1,681 matches
-
bucuria masturbării. Dar când Carol călca rufe, aranja cuverturile de pe pat sau curăța cu aspiratorul ei Shake’n’Vac, grăunciorul de carne i se strecura neplăcut în gânduri. Gheara neliniștită își relua explorarea, aparent în ciuda voinței posesoarei sale. Grăunciorul se încăpățâna să existe. Poate să fi fost de vină imaginația, alimentată de anxietate, dar, de fiecare dată când degetele îi desfăceau labiile, grăunciorul părea că se face și mai mare, și mai dur. După cele patruzeci și opt de ore, Carol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Numai că informațiile furnizate de Carol nu reușiseră să îi apropie pe Dave 2 și pe Geena de climaxul dorit. De câte ori unul dintre ei încerca să elaboreze o imagine mentală a vieții intime a lui Dan și Carol, aceasta se încăpățâna să rămână bidimensională și rigidă, ca un desen animat. Întoarsă acasă, Carol îl găsi pe Dan în bucătărie, afișând o mină însuflețită. Citea anunțurile din ziarul local. După o partidă de squash cu Derry, în drumul de la birou spre St
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cele mai triviale, și totodată mai plăcute. Mai precis spus: să facă pipi din picioare. Dar cealaltă funcție? Ei bine, se părea că chestia încă nu se dezvoltase suficient pentru a o exercita... sau mai știi? Între timp, Dan se încăpățânase să persevereze. Reintrat în cursă, pe drumul către șefia departamentului de design al companiei sale, juca regulat squash cu Barry. Iar serile și le petrecea la St Simon, reparând diferite lucruri cu Dave 2. În plus, mergea cu autobuzul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
lui Juniper. În orice caz, așa își imagina Bull. În realitate, apartamentul era îngrozitor de minimalist. Ca să fie în pas cu ideile actuale despre stil. Asta pentru că Juniper făcea parte din categoria acelor oameni trecuți de treizeci de ani care se încăpățânau să asimileze orice tendință în modă, chiar și pe cele care nu izbuteau să se impună. Oamenii ca Juniper au sentimentul istoriei culturale la fel de diminuat precum capota unei broscuțe. Pentru ei, orice element care poate fi definit ca ultimul răcnet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
fabricile lor ca în niște cetăți asediate, gata să lupte, în absența dușmanului, cu tot restul României, de la care cer însă întruna provizii și combustibil ca să... reziste. Câtă vreme această mentalitate de autosechestrați îi va stăpâni, câtă vreme se vor încăpățâna să supraviețuiască într-un univers artificial, nu e nimic de făcut. Trebuie ca fiecare să-și asume pasul dincolo, singurătatea căutării unui loc în lumea reală. Dintre minerii disponibilizați cu plăți compensatorii, care nu și-au cheltuit rapid banii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
primul rând față de partidul lui, de țărăniști, să-l aducă acolo unde era în 1996, adică în Parlament. Era dator față de România să concureze în alegerile prezidențiale și să piardă, salvând însă echilibrul politic. Prin dezertarea lui, urmată de împingerea încăpățânată în față a unui prim-ministru bun, transformat într-un prost candidat la președinție, a rupt în două zona dreptei. Pe drumul astfel deschis, au năvălit în Parlament cetele peremiste, în cap cu tribunul. E. Constantinescu a fost cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
dat peste versurile lui Stănescu recitate din memorie de culturnici și maiori de cenaclu. Tot felul de milițieni și cadriști se mândreau cu dedicațiile maestrului. Din păcate, am întâlnit și întâlnesc și oameni serioși, cu creier și bun-simț, care se încăpățânează să-l considere un poet mai mare decât este. Nu știu ce-aș putea să fac! Cel mult să-i rog să mai citească o dată. Răsfoiesc voluminoasele volume de lux Humanitas, Nichita Stănescu, Opera poetică, și găsesc hectare de cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
