29,295 matches
-
roman suprarealist, în care se întrevede deja metaforismul fastuos-serafic al viitoarei sale exegeze eminesciene. Tot în 1941 îl vizitează, la București, pe E. Lovinescu, față de care va păstra, până la sfârșit, sentimentele ardente ale unui Ganymed față de Iupiter. Colaborează la Curțile dorului (1941), revistă literară a studenților sibieni, făcând parte, alături de Radu Stanca, din colegiul de redacție. Redactează, la sugestia lui Radu Stanca, și semnează, cu pseudonimul Damian Silvestru, Manifestul Cercului Literar, adresat lui E. Lovinescu și publicat în Viața (13 mai
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
pieței Mihai Viteazul (Széchenyi tér). Casa, unde mama (Lucreția, 1896-1974) se afla atunci la părinții ei (tata, locotenentul Ioan Negoițescu, 1894-1972, cu garnizoana la Oradea, a fost înștiințat printr-o telegramă care suna cam așa: „Micul Ionel te așteaptă cu dor“), poate mai există și azi, ascunsă de clădiri construite între timp în jur. În prima mea copilărie, cum mi-o amintesc, ea avea în față 1. De fapt, nici varianta românească, nici cea maghiară a denumirii nu a existat vreodată
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
tare te-a iubit băiatul ăsta! Când și-a terminat stagiul militar și a plecat în satul lui, plângea și nu se putea despărți de tine.“ Nu reieșea din spusele mamei dacă am plâns și eu, dar mă cuprinde uneori dorul să-i rostesc numele, pe care de mult l-am uitat. Înainte să părăsească bunicii prima lor locuință din Cluj, ne-am mutat noi într-una numai a noastră (tata se fixase în localitate), situată pe strada Kogălniceanu (Farkas utca
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
avut însă eu cu Dan, băiatul unui fabricant de biscuiți: în camera lui din apartamentul de deasupra fabricii, mâncam pe săturate aromații pesmeți. Pe Dan, frumușel, delicat, cu silueta ispititoare sub puloverul mulat pe corp, l-am iubit, așteptând cu dor să vină la mine, unde aveam spațiul convenabil manevrelor erotice: într-o debara, se afla, oblic rezemată de perete, pe înălțimea lui, o somieră pe care băiatul se întindea cu fața spre mine, iar eu, cu fața spre el, mă
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
greșise dându-i un rest prea mare, grăbindu-se să-l restituie. Tatălui meu, care n-a fost niciodată un moralist dogmatic, ci doar un om într-adevăr cinstit (oare de aceea a preferat să trăiască în Ardeal, fără nici un dor față de plaiurile natale?), nu-i cunosc decât două „păcate“ de acest soi: marele album în limba germană cu sculptură și arhitectură de Renaștere, adus ca „pradă de război“ din campania în Ungaria din 1919, și - în perioada Aiudului tocmai - faptul
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
convingere a cuiva de o viață întreagă afectat de un morb ciudat, de „iudeo-masoni“ ca de o actualitate și făcând elogiul lui Corneliu Codreanu, ca și cum ar fi fost scuturat de un acces). A apărut și o revistă studențească, intitulată Curțile dorului (după un titlu al lui Blaga), din al cărei colegiu de redacție am făcut și eu parte, alături - între alții - de Radu Stanca, Cornel Regman, Ion Oana (nici unul dintre cei trei nu era legionar, ba dimpotrivă). Amalgamul celor publicate de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
unirea palmelor să fie îmbătătoare până în prag mistic. Totdeauna, de la vârsta de paisprezece cincisprezece ani, am iubit cu o intensitate egală, năprasnică, și suferind îngrozitor, fără ca cineva din afară, chiar și ființa iubită, să-și fi dat seama de tăria dorului și disperării din mine. Doar amploarea spirituală a iubirii s-a accentuat cu timpul, devenind din ce în ce mai pură față de o sexualitate egal de rebelă. La început, suferința de a nu fi iubit a fost pur fizică și psihologică și de aceea
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
sufăr că cineva nu dorește, cu aceeași tărie cu care iubesc eu, iubirea și dăruirea mea; dar nu-mi pot deloc imagina cum ar fi dacă aș fi așa iubit, dacă aș fi fericit. Mi se pare stupid, deși e dorul meu intim, ca într-o zi să ne întâlnim, să ne placem reciproc și să ne iubim. Acest lucru nu corespunde deloc firii mele. Nu pot concepe, de fapt, decât să fiu iubit prin sacrificare. Aceasta vine dintr-o pornire
