369 matches
-
lor șiruri despică, 160Streșine vechi, casele-n lună ridică, Scîrție-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluere murmură-n stână. {EminescuOpIV 101} Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp, toaca răsună mai tare - Clopotul vechiu împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde d-iubire ca para. Ah! în curând valea și satu-amuțește, Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbește, Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă, Ore întregi spune-ți-oiu cum îmi ești dragă! Te-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
urcat, Ei par o cetate în lună. Și bolțile-n muri, Și stâlpii sunt suri, Lumina prin arc de fereastră E-albastră. În halele-albastre - -nstelatele bolți - Te uiți prin coloane de nouri Și luna ieșind dintr-a stâncilor colți Le împle cu mii de tablouri. {EminescuOpIV 102} Lumina-i de-argint În nouri s-a frânt Și se-ncheagă prin naltele dome Fantome. În hainele albe de neguri de-argint Și creții de roze purpure, Și părul pe frunte cu stele
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
deschide-atunci Portalele înnalte de la hale Cu lungi coloane de zăpadă, cu-arcuri De neauă albă, ca argint din Ophir, Cu bolți mai nalte de cât însuși cerul. Acolo printr-acele lungi coloane Suspendă lampe mari ca niște albe lune Ce împlu lumea raiurilor mele Cu o lumină dulce, albă, caldă. Stâlpii sclipesc, bolțile-s strălucite, Cărările-s de pulbere mai albă. Ca-argintul cel de viu. - Un aer Blând argintiu îți va îmfla tot părul, Vei răsufla miroase dulci de crin, Talarul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ca mărgăritarul, sure, Nisipișul strălucește, râuri scapără-n pădure - În oraș, lumini ca stele presărate-n mii de muri. {EminescuOpIV 120} Și-n poiana ce ridică nalții trunchi cu frunze rare, Raza lunei alb pătează umbra verde din cărare, Filomela împle codrii cu suspine de-amoroși. Joe preschimbat în tânăr, cu immobili ochi sub gene, Pândea umbra mlădioasă unei fete pământene - Ei se văd, ca să se mire, cum de sunt așa frumoși. A fi râu e-o fericire, căci în nopțile-argintie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ca de-o magică durere Cu-a lor roiuri luminoase dup-o lume în cădere S-ar fi dus. Nimic în urmă - nici un atom luminat. Dar el o svîrli în mare... Și d-eterna-i murmuire O urmă ademenită toat-a Greciei gândire, Împlând halele oceanici cu cîntările-i de-amar. De-atunci marea-nfiorată de sublima ei durere, În imagini de talazuri, cînt-a Greciei cădere Și cu-albastrele ei brațe țărmii-i mîngîe-nzădar... Dar mai știi?... N-auzim noaptea armonia din pleiade? Știm de nu trăim
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
negre strălucind ca și oțel Sunt păduri de flori, căci mari-s florile ca sălci pletoase, Tufele cele de roze sunt dumbrave-ntunecoase, Presărate ca cu lune înfoiete ce s-aprind; Viorelele-s ca stele vinete de dimineață, Ale rozelor lumine împle stânca cu roșeață, Ale crinilor potire sunt ca urne de argint. Printre luncile de roze și de flori mândre dumbrave Sbor gândaci ca pietre scumpe, sboară fluturi ca și nave, Zidite din nălucire, din colori și din miros, Curcubău sunt
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
flori mândre dumbrave Sbor gândaci ca pietre scumpe, sboară fluturi ca și nave, Zidite din nălucire, din colori și din miros, Curcubău sunt a lor aripi și oglindă diamantină, Ce reflectă-n ele lumea înflorită din grădină, A lor murmur împle lumea de-un cutremur voluptos. Într-un loc crăpată-i bolta, cu-a ei streșin-arboroasă Și printr-însa-n cer vezi luna trecând albă și frumoasă, O regină jună, blondă și cu brațe de argint, Ce unesc încrucișate a ei mantie-nstelată
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și suri se urcă Pîn-ajunge de-a lor ramuri în bolți mândre se încurcă, Pîn-acopăr cu-aste arcuri fluviul lat și profund. {EminescuOpIV 128} Ca prin bolțile crăpate unei gotice ruine, Mai străbat prin bolți de frunze razele lunei senine, Împlând p-ici pe colo râul cu fulgerătoare dungi; Pe-umărul Dochiei mândre cântă pasărea măiastră, Valuri râd și-ntunecoasă mână lumea lor albastră. Repezind luntrea bogată pe șiroiurile lungi. Prin pădurile de basme trece fluviul cântării. Cîte-odată între codri el