poate pentru că se plictisiseră să stea atârnate atât timp în copaci, dimineața era umedă, jilavă, Radu bălmăjea ceva despre un canar pe care avea să și-l cumpere, cerul stătea bosumflat și morocănos, soarele lenevea probabil deasupra Marelui Canion, se încăpățâna să rămână ascuns, nu catadicsea în nici un fel să lumineze grădina, era un fel de dimineață-noapte, genul acela de vreme în care ți se pare că timpului i se face lehamite să mai treacă, pentru ca, în doar câteva secunde, atâtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Liverpool), în fine, aș fi vrut să-i spun să se liniștească, să-i arăt că Bau-Bau a pierit demult, că atunci când voi fi mare voi vrea să fiu ca el, cel mai mare învingător al Bau-Bailor, dar cuvintele se încăpățânau să rămână nerostite, era un vis ciudat, în care nu puteam vorbi, nu puteam face nimic, era de parcă nu eu l-aș fi visat pe el, ci el pe mine, cu chiu cu vai, am reușit să-l opresc puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
răzbeam într-un târziu, împleticit, greoi, totul intrase în părăsire, oamenii dispăruseră sau poate că nici nu existaseră vreodată, Constantinescu, Florea, Naghy, Hâncu, în cutia de scrisori zăceau mii de plicuri, încercam să ajung la ele, dar ușița metalică se încăpățâna să rămână închisă, mirosea a stătut și a pânze de păianjeni, la geamurile blocurilor din jur fâlfâiau perdelele (și doar era imposibil ca în tăcerea aia bezmetică să mai poată adia vântul), urcam treptele cu grijă, una câte una, etajele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
care te poți preface că l-ai uitat în sala de așteptare. E inutil să mă uit la ceas; dacă cineva ar fi venit să mă aștepte, ar fi plecat de o bucată de vreme; e inutil să mă frământ, încăpățânându-mă să dau înapoi ceasurile și calendarele, în speranța de a reveni la momentul precedent celui în care s-a întâmplat ceva ce nu trebuia să se întâmple. Dacă în gara asta trebuia să întâlnesc pe cineva, care poate nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
vițică, că nu poate omu’ să scrie! se enervează și Anatol. Marietta respiră adânc, schițează o fandare, duce un genunchi în față, se-nclină, cu mâna dreaptă arcuită, cum a văzut ea pe la televizor, dar degeaba, șuncile supuse gravitației se încăpățânează să atârne. - Dă-te mai... așa, ia umflă-ți burta... îi dă indicații și Tavi. Burta, măi, nu obrajii, că nu-mi încape poemul pe moaca ta. Nu merge și pace, asta-i parcă de burete... Pe mă-sa, fir-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
a adus materiale de construcție, camionul a dărâmat din greșeală gardul de lemn, a descărcat plăcile de gresie și marmura, nisipul și mortarul peste tufele de corn. A tăiat alunul, să poată turna beton. Vreo două ramuri rămase afară se-ncăpățânează să dea frunze. *** - Ce bine că te-am găsit! aud în spatele meu o voce ușor răgușită. Mă desprind cu greu de la fereastră, parcă m-am lipit de dușumea în locul acela. - Da? - Ierea de așteptat să fii aci, Ștefan! - Negru... Fătuca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
sufletului nu și-ar fi pierdut nici o clipă speranța că Într-o zi avea să reușească să se răzbune pe Dumnezeu și pe oameni, iar Destinul avea să-i dea Înapoi cu vîrf și Îndesat tot ceea ce pînă atunci se Încăpățînase cu atîta stăruință să-i răpească. Nu voia să moară acolo, uitat, umilit și Învins, Înspăimîntător de singur pe ultima insulă a celui mai mare ocean, nimicit prin lovituri de bici de către niște necunoscuți, după ce fusese de mai multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să scriu. - Aveți idee ce anume fac spaniolii cu cei care pretind să se Încoroneze regi ai oricărui domeniu de-al lor? Le smulg limba și le scot ochii, le dau de băut plumb topit și, dacă și atunci se Încăpățînează să mai trăiască, fac În așa fel Încît să fie sfîșiați de patru cai... - Mi se pare foarte drept, admise Oberlus cu calm, și s-ar spune că Într-adevăr i se părea lucrul cel mai firesc din lume. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
a Încheiat el, tutuindu-l pentru prima oară de la sosirea sa pe insulă. - Bineînțeles, răspunse Oberlus. - De ce? Pentru că vedea lumea Într-un fel, iar ceilalți Într-altul, sau pentru că rămăsese ancorat Într-un timp trecut, pe care contemporanii săi se Încăpățînau să-l asigure că nu exista... - Nu e oare nebun cel care se căznește să lupte Împotriva uriașilor care sînt de fapt mori de vînt? - Mai simplu mi s-ar părea ca morile de vînt să se preschimbe În uriași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Încredințată că absurdul coșmar urma să se destrame și avea să se trezească din nou așezată În patul ei de pe vas sau În casa din Quito. Dar nu s-a Întîmplat așa. Insistent, tavanul aspru și Înnegrit al peșterii se Încăpățîna să rămînă deasupra capului ei, În fața ochilor ei, iar obiectele i se Înfățișau tot mai clar, Într-o lumină suavă care pătrundea prin mici fisuri din pereți, În timp ce strigătul ascuțit al pescărușilor și fregatelor ajungea limpede la urechile ei, venind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
