27,838 matches
-
era vorba în cântec? Franța-Atlantida se înfățișa ca o gamă sonoră, colorată, înmiresmată. În funcție de călăuzele noastre, descopeream diferitele tonuri care alcătuiau acea misterioasă esență franțuzească. Palatul Élysée apărea în strălucirea lustrelor și a oglinzilor sale. Opera ne uluia cu goliciunea umerilor femeilor, ne îmbăta cu parfumul răspândit de splendidele coafuri. Notre-Dame a însemnat pentru noi o senzație de piatră rece sub un cer învolburat. Da, aproape că pipăiam zidurile acelea zgrunțuroase, poroase - o stâncă uriașă, modelată, parcă, de o ingenioasă eroziune
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de prag, cei mai acriți, au scos urlete indignate, fără să știe prea bine împotriva cui. Și cum orice mișcare de masă exagerează absurd efectul efortului său, pe mine m-au scos din rând de data aceasta. Șarpele a tresărit, umerii au înțepenit. Un zvâcnet, și m-am trezit în afara cozii, lângă sora mea, în fața unui rând strâns de chipuri pline de ură. Am încercat să-mi reiau locul, dar coatele lor alcătuiau un șir de scuturi. Rătăcit, cu buzele tremurânde
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
se mlădia strălucind în soarele scăpătat. Oamenii i-au urmărit din ochi clipirile stacojii care se pierdeau puțin câte puțin în ceața de pe câmp. Ei știau că sabia aceea, cu mânerul umplut cu plumb, tăiase un trup în două - de la umăr până la pântece - înainte de a se încastra în piele. Și cele două jumătăți alunecaseră în iarba călcată în picioare, de o parte și de alta. A văzut și caii morți pe care-i scoteau din fântâni. Și noile fântâni pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
zăpadă. Charlotte a strigat-o. Dar bătrâna țărancă nu a întors capul. Vocea îi era prea slabă și se spulbera repede în aerul mat de moină. Nu s-a simțit în stare să mai strige o dată. A împins ușa cu umărul. În antreul întunecos și rece, a văzut o întreagă provizie de lemne - scânduri de lăzi, parchet și, într-o grămăjoară alb-negru, chiar clapele unui pian. Charlotte și-a amintit că ceea ce provoca mânia poporului erau îndeosebi pianele din apartamentele bogătașilor
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
laviță și părea adormită: - Așa-i făcută țara asta. Intri în ea ușor, dar de aici nu mai ieși niciodată... Apa caldă părea ceva nou, necunoscut. Charlotte întindea mâinile spre firicelul pe care mama ei i-l turna încet pe umeri și pe spate, dintr-o găleată mică de aramă. În întunericul odăii luminate doar de flacăra scăzută a unei așchii de lemn aprinse, picăturile calde aduceau cu rășina de pin. Îi gâdilau nespus de plăcut trupul, pe care Charlotte îl
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
umbra acestei franțuzoaice misterioase rătăcite sub cerul siberian. Televizorul revărsa știrile zilei, transmitea ședințele ultimului congres al Partidului, dar fondul acela sonor nu avea nici un fel de urmare asupra conversațiilor musafirilor noștri. Pitit într-un colț al bucătăriei ticsite, cu umărul sprijinit de etajera pe care trona televizorul, îi ascultam avid încercând să mă fac nevăzut. Știam că, în curând, chipul unui adult va apărea în ceața albastră și că voi auzi un strigăt de indignare șăgalnică: - Ah, ia uitați-l
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cerul nocturn. - Avioane, a spus băiatul cu vocea lui calmă, care nu-și schimba niciodată intonația. Escadrile întregi... - Dar unde zboară toate așa? a suspinat fata, deschizându-și larg ochii grei de somn. Charlotte i-a luat pe amândoi de după umăr. - Mergeți la culcare! Trebuie să fie manevrele armatei. Știți, frontiera e foarte aproape. Manevre sau, poate, un antrenament pentru o paradă aviatică... Băiatul a tușit ușor și a spus încet, ca pentru sine, tot cu tristețea sa liniștită, care surprindea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
vorba de trenul pe care-l pierduseră în dimineața aceea. Da, ultimul tren spre Est, care respectase orarul de dinainte de război. La căderea nopții, goana trenului s-a accelerat. Charlotte a simțit-o pe fiica ei proptindu-i-se de umăr și tremurând de frig. Atunci s-a ridicat ca să degajeze cufărul cel mare pe care erau așezate. Trebuia să se pregătească pentru noapte, să scoată hainele călduroase și două pungi cu biscuiți. Charlotte a întredeschis capacul, și-a vârât mâna
