28,739 matches
-
din preajma Crăciunului, cu remorcherul care sosea săptămânal pentru a aproviziona posturile de pază sosește în port și o tânără fată pe nume Ioana Dumbravă (Ioana Pavelescu). Ea îl roagă pe Andrei să o ajute, dându-se drept logodnica lui față de soldații de la postul de jandarmi. După sosirea fetei, Andrei se mută într-o cabană de pe plajă. Crezând că cei doi s-au certat, colonelul Filip o convinge pe Ioana să se ducă și ea acolo pentru a se împăca. După spusele
Întîlnirea () [Corola-website/Science/327206_a_328535]
-
unul dintre cele două posturi de pază nemțești: Andrei postul din nord, iar Ioana postul din sud. În acea noapte, cargoul german Linz sare în aer. Postul din sud este atacat de colonelul Filip, care-i ucide pe cei 15-20 soldați de pază și dă semnalul optic pentru trecerea șalupelor. În același timp, Andrei, care citise un bilet în care Ioana îi scria că îl iubește, atacă postul din nord, îl ocupă și dă și el semnalul optic. Ioana ajunge la
Întîlnirea () [Corola-website/Science/327206_a_328535]
-
din nord, iar colonelul Filip îi spune că primise o telegramă prin care era anunțat că ea este agent al Siguranței, iar jandarmii erau rugați să o sprijine în acțiunile sale. În timp ce Ioana îl amenința cu pistolul pe Filip, un soldat german apare brusc în spatele ei și o împușcă. Andrei o găsește moartă pe Ioana și crede că ea a fost împușcată de Filip. El încearcă să-l ucidă pe colonel pe la spate, dar este împușcat de acesta. Filip îl ia
Întîlnirea () [Corola-website/Science/327206_a_328535]
-
fost împușcată de Filip. El încearcă să-l ucidă pe colonel pe la spate, dar este împușcat de acesta. Filip îl ia în spate pe Andrei, care fusese grav rănit, și îl urcă într-o barcă, încercând să se salveze de soldații germani care trag asupra lor cu mitraliera. Scenariul acestui film a fost scris de romancierul Bujor Nedelcovici. Proiectul acestei producții cinematografice datează din anul 1971, atunci când se aniversau 50 de ani de la înființarea Partidului Comunist din România. "Întîlnirea" urma a
Întîlnirea () [Corola-website/Science/327206_a_328535]
-
localității Veius, lângă pârâul Allia. Nu a avut loc nicio luptă. Înspăimântați de strigătele galilor și surprinși de impetuozitatea lor, trupele romane se împrăștie în dezordine și caută, în mare grabă, un adăpost în Roma sau în orașele învecinate. Restul soldaților prezenți la Roma s-au baricadat în Capitoliu, lăsând femeile, bătrânii și copiii în oraș la discreția « barbarilor » care i-au masacrat sub ochii lor. Baricadații i-au văzut pe gali și incendiindu-le templele. În timpul nopții, asediatorii au încercat
Gâștele Capitoliului () [Corola-website/Science/327226_a_328555]
-
incendiindu-le templele. În timpul nopții, asediatorii au încercat să escaladeze incognito zidurile citadelei, însă gâștele sacre ale Iunonei i-au împiedicat făcând gălăgie. Trezit fiind de gălăgia gâștelor, un civil onorabil, fost consul al orașului, Manlius, i-a alertat pe soldații romani care i-au respins pe invadatori aruncându-i peste ziduri. Brennus, căpetenia galilor, conducea asediul Romei. Romanii, flămânzi, i-au cerut acestuia să-și trimită trupele în afara orașului. Brennus a acceptat, dar le-a cerut în schimb o foarte
Gâștele Capitoliului () [Corola-website/Science/327226_a_328555]
-
mortal un străin. În apartamentul său, poliția a găsit un cap valoros de statuie din marmură, care s-a pierdut în Italia în timpul războiului și despre care nu se mai știa nimic. Prin flashback-uri este prezentată povestea a patru soldați de culoare care trec râul Serchio din Toscana, printr-o ploaie de gloanțe și obuze atât proprii cât și germane. După ce găsesc un băiețel în stare de șoc într-un hambar, ei ajung în satul Colognora. Primesc ordine prin radio
