4,515 matches
-
dintâi, ca primii oameni de pe pământ, doar ei cu cerul incendiat, vor răcni până își vor pierde vocea. Deodată mii de bubuituri pornesc din pământ și se sparg în înaltul cerului, trupurile adormite tresar, se ridică împleticite, se uită în înaltul cerului, de acolo plouă cu lumini multicolore, o ploaie lungă, aproape nesfârșită, din sute de mii de trupuri izbucnesc ovații, trupurile se înalță la cer, pentru o clipă toți de aici din această câmpie par să aibă aripi, doar eu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
fost o clipă fericită, pianul a sunat atunci ca niciodată, sunetele au ieșit din peșteră și s-au împrăștiat prin pădure pe toate cărările pe care a alergat Maria, fericită, în întâmpinarea Dumnezeului ei, de acolo s-au înălțat în înaltul cerului, atât de departe și de adânc, încât, urmărindu-le, a uitat cu totul de Maria și de toate câte se petreceau în peșteră, s-a trezit dimineața, ca dintr-un somn lung și odihnitor, a văzut-o pe Maria
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
a lui, nu-i mai recunoștea nici mâinile, atât de subțiri și atât de expresive, umbra de după sticla groasă avea ochii uscați, mâinile moarte, soarele alb se ridica pe cer ca o lună palidă, verdele se amesteca în roșu, din înaltul cerului curgeau picuri de lumină, sunetele pluteau în albastru, dincolo de simțuri cineva povestea învierea, femeia, vioara, un singur trup, durerea contorsionată, cineva murea în univers, e greu pe pământ, e greu și în ceruri, nimeni nu scapă de singurătate, ne
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
adora, voia să-l uite, să-l șteargă din creier, imaginea lui i se înfigea mai tare în carne, îi era greață și scârbă, soarele alb se ridica pe cer ca o lună palidă, verdele se amesteca în roșu, din înaltul cerului curgeau picuri de lumină, sunetele pluteau în albastru, dincolo de simțuri cineva povestea învierea, femeia, vioara, un singur trup, durerea contorsionată, cineva murea în univers, e greu pe pământ, e greu și în ceruri, nimeni nu scapă de singurătate, ne
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
abrupt, băiatul, băiatul din Clădirea Albastră, n-o să-l mai vadă niciodată, alunecă în tunelul abrupt, întunericul e deplin și tăcerea albă, e singură, soarele alb se ridică pe cer ca o lună palidă, verdele se amestecă în roșu, din înaltul cerului curg picuri de lumină, sunetele plutesc în albastru, dincolo de simțuri cineva povestește învierea, femeia, vioara, un singur trup, durerea contorsionată, cineva moare în univers, e greu pe pământ, e greu și în ceruri, nimeni nu scapă de singurătate, ne
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
mustața stufoasă a mulțumire. Primii care puseseră în picioare cortul lor fură și de această dată aceiași voinici Iorgovani tineri, harnici și ambițioși ce țineau să arate șatrei că ei nu sunt oricine. Câteva focuri, încă întețite, mai trimiteau spre înalt trâmbe de fum, asemenea unor stâlpi în stare să sprijine un colț de cer. Pulberile de scântei aurii creau în întunericul nopții un spectacol feeric. Puradeii, care nu cunoșteau oboseala zilei, jucau în fața corturilor tananica. Printre cei mai răsăriți, se
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
înaintea tuturor, și văzu cerul plumbuit cu nori cenușii. Ziua nu se arăta a fi prea prietenoasă. Prevestirile lui se adeveriră. Nu mult după ce un soare ca o turtă de ceară abia se prefiră cu greu printre norii bulgăriți pe înalturi, oamenii legii poposiră și în șatra lui în căutarea acelui ceva de care el aflase în treacăt de la bulibașa Ciontu. Milițienii îi cerură lui Iorgu Stănescu actele de identitate, registrele așa cum erau ele întocmite, în care ar fi trebuit să
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
simțiră, în același timp, un fior asemenea unui curent electric, care îi magnetiză, lipindu-i, fără putința de a se descleșta. Se priviră preț de câteva momente nedumeriți. Pe chipurile lor apăru o lumină dulce, ca un semn coborât din înalturi, prevestind mugurii unei împăcări și ai liniștii ce își căuta de multă vreme un culcuș în care să se aciueze. Nimeni nu bănuia ce avea să urmeze. Se vedea însă că această întâmplare era lucrarea sângelui, acea chemare ce este
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
