29,866 matches
-
articol. 19. Un argument în sprijinul soluției că art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 se aplică în sensul stabilirii salariilor potrivit anexei nr. VIII la Legea nr. 284/2010 , pentru personalul vizat prin ipoteza normei, începând cu data expirării perioadei de valabilitate a contractului colectiv de muncă prelungit printr-un act adițional încheiat după data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2012 , este acela că prelungirea termenului de valabilitate
DECIZIE nr. 2 din 15 februarie 2016 referitoare la examinarea sesizărilor privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270674_a_272003]
-
nr. 19/2012 nemaifiind aplicabile. VI. Punctul de vedere al completelor de judecată cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept 29. Cele două complete ale Curții de Apel Constanța - Secția I civilă au apreciat că momentul de la care salariile personalului enunțat de ipoteza normei se calculează potrivit anexei nr. VIII la Legea nr. 284/2010 este data expirării perioadei de valabilitate prevăzute în contractul colectiv de muncă aflat în derulare la momentul intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19
DECIZIE nr. 2 din 15 februarie 2016 referitoare la examinarea sesizărilor privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270674_a_272003]
-
după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2012 . În acest sens s-a arătat că, așa cum s-a menționat în cuprinsul încheierii de sesizare, au existat situații în care, pentru personalul avut în vedere prin ipoteza normativă a art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 , cuantumul salariului stabilit potrivit contractului colectiv de muncă a fost mai mare decât cel stabilit potrivit anexei nr. VIII la Legea nr. 284/2010 , după cum
DECIZIE nr. 2 din 15 februarie 2016 referitoare la examinarea sesizărilor privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270674_a_272003]
-
în vigoare a normei de salarizare, trebuie respectată pe întreaga perioadă de valabilitate, reglementarea salarizării în această modalitate fiind guvernată de principiul tempus regit actum. 50. După împlinirea perioadei de valabilitate a contractelor colective de muncă, salarizarea personalului prevăzut de ipoteza normei analizate se realizează potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010 în acord cu dispozițiile art. 37 alin. (1) din acest act normativ, potrivit cărora prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale
DECIZIE nr. 2 din 15 februarie 2016 referitoare la examinarea sesizărilor privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270674_a_272003]
-
urgență a Guvernului nr. 19/2012 , a căror lămurire se solicită, conduce la concluzia că referirea din textul actului normativ la prevederile contractului colectiv de muncă s-a făcut cu scopul de a se evidenția că salarizarea personalului vizat de ipoteza normei se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de muncă aflate în derulare, până la împlinirea termenului convenit, cu deplina respectare a drepturilor constituite prin contractele colective de muncă legal încheiate și a căror durată de valabilitate subzistă la momentul apariției normei
DECIZIE nr. 2 din 15 februarie 2016 referitoare la examinarea sesizărilor privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270674_a_272003]
-
interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția judiciară - Serviciul judiciar penal prin Sesizarea nr. 9.366/1792/III-5 din 11 noiembrie 2015, vizând stabilirea calității procesuale a societății de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum și limitele răspunderii în procesul penal. Reprezentantul procurorului general, doamna procuror Daniela Maftei, a precizat că recursul în
DECIZIE nr. 1 din 15 februarie 2016 referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar penal prin Sesizarea nr. 9.366/1792/III-5 din 11 noiembrie 2015, vizând stabilirea calităţii procesuale a societăţii de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum şi limitele răspunderii în procesul penal. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270655_a_271984]
-
procesul penal. Reprezentantul procurorului general, doamna procuror Daniela Maftei, a precizat că recursul în interesul legii declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Secția judiciară - Serviciul judiciar penal, vizând stabilirea calității procesuale a societății de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum și limitele răspunderii în procesul penal, îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 471 alin. (3) și art.
