28,201 matches
-
toate părțile și se adăugau la coloană. Lumea cealaltă ieșise pe stradă și sta îngrămădită, aplaudând de pe trotuare. Din balcoanele caselor se aruncau flori. Bătrânul Ionică, înalt și masiv ca un brad, mergea cântând. A început să-și stâpânească o lacrimă ivită la colțul ochiului, când i-am spus că el trebuie să țină locul fiului său în rândurile noastre. Privind mulțimea care ne întâmpina și bucuria legionarilor, s-a făcut că uită și el pentru o clipă marea durere pe
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
VII ACȚIUNILE LUI NICOLAE PETRAȘCU DIN OCTOMBRIE 1944 PÂNĂ LA ARESTARE După actul trădător de la 23 August 1944, trupele sovietice au năvălit în țară asemeni hoardelor barbare, care în trecutul îndepărtat al istoriei noastre, semănaseră de atâtea ori groază, distrugeri și lacrimi. Nu era altă deosebire între acei năvălitori de atunci și cei de astăzi, decât armamentul, care evoluase de la cavaleria înarmată cu arcuri și lănci, la blindatele grele, tancuri-T34 și Katiușa, arma îndrăgită a lui Stalin (un fel de piesă de
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
din istoria mișcării legionare s-au scris, cu sânge și multă suferință, între zidurile umede și ucigașe ale fortului 13. Din toate aș vrea să evoc, în fragmente, o amintire, tot tristă, dar încărcată de o duioșie caldă stropită cu lacrimi de emoție și lumină, de una din legionarele plină de nestrămutată credință: Maria Roșca. apărută în editura Dacia, în 1978, la Madrid, cartea Mărturii despre Căpitan, conține articolul: „Cum l-am văzut ultima dată pe Căpitan”. „Era în luna mai
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Așadar, pentru aceasta ne alungaseră de acolo! Căpitanul era în Jilava și noi nu trebuia să-l vedem. Numaidecât l-au adus. L-am urmărit cu privirea de când a pășit pe poarta fortului și, cu toate că ochii mei erau împăienjeniți de lacrimi, iam reținut toate detaliile. încadrat de doi soldați și urmați de un ofițer, pe care îl depășea cu un cap în înălțime, se apropia Căpitanul, cu pasul său mare, spre grupul doamnelor ce îl așteptau. Era Căpitanul, îmbrăcat în pantaloni
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Căpitanul s-a oprit și cu un genunchi în pământ a așteptat o cu brațele deschise ridicându-se cu ea în brațe, a acoperit-o cu sărutări, în timp ce fetița țipa bucuroasă: „Cănel. Cănelul nostru!”. M-au podidit de-a binelea lacrimile, căci bănuiam furtuna de sentimente ce bătea în acel moment în sufletul Căpitanului, la vederea familiei sale. Numaidecât au fost invitați de un ofițer să intre în Corpul Gărzii, unde a decurs întrevederea. Am așteptat cu inima strânsă întoarcerea lui
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
coborât din turn, am luat-o pe malul apei și m-am întors la căsuța mea de pe dealul de vest. Mi-am dat seama că soarele dimineții dăunase ochilor mei mai mult decât m-aș fi așteptat. Când îi închideam, lacrimile-mi curgeau șiroaie. Auzeam fiecare lacrimă căzându-mi în poală. M-am spălat pe față cu apă rece, dar fără nici un rezultat. Am tras draperia. M-am lăsat pradă întunericului infinit, cu ochii închiși. Prin fața lor au plutit tot felul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pe malul apei și m-am întors la căsuța mea de pe dealul de vest. Mi-am dat seama că soarele dimineții dăunase ochilor mei mai mult decât m-aș fi așteptat. Când îi închideam, lacrimile-mi curgeau șiroaie. Auzeam fiecare lacrimă căzându-mi în poală. M-am spălat pe față cu apă rece, dar fără nici un rezultat. Am tras draperia. M-am lăsat pradă întunericului infinit, cu ochii închiși. Prin fața lor au plutit tot felul de linii și forme ciudate. Ore
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
la ușă. Avea în mână o tavă cu două cești de cafea. M-a găsit cu fața-n jos, pe pat, tamponându-mi pleoapele cu un prosop rece. Simțeam încă o durere care îmi pulsa după urechi, dar măcar încetaseră lacrimile. Ce s-a întâmplat? întrebă bătrânul. Lumina dimineții este mult prea puternică pentru tine. Doar știai și tu că un cititor-de-vise nu suportă așa ceva. Mai cu seamă în diminețile cu zăpadă. De ce-ai ieșit din casă? — M-am dus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Ți-am mai spus și înainte. Dacă pășești cu încredere, nu se întâmplă nimic rău, n-are de ce să-ți fie teamă. Gândește-te la ceva frumos, la oamenii pe care i-ai iubit, la evenimente petrecute în copilărie, la lacrimile pe care le-ai vărsat fără rost, la planurile de viitor, la muzica preferată. La ce vrei tu. Atunci îți dispare teama. — Pot să mă gândesc la Ben Johnson? am întrebat-o. — Ben Johnson? — A jucat în westernurile lui John