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și cu prietenii lui, pe soldații fără mâini și fără picioare, trunchiurile acelea vii, ai căror ochi adunau în ei toată deznădejdea din lume. Da, erau niște samovare: cu capetele pulpelor asemenea picioarelor acelui recipient de aramă și cu cioturile umerilor aidoma toartelor lui. Musafirii noștri vorbeau despre ei cu o ciudată fanfaronadă amestecată cu batjocură și amărăciune. Acel „samovar” ironic și crud însemna că războiul era departe, uitat de unii, lipsit de interes pentru ceilalți, pentru noi, cei tineri, născuți
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a pus-o în mijlocul încăperii. Fiodor s-a ghemuit în recipientul acela cenușiu, al cărui fund îi ceda sub picioare scoțând un sunet vibrant, și, în timp ce turna un firicel de apă caldă pe trupul soțului ei, care, stângaci, își freca umerii și spatele, Charlotte a început să plângă. Lacrimile îi brăzdau chipul, ale cărui trăsături rămâneau nemișcate și curgeau, amestecându-se cu apa cu săpun din lighean. Trupul acela era al unui bărbat pe care nu îl cunoștea. Un trup plin
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ca niște enorme buze lacome, când cu suprafața netedă, lucioasă, ca dâra lăsată de melc. Într-unul dintre omoplați, era o scobitură - Charlotte știa ce fel de schije cu gheară făceau așa ceva. Urmele roz ale unei cusături îi înconjurau un umăr, pierzându-se pe piept... Printre lacrimi, a privit odaia parcă pentru prima oară: o fereastră jos la pământ, buchetul acela de mărar venind deja din altă perioadă din viața ei, o raniță de soldat pe un scăunel lângă intrare, niște
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
i-au țâșnit ca niște scântei. Am închis ochii. A doua zi, pentru prima oară în viața mea, am descoperit voluptatea foarte neobișnuită de a strânge o armă de foc, un kalașnikov, și de a-i simți tresăririle nervoase pe umăr. Și de a vedea, în depărtare, o siluetă de placaj acoperindu-se cu găuri. Da, smuciturile lui insistente, forța lui masculină erau pentru mine de natură profund senzuală. De altfel, de la prima rafală, capul mi s-a umplut de o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
brațul meu, se poticnea din când în când și scăpa atunci o înjurătură, lovindu-se cu o grabă hazlie cu palma peste gură. Sau, dintr-o dată, se smulgea de lângă mine, cu un aer jugnit, pentru a se lipi strâns de umărul meu o clipă mai târziu. Am ghicit că tovarășa mea juca o comedie amoroasă pregătită de multă vreme - un joc ce trebuia să-i demonstreze partenerului că ea nu era oricine. Dar, în beția ei, confunda urmarea acelor mici interludii
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
inutil, neplăcut la vedere, la pipăit, aproape ostil. Mi-am amintit de tânăra mea parteneră de pe pluta noastră, noaptea: e adevărat, mi-era ciudă pe ea că nu o mai doream, că eram decepționat, că o simțeam acolo, lipită de umărul meu... Ducându-mi gândul până la capăt, dezvăluind egoismul acela masculin care mă înspăimânta și totodată mă ispitea, mi-am spus: „De fapt, după ce faci dragoste, femeia trebuie să dispară!” Și mi-am imaginat din nou mâna aceea febrilă căutând hangerul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
timp, cât de neverosmile erau toate astea! Sau ca și brațul de femeie, gol, durduliu, apărut într-o seară la o fereastră. O stradă cotită, mică, strivită de frunzișuri grele, nemișcate - și un braț foarte alb, foarte rotund, dezgolit până la umăr, care unduise câteva secunde, cât să tragă o perdea de muslin peste umbra din încăpere. Și, nu știu prin ce divinație, recunoscusem nerăbdarea puțin surescitată din gestul acela, înțelesesem peste ce fel de interior trăgea perdeaua brațul gol de femeie
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
După câteva clipe, a strălucit soarele. De sus, de pe mal, contemplam stepa. Lucitoare, fremătând de o puzderie de stele irizate, parcă respira. Am schimbat o privire surâzătoare. Charlotte își pierduse baticul alb, părul ud îi șiroia în șuvițe întunecate pe umeri. Genele străluceau de picături de ploaie. Rochia, udă toată, i se lipea de corp. „E tânără. Și foarte frumoasă. Totuși”, a răsunat în mine vocea aceea involuntară, care nu ne ascultă și ne stingherește prin franchețea ei fără nuanțe, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
corespundea perfect neantului care îmi împânzea privirea, gândirea. Necunoscutul a ieșit din ascensor poftind-o înainte pe o femeie blondă, înaltă, strălucitoare, al cărei zâmbet se adresa parcă tuturor și nimănui. Erau urmați de un alt bărbat, foarte lat în umeri. - Val Grig, a spus necunoscutul, strângându-mi mâna, și mi i-a prezentat pe cei care îl însoțeau, precizând: „Nestatornica mea interpretă, credinciosul meu bodyguard.” Știam că n-am să pot evita invitația la bar. Să-l ascult pe Val