DECIZIE nr. 1 din 15 februarie 2016 referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar penal prin Sesizarea nr. 9.366/1792/III-5 din 11 noiembrie 2015, vizând stabilirea calităţii procesuale a societăţii de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum şi limitele răspunderii în procesul penal. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270655_a_271984]
-
în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a arătat că în practica judiciară națională nu există un punct de vedere unitar cu privire la "stabilirea calității procesuale a societății de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum și limitele răspunderii în procesul penal". 2. Examenul jurisprudențial Prin recursul în interesul legii se arată că, în urma
DECIZIE nr. 1 din 15 februarie 2016 referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar penal prin Sesizarea nr. 9.366/1792/III-5 din 11 noiembrie 2015, vizând stabilirea calităţii procesuale a societăţii de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum şi limitele răspunderii în procesul penal. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270655_a_271984]
-
dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum și limitele răspunderii în procesul penal". 2. Examenul jurisprudențial Prin recursul în interesul legii se arată că, în urma verificării jurisprudenței la nivel național cu privire la stabilirea calității procesuale a societății de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum și limitele răspunderii în procesul penal, s-au evidențiat mai multe orientări, conturând astfel caracterul neunitar al practicii
DECIZIE nr. 1 din 15 februarie 2016 referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar penal prin Sesizarea nr. 9.366/1792/III-5 din 11 noiembrie 2015, vizând stabilirea calităţii procesuale a societăţii de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum şi limitele răspunderii în procesul penal. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270655_a_271984]
-
Legea nr. 136/1995 , prin care se stabilește că persoana vătămată își poate formula pretențiile numai împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, angajarea răspunderii inculpatului în temeiul răspunderii civile delictuale fiind posibilă doar pentru pagubele neacoperite, în ipoteza în care prejudiciul depășește întinderea răspunderii asigurătorului, determinată prin contractul de asigurare și normele speciale aplicabile în materie; b) obligarea societății de asigurare la plata despăgubirilor civile în solidar cu inculpatul (anexa I nr. 17-37). ... Astfel, s-a argumentat că
DECIZIE nr. 1 din 15 februarie 2016 referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar penal prin Sesizarea nr. 9.366/1792/III-5 din 11 noiembrie 2015, vizând stabilirea calităţii procesuale a societăţii de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum şi limitele răspunderii în procesul penal. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270655_a_271984]
-
cauzat prin infracțiune". Alegând să arate expres că obligația de reparare a pagubei, care incumbă părții responsabile civilmente, poate avea atât natură legală, cât și convențională, se poate conchide că legiuitorul a dorit să nu lase loc de interpretări în ipoteza unor raporturi juridice precum cele care se nasc între asigurătorul de răspundere civilă, asigurat și persoana păgubită. Conform art. 87 alin. (2) din Codul de procedură penală, drepturile părții responsabile civilmente se exercită în limitele și în scopul soluționării acțiunii
DECIZIE nr. 1 din 15 februarie 2016 referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar penal prin Sesizarea nr. 9.366/1792/III-5 din 11 noiembrie 2015, vizând stabilirea calităţii procesuale a societăţii de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum şi limitele răspunderii în procesul penal. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270655_a_271984]
-
de prejudicii. În analiza faptei ca delict civil cauzator de prejudicii sunt avute în vedere condițiile legii civile substanțiale, nu cele ale legii penale materiale. Spre deosebire de prevederile anterioare cuprinse în art. 998-1003 din Codul civil de la 1864, care vizau doar ipotezele răspunderii delictuale, actualul Cod civil reglementează distinct repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale, căreia i-a fost rezervată secțiunea a 6-a din cap. IV - Răspunderea civilă din titlul II al cărții a V-a, intitulată " Repararea prejudiciului în cazul
DECIZIE nr. 1 din 15 februarie 2016 referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar penal prin Sesizarea nr. 9.366/1792/III-5 din 11 noiembrie 2015, vizând stabilirea calităţii procesuale a societăţii de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum şi limitele răspunderii în procesul penal. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270655_a_271984]
-
acțiuni, penală și civilă. A obliga persoana vătămată să invoce răspunderea contractuală numai în fața instanței civile, pe motiv că norma procesual penală nu conferă în mod expres calitate procesuală societății de asigurare în cadrul procesului penal și nu se regăsește printre ipotezele de răspundere delictuală prevăzute de art. 1.372-1.374 din Codul civil, presupune o încălcare a dreptului acesteia de a se constitui parte civilă în procesul penal, consacrat de art. 20 alin. (1) și art. 84 alin. (1) din Codul