că putea fi prins și concediat. Au fost nevoiți să plece până la urmă mult mai repede decât crezuseră. E o dimineață frumoasă, cu un aer curat, limpezit de ploaia din zori. Soarele răspândește pretutindeni lumina-i ocrotitoare, iar păsări din Înaltul cerului se opresc din când În când pe umărul meu și răspândesc triluri divine. În adierea vântului blând, lalelele se clatină ușor, mângâiate parcă de o mână nevăzută. Sunt cu iubirea mea. Sunt cu iubirea vieții mele, veghindu-i somnul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
târziu. Cerul Înalt avea fâșii de culoare vânătă, lăsând doar răzleț să se facă simțită pâlpâirea vreunei stele. Undeva, departe, distinse șuieratul unui tren de noapte și țăcănitul sacadat al roților metalice. O pasăre singuratică țâșni din apropiere, zburând spre Înalt. Mai rămăsese de străbătut o alee și oaza Întinsă de verdeață de la marginea orașului pentru a ajunge acolo, la Grădina Mănăstirii. La aerul Înnobilat de parfumul trandafirilor, pe care și-i dorea atât de mult. Iarba era buburuzată de lumina
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
totul în seama lui niciodată! Va afla ea! Neapărat trebuie să afle, cât mai curând. Niciodată nu trebuie să spui niciodată! Atunci, abia atunci, va poposi peste sufletul ei împovărat de incertitudini liniștea care deocamdată zboară ca o pasăre în înalturi greu de văzut cu ochiul liber... Alex se gândi că toate lucrurile au un sfârșit și că nimeni nu are dreptul să-i răpească dreptul la fericire, chiar dacă acest articol nu este înscris în constituția țării. Îi dădea dreptate mamei
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
întâmplările ei și ale oamenilor ca un cronicar aflat sub efemera și ireversibila trecere a timpului. Toamna era în toi. Încă din copilărie nu îndrăgise aceste zile învălmășite, ce zbuciumau fără opreliște întreaga așezare. Norii cenușii ce se buluceau pe înalturi aduceau ploile reci, mocănești, cernute ca printr-o sită de mătase care-i indispuneau până și pe oamenii cei mai optimiști. Lui Alex îi plăceau toate anotimpurile, chiar și iarna cu zăpezile și gerurile ei, dar sfârșitul acesta de toamnă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
mai poate întreprinde nici un fel de măsură de apărare și reparare a situației. Noiembrie începuse a umbla de câteva zile pe străzile orașului ca un om al locurilor, cu intenția vădită de a veni în sprijinul edililor, cernând din sita înalturilor un strat subțire de zăpadă pentru a acoperi rănile pământului ars în cuptorul verii și răvășit de intemperiile toamnei. Și, ca un prim semn, iarna încărcă pomii cu bulgări de nea, mirificele fructe vestitoare ale anotimpului alb. Terminând concediul postnatal
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
moșul. "De ce? Aici nu ne aude nimeni", se prefăcu încrezător domnul academician, însă uitându-se deodată în toate părțile. Relu își permise să-l privească ironic: "S-o crezi matale!". Lăsă plin de morgă actul pe masa de scris a înaltului universitar și se despărți de acesta înclinându-se ușor. Apoi părăsi încăperea, lăsându-l pe moș pradă celor mai negre presupuneri. Se întoarse în biroul lui cu o meclă tragică. Își luă pardesiul și diplomatul, îmbrățișând camera cu priviri nostalgice
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
timp Hliboceanu a stat de vorbă în poartă cu Costache Măriuța nu s-a arătat, ca altădată, dar... cu fără voia ei, privirile îi fugeau spre geamul dinspre poartă al bucătăriei... Îl vedea pe Hliboceanu cu înfățișarea lui de haiduc: înalt, bine legat, cu chip negricios, ochii tăciunii înfipți sub fruntea înaltă și străjuiți de sprâncene stufoase, ușor încruntate... Părul - cât se vedea de sub borurile întinse ale pălăriei - înspicat, la fel ca și mustața frumos croită deasupra buzelor pline... Sub cămașa
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
Cotman. Ceai călduț. M-o trimis Costache să stau cu Hliboceanu cât mergi tu să mănânci. Atunci te lăsăm pe tine. Dacă se întâmplă ceva mai altfel, ne chemi. Rămasă singură, Măriuța și-a împreunat mâinile, a ridicat ochii spre înaltul odăii și a început să murmure o rugă... Când a mântuit ruga, cu fața udă de lacrimi, s-a întors către Hliboceanu... Acesta o privea cu aceiași ochi fără expresie. Ea s-a apropiat, i-a luat mâinile și, împreunându
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
văzduh era imersat, asemenea suratelor terestre și a celor care se scurg pe sub pământ, În acea stranie maladie a nemișcării. Dacă unul dintre porumbei și-ar fi părăsit totuși formația, plonjând asupra pieței, ar fi văzut că tot ceea ce din Înaltul cerului părea diafan de aproape devenea grotesc, irizațiile petalelor erau de fapt vene prin care circula otrava, iar mugurii gingași niște pustule vineții, că petele roșii apărute din senin În jurul pistilului nu erau buburuze, ci pete de sânge, imensa floare
