27,608 matches
-
stranietatea subiectului, asociată cu perfecțiunea tehnică. Atașat încă de la început, în pofida declarațiilor teoretice, recursului la alegorie, Ț. evoluează spre o proză poetică în sens esențial, care, ca și poezia modernă, nu poate fi repovestită, parafrazată ori rezumată și reclamă o lectură literală. Pe de altă parte, recurgând la autoreferențialitate, la înscenare și la deconspirarea artificiului generator de ficțiune, scriitorul face foarte devreme operă de pionierat în materie de textualism. Culegerea Exerciții conține proze scurte, descifrabile ca mici alegorii difuze, dar pregnante
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
temei cu variațiuni, „arta fugii”). Efectul de ansamblu, obținut prin măiestria combinatorie, e de vârtej încremenit. De fapt, totul devine o parodie serioasă a Noului Roman, utilizând nuclee tematice, motive recurente și obsesii ale eului auctorial depistabile în opera scriitorului. Lectura adecvată ar fi de tip poetic, deoarece segmentele componente ale textului interacționează generând metafore prozastice. Capodopera romancierului Ț. e, probabil, Nunțile necesare (1992; Premiul Academiei Române), o rescriere în cheie postmodernă a unui mit fundamental al culturii românești: Miorița, cu referire
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
enunțării și de nuanțare tematică. Maramureș, carte într-adevăr extraordinară, dezvăluie mai pregnant forța întregii trilogii și ridică, retrospectiv, valoarea celorlalte. Primul ar fi cronica unei goane generale spre Vest, al doilea ar fi mai degrabă static, un roman al lecturii (aplicată asupra precedentului, pe care personajele l-au citit, îl comentează și interpretează), în fine, Maramureș, în chip simetric față de Hotel Europa, înfățișează goana unor personaje, în frunte cu cel numit Autorul, de data aceasta către Est, mai precis către
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
București, 1970; Robert Pinget, Graal-Pirat, pref. trad., București, 1972; Quinze poètes roumains, îngr. și pref. trad., Paris, 1990 (în colaborare); Michel Deguy, Poeme, București, 1995 (în colaborare cu Ștefan Aug. Doinaș, Virgil Mazilescu și Aurel Rău); Alexandre Kojève, Introducere în lectura lui Hegel, Cluj-Napoca, 1997; Jacques Derrida, Scriitura și diferența, pref. Radu Toma, București, 1998 (în colaborare cu Bogdan Ghiu); Ion Mureșan, Le Mouvement sans cœur de l’image, Paris, 2001 (în colaborare cu Olivier Apert). Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, Ambiția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
JL, 2001, 11-16; Nicolae Bârna, Yoknopatamangaphawa, liniștea sufletului și „finalul deschis” etern, APF, 2001, 12; Nicolae Bârna, „Iliada”, „Odiseea” și... „Miorița” sau Despre „poliloghia” necesară, VR, 2001, 12; Bârna, Comentarii, 119-132; Behring, Scriit. rom. exil, 182-199; Marian Victor Buciu, Promptuar. Lecturi post-totalitare, Craiova, 2001, 73-98; Cristea-Enache, Concert, 161-168, 360-363; Nicolae Oprea, Opera și autorul, Pitești, 2001, 81-109; Pop, Viață, 63-74; Popa, Ist. lit., II, 859-861; Simion, Ficțiunea, III, 372-383; Vasile, Proza, 306-316; Daniel Cristea-Enache, Întoarcerea autorului, CC, 2002, 3-4; Sanda Cordoș
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
ideale / 41 3.4. Locul spectacolului / 45 4. Aportul lui Horațiu / 47 4.1. Fidelitate față de Aristotel / 47 4.2. Un punct de vedere normativ / 50 Capitolul II Clasicismul / 53 1. De la umanism la clasicism / 53 1.1. O nouă lectură a lui Horațiu și Aristotel / 54 1.2. Teoreticienii clasicismului / 56 2. "Părțile integrante" / 61 2.1. Primatul acțiunii / 61 2.2. Artele subsidiare: morala și retorica / 62 2.3. Spectacol și indicații scenice / 63 3. Unitatea de acțiune / 65
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tot ceea ce are epopeea (al cărei metru îl poate utiliza), cu, în plus, și nu este un element neglijabil, muzica și ceea ce ține de spectacol, de unde se nasc plăcerile cele mai vii. Și apoi ea are toată vioiciunea atât pentru lectură, cât și pentru scenă." (cap. 26) Figura 1 Teatrul grec (reconstituire a teatrului din Delos) El emite ideea că autorul dramatic trebuie să țină seama de spectacol, chiar din stadiul conceperii textului. Este necesar să "își aducă lucrurile sub ochi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu a fost supus atenției publicului, este imposibil să i se estimeze valoarea. Aristotel citează exemplul unor piese, astăzi pierdute, care, construite conform regulilor, au căzut la reprezentație. Unele contradicții în aranjamentul faptelor, care ar fi putut trece neobservate la lectură, au șocat. Aristotel este foarte conștient, pentru că a experimentat acest lucru, că o piesă conformă, în scris, canoanelor ideale, nu-l impresionează obligatoriu pe spectator. Aristotel pare, pe de altă parte, să disprețuiască arta scenei, care nu este, pentru el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu entuziasmul oamenilor Renașterii, poeticile lui Horațiu și Aristotel pe care Evul Mediu le uitase în parte. Doctrina clasică, care se elaborează, în principal de la 1630 la 1660, nu s-ar fi putut naște fără ei. 1.1. O nouă lectură a lui Horațiu și Aristotel Revenirea la Antichitate ce caracterizează spiritul renascentist nu are nimic dintr-o atitudine paseistă. Apărarea și ilustrarea limbii franceze, cel mai vechi manifest literar al nostru, redactat de Du Bellay, în 1549, în numele întregului grup