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
peste tot ploua, iar eu nu eram capabilă să înțeleg nici măcar ploaia. În vecii vecilor. O să mor și n-o să fiu în stare să înțeleg un singur camfor, o singură ploaie. Bineînțeles că m-am întristat și m-au podidit lacrimile. În timp ce plângeam, mi-aș fi dorit să mă îmbrățișeze cineva. Dar n-avea cine. Mă simțeam singură pe lume. De aceea stăteam în pat și plângeam. Între timp s-a înseninat, apoi s-a întunecat și n-am mai văzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
era vorba de moarte clinică și doar amintirile își mai trăiau, în scoarța cerebrală, ultimele clipe de agonie. Precum coada șopârlei. În următoarele clipe mi-am dat seama că trăiam totuși. Trăiam și respiram și de aceea percepeam durerea îngrozitoare. Lacrimile-mi curgeau pe obraz fără să le pot stăvili. Apoi pe buze, apoi pe lespede. Era prima oară în viața mea când mă loveam la cap atât de rău. Simțeam că-mi pierd cunoștința, dar ceva mă ținea totuși treaz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de mine. Când am auzit trenul apropiindu-se, am plecat ochii și i-am închis. Am simțit lumina trecând prin pleoape, iar zgomotul a fost de-a dreptul asurzitor. Ne dureau urechile. Din pricina luminii orbitoare, au început să-mi curgă lacrimi pe obraji. Le-am șters cu mânecile cămășii. — O să ne obișnuim imediat, zise ea lăsând lacrimile să-i curgă în voie. După trei-patru trenuri nu o să mai avem probleme și vom fi pregătiți pentru lumina de-afară. Dacă ajungem în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
simțit lumina trecând prin pleoape, iar zgomotul a fost de-a dreptul asurzitor. Ne dureau urechile. Din pricina luminii orbitoare, au început să-mi curgă lacrimi pe obraji. Le-am șters cu mânecile cămășii. — O să ne obișnuim imediat, zise ea lăsând lacrimile să-i curgă în voie. După trei-patru trenuri nu o să mai avem probleme și vom fi pregătiți pentru lumina de-afară. Dacă ajungem în stație, am scăpat de Întunegri. — Îmi amintesc că am mai trecut prin așa ceva. — Ai mai fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de-afară. Dacă ajungem în stație, am scăpat de Întunegri. — Îmi amintesc că am mai trecut prin așa ceva. — Ai mai fost într-un tunel subteran de metrou? — Nu, nici vorbă. Mă refeream la lumina orbitoare din pricina căreia mi-au dat lacrimile. — Oricine poate păți așa ceva. Nu, e cu totul altceva la mijloc. Ochi speciali, lumină specială. Și era cumplit de frig. Ochii mei se obișnuiseră cu lumina slabă și îi deranja lumina puternică. Aveam niște ochi cu totul speciali. Îți mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
deja pe peron ne-au privit ciudat. Probabil se întrebau ce era cu noi și de unde apărusem în halul acela. Nu arătam în nici un caz a lucrători la metrou. Eram plini de noroi, aveam îmbrăcămintea udă, părul năclăit, ne dăduseră lacrimile din pricina luminii. Nu i-am lăsat să ajungă la nici o concluzie, pentru că ne-am mișcat repede pe peron și am ajuns la ieșire. În clipa aceea mi-am dat seama că nu aveam bilete. — Ce ne facem? am întrebat. — Le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
lucrurile din punctul de vedere al animalelor, al umbrelor și al celor care sunt obligați să trăiască în pădure? Am privit atât de intens lumânarea, încât au început să mă doară ochii. Mi-am scos ochelarii și mi-am șters lacrimile cu palma. — Vin mâine la ora trei. Ai dreptate. N-am ce căuta aici. 33 În țara aspră a minunilor Rufe duse la uscător pe o zi ploioasă, mașină închiriată, Bob Dylan În duminica aceea ploioasă, toate cele patru uscătoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
parte din mine: Zidul, Poarta, animalele, pădurea, râul, vântul, vârtejul. Totul, absolut totul. Până și iarna asta grea și lungă. După ce-am pus instrumentul deoparte, ea a închis ochii și s-a agățat de brațul meu. Am simțit o lacrimă caldă. Apoi altele. Am luat-o pe după umăr și am sărutat-o pe pleoape. Lacrimile de pe obraji îi străluceau ciudat. Nu de la lumina becului, cu siguranță. Era o lumină albă și caldă, ca cea trimisă de niște stele puternice. M-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