DECIZIE nr. 1 din 15 februarie 2016 referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar penal prin Sesizarea nr. 9.366/1792/III-5 din 11 noiembrie 2015, vizând stabilirea calităţii procesuale a societăţii de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum şi limitele răspunderii în procesul penal. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270655_a_271984]
-
1995 , potrivit cărora asigurătorul este obligat, în temeiul contractului de asigurare încheiat cu inculpatul, în mod neechivoc, să plătească o despăgubire pentru prejudiciul pentru care asiguratul răspunde în baza legii față de terțe persoane păgubite. În concluzie, dispozițiile legale invocate reglementează ipoteza unei subrogări legale obligatorii a asigurătorului în locul inculpatului, în cazul acțiunilor civile promovate în procesul penal de persoanele care solicită repararea prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului. De altfel, se arată în cuprinsul recursului, în sensul recunoașterii calității de parte responsabilă
DECIZIE nr. 1 din 15 februarie 2016 referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar penal prin Sesizarea nr. 9.366/1792/III-5 din 11 noiembrie 2015, vizând stabilirea calităţii procesuale a societăţii de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum şi limitele răspunderii în procesul penal. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270655_a_271984]
-
Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că persoana vătămată își poate formula pretențiile numai împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, angajarea răspunderii inculpatului în temeiul răspunderii civile delictuale fiind posibilă doar pentru pagubele neacoperite, în ipoteza în care prejudiciul depășește întinderea răspunderii asigurătorului, determinată prin contractul de asigurare și normele speciale aplicabile în materie. 5. Raportul asupra recursului în interesul legii Judecătorii-raportori, prin raportul întocmit în cauză, au apreciat că recursul în interesul legii este admisibil
DECIZIE nr. 1 din 15 februarie 2016 referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar penal prin Sesizarea nr. 9.366/1792/III-5 din 11 noiembrie 2015, vizând stabilirea calităţii procesuale a societăţii de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum şi limitele răspunderii în procesul penal. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270655_a_271984]
-
de drept ce se cere a fi interpretată. Practica neunitară ce formează obiectul recursului în interesul legii a fost generată de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură penală cu privire la calitatea procesuală a societății de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule și limitele răspunderii acesteia. Cadrul legal Următoarele dispoziții legale au fost apreciate ca având incidență în soluționarea prezentului recurs în interesul legii: Legea nr. 136/1995 Art. 3
DECIZIE nr. 1 din 15 februarie 2016 referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar penal prin Sesizarea nr. 9.366/1792/III-5 din 11 noiembrie 2015, vizând stabilirea calităţii procesuale a societăţii de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum şi limitele răspunderii în procesul penal. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270655_a_271984]
-
Sesiunile Plenului Curții de Arbitraj sunt convocate în baza hotărârii Colegiului Curții de Arbitraj și sunt conduse de președintele Curții de Arbitraj. (4) Sesiunile Plenului Curții de Arbitraj sunt semestriale. Articolul 9 Comisiile de specialitate ale Curții de Arbitraj În ipoteza în care Curtea de Arbitraj constituie comisii de specialitate, acestea vor fi compuse dintr-un număr impar de membri (3 sau 5), coordonate de un membru al Colegiului Curții de Arbitraj, care vor funcționa pe baza programului și tematicilor aprobate
REGULAMENT din 9 martie 2016 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270710_a_272039]
-
modificările și completările ulterioare, și adeverințele care să ateste stagiile de cotizare conform art. 158 alin. (4) și art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, deoarece, prin ipoteză, angajatorul nu mai există ca subiect de drept, iar aceste documente nu mai pot fi procurate. În acele situații în care fostul angajator nu mai există, iar contractul prevăzut de art. 18 alin. (3) din Legea Arhivelor Naționale nr. 16
DECIZIE nr. 2 din 15 februarie 2016 referitoare la recursul în interesul legii privind reconstituirea vechimii în muncă/constatarea încadrării activităţii desfăşurate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, în situaţia în care fostul angajator nu mai există. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270693_a_272022]
-
Codul de procedură civilă, atunci când partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege. Realizarea, pe calea contestației la decizia de pensie, a dreptului privind încadrarea în grupe superioare de muncă nu poate fi obținută, întrucât, prin ipoteză, o astfel de decizie de pensie nu există încă, partea urmărind tocmai preconstituirea dovezilor care să ajute la emiterea unei decizii de stabilire a cuantumului pensiei, care să reflecte întreaga activitate desfășurată. În plus față de aceste considerente, dispariția, ca subiect
DECIZIE nr. 2 din 15 februarie 2016 referitoare la recursul în interesul legii privind reconstituirea vechimii în muncă/constatarea încadrării activităţii desfăşurate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, în situaţia în care fostul angajator nu mai există. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270693_a_272022]