Miracolul de la Sf. Ana () [Corola-website/Science/327235_a_328564]
-
râul Serchio din Toscana, printr-o ploaie de gloanțe și obuze atât proprii cât și germane. După ce găsesc un băiețel în stare de șoc într-un hambar, ei ajung în satul Colognora. Primesc ordine prin radio de a captura un soldat german pentru a fi interogat de către armata americană cu privire la o contraofensivă germană. În sat, o femeie frumoasă, partizanii printre care se află un trădător, o legendă locală privind pe cel care se trezește în munți, băiatul și povestea unui masacru
Miracolul de la Sf. Ana () [Corola-website/Science/327235_a_328564]
-
Atesine; în timpul domniei lui artele și cultur au înflorit, iar printre protejatele sale au fost Lazzaro Spallanzani, Giambattista Venturi, Girolamo Tiraboschi, Lodovico Ricci și alții. Invazia franceză l-a forțat să fugă la Veneția la 7 mai 1796. Mai târziu, soldații francezi l-au capturat la Veneția, jefuind 200.000 zecchini din casa lui. După acest episod s-a mutat la Treviso unde a murit în 1803. Singurul lui copil legitim, Maria Beatrice, s-a căsătorit cu Arhiducele Ferdinand de Austria
Ercole al III-lea d'Este, Duce de Modena () [Corola-website/Science/327245_a_328574]
-
casele lor, în condițiile în care populația locală musulmană privea cu ostilitate revenirea lor în localitate. Nu toți armenii s-au reîntors însă în oraș - unii pieriseră în timpul genocidului orchestrat de autoritățile otomane, alții au preferat alte localități de refugiu. Soldații britanici au ajuns la intrările în Antep pe 17 decembrie 1918. Britanicii au declarat că doresc să intre în oraș pentru a face rost de furaje pentru cai. Pe 23 ianuarie 1919 însă, trupele britanice au ocupat punctele strategice din
Asediul Antepului () [Corola-website/Science/327256_a_328585]
-
turce s-au mobilizat și au asediat orașul pe 9 februarie. Insurecția a fost declanșată într-un moment în care forțele naționale turce urmau să se implice și în luptele pentru apărarea Marașului. Garnizoana franceză formată din 473 de militari (soldați senegalezi și algerieni ai trupelor coloniale și armeni din Legiunea franco-armeană) a opus o rezistență puternică atacurilor naționaliștilor turci și kurzi timp de 61 de zile. pe 7 aprilie, comandantul francez Hauger, luând în considerație faptul că rezervele de alimente
Bătălia de la Urfa () [Corola-website/Science/327262_a_328591]
-
Pașa. Kurzii au organizat din timp în această zonă o ambuscadă, plasându-și trăgătorii pe creste. Jandarmii care îi însoțeau pe francezi se pare că nu cunoșteau nimic despre ambuscadă. Hauger a încercat în zadar să negocieze o capitulare a soldaților săi. Lupta a continuat până aproape toți militarii francezi, inclusiv Hauger, au murit. Doar câțiva dintre francezi au reușit să spargă încercuirea și au ajuns în siguranță la Arab Punar. Ali Bey avea să justifice mai târziu masacrul afirmând că
Bătălia de la Urfa () [Corola-website/Science/327262_a_328591]
-
asupra Imperiului Otoman pentru a elibera teritoriile ocupate. A văzut acest război că pe o nouă cruciada declarând că aceasta este "o luptă dreapta, mare și sfântă a Crucii împotriva Semilunii". Bulgaria a contribuit cu cel mai mare număr de soldați. Marile puteri au insistat asupra creării unei Albanii independente. Curând după aceea, Bulgaria a atacat aliații săi recenți Șerbia și Grecia iar ea însăși a fost atacată de către România și Imperiul Otoman și a fost învinsă. Cu toate acestea, Tratatul
