaforele au o forță puternică de sugestie și fac din baladă ocreație de excepție: "picior de plai", "gură de rai","lacrimi de sânge", "mândră crăiasă, a lumii mireasă", iar personificarea este prezentă în umanizarea mioarei, a oilor,în cântecul fluierelor sau în inegalabila alegorie a morții. Folosirea din abundență a diminutivelor, multe dintre ele la cazul vocativ. "oiță bârsană", "mioriță", "bolnăvioară
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
Într-o celulă puțin trapezoidală, cu un pat din beton, cu o saltea În care era mai multă pleavă decât paie. Atât cât permitea lumina, se vedea că salteaua era impregnată cu transpirație, cu sânge, cu urină și, probabil, cu lacrimi. Și mai era o pătură din asta cazonă... Da’ este greu să descrii ce senzație poți să Încerci, ca venind de sub cerul liber, deodată să te găsești În dosul unor pereți... Să vezi un pat de beton, să te vezi
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
luat drept prostii ce mi-a spus el, dar În schimb o fost realitatea. După o bătaie care mi-au dat-o m-o durut stomacul... și, cum Înghițeam un pic de apă, doar câtă picură din ochi, cât o lacrimă, cum o dam afară... Și am avut un gardian de la Sighet... așa se zice că de pe acolo s-o tras, mai cu frică de Dumnezeu. Și n-avea voie să vorbească cu noi, ferească Dumnezeu, că să-i fi prins
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
drepturilor ce fiecare datorim lui Vodă-Cuza. Ilustră doamnă, sântă și mumă a românilor! nu plânge, căci Alexandru Ioan I nu a murit! Alexandru Ioan I nu poate să moară! Nu lacrămile acelora cari sunt aci vor putea dovedi aceasta, ci lacrimile tutulor; lacrimile unui po por întreg; lacrămi ce se varsă de oriunde se vorbește românește. De la Carpați până la Marea Neagră și de la Tisa până la Nistru nu este hotar politic pentru tristeța ce se poartă de soția lui Alexandru Ioan I. Și
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
fiecare datorim lui Vodă-Cuza. Ilustră doamnă, sântă și mumă a românilor! nu plânge, căci Alexandru Ioan I nu a murit! Alexandru Ioan I nu poate să moară! Nu lacrămile acelora cari sunt aci vor putea dovedi aceasta, ci lacrimile tutulor; lacrimile unui po por întreg; lacrămi ce se varsă de oriunde se vorbește românește. De la Carpați până la Marea Neagră și de la Tisa până la Nistru nu este hotar politic pentru tristeța ce se poartă de soția lui Alexandru Ioan I. Și acum, după ce
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
acest pasaj nu a apărut în presă („Dl. Kogălniceanu adresă apoi câteva cuvinte blânde armatei, susținând că nu armata l-a dat jos pe Cuza, căci nu se cheamă armată câțiva indivizi obscuri, străini de inima națiunii. Aceste cuvinte stoarse lacrimi din ochii tuturor ofițerilor ce-l auzeau, mai ales din ochii d-lui general Florescu, care nu era stăpân pe lacrimile sale în tot timpul discursurilor...“ - Doliul țării la moartea lui Alexandru Ioan Cuza, pp. 121-122). Frumosul discurs al lui
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
dat jos pe Cuza, căci nu se cheamă armată câțiva indivizi obscuri, străini de inima națiunii. Aceste cuvinte stoarse lacrimi din ochii tuturor ofițerilor ce-l auzeau, mai ales din ochii d-lui general Florescu, care nu era stăpân pe lacrimile sale în tot timpul discursurilor...“ - Doliul țării la moartea lui Alexandru Ioan Cuza, pp. 121-122). Frumosul discurs al lui Kogălniceanu (apărut mai întâi în Poporul lui N. Bassarabescu, din 7/19 iunie 1873) a constituit o primă și autorizată apreciere
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
