28,739 matches
-
odată sau pe rând, sau dacă au reușit sau nu să își dezlege mâinile. Toți trei au fost uciși, doi împușcați și unul înjunghiat. Doar ultimul prizonier a fost transportat în siguranță în Anglia. Rapoartele oficiale germane au afirmat că soldații germani morți au fost descoperiți cu mâinile legate. Publicațiile germane au făcut numeroase referiri la instrucțiunile comandoului canadian de la Dieppe, care recomanda legarea mâinile captivilor la spate și utilizarea unui tip special de înnodare în jurul degetelor mari, foarte dureros, folosit
Ordinul comandoului () [Corola-website/Science/330101_a_331430]
-
distribuit aceste copii la care a adăugat o anexă în care se sublinia că ordinul este destinat doar comandanților și că trebuia evitată căderea acestuia în mâinile inamicilor}}. „Ordinul comandoului” a fost invocat pentru executarea a unui număr necunoscut de soldați aliați, în special a celor din rândurile OSS, SOE și a altor forțe speciale. Membrii unor comandouri aliate capturați erau predați forțelor polițienești și erau transportați în lagărele de concentrare în vederea execuție. London Gazette în articolul din 15 februarie 1946
Ordinul comandoului () [Corola-website/Science/330101_a_331430]
-
britanice capturați în timpul Operațiunii Frankton au fost de asemenea executați la Bordeaux. După acest eveniment, amiralul Erich Raeder a notat în jurnalul de război al "Seekriegsleitung" (Comandamentul Marinei de Război) că executarea marinarilor britanici era ceva „nou în dreptul internațional, de vreme ce soldații purtau uniforme.” Istoricul american Charles Thomas a notat că remarca lui Raeder cu privire la execuții pare o reflectare a conștiinței încărcate a amiralului. Pe 30 iulie 1943, echipajul norvegian format din șapte oameni a unei nave torpiloare a fost executat de
Ordinul comandoului () [Corola-website/Science/330101_a_331430]
-
reflectare a conștiinței încărcate a amiralului. Pe 30 iulie 1943, echipajul norvegian format din șapte oameni a unei nave torpiloare a fost executat de germani în Bergen (Norvegia) pe baza aceluiași Ordin al comandoului. După debarcarea din Normandia, 34 de soldați ai SAS și un pilot al USAF au fost capturați în timpul Operațiunii Bulbasket și executați. Cei mai mulți au fost împușcați, dar trei dintre ei au fost uciși cu o injecție cu otravă în spitalul în care erau internați. În luna martie
Ordinul comandoului () [Corola-website/Science/330101_a_331430]
-
în momentul capturării și modul în care trebuia tratat. În acele vremuri, atât Convenția de la Haga cât și cea de la Geneva acceptau ca legală executarea „spionilor și sabotorilor” deghizați în haine civile sau în uniforme ale inamicului. Aplicarea Ordinului comandoului soldaților care purtau uniformele armatelor proprii era o violare directă și deliberată a legilor de război și a obligațiilor asumate de Germania prin tratatele la care era semnatară. Executarea militarilor comandorilor aliate fără judecată a fost de asemenea o violare a
Ordinul comandoului () [Corola-website/Science/330101_a_331430]
-
semnatară. Executarea militarilor comandorilor aliate fără judecată a fost de asemenea o violare a articolului 30 al Convenției de la Haga din 1907, chiar dacă această prevedere se aplica doar militarilor capturați în spatele liniilor inamice echipați altfel decât în uniformele lor naționale. Soldații în uniformă corespunzătoare nu puteau fi pedepsiți pentru actele lor de război și trebuiau tratați ca prizonieri de război în cazul în care erau capturați, cu excepția celor deghizați în haine civile sau uniformele inamicilor. Însuși faptul că apropiații lui Hitler
Ordinul comandoului () [Corola-website/Science/330101_a_331430]
-
reputația cucerită în luptă. După război, ofițerii germani care au acceptat să îi execute pe membrii comandourilor aliate au fost găsiți vinovați de crime de război, inclusiv la Procesele de la Nürnberg. Generalul Anton Dostler, care a ordonat executarea a 15 soldați americani în timpul operațiunii Ginny II din Italia a fost executat în decembrie 1945. Respectarea ordinului dat de superiori invocată de general, nu a fost acceptată ca motiv întemeiat al apărării. Ordinul comandoului a fost unul dintre capetele de acuzare împotriva
Ordinul comandoului () [Corola-website/Science/330101_a_331430]
-
avocatul apărării prezintă o scrisoare de la soția lui, Suzanna, în care aceasta explica ce se întâmplase, cum soțul ei a fost pe nedrept deportat, și prin câte a fost nevoită ea să treacă (inclusiv prin faptul că fusese violată de soldații ruși, viol în urma căruia se născuse un copil), Johann Moritz este eliberat în 1949, la zece ani după ce intrase în sistemul lagărelor de detenție. Johann o reîntâlnește pe Suzanna și pe cei trei copii într-o stație de cale ferată
La Vingt-cinquième heure (film) () [Corola-website/Science/330114_a_331443]
-
se crede preot și care îl ajută pe Miles să meargă mai departe în azil și să-l facă să înțeleagă adevărul și mulți alți simpli pacienți. Până la urmă Miles, ajunge la o bibliotecă, unde îl intelneste pe Stephenson, un soldat care se zbate între viață și moarte. El îi spune că pacienții au ieșit, și că trebuie să iasă cât mai repede. Îi mai spune că trebuie să deschidă ușile din camera de securitate. Imediat, Miles îl întâlnește pentru prima
Outlast () [Corola-website/Science/330118_a_331447]
-
Massive Asylum până când Walrider-ul nu este mort. Îl învăța cum să îl omoare pe Billy, pacientul care era gazdă Walrider-ului. Miles îl omoară, dar acum Walrider-ul, fără o gazdă intra în Miles. Miles abia mai poate merge, cănd întâlnește niște soldați, cu Wernicke care încearcă să-l omoare. Nu reușesc, pentru că acum gazdă Walrider-ului este Miles. Miles, având acum puterile Walrider-ului îi omoară pe soldați și vin creditele.