că eu am avut proasta inspirație de a continua să respir... Iar mama mea... o catolică fanatică trebuie să fi fost, blestemata, dacă nu a Încuviințat să mă tirmită Înapoi În iad chiar În clipa aia, probabil că s-a Încăpățînat să mă alăpteze pînă n-a mai putut suporta și a rupt-o la fugă. Niña Carmen nu făcu nici un comentariu, mărginindu-se să se ridice În capul oaselor, pînă cînd reuși să se așeze În șezut, În timp ce el se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
o liniște grea care ajunsese aproape apăsătoare, ea arăta spre tavan și Întrebă: — Cine sînt? — Englezi... Un vas de război englezesc. În ultima vreme sînt peste tot... — Mulți? — Cred că vreo sută... Dar n-or să ne găsească. — Englezii sînt Încăpățînați. Oberlus ridică din umeri și făcu un gest prin care Îi arătă ce se afla În jurul lor: — Putem supraviețui șase luni aici, arătă În spatele ei. Iar dacă ne descoperă, n-or să poată intra aici decît În șir indian. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de la hacienda ei. CÎt timp trecuse? Opt ani, nu mai mult, dar adesea i se părea că fuseseră o mie, atît de plină Îi era mintea de amintiri minunate. Opt ani de amărăciune și nenorociri, pe care ea Însăși se Încăpățînase să și le abată asupra ei; opt ani de cînd fugea cu disperare de fericirea care i se oferise În repetate rînduri, pentru a se arunca În brațele răului, În cea mai abominabilă dintre formele sale. Iar acum se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să se întoarcă la muncă. Rămasă fără sprijin, copila încercă, zadarnic, să-și țină echilibrul. Dan și Ema se învârteau în jurul ei neputincioși. Apucau pe rând ghidonul metalic, încercând s-o susțină, dar puterile lor se dovedeau nefolositoare. Luana se încăpățâna să urce pe șa. Se chinui până îi dădură lacrimile. Păcat că nu ai și tu un tătic care să te ajute! spuse deodată Ema. Luana încremeni. Avu, pentru o secundă, în fața ochilor chipul frumos al bărbatului din poza pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
colorată. Fetițele se înghesuiră în primele bănci, băieții se adunară stol în spatele clasei. Părinții se agitau îndrumându-și odraslele spre un loc sau altul. Sanda se da de ceasul morții împingând-o pe Luana către prima bancă dar ea se încăpățâna să se întoarcă în grupul băieților. O apucă de mână și-o așeză în banca a doua de la geam, în clipa în care învățătoarea ceru cu glas ridicat să se facă liniște. Se potoliră, pe rând și privirile tuturor se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
atârnat în afară. Luana își afundă laba piciorului în pantoful uriaș al Anitei, fără să reușească a-i găsi capătul. Se prinseră de braț și porniră agale la plimbare. Cea mare șchiopăta, aia mică târâia din greu pantoful ce se încăpățâna să rămână în urmă. Agățate una de alta făceau un dans de balansoar, sus și jos. Oamenii de pe stradă priveau cu sprâncenele ridicate mersul ciudat al celor două. O dată ce ochii le alunecau în jos, se opreau în loc uluiți. Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
îngrozitorul sentiment de neputință și zădărnicie. Își trăgea mereu rochia peste genunchi, să nu i se vadă juliturile de la ultima partidă de fotbal. Prietena ei n-o mai văzuse atât de deprimată. Într-un moment de bucurie generală, Luana se încăpățâna să rămână încruntată. În adâncul sufletului, adolescenta cu bucle blonde, aștepta, așa cum așteptase în toți anii de școală, ca al ei coleg Crin Soveja să-și dea seama de existența ei. Să profite de această ultimă clipă pentru a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
să urle și să-și scuture capul de parcă ar fi vrut să-l arunce în camera cealaltă. Încercă, pe loc, câteva mișcări de picioare și-i făcu semn lui Dan să se miște. Domnul "anti-dans", timid și spectator convins, se încăpățână să rămână crispat și înțepenit în centimetrul lui pătrat de loc. Un tânăr răsări în fața Luanei cu un zâmbet pe chipul lunguieț: Dansați, domnișoară? Îl chema Valentin Gațiu, purta ochelari și un soi de mustăcioară aruncată sub nas. Compunea cântece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]