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
idei, constatări, aprecieri, dorințe ale locuitorilor. Plecând de la răspunsurile lor au fost stabilite tematicile prioritare (sunt probleme cu circulația pietonilor și mașinilor, cu iluminatul public? Străzile sunt măturate? Locuitorii se simt bine în cartier, sau se simt abandonați și au "dor de ducă", vor să plece din cartier?). Un alt exemplu: regiile de cartier. Printre dispozitivele politicii de integrare a orașului pot fi enumerate și regiile de cartier, care propun servicii privind dezvoltarea "convivială" și recalificarea oamenilor și spațiilor. Acestea au
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
este vorba de incidența asupra raporturilor sociale. Mai întâi, concentrarea săracilor nu rămâne fără efect asupra vieții lor: aceasta o agravează. În aceste locuri, sărăcia devine un mod normal de viață fiindcă este obișnuită. Se dezvoltă aici o "cultură a dorului de ducă"529, care face ca numeroși tineri adulți să dezerteze din acele locuri dacă au posibilitatea să o facă, sau să se resemneze aparent și să se "adapteze" condiției lor. Mai mult decât o constatare sociodemografică, tema secesiunii urbane
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
mici. Acum îl numesc micul prinț, e blond și bun. Atunci i-o încredințam din priviri pe fata mea alintată. Mă rugase înainte să-mi caut de muncă în țară. Mi-a spus că nu crede că ea va rezista dorului de mamă. Am încercat să-l ascult, am luat România liberă. Se cer masterate și se caută docenți. Un om simplu... ăștia nu se caută, vin ei singuri. Așa că la plecare îl priveam în ochii albaștri și-i șopteam: ai
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
ori pe zi. Voi reveni asupra subiectului. Leila... Voia să se întoarcă în Algeria, să deschidă un salon de înfrumusețare. Se temea pentru că nu mai știa să trăiască printre ai săi, ruptura era prea adâncă. Eu am observat că reziști dorului și gândurilor doar dacă îți negi emoțiile. Trebuie să-ți impui o anumită lipsă a sentimentelor. Târziu, când ai vrea să revii în țară și să-ți reiei viața de dinainte, te temi de sentimentele ținute în frâu atâta timp
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
și să-ți reiei viața de dinainte, te temi de sentimentele ținute în frâu atâta timp. Ca și cum ți s ar umple inima odată. E periculos. Nu poți să-i ceri unui om să renunțe la tot, să nu plângă de dor, să moară încetul cu încetul și apoi să-i spui să învie. Nu știu dacă mă înțelegi. Nu mi-am văzut copiii de un an și jumătate. Mi-am impus să rezist, oricum nu mă pot în toarce deocamdată. Când
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
și rău e foarte fină. Scrisoarea 16 La un moment dat, fetița mea alintată și blonduță (R.) mi-a trimis un mesaj. Spunea că m-a visat, că în vis ne jucam pe o câmpie și că-i e tare dor de mine. Nu pot suporta nici acum așa ceva. Cum să-ți explic: faci un efort interior uriaș să-ți controlezi emoțiile, blochezi toate manifestările de afecțiune. O vecină din țară care muncește aproape de Torino mi-a spus odată: — Ai grijă
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
vecină din țară care muncește aproape de Torino mi-a spus odată: — Ai grijă, aici e periculos să începi să plângi, că nu te mai oprești! Așa stând lucrurile, se dărâmă toată tăria ta când citești că puiului tău îi este dor de tine. Mă simțeam vinovată pentru suferința ei; și acum mă întreb dacă sunt mamă bună, sau nu. În trecut nici nu mă gândeam la așa ceva, dar acum încă nu știu ce e mai bine: să-ți îmbrățișezi copilul, sau să-i
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
cum să facă. De asta te rog să povestești câte ceva din ce-ți scriu. Să se știe că nu e glumă: se doarme pe lângă un gard, pe o pânză întinsă între pomi, se suferă de foame și mai ales de dor. Nu există nici un sac de bani în mijlocul dru mu lui. Speri că cineva va avea nevoie de tine și ai putea munci fără plată doar ca să-ți confirmi ideea că n-ai venit degeaba. Cum apără România interesele celor care
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