Ferdinand I al Bulgariei () [Corola-website/Science/327280_a_328609]
-
retragerea într-un moment în care întăririle trimise în ajutorul lui se aflau încă la 100 km depărtare. Forțele polono-lituaniene au fost obligate să se retragă într-o tabăra fortificată aflată în preajma orașului Korsun-Shevchenkivskyi. Aici, cei aproximativ 6.000 de soldați ai marilor hatmani ai Coroanei Mikołaj Potocki și Marcin Kalinowski s-au pregătit pentru înfruntarea cu inamicul. Hmelnițki a plecat după încheierea bătăliei de la Apele Galbene și și-a mutat cartierul general la Cihirin, unde a pregătit integrarea în rândurile
Bătălia de la Korsun () [Corola-website/Science/327294_a_328623]
-
permis forțelor lui Hmelnițki să-și încercuiască inamicul și să le provoace pierderi grele. Doar aproximativ 1.000 - 1.500 de polono-lituanieni au reușit să scape din măcel. Ambii hatmani ai Coronei au căzut prizonieri în mâinile tătarilor, iar restul soldaților au fost uciși sau luați prizonieri. Ca urmare a victoriilor la Apelor Galbene și Korsun, forțele polono-lituaniene din Ucraina au fost practic anihilate. Regele polonez Władysław al IV-lea murise cu doar 6 zile înaintea bătăliei de la Korsun, aruncând țara
Bătălia de la Korsun () [Corola-website/Science/327294_a_328623]
-
locale. În acea perioadă înaltul comisar britanic John Chancellor se afla la Londra, iar în absența sa țara era condusă de Harry Luke, mai favorabil față de revendicările arabe. Forțele de care dispunea erau foarte reduse: 300 polițiști și circa 100 soldați, 6 care blindate și 6 avioane. Întăririle, care au dublat aceste forțe, au sosit abia după izbucnirea răzmerițelor, spre sfârșitul zilei de 24 august. Conducerea evreilor din Palestina se afla în acel moment la congresul sionist care se desfășura la
Tulburările din Palestina din 1929 () [Corola-website/Science/327299_a_328628]
-
erau prezentate realizările culturale, tehnologice sau științifice germane, fără însă a atinge subiecte controversate precum situația evreilor sau a popoarelor slave. Războiul era arătat într-o versiune edulcorată, fie prezentând materialul militar impresionant (tunuri, submarine, avioane), fie facând elogiul unor soldați și ofițeri tineri și sănătoși, prezentați într-o lumină eroică, și nicidecum lupte, cadavre sau mizeria populației civile. Primul număr a apărut în 15 aprilie 1940, în patru limbi (germană, engleză, franceză și italiană), numărul 5 din martie 1945 fiind
Signal (revistă) () [Corola-website/Science/327312_a_328641]
-
Rzeczpospolita. Ori pentru că amploarea răscoalei a fost subestimată, ori pentru că s-a dorit o reacție rapidă, care să împiedice răpândirea tulburărilor, marele hatman al Coroanei Mikołaj Potocki și hatmanul de câmp al Coroanei Marcin Kalinowski au trimis 3.000 de soldați sub comanda lui Stefan Potocki adânc în teritoriul cazacilor, fără să aștepte ajutorul pe care ar fi urmat să trimită prințul Jeremi Wiśniowiecki. Forțele lui Stefan erau compuse din două companii de dragoni, o unitate de infanterie (mercenari străini) și
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
teritoriul cazacilor, fără să aștepte ajutorul pe care ar fi urmat să trimită prințul Jeremi Wiśniowiecki. Forțele lui Stefan erau compuse din două companii de dragoni, o unitate de infanterie (mercenari străini) și 11 companii de cavalerie (aproximativ 1.150 soldați) dintre care una de husari de elită. Restul militarilor erau cazaci înregistrați. Dacă grosul forțelor lui Stefan urmau să se deplaseze pe jos, un alt grup a fost trimis cu bărcile pe Nipru. Acest grup de 4.000 de soldați