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
-nó / watteh hammiœer"h ‘al šikemÄ /wa-yiqer" šemÄ pele’ yÄ‘Qț / ’Ql gibbÄr ’a> ‘a: / œar š"lÄm (Is 9,5): „Căci un prunc ni s-a născut, un fiu ni s-a dat și domnia a fost pusă pe umărul lui, iar numele lui este Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Părinte veșnic, Domn al păcii.” (t.n.) Foarte des sunt amintite faptele minunate, semnele de putere săvârșite de YHWH în creație și în istoria poporului evreu, acele gebÄrÄÖ (Dt 3,24
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
sale intitulate Lélekvesztő (Bărcuța, 1941), Kacsó Sánor, la vremea aceea redactor la Brassói Lapok (Foi Brașovene), descrie momentul. Astfel, primul semn concret după modificarea frontierei - dincolo de metamorfozarea atmosferei generale a străzii - a fost că soției sale i-a căzut pe umeri toată treaba din casă, până și spălatul vaselor - aproape toate secuiencele angajate servitoare la Brașov s-au întors acasă, în satul natal, aflat peste frontieră. Polițistul din satul Armășeni (Csíkmenaság) îi dădea astfel știrea, într-o maghiară stâlcită, părintelui tânărului
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
rezolvăm o situație de urgență, când medicul nostru nu este disponibil. Din nefericire, mulți dintre noi s-au învățat să apeleze la medic de fiecare dată când au dureri de stomac sau chiar o răceală. Punem o povară injustă pe umerii medicilor și consumăm fondurile asigurării noastre medicale. Luăm medicamente cu rețetă și ne umplem organismul cu medicamente care sunt complet nenecesare. Am putea răspunde mai bine la tratamentul de urgență dacă am învăța să vindecăm bolile mai simple prin metode
[Corola-publishinghouse/Science/2151_a_3476]
-
discursivitate, fără să provoace nici elogii critice, nici repudieri tranșante. În această întindere de lirism reținut, care atinge în cele din urmă un nou echilibru rezultat din sublimarea tristeților și a singurătății, se găsesc și insule de vers meșteșugit: „Și umerii dor, parc-ar trebui să dea-n aripi” (Uneori ziua) sau chiar poeme cu o construcție savantă (Conversație). Ele dau seama despre o poetă livrescă, urmărită uneori de umbra poeziei lui Dimitrie Stelaru, Marin Sorescu sau Emil Botta, căruia, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285671_a_287000]
-
el” (ca tânărul mort). Când feciorii pleacă să aducă bradul din pădure, femeile Îi roagă să-l aducă „cât mai frumos”, să fie, așa, „de sama lui”. Aducerea bradului În sat are și ea rânduielile ei. Feciorii Îl poartă pe umăr, cu schimbul și Îl aduc către sat numai „cu vârfu’ Înainte”. El nu poate fi adus oricum se Întâmplă, ci numai cu vârful Înainte, așa cum spune și cântecul: „Tot cu vârfu’-n vale/ Să le fiu de jale”. ș...ț
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
din riturile feminine de culegere a mătrăgunei sau cu aceea a eroului vânător din colinde - vezi M. Coman, 1980). Bradul apare În trei ipostaze: a) ca un substitut al tânărului mort (trebuie să fie frumos ca acesta; este purtat pe umeri, cu vârful Înainte, la fel cum este dus mortul); b) ca un mesager al ursitei, ca un semn al sorții tânărului (după cum este el se poate afla dacă tânărul fusese sortit să moară sau nu); c) ca un substitut al
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Hoita. Acestea dansează toată ziua Împreună cu dansatorii-bivol. Între timp, În colibă continuă pregătirea inițiaților. Fiecare dintre ei a ales un bărbat din clanul patern pentru a-i pregăti: aceștia, folosind cuțitele de os, fac patru găuri În pielea din zona umerilor și a pieptului În care introduc patru inele din lemn; alte inele sunt prinse În același mod pe picioare. În a patra zi, dansatorii-bivol și cei care Întrupează alte animale ies de 12 ori pentru a dansa În piața satului
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Ele ordonă dansatorilor să Înceteze dansul și cer șefilor să meargă În colibă și să asiste la sacrificiul inițiaților. În cea de-a cincea zi, inițiații sunt, pe rând, suspendați, cu ajutorul unor funii trecute prin inelele prinse de pieptul și umerii lor, de tavanul colibei. De inelele prinse de coapse sunt agățate patru cranii de bivol și un scut de război. Corpul lor este rotit de mai multe ori până când pielea se rupe și inițiații cad la pământ. Privitorii strigă: „Morți
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]