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de regie. El îi incită primul pe autorii dramatici să-și înscrie indicațiile pe marginea textului dialogat. Contrar celorlalți teoreticieni clasici, ca Chapelain, Scudéry sau d'Aubignac, acest om al artei știe că reprezentația are mai mult impact decât simpla lectură. În avizul său adresat Cititorului (Au lecteur), cu care precede Mélite, scrie: "Știu că impresia asupra unei piese îi slăbește reputația, a o publica înseamnă a o înjosi, și chiar în asta există un dezavantaj deosebit pentru mine, având în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scrie: "Știu că impresia asupra unei piese îi slăbește reputația, a o publica înseamnă a o înjosi, și chiar în asta există un dezavantaj deosebit pentru mine, având în vedere că felul meu de a scrie, fiind simplu și familiar, lectura va face ca naivitățile mele să fie luate drept lucruri neînsemnate." Are și convingerea că lectura unei piese de teatru nu este lucru ușor. Este și punctul de vedere al lui Molière, în Avertisment cititorului la Amorul medic (L'Amour
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
înjosi, și chiar în asta există un dezavantaj deosebit pentru mine, având în vedere că felul meu de a scrie, fiind simplu și familiar, lectura va face ca naivitățile mele să fie luate drept lucruri neînsemnate." Are și convingerea că lectura unei piese de teatru nu este lucru ușor. Este și punctul de vedere al lui Molière, în Avertisment cititorului la Amorul medic (L'Amour médecin), care merge chiar până la a sfătui lecturarea pieselor de teatru. "Se știe că piesele comice
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
médecin), care merge chiar până la a sfătui lecturarea pieselor de teatru. "Se știe că piesele comice nu sunt făcute decât pentru a fi jucate; și eu nu sfătuiesc lecturarea acestora decât de către persoanele care au ochi pentru a descoperi la lectură întreg jocul teatrului." De aceea este Corneille convins că didascaliile vor facilita lectura unei piese de teatru. "Astfel aș fi de părere ca poetul să fie foarte grijuliu în marcarea pe margine a acțiunilor mărunte cu care nu merită să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că piesele comice nu sunt făcute decât pentru a fi jucate; și eu nu sfătuiesc lecturarea acestora decât de către persoanele care au ochi pentru a descoperi la lectură întreg jocul teatrului." De aceea este Corneille convins că didascaliile vor facilita lectura unei piese de teatru. "Astfel aș fi de părere ca poetul să fie foarte grijuliu în marcarea pe margine a acțiunilor mărunte cu care nu merită să-și încarce versurile și care chiar ar scoate ceva din demnitatea lor, dacă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a ceea ce au de făcut și care ar intra în niște nepotriviri ciudate, dacă nu i-am ajuta cu aceste notări." Majoritatea teoreticienilor clasici, invers față de Corneille, consideră că dacă un text dramatic nu este în întregime inteligibil numai la lectura dialogului, înseamnă că este imperfect. Ei par să ignore faptul că citirea și reprezentarea nu pun în joc aceleași canale de receptare. Din grija sa de a face iluzie, d'Aubignac, dornic de a marca prezența autorului, se dovedește a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Într-o piesă în conformitate cu regulile, totul trebuie să fie tot atât de ușor de cunoscut pentru Spirit, cât și pentru ochi. Și orice Poem Dramatic care nu se va putea face cunoscut în felul acesta este cu siguranță nereușit." După părerea lui, lectura textului dialogat trebuie să aducă toate informațiile necesare pentru ca cititorul să imagineze cu o precizie perfectă cele mai mici detalii ale reprezentației. Niciun element nu va trebui adăugat pe margine. "În Poemul Dramatic, trebuie ca Poetul să se explice prin
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