Outlast () [Corola-website/Science/330118_a_331447]
-
acum Walrider-ul, fără o gazdă intra în Miles. Miles abia mai poate merge, cănd întâlnește niște soldați, cu Wernicke care încearcă să-l omoare. Nu reușesc, pentru că acum gazdă Walrider-ului este Miles. Miles, având acum puterile Walrider-ului îi omoară pe soldați și vin creditele.
Outlast () [Corola-website/Science/330118_a_331447]
-
aliați au escaladat panta abruptă, au atacat și neutralizat bateria de artilerie formată din șase tunuri de 150mm. Acesta a fost singura misiune încheiată cu succes a Operațiunii "Jubilee." Comandoul s-a retras conform planului la ora 7:30. Majoritatea soldaților comandoului nr. 4 s-au întors în siguranță în Anglia. Execuția impecabilă a misiunii a devenit un model pentru viitoarele asalturi ale comandourilor Royal Marine, ca parte a operațiunilor de debarcare. Simon Fraser a fost decorat cu Ordinul „Pentru Servicii
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
fel, canadienii au pierdut avantajul surprizei și al întunericului, iar germanii au avut timp să se pregătească pentru respingerea atacului. Militarii germani amplasați în poziții defensive bine fortificate au reușit să oprească atacul canadian chiar pe plajă. Imediat după debarcare, soldații s-au găsit blocați în spatele malului înalt, care îi împiedica să mai înainteze. Regimentul Regal Canadian a fost practic anihilat din cei 556 de soldați debarcați, 200 au fost uciși și 264 au fost luați prizonieri. Pe Plaja Green, la
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
defensive bine fortificate au reușit să oprească atacul canadian chiar pe plajă. Imediat după debarcare, soldații s-au găsit blocați în spatele malului înalt, care îi împiedica să mai înainteze. Regimentul Regal Canadian a fost practic anihilat din cei 556 de soldați debarcați, 200 au fost uciși și 264 au fost luați prizonieri. Pe Plaja Green, la aceeași oră cu debarcarea comandoului nr. 4, a debarcat Regimentul South Saskatchewan și s-a îndreptat spre Pourville. Debarcarea a avut loc la 4:52
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
tehnice a stației germane radar de pe dealul de este de Pourville. Această misiune a revenit sergentului de aviație Jack Nissenthall, specializat în instalații de radiolocație. Jack Nissenthall urma să fie însoțit pe toată perioada acțiunii de un grup de 11 soldați, destinat pazei sale. El urma să pătrundă în stația radar germană și să încerce să afle cât mai mult despre aceasta. Nissenthall se oferise voluntar pentru această misiune fiind pe deplin conștient că, datorită vastelor sale cunoștințe în domeniul tehnologiei
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
despre locațiile și densitatea radarelor germane de-a lungul țărmului Canalului Mânecii, iar rezultatele obținute i-au convins pe comandanți să aloce resurse pentru bruierea lor. Din echipa de 12 oameni care au atacat stația radar, doar Nissenthall și un alt soldat s-au mai reîntors în Anglia. După război, Nissenthall și-a schimbat numele în Nissen. Chiar înainte de debarcare, patru distrugătoare aliate au bombardat plaja. La ora 5:15, cinci escadrile RAF Hurricane au bombardat instalațiile apărării germane și au lansat
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
a sprijinirii proiectului Ultra. Noua mașină Enigma cu 4 rotoare complica foarte mult munca criptanaliștilor, iar obținerea unui exemplar ar fi permis aliaților să obțină noi informații. Raidul a fost însă un eșec. Din contingentul de aproape 5.000 de soldați canadieni participanți la operațiune, 3.367 au fost uciși, răniți sau luați prizonieri, ceea ce rezultă într-o rată a pierderilor excepțional de ridicată - 68%. Britanicii au pierdut 247 oameni dintre cei 1.000 de luptători de comando. Royal Navy a
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
răniți, distrugătorul HMS "Berkeley" și 33 de vase de debarcare. RAF a pierdut 106 avioane, față de cele doar 48 pierdute de "Luftwaffe". Germanii au pierdut la rândul lor 591 de oameni. În ciuda hotărârii și vitejiei de care au dat dovadă soldații canadieni în fața inamicului, soarta lor a fost decisă în cele din urmă de factori asupra cărora nu au putut interveni în niciun fel. În ciuda criticilor aduse lipsei experienței de luptă a canadienilor, trebuie subliniat că planificatorii aliați nu aveau niciun