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
soldați) dintre care una de husari de elită. Restul militarilor erau cazaci înregistrați. Dacă grosul forțelor lui Stefan urmau să se deplaseze pe jos, un alt grup a fost trimis cu bărcile pe Nipru. Acest grup de 4.000 de soldați aflat sub comanda colonelui (polcovnicului) Mihailo Kricevski, era compus aproape în întregime din cazaci înregistrați. Alături de ei călătorea pe calea apelor un mic număr de mercenari germani. O unitate de 5.000 de soldați a rămas sub comanda hatmanului Mikołaj
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
Acest grup de 4.000 de soldați aflat sub comanda colonelui (polcovnicului) Mihailo Kricevski, era compus aproape în întregime din cazaci înregistrați. Alături de ei călătorea pe calea apelor un mic număr de mercenari germani. O unitate de 5.000 de soldați a rămas sub comanda hatmanului Mikołaj Potocki. El a încercat recruteze soldați din rândurile armatelor private ale nobililor locali sau a șleahtei mărunte Forțele lui Stefan au ajuns primele la punctul de întâlnire. Se presupune că polcovnicul Kricevski a luat
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
Mihailo Kricevski, era compus aproape în întregime din cazaci înregistrați. Alături de ei călătorea pe calea apelor un mic număr de mercenari germani. O unitate de 5.000 de soldați a rămas sub comanda hatmanului Mikołaj Potocki. El a încercat recruteze soldați din rândurile armatelor private ale nobililor locali sau a șleahtei mărunte Forțele lui Stefan au ajuns primele la punctul de întâlnire. Se presupune că polcovnicul Kricevski a luat legătura cu Hmelnițki încă în timpul deplasării. Cei doi erau prieteni, Kricevski fiind
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
refugieze în Siciul Zaporojean cu un an în urmă. Pe 28 aprilie 1648, forțele lui Stefan Potocki au ajuns față în față cu cele ale răsculaților în apropierea orașului Jovti Vodî. Cum forțele poloneze numărau doar aproximativ 3.000 de soldați și erau depășiți numeric de efectivele lui Hmelnițki - 8.000 de cazaci - și ale lui Tuhay Bey - 3.000 - 4.000 de tătari - Stefan Potocki a hotărât să se retragă și să organizeze apărarea în spatele carelor de transport. El a
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
au trecut de partea lui Hmelnițki. Polcovnicul Ivan Hanja a fost cel care a reușit să îi convingă pe cazacii de sub comanda lui Potocki să treacă de partea răsculaților. În acel moment, forțele lui Hmelnițki crescuseră la 15.000 de soldați și continuau să crească odată cu sosirea unor noi recruți. Forțele polono-lituaniene a reușit să reziste în parte datorită artileriei lor superioare. Pe 13 mai 1648, Hmelnițki s-a întâlnit cu reprezentanții lui Stefan Potocki. Polonezii au negociat libera trecere a
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
apărători. Hetmanul Mikołaj Potocki, care primise cererea de ajutor a fiului său pe 3 mai 1648, a trimis forțe de sprijin, care au ajuns la aproximativ 100 km depărtare de locația bătăliei în momentul în care aceasta se sfârșise. Cei mai mulți soldați polono-lituanieni a fost uciși în luptă sau la scurtă vreme în timpul în care supraviețuitorii luptelor fugeau în dezordine. Stefan Potocki a căzut prizonier de război și a murit datorită rănilor pe 19 mai 1648. Consilierul său, Stefan Czarniecki, a fost
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]