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
tribunalului s-a auzit o plesnitură sonoră de palmă peste obraz, Însoțită de-o voce pe care n-o mai auzise nimeni până atunci, Înjurând: — Fir-ai a naibii de muscă, mă mai bâzâi mult?! O secundă mai târziu, din Înaltul sălii de judecată a coborât tăcerea, ca un ciocan imens de aer, aducând adevărata pedeapsă pentru Gustav, omul-obiect. Deși acuzațiile În instanță au fost respinse, el a pierdut În acea secundă tot ceea ce obținuse În ani lungi de trudă Întru
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
pentru o lungă perioadă de timp, figura uleioasă, Împodobită acum cu o grimasă de durere, a fost trimisă pe teren să constate dimensiunea pagubelor. Nu suficient de repede Încât să scape de urmărirea sticlei de Absolut care se pogora din Înalt, purtată de o mână care, ca să vezi!, era a mea. Muntele de carne a rămas o secundă În poziția briceag, apoi s-a scurs lent pe podea, Într-o baltă de alcool și de cioburi, stârnind un ușor cutremur În
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
tăcu brusc și rămase cîteva momente În cumpănă, ca și cum ar fi trebuit să facă față unui atac dintr-o direcție neașteptată. Asculta ceva; Își aplecă Într-o parte capul, pentru ca sunetul acela, care venea din adîncul pămîntului sau poate din Înaltul cerului, să-i pătrundă mai ușor În ureche. Deodată Întinse mîna spre ea și o arătă cu degetul. — Tu ești femeia Înveșmîntată În soare și vei da naștere fiului numit Șilo! spuse. Unde e copilul tău? Joanna-Jeni Încuviință cu o
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
cu totul de slujba lui și nu la preocupat În chip deosebit educația unicului fiu. Copilăria și adolescența le-am petrecut bătând colinele din orășelul Vinci, cu ale cărui frumuseți Dumnezeu a fost atât de darnic. Păsările care zburau În Înaltul cerului, cele care coborau până la firul ierbii, cele captive În colivii, și cele cărora le dădeam drumul să zboare după ce deveneam pentru un timp proprietarul lor, mi-au fost prieteni apropiați, ființe dragi. De fapt am și scris, că prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Trăind În raza de soare, iubind În raza de lună, viața-i atât de frumoasă. Conductorul se apropie pe culoar și bătu la ușă: „Budapesta“. Luminile se aglomerară laolaltă și pe malul opus al fluviului, parcă pe jumătate căzute din Înaltul cerului, luciră trei stele. — Ce-i aia? Acolo! Trece! Repede! — Cetatea, spuse el. „Budapesta!“. Josef Grünlich, care stătea În colțul lui, cu capul căzut În bărbie, se trezi cu o tresărire și se duse la fereastră. Văzu străfulgerarea unui luciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
negri și lucioși, cu straniul lor fluierat, fură cuiburile a o sută de specii autohtone. Închipuiți-vă o idee care îți ocupă mintea precum o armată care ocupă un oraș. Dincolo de geamurile mașinii se întinde acum America. O, prea frumoase înalturi pline de sturzi, Deasupra valurilor chihlimbarii de cruguliță. O, creste purpurii îmbrăcate în răchitan, Deasupra câmpurilor cotropite de ciumă. America. Asediul ideilor. Marea luptă pentru putere pe care o dă viața. După ce-l asculți pe Stridie, un pahar de lapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
obârșie al ideilor și al poeziilor peisagistice, precum și al multor picturi. Vestitul poet din secolul al VIII-lea, din dinastia Tang, Li Bai scria: Soare scăldând piscul Xianglu, Din crengi se iscă fum, Când de departe-n zări privești, Din înaltul apei drum, Perdea peste trei mii de chi, Ce coboară de sus, Te-ntrebi: e Calea Lactee Ce curge-n zbor apus? De asemenea, renumitul poet din dinastia Song, Su Shi a vizitat de mai multe ori Muntele Lushan și a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
mai multe ori Muntele Lushan și a scris o poezie de inspirație filosofică intitulată " Poem scris pe Zidul Xilin": Dacă privești de-a latul, șiruri de munți se-ntind De sus, piscuri sub ceruri se-arată semețind. Departe-i aproape. Înaltul pare scund E fiecare altul și totuși își răspund. Nu știi de-i chiar Lushan-ul acela ce-l privești Cel care stă pe culmea-i, însingurat tu ești. Muntele Lushan se mai numește și "Kuanglu" sau "Kuangshan". Potrivit legendei, în timpul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]