închidem ochii în fața unor cazuri ca acela al bătrînului din strada Eliberării, exploatat de o zgripțuroaică (mutra o arată) cu teșchereaua plină, și al altor umiliți? Cerșetoria e o realitate. Ni-i teamă s-o recunoaștem? Am recitit, aproape cu lacrimi, scrisoarea primită de la Lucica, în care îmi descrie starea în care se află tata, că „orice ar mînca i se umflă ficatul”, că „de la o vreme încoace nu mai poate sta culcat, din cauza unei răni la șoldul drept și că
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
aproape în întregime cartea pe care o luasem cu mine, o culegere de evocări. Am coborît relaxat, chiar vesel, însă zîmbetul mi s-a șters de pe față imediat ce am văzut-o pe Lucica. Alerga spre mine cu fața scăldată în lacrimi. Lîngă ea, răvășit, hirsut, era Radu, bărbatul său. Nu-mi amintesc care dintre ei a spus mai întîi: „A murit mama!”. Am rămas cu toții cîteva minute între linii, eu cel mai descumpănit. După ce mi-am înghițit nodul care-mi blocase
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
așezat pe perna din sicriu, tata arată ca scufundat într-un somn trist. Pe cartonul albicios al fotografiei, chipul său pare de var, pătat în golul gurii întredeschise și al nărilor. Ciudat, am privit setul fără să-mi vină vreo lacrimă. Doamne, chiar m-a cuprins uscăciunea?! M-au chemat la „convorbirea cu biroul”, care se vrea un fel de confesional. Sperînd să obțină o declarație în consens cu a sa, Sergiu, situat de partea cealaltă, alături de Eugen Verman și Constantin
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
a spus: «Ați dat două declarații - una la Securitate și alta la Tribunal - diferite. Vă atrag atenția că orice mărturie falsă se pedepsește cu închisoare pînă la trei ani. Pe care o susțineți?» Unii dintre ei nu puteau vorbi din cauza lacrimilor. Au chibzuit cîteva minute, apoi au răspuns: «Cum o zice Securitatea (nu cum au zis la proces), așa să fie!» Iar pentru mine Securitatea hotărîse: 5 ani!” îmi mulțumește pentru încurajarea de a scrie, dar nu-mi promite că are s-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
spus nimănui că mi se pare neverosimil, prea erau sugestionați. Slujba propriu-zisă a decurs repede. Învălmășite, ultimele imagini îmi par, acum cînd încerc să le notez, de nejuxtapus: frumusețea magnifică a zilei de septembrie, chipurile împietrite ale părinților lui Mișu, lacrimile actriței D.P., amanta sa, cuvintele de despărțire ținute de Vasile Sporici (din partea Teatrului Dramatic Bacovia) și Corneliu Sturzu (din partea Asociației Scriitorilor din Iași), gesturile de regret ale multora din cei care l-au însoțit pe ultimul său drum. A fost
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Zacîria poreclit Zacîr era urît și temut de toată obștea. Piciorul un pic mai scurt era, nu numai după credințele vechi și deșarte, semn neîndoios că-i ura pe toți semenii cu amîndouă picioarele bune! Nu plîngea niciodată în timpul hărăzit lacrimilor, la jale, durere sau bucurie: Zacîria plîngea numai din ură”. (p. 234-235) Ce anume inspirase puternicul resentiment din aceste pagini scrise în 1963 1964? Camilar îl bănuia pe Stancu de manipulări și obstrucții care afectau o parte a breslei, inclusiv
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
din incintă se umple, mai mult, de „oameni simpli”, unii veniți de departe, familii întregi, inclusiv copiii. Mănîncă împreună, frugal, dar cu plăcere, vorbesc îndelung despre „ce mai e pe acasă”, iar la plecare, cîteodată, mai varsă și cîte o lacrimă. Vizitele oamenilor mai simandicoși sînt scurte, la obiect: „Ți-am adus cutare și cutare lucru; a telefonat X, se interesează de tine; zicea că o să vină și el; dacă n-a făcut-o, probabil are un necaz cu mașina”. Urmează
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