iarna asta grea și lungă. După ce-am pus instrumentul deoparte, ea a închis ochii și s-a agățat de brațul meu. Am simțit o lacrimă caldă. Apoi altele. Am luat-o pe după umăr și am sărutat-o pe pleoape. Lacrimile de pe obraji îi străluceau ciudat. Nu de la lumina becului, cu siguranță. Era o lumină albă și caldă, ca cea trimisă de niște stele puternice. M-am ridicat și am stins lampa. Abia în clipa aceea am înțeles de unde veneau sclipirile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
I-am simțit sufletul. Licărea. Fiecare pâlpâire avea căldura ei și o simțeam în vârful degetelor. Era o lumină pe care nu i-o mai putea lua nimeni. — Ți-am găsit sufletul. M-a privit fără să scoată un cuvânt. Lacrimile îi curgeau șiroaie. Îl pot citi, îl pot descifra. Nu s-a pierdut, nu e fărâmițe. E acolo și nu ți se mai poate fura. Am sărutat-o iar pe pleoape. — Aș vrea să mă lași singur. Sper să reușesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
plâng, dar îmi dădeam seama că n-aveam nici un motiv. Trecusem de vârsta la care un bărbat își permitea să plângă și avusesem parte de prea multe experiențe neplăcute. Știu că există pe lume un fel de tristețe pentru care lacrimile nu sunt suficiente. Sau poate chiar mai multe feluri. Nu puteam explica nimănui așa ceva, și chiar dacă aș fi explicat cuiva, tot nu m-ar fi înțeles. Oricum, nu știam s-o concretizez, să-i dau o formă. Ea creștea, liniștit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
N-am reușit nici să-i fac pe alții să înțeleagă, dar n-am înțeles-o nici eu însumi. Așa că m-am lăsat păgubaș. M-am închis în mine și am tras concluzia că tristețea nu poate lua nici măcar forma lacrimilor. Mi se făcuse poftă de o țigară, dar nu găseam pachetul. În buzunar nu mai aveam decât trei bețe de chibrit. Le-am aprins pe rând și le-am aruncat pe jos. Am închis iar ochii. Geamătul încetase. În capul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
din alt veac: „Vincent avea un frate/de suflet,-însă Paul/pe căi cu greu aflate,/plecă spre un alt pol,/în țara Noa-Noa/ascunsă și adâncă,/lăsând în urmă-i, gol,/un jilț pe care roua/paletei vangoghiene,/ca lacrima,-ntre gene,/ nu se uscase încă” (Vincent avea un frate...). Volumul Erau ziare, evenimente (2000) aduce o privire ironică asupra presei, dar și asupra lumii care îi dă naștere. În eseistica lui F. se observă aceeași vocație disociativă, același spirit
FOARŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287057_a_288386]
-
și vouă...” În unele poezii apar ecouri ale cântecului de lume sau ale tonului de o tristețe expansivă întâlnit în romanțe: „Vara de toamnă, toamna de vară/ cățeaua de viață lătrând în noi/ tu, Constandino, aprinde lamba/ e rost de lacrimi și de noroi/ e rost de neamuri și de bătaie/ se face noapte în carteriu/ nu e tramvaie, nu e nici lege/ a sosit ceasu’ bărbat să fiu/ să tai cu stânga drum prin bodegă/ să tai cu dreapta drum
FRUNTELATA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287102_a_288431]
-
s-a îndrăgostit Joe Wilson, București, 1955 (în colaborare cu Ada Steinberg și Hagi Tudorache); Bozena Némcová, Bunicuța, București, 1955 (în colaborare cu Jean Grosu); Boris Zitkov, Ce-am văzut, București, 1955 (în colaborare cu R. Narti); E. Vilde, Insula lacrimilor, București, 1955 (în colaborare cu Nina Gafița); Asztalos István, De ce mărul e rotund, București, 1956 (în colaborare cu Petre Dragoș); V. Durov, Animalele mele, București, 1956 (în colaborare cu I. Derevencu); Hans Kirk, Klitgaard și fiii, București, 1956 (în colaborare
GABRIELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287122_a_288451]
-
ea în alboare-mi zidărea obrazul,/ ochii mei sporea fără nici un adaos,/ a uimirii la fel, bălană suflare spăla străveziu/ schimbarea la față, învelimea de violoncel înăuntru,/ ca pe o cetate uitată mă dezgropa din gorganul până-n tavan,/ oseminte de lacrimi podideau în ivire -/ singur sigiliul tău - singură Inmem.” SCRIERI: Non possumus, București, 1972; Miraria, București, 1977; Adică, București, 1982; Șaizeci poeme, București, 1986. Traduceri: Serghei Mihalkov, Ilia Golovin, București, 1950; I. S. Turgheniev, Rudin, București, 1950 (în colaborare cu Violeta
GAFTON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287127_a_288456]