-
procedură civilă, referitoare la titularul sesizării și existența unei practici neunitare, au apreciat că, în ambele tipuri de acțiuni, atunci când angajatorul nu mai există din punct de vedere juridic (lichidat, radiat), justifică legitimare procesuală pasivă casele teritoriale de pensii, în ipoteza în care nu există documente primare. În cazul existenței documentelor primare, persoana interesată, care nu posedă dovezi privind vechimea în muncă sau activitatea desfășurată în anumite grupe de muncă, are deschisă calea unei acțiuni în realizare - obligație de a face
DECIZIE nr. 2 din 15 februarie 2016 referitoare la recursul în interesul legii privind reconstituirea vechimii în muncă/constatarea încadrării activităţii desfăşurate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, în situaţia în care fostul angajator nu mai există. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270693_a_272022]
-
civile - calitate procesuală") și art. 36 ("Calitatea procesuală") din Codul de procedură civilă; - art. 34 alin. (5) și art. 40 alin. (2) lit. h) din Codul muncii, în ceea ce privește eliberarea adeverințelor constatatoare, pentru situația în care există documente primare, vizând ambele ipoteze - recunoașterea vechimii în muncă/încadrarea activității desfășurate în grupele superioare de muncă, cu referire la art. 18 din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996 , republicată, act normativ care indică deținătorii de arhive; - art. 111 din Codul de procedură civilă din
DECIZIE nr. 2 din 15 februarie 2016 referitoare la recursul în interesul legii privind reconstituirea vechimii în muncă/constatarea încadrării activităţii desfăşurate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, în situaţia în care fostul angajator nu mai există. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270693_a_272022]
-
informații în legătură cu elementele esențiale ale raportului juridic de muncă - prestarea unei munci remunerate (carnet de muncă, contract de muncă, ordin de numire în funcție, state de plată ș.a.); 2. când nu există acte primare (așa-numita "muncă la negru"); această ipoteză este relevantă numai pentru perioadele lucrate până în aprilie 2011; de la acel moment, potrivit Codului muncii în varianta republicată ulterior Legii nr. 40/2011 , nicio activitate desfășurată fără contract de muncă nu mai constituie raport juridic de muncă. În această situație
DECIZIE nr. 2 din 15 februarie 2016 referitoare la recursul în interesul legii privind reconstituirea vechimii în muncă/constatarea încadrării activităţii desfăşurate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, în situaţia în care fostul angajator nu mai există. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270693_a_272022]
-
în condițiile legii, de exactitatea și corectitudinea conținutului adeverințelor pe care le eliberează în vederea stabilirii drepturilor de pensie. 23. Prin urmare, raportat la premisa inexistenței juridice a angajatorului - lichidat și radiat - Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în ipoteza în care există acte primare și angajatul nu posedă carnet de muncă, ceea ce aparent, potrivit art. 279 alin. (2) din Codul muncii, i-ar deschide calea unei acțiuni în reconstituirea vechimii în muncă sau, potrivit art. 111 din Codul de
DECIZIE nr. 2 din 15 februarie 2016 referitoare la recursul în interesul legii privind reconstituirea vechimii în muncă/constatarea încadrării activităţii desfăşurate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, în situaţia în care fostul angajator nu mai există. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270693_a_272022]
-
Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, care prevedeau posibilitatea, în condițiile unei proceduri strict determinate prin actul normativ, a reconstituirii activității care s-a depus pe baza unui contract de muncă a funcției, meseriei sau specialității, doar în ipoteza în care se dovedea cu acte că arhivele au fost distruse. 26. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 223 din 11 iulie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 15 octombrie 2002, s-a extins aplicabilitatea
DECIZIE nr. 2 din 15 februarie 2016 referitoare la recursul în interesul legii privind reconstituirea vechimii în muncă/constatarea încadrării activităţii desfăşurate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, în situaţia în care fostul angajator nu mai există. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270693_a_272022]
-
de vechimea în muncă în procesul de stabilire a drepturilor de pensie. 30. Ca atare, în cazul dispariției, din punct de vedere juridic, a angajatorului, este și singura persoană interesată să se opună la valorificarea drepturilor pretinse de angajat, în ipoteza în care acestea nu ar fi conforme cu dispozițiile legale în materie, și, în consecință, singura entitate care trebuie să stea în procesul de recunoaștere a acestor drepturi. 31. În justificarea acestei soluții, Înalta Curte de Casație și Justiție are
DECIZIE nr. 2 din 15 februarie 2016 referitoare la recursul în interesul legii privind reconstituirea vechimii în muncă/constatarea încadrării activităţii desfăşurate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, în situaţia în care fostul angajator nu mai există. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/270693_a_272022]