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de basme trece fluviul cântării. Cîte-odată între codri el s-dună, ca a mărei Mare-oglindă, de stânci negre și de munți împiedecat Ș-un gigantic lac formează într-a cărui sân din soare Curge Aurul tot al zilei și îl împle de splendoare, De poți număra în fundu-i tot argintul adunat. Apoi iar se pierde-n codrii cu trunchi groși, cu frunza deasă, Unde-n arborul din mijloc e vrăjita-mpărăteasă, Unde-n sălcii mlădioase sunt copile de-mpărat; Codrul - înaintea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
fruntea surpă norii toți cu ei. Lupta-i crudă, lungă, aspră. Lumin-pavezele dave, Sori și lune repezite printr-a norilor dumbrave Ard albastrele armure ale zeilor romani; Pașii lor amestec cerul - caii tropotă iar bouri Ca de tunete un secol împlu halele de nouri Și se frâng crâșnind în scuturi spadele-albe-a lui Vulcan. În zădar, căci neînvinse șiruri lungi de bătălie Își sdrobesc armele-n scuturi pe a cerului cîmpie: Neînvinși ș-unii și alții - ș-unii ș-alți nemuritori. În
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în nori răstoarnă. Din titanicele arcuri ploaie de săgeți se toarnă, Nimerind în spate goale pe fugarii cei divini; Și răpiți, urlând ei bolta o coboară - ș-o coloră Cu-a lor sânge care-n râuri ude, roșii, de-auroră, Împle-a norilor spărture cu mari lacuri de rubin. Norii fug și se desfășur - bolta limpede se-ndoaie. În zenit stau zeii Romei în auritele lor straie, Lăncile și-ncrucișează privind armia din văi; A lor chipuri luminoase strălucesc frumoase-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lui de tunet printre nouri, Trezea, scăpărând printr-înșii, ale văilor ecouri, iar în cârduri cuvioase stelele se mișcă-ncet, Intră-n domele de neguri argintii, multicoloane; De-a lor rugă-i plină noaptea. A lor dulci și moi icoane Împlu văile de lacrimi, de-un sclipit împrăștiet. Ale focurilor raze cearcă neguri să străbată Și de dunge de lumină umbra văii e tăiată, Cari trec prin întuneric râuri și isvoare-albind; Luminând în ochi de codri, scăpărând pe repezi unde, Vântul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Iar Traian pare că vede răsărind prin ei Cesarii, Salutând a Romei semne cu-a lor mort, adânc surâs; Și încet ei trec prin aer privind lung cetatea Dacă, Binecuvântând oștirea spre Apus ei iarăși pleacă, A lor șiruri luminoase împlu aerul de vis. Inrădăcinată-n munte cu trunchi lungi de neagră stâncă, Răpezită nalt în aer din prăpastia adâncă, Sarmisegetusa-ajunge norii cu-a murilor colți; Și prin arcurile-nguste, făclii roșii de rășină Negrul nopții îl pătează cu bolnava lor lumină
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
EminescuOpIV 140} Pe-a istoriei mari pânze, umbre-a sclavelor popoare Prizărite, tremurânde trec - o lungă acusare, - Târând sufletul lor veșted pe-al corupției noroiu. Voi nu i-ați lăsat în voia sorții lor. Cu putrezirea Sufletului vostru propriu ați împlut juna lor fire, Soarta lor vă e pe suflet - ce-ați făcut cu ele? Voi! Nu vedeți că în furtune vă blăstamă oceane? Prin a craterelor gure răsbunare strig vulcane, Lava de evi grămădită o reped adânc în cer, Prin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu de pavezi valuri înspre Roma curgători. "De pe Alpi ce stau de-asupra norilor cu fruntea ninsă, De prin bolți de codru verde, de prin stâncile suspinse, Pe a pavezelor sănii coborî-vor în șivoiu; Cu cenușa pocăinței și-a împlea pământul fruntea, Cu cenușa Romei voastre - moarte legioane, - punte Peste râuri. Și nimica nu se v-alege din voi. Veți ajunge ca-n tâmpire, în sclavie, degradare. Pas cu pas cade-n rușine neamul vostru sânt și mare: Că-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lui talar, Privirea lui o-nalță pe-a cerului câmpie Și cugetul lui sboară în lumi fără hotar. Și gând cu gând se-mbină în lungă reverie Și buzele-i se mișcă c-un zâmbet blând, amar Și sufletul îl împlu dorinți nemărginite Ca marea de adânce cu valur-le uimite. {EminescuOpIV 158} Ce sufletu-i dorește se-ntreabă și nu știe, Se uită-n stele, -n lună, ce ca un vis de-argint Cu fața ei cea blondă lungi nourii sfâșie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ori ești lunatec - bătrânul murmurează... E visul tinereții, e sete de amor. Îngerul tău e-o rază și trupul ei un nor... La cântecul tău eco răspunde plângător Și tu-mpopulezi marea cu suflete de raze Și stelele de cântec le împli visător. Ia una câte una icoanele pălite, Ia una câte una o und-, o stea de foc Și toate sunt nimica... când toate la un loc Pot în tine visarea și cântul să-l escite, Mintea să-ți strice poate