vă telefonez după cină, dar cînd am ajuns acolo telefonul nu mai era. Am plîns (și plîng și acum) căci plecasem atît de bucuroasă să vorbesc cu voi, să vă aud glasurile atît de binecunoscute. Această scrisoare-supliment o scriu cu lacrimi (amare) în ochi, tristă și foarte, foarte abătută. Să știți că nu mă simt deloc bine în tabără și mă gîndesc mereu, mereu numai la voi. Îmi lipsiți, îmi lipsesc prietenele. Aici sînt foarte singură; Anca nu a venit și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
au învățat să mănînce de la (sic!) sacoșe” nu mi se pare deloc nouă. Mai personală ca formulare și nu lipsită de adevăr a fost constatarea că „golurile (la învățătură ale elevilor) se completează (verbul nu-i prea bine ales) cu lacrimile părinților la treapta I, a II-a sau la admiterea în facultate”. Dar ce originalitate i se poate găsi unei afirmații ca următoarea, referitoare la stilul de muncă: „Ne preocupă faptul ca toți tovarășii să lucreze bine din interiorul organului
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mea și m-a întrebat cu vocea sugrumată: „Ai auzit?” Am ridicat din umeri: „Ce?” „Domnul Corneliu a fost împușcat mortal de un individ neidentificat!... Asta a fost prima informație din «buletinul» Vocii Americii”. Am privit-o uluit. Îi apăruseră lacrimi pe obraz. Am încercat să spun ceva, dar n-am găsit cuvintele trebuitoare. Mi-a telefonat Lucica. Înainte cu doar cinci minute de a i se da legătura, a auzit și ea aceeași știre. N-am mai putut să citesc
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
după încheierea acestei alegeri cu rezultat previzibil, s-a dus și l-a sărutat, făcînd același lucru cu Verman și cu Mitocaru. „Diplomație” mare! A plecat satisfăcut... *Mi-a telefonat tatăl lui Gelu și mi-a spus: „Parcă aș avea lacrimi în ochi, în urechi, în creieri, în degete: asta-i starea mea!” și-a continuat pe aceeași notă de disperare, amestecînd trecutul cu prezentul și citînd zeci de persoane, cele mai multe necunoscute mie, încă jumătate de oră. *O frază din 1921
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
după moartea Magdei, inima mătușii a fost atinsă de „sabia durerii” și altele de acest gen. La sfîrșitul orației funebre a plasat un cuvînt de rămas bun al mătușii către vecini, rude, moș Vasile, care a înfiorat și a stors lacrimi. Bineînțeles, n-a ratat ocazia să facă propagandă pentru biserică: „această biserică!”, nu a reformaților (care au prins rădăcini în sat și se înmulțesc). Pe drum mi-a fost frig, iar în cimitir, pe deal, din cauza vîntului, și mai tare
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
dintre copiii acestei generații - o generație scăpată din mînă - nu merită. Mă simt inutilă, ridicolă”. Știu. Are (uneori apăsător, ca azi) senzația de ratare, de scufundare inexorabilă în marasm: „Să poți (și a rostit fiecare cuvînt rar, cu glasul în lacrimi) să faci mult și să nu faci nimic e o drama”. „E adevărat”, am consimțit eu, incapabil în acel moment să dezvolt un atare subiect. Ca și cum n-ar fi auzit spusa mea, privindu-mă trist, adînc, m-a întrebat: „Ce
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Gura leului” de la „Orizont” (ca și celelalte) nu va rămîne goală, am în minte cantitatea de scrisori ce vine la ziar. Intru uneori în biroul dnei Elena Ciocan și văd teancurile. Neîndoielnic, în ele e mult noroi, dar sînt și lacrimi adevărate. N-am întrebat niciodată care-i regimul acestor scrisori. Se pare însă că, după „verificarea” lor pe teren de către redactori, sînt predate din nou la secție și arhivate. Nu de mult, cu o săptămînă sau două în urmă, le
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]