materiale, se inves tește... Dacă timp de șase luni n-ar mai intra în țară bani din Italia sau din Spania, s-ar reduce, cred, la jumătate tran zac țiile din țară. Tu, cel care te topești pe picioare de dor, sau poate de foame, sau ești bolnav, cui te adresezi? Și oare de ce a trebuit să ajungem aici ca să ne creștem copiii? Scrisoarea 17 Leila mi-a mai spus: — Italienii sunt un popor de oameni autosuficienți! — Cum adică? — Adică pe
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
de la mine, s a apucat să le povestească vecinelor, care numai că nu spuneau: — Zău, țață?! Scrisoarea 18 Draga mea, Aici nu ne apărăm decât noi între noi. Mă topeam pe picioare în Roma de teama zilei de mâine, de dor... Toate ușile erau închise. În schimb, filiera românilor de pretutindeni lucra. Dacă m aș fi dus la ambasadă, probabil că găseam ușa închisă. În schimb toate româncele cunoscute și necunoscute îmi căutau de lucru. Vorbeam la telefon cu Aurelia, cu
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
să fiți recunoscătoare! Nu eram în măsură să răspund mai dur. Eram în țara ei, în casa ei, beam ceai din cana ei. Eu nu aveam nimic. Decât o inimă amară. Scrisoarea 25 Primul lucru de care mi-a fost dor după scurt timp a fost o biserică ortodoxă. Nici acum n-am găsit o! Cred că într-un singur oraș sunt mii de români, mai mulți decât are o parohie mică în țară. Ar putea oare cineva să se gândească
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
o „sfântă”, nu mergeam la slujbe decât rar, mi-aduceam aminte de Dumnezeu când mi-era greu. Un copil, când se joacă și-i e bine, nu zice nimic. Când cade și se rănește, strigă imediat: — Mama! Tata! Mi-era dor de mirosul de lumânări, de tămâie, de vorba tărăgănată a preoților noștri. Bisericile lor catolice sunt reci, amenințătoare. E un Dumnezeu al pedepsei aici. Bisericile noastre micuțe sunt calde și pline de dragoste. Am fost la slujbe aici, dar nu
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Desconsiderate, dar viața dură ne-a format și câteodată îți vine să râzi de importanța nemeritată pe care și-o acordă. Eu am învățat să tac, sau să fac complimente. Nu îi poți spune unui nepăsător: — Îmi sângerează inima de dor! Scrisoarea 29 Mă tem de un singur lucru: de sărbători. Am început munca în munți în preajma sărbătorilor de iarnă. Nu credeam să rezist. În țară am avut mereu brad de Crăciun. Cel mai necăjit bră duț a fost unul împodobit
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
cum să cumperi ouă de ciocolată cu jucării ascunse în ele. Sunt încă o dată mândră că sunt româncă. Dumnezeu e la masă alături de noi. Și știi ce e foarte ciudat? Abia când n-am mai avut biserică, mi-a fost dor de ea. Pentru mine asta e Învierea! Scrisoarea 33 Poți fi în două locuri în același timp? Da! Eu sunt aici cu trupul meu, cu puterea mea de muncă. Fața mea e impenetrabilă, nu poți citi supărare sau tristețe (ar
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
-mi permit să stau fără să nu fac ceva. Mă ustură palmele câteodată de efort, dar nu contează! Nu mai vreau gunoaie în inima mea! Vreau să ajung să văd știrile în limba română, să citesc cărți românești (mi-e dor de Moromeții) și să mă rog într-o biserică românească, alături de puii mei. Scrisoarea 34 Media de viață a bătrânilor italieni este ridicată, pe la 85 de ani conduc mașina și, așa cum am povestit la început, caută sau cumpără amante. Au
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
normal, că nu pricep! Ai luat-o razna? De unde ești? Atunci a oftat, s-a relaxat, mi-a spus că-i de prin Reșița, dar că pleacă acasă. Apoi iar începea să țipe că are copii și că-i este dor și că ea nu mai poate și că are deja bagajele făcute... Era doar de două luni în Italia și părerea mea e că nu mai avea mult și înnebunea. Eu aveam trei luni de vechime și mi se părea
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Nu toți suferă așa! Anumiți oameni tratează lucrurile mai ușor, indiferent unde se află. Dar majoritatea își macină sufletul pentru banii pe care-i câștigă. Acel ban devine mai valoros decât în România, pentru că este plătit cu lacrimi și cu dor. Cine muncește aici, de exemplu, nu-și mai cumpără Coca-Cola sau gume de mestecat, pentru că nu se mai îndură. Banii! Și lucrul cel mai ciudat este că nu le poți povesti nimic alor tăi. Nimeni nu spune! Cum să-i
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]