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a dus, Dar vai! ș-acolo l urmă visările-i amare Căci lumea cu-a ei visuri gândirea i-au supus. Aici însă visarea-i e adînc-omorîtoare Căci în chip de femee s-arată-n aer sus. Lumești gânduri într-alt chip împleau sufletul său. El cugeta la toate, ci nu - la Dumnezeu. Pe noaptea-i sufletească, tainică, rece, stinsă, Căzu ploae de raze cu cer senin și dalb Și sufletu-i se împle iar cu icoane-aprinse, O auroră-l împle cu aeru-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
femee s-arată-n aer sus. Lumești gânduri într-alt chip împleau sufletul său. El cugeta la toate, ci nu - la Dumnezeu. Pe noaptea-i sufletească, tainică, rece, stinsă, Căzu ploae de raze cu cer senin și dalb Și sufletu-i se împle iar cu icoane-aprinse, O auroră-l împle cu aeru-i rozalb. Din cer cade a lene o dulce stea desprinsă Și se preface-n înger, plâns de iubire, alb, 835Și-n inimă-i aude un dulce glas de-argint Ca sunetu-unui clopot
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
alt chip împleau sufletul său. El cugeta la toate, ci nu - la Dumnezeu. Pe noaptea-i sufletească, tainică, rece, stinsă, Căzu ploae de raze cu cer senin și dalb Și sufletu-i se împle iar cu icoane-aprinse, O auroră-l împle cu aeru-i rozalb. Din cer cade a lene o dulce stea desprinsă Și se preface-n înger, plâns de iubire, alb, 835Și-n inimă-i aude un dulce glas de-argint Ca sunetu-unui clopot prin noapte aiurind. Magul își răsgîndește-a călugărului
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
MĂRII Murmură glasul mării stins și molcom Încunjurând a Italiei insulă mândră - O luminați, a cerului stelele albe, Câmpilor noștri. Vă vărsați icoanele voastre în Tibur, Nori, zugrăviți pe câmpie umbre fuginde, Tu, măreție a nopții, a mării, a lumei Împle Italia. Mare, poartă pe undele tale corăbii, Unele grele ni-aducă aur din Ofir, Altele înfoiate de roze d-Egipet, Vinuri și smirnă. Ah, trimiteți popoare vulturii voștri Cei de lemn să sboare pe marea măreață, Căci a Romei eterne picioare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
s-ucidă; El iubește - ea socoate cum portița să-i deschidă, Dar rușinea-i virginală de la scopu-i o abate. Nu, nu! Ca din întîmplare, ca dincolo rătăcită, "Să mă afle cumva noaptea și să-mi caute chichiță". Și când luna împle noaptea, trist, ea urcă o căpiță, Sare gardul și timidă lin pășește îndrăgită... Rămâneți cu bine toate a copilăriei soațe, Căci instincte tăinuite au învins în ea fecioara. "Ce-am să pierd? - gândește dânsa - tot îmi spun de o comoară
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
un tânăr de-o speranț-atît de mare, La răcoare-i pus sărmanul, ca să cugete-n mustrare L-ale codicei penale paragrafe respective. Deci puicuța văduvită singuric-acum rămâne. N-început își plânge soarta și părea nemângâiată; Dar curând cucoși mai tineri împlu partea neocupată A duioasei inimioare de amor și jale pline. 225Ea învață ca să uite. Ca marquiza de Chîtelet, Care pe Voltaire bătrînu-nlocui cu Saint-Lambert, Pentru inima-i vicleană cucoșeii nu se cert, Căci din tânăr în mai tânăr n-academia-i îi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în chip de porumb nu din cer s-a pogorât Ci mai jos de brâu l-avuse Iosif și l-a dat Mariei. Iară voi, ce-n nopți când luna peste vârfuri de copaci Ca un scut de-argint răsare, împlînd lungile alee C-umbre negre și dungi albe - urmăriți pe vr-o femee, Suppusînd sub a ei poale mult mai mult de cât doi craci; Voi, ce-uniți tot universul în zâmbirea minții scurte, Ce cătați gândiri de înger n-ochii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
e un merit, Căci merit nu-i când nu e luptă. Asupra ta ei nu se-ntărît Cu viața-n joc, cu mintea ruptă; Mânând cu anii colbul școlii 30Ei cred făr-a fi înțeles, Din cărți străvechi roase de molii Își împlu mintea cu eres. Ei nu pătrund a ta mărire - Minune-i pentru dânșii tot. Necercetând nimic în fire Nimic nu știu, nimic nu pot; Căci nu-i supusă lămuririi Gîndirea-n capul înțelept - La toate farmecele firii 40Se bat cu mînile
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]