suficient ca un decor să fie verosimil pentru ca poetul să fie justificat de a-l fi făcut, fără să trebuiască să se explice în text. D'Aubignac merge până la a afirma că textul trebuie să fie atât de clar la lectură, încât numele protagoniștilor din fața replicilor nu ar trebui să fie indispensabile înțelegerii și decupajului dialogului. "Trebuie ca Poetul să-i facă pe Actori să vorbească cu atâta artă, încât să nu fie nici măcar necesară marcarea distincției Actelor și a Scenelor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din diferitele mărturii ale contemporanilor săi, cea a fiului său Louis în special, în Memorii despre viața și operele lui Jean Racine (Mémoires sur la vie et les ouvrages de Jean Racine 52), că teatrul grec a figurat totdeauna printre lecturile sale de predilecție. Această dragoste îi este transmisă, încă din adolescența la Port-Royal des Champs, unde îi are ca maeștri pe cei mai străluciți eleniști ai timpului. "Cea mai mare plăcere a sa era să meargă în străfundurile pădurilor abației
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
noi îi vedem aici oprimați și gata să piară, fără să fi comis vreo greșeală de care să ne putem purifica după exemplul lor." În timp ce Racine asociază totdeauna cele două resorturi tragice, mila și teama, Corneille revendică autonomia lor. O lectură atentă din Aristotel arată, după părerea lui, că prezența simultană a celor două emoții tragice nu este indispensabilă pentru producerea catharsisului. "Totuși, oricât de greu ar fi să găsim această purificare a pasiunilor prin milă și teamă, efectivă și sensibilă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
contemporani, în special la Canaletto, Guardi, Longhi, care au o "manieră originală de a exprima pe pânză caracterele și pasiunile oamenilor". Această privire de sociolog pe care Goldoni o ațintește asupra societății italiene a timpului său îi dictează noua sa lectură a lui Molière din care apreciază în mod cu totul deosebit Mizantropul. Așa cum va face mult mai târziu Planchon, el citește, în teatrul lui Molière, un tablou al moravurilor franceze. "Autorii comici, vechi și moderni, scrie el în partea a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Ei doresc un teatru modern pe care drama burgheză nu a fost în măsură să-l producă și care, în ciuda eforturilor lor, întârzie să se impună, fără îndoială din cauza succesului melodramei la marele public. Primele drame romantice, numai citite, în cadrul lecturilor publice din niște cercuri reduse, nu sunt jucate. Mérimée (1803-1870) își citește, în 1823, în fața unui grup de prieteni din care face parte Stendhal, piesele, care vor fi publicate doi ani mai târziu cu titlul enigmatic Teatrul lui Clara Gazul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
noastre. Platitudinea regiilor naturaliste a provocat nu numai o stare de oboseală față de jocul imitativ, ci chiar de suspiciune cu privire la actor, judecat inapt să traducă universul mental al scriitorului. Simboliștii ajung chiar să nege posibilitatea oricărei reprezentări și să prefere lectura în locul spectacolului. Marioneta este obiectul multor speranțe, atât din partea Simboliștilor, cât și a lui Jarry, căci, dezincarnată, ea ajunge la o stilizare la care actorul, în jocul său, nu ar putea pretinde. Pentru Gordon Craig, regizor englez care dorește, precum
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Confession de poète): "Aș vrea să studiez tot ceea ce este neformulat într-o existență, tot ceea ce nu are expresie în moarte sau în viață, tot ceea ce caută o voce într-o inimă." De aceea, pentru Mallarmé ca și pentru Maeterlinck, lectura este preferabilă spectacolului, căci reprezentația dăunează puterii imaginației care, numai ea, este capabilă să recreeze universul conceput de autorul dramatic. Însăși noțiunea de reprezentație este pusă sub semnul întrebării de poeții simboliști. Ea li se pare total inutilă, chiar imposibilă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la 21 martie 1902. Și el atribuie acest sentiment de plictiseală decepției cauzate de prezența unui actor în carne și oase care distruge imaginea interioară pe care spectatorul o poartă în el și pe care și-a făurit-o pe parcursul lecturilor sale. Nu știm de ce, ne-am plictisit mereu la ceea ce se numește Teatru. Să fie pentru că avem conștiința că actorul, oricât de genial ar fi, trădează și cu atât mai mult dacă este genial sau personal gândirea poetului." De aceea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru el. Problema schimbărilor de loc, atât de frecvente la Shakespeare, i se pare atât de imposibil de rezolvat, încât se gândește, pentru un timp, ca și Simboliștii, că opera lui nu poate fi jucată, că este destinată mai mult lecturii decât reprezentării. Nevoind să rămână cu un eșec, citește numeroasele tratate de arhitectură pentru scenă 21, se apleacă asupra istoriei decorului. În Arta teatrului, el afirmă că istoria arhitecturii scenice este cea a unei decadențe. La origine, locul teatral era
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]