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
eventualitatea” lansării unei acțiuni. Declarațiile și memoriile de război ale veteranilor canadieni care au participat la debarcarea de la Dieppe coincid în punctul în care susțin că germanii păreau pregătiți din timp să respingă debarcarea. Astfel, în momentele premergătoare debarcării, când soldații se pregăteau să țâșnească pe plajă, vasele de debarcare au fost lovite de focul artileriei cu o precizie uimitoare. Numărul mare al acestor mărturii a făcut ca guvernul canadian să tragă concluzia la sfârșitul anului 1942 că „germanii par să
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
de așteptare.. Oarecum intr-un interviu din 2013, Petrov a declarat că la acel timp nu era 100% sigur că alarma era falsă. A simțit că pregătirea sa civilă l-a ajutat să facă decizia potrivită. Colegii săi erau toți soldați de profesie cu pregătire pură militară și cu o inclinație pentru îndeplinirea ordinelor "ca la carte", ei ar fi raportat atacul nuclear, dacă erau de tură. Decizia lui Petrov a fost contestată de superiorii săi deși inițial fiind lăudat pentru
Stanislav Petrov () [Corola-website/Science/330198_a_331527]
-
ca ofițer de spionaj. În cadrul acestor antrenamente specifice, a deprins tehnici de colectare a informațiilor și a învățat cum să poarte lupte de gherila. A fost format pentru a se infiltra în spatele liniilor inamice cu un numar foarte mic de soldați și să fie eficient în hărțuirea inamicilor Japoniei, adunând informații în paralel. Pe 26 decembrie 1944, Onoda a fost trimis pe insula Lubang din Filipine, co ordine clare din partea ofițerului superior, Yoshimi Taniguchi, de a nu capitula indiferent de circumstanțe
Hiroo Onoda () [Corola-website/Science/330223_a_331552]
-
pe insula Lubang din Filipine, co ordine clare din partea ofițerului superior, Yoshimi Taniguchi, de a nu capitula indiferent de circumstanțe și de a nu comite suicid, cu promisiunea că, într-un moment sau altul, însă cu certitudine, Onoda și alți soldați detașați pe insulă vor fi recuperați de către armata japoneză. Onoda s-a alăturat, așadar, soldaților japonezi deja staționați pe insulă și la puțin timp dupa aceasta, insula a fost invadată de trupe inamice, ca urmare a nesecurizării eficiente a portului
Hiroo Onoda () [Corola-website/Science/330223_a_331552]
-
nu capitula indiferent de circumstanțe și de a nu comite suicid, cu promisiunea că, într-un moment sau altul, însă cu certitudine, Onoda și alți soldați detașați pe insulă vor fi recuperați de către armata japoneză. Onoda s-a alăturat, așadar, soldaților japonezi deja staționați pe insulă și la puțin timp dupa aceasta, insula a fost invadată de trupe inamice, ca urmare a nesecurizării eficiente a portului și a aeroportului de pe insulă. Trupele Aliaților au debarcat în data de 28 februarie 1945
Hiroo Onoda () [Corola-website/Science/330223_a_331552]
-
insula a fost invadată de trupe inamice, ca urmare a nesecurizării eficiente a portului și a aeroportului de pe insulă. Trupele Aliaților au debarcat în data de 28 februarie 1945 și au cucerit insula cu usurință. La puțin timp după aceasta, soldații japonezi rămași s-au divizat în grupuri mici, de 3, 4 oameni și s-au refugiat în jungla densă și în munții insulei. Majoritatea acestor grupuri mici au fost anihilate rapid, însă grupul lui Onoda, format din Yuichi Akatsu, Siochi
Hiroo Onoda () [Corola-website/Science/330223_a_331552]
-
încercau să-i determine să se predea, sătui fiind de hărțuirea eficientă a celulelor de gherilă. Când foile volante cu ordinul generalului japonez n-au avut efect, din avioane au fost imprăștiate ziare din Japonia, fotografii și scrisori din partea familiilor soldaților. Delegații venite din Japonia au început să străbată jungla și munții, vorbind în amplificatoare, anunțând terminarea războiului, implorând soldații să se predea. În fiecare din aceste situații, și ceilalți găseau câte ceva suspicios și mereu atribuiau evenimentele ca fiind parte a
Hiroo Onoda () [Corola-website/Science/330223_a_331552]