550 matches
-
special al lui Platon : contemplarea esențelor eterne, a ideilor forme existente prin ele însele, în fondarea unei umanități filosofice. Cred, ca și Heidegger, că adevărul este deturnat de raționalitate, că logica nu deține nici un primat și că omul trebuie să încarneze poezia. În accepțiunea mea, Ființa include Nimicul, sau Vidul și nu e doar "ceva mai mult decît nimicul", cum credeau primii greci. Dar prin Nimic și Vid eu înțeleg ce înțeleg orientalii, "vidul plin", din care totul decurge, o matrice
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
proprie alegându-și modelele de referință chiar în momentul în care ordinea economică le impune șomajul și o existență precară. La unii, individualismul se concretizează în autointerogație, în revendicări identitare și în reînsușirea subiectivă a tradiției. La alții, el se încarnează în violență ca mod de a-și conferi un statut, „a fi cineva”, a exista cu orice preț în ochii altora și în ai săi. În societatea de hiperconsum, violența nu se mai construiește pe modelul tradițional: ea funcționează când
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
le garantează consumatorilor că vor fi glamorous, adică invidiați pentru fericirea lor15. Ceea ce altădată inspira temeri a devenit acum un argument benefic vânzării, un sentiment tratat cu ironie și dezinvoltură. Televiziunea, revistele ilustrate, presa people etalează zilnic spectacolul celor care încarnează plenitudinea vieții. Prin mijlocirea fotografiilor și a reportajelor superlative, mass-media nu doar exaltă modelele de viață fericită, dar chiar se străduiește să-i facă mai frumoși pe cei mai frumoși, mai dezirabili pe cei mai dezirabili, mai fericiți pe cei
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
singura care ne este dată. În teatrul lui Democrit râd și fecioarele tinere, și cele vârstnice, filosofii și hamalii, brutarii cu pâinișoarele lor și apicultorii cu mierea lor bună de îmbălsămat. Râs al copiilor și al sclavilor, al filosofului ce încarnează antiteza lui Heraclit, care, se zice, răspundea doar cu lacrimi la spectacolul lumii. Iconografia occidentală a exploatat din plin contrastul dintre râsul lui Democrit, poetul cu scriitura limpede, și lacrimile lui Heraclit, ursuzul supranumit „Obscurul”. Și, de la Diogene din Sinope
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
că a înțeles, lasă întrebările fără răspuns, răspunde alandala sau prea târziu. Când ia cuvântul, o face pentru a aproba, a consimți, a valida, a-și exprima acordul: bineînțeles, desigur, evident - registrul lui nu depășește asentimentul tâmp. Dacă hedonismul se încarnează în asemenea figuranți, nu-i de mirare că lumea are o opțiune contrară... Spiritul lui Aristofan pare mai pregnant decât cel al lui Platon... Ca perfect imbecil, pradă ideală, el îmbrățișează teza hedonistă încă de la începutul dialogului și termină făcând
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
condițiile în care a fost scris textul lui Prodicos, contextul realizării lui -, descoperim mai degrabă un fel de prozopopee, o alegorie, o formulă în măsură să facă posibilă controversa, dezbaterea. Căci prozopografia permite punerea în scenă a unei persoane care încarnează o idee și care este purtătoarea unui discurs - Boethius își va aminti de toate acestea. Aici, două femei care reprezintă și simbolizează Plăcerea și Virtutea; iar alegorismul exploatează procedeul până la producerea unui ansamblu coerent. În aceste pagini sunt puse în
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
o practici având ca scop virtuțile. Exercițiul retoric luat ca atare, fără discuția sofistică ce-l însoțește în mod cert, nu lasă loc argumentației, el impune adoptarea unei anumite poziții, alegerea. Cum stau lucrurile cu cele două femei presupuse a încarna niște idei-forță? Una, Virtutea, are o alură semeață: ținută nobilă, o reală grație, ten de o mare puritate, privire plină de pudoare, atitudine rezervată și veșminte albe, bineînțeles... Cealaltă, Fericirea, nu reușește să-și ascundă natura: îmbibată de plăceri trupești
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
momentului. Așa reacționa el, printr-o excesivă mișcare de balansier, la mania legată de philosophia perennis, la teoriile geniului sau ale miracolului. Ascultându-l pe Epicur, trebuie deci să luăm în considerare trupul care gândește o propoziție teoretică, apoi o încarnează în condiții istorice precise. Ideea, se înțelege, acționează eficient la antipozii unui platonism care șterge biografia, disimulează trupul ca și cum ar fi o dovadă de culpabilitate jenantă, recuză momentul istoric sau geografic pentru a nu lua în considerare decât ideile pure
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
nu anunță sau enunță un mod de viață, un stil existențial, o convertire în registrul vieții de toate zilele. Tot antiplatonism și aici, mereu... Or, Grădina îmi pare a fi un fel de personaj conceptual, o configurație, o comunitate ce încarnează ideile pe care un filosof demn de acest nume le practică pentru ceea ce se află dincolo de ele. Dacă la Academie se predau un discurs, o teorie care par foarte departe de a produce efecte pe teren concret, în schimb Grădina
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
mai deprinși cu preceptele filosofice epicuriene îi îndrumă pe cei nou-promovați în comunitate. Fie individual, fie colectiv. În exercițiile legate de preocuparea de sine, interactivitatea domină. Prietenia inspiră acest mod comunitar de a proceda: ea nu se declară pe cât se încarnează și se manifestă în gesturi, semne, complicități. În vilă se crede nu atât în prietenie, cât în dovezile ei. Membrii acestei colectivități filosofice nu trebuie să uite nicio clipă că trebuie să trăiască permanent ca în prezența lui Epicur. 7
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
natura însăși a atomilor: se constată existența în ei a forței de greutate, desigur, dar și a unei energii proprii, cea pe care o putem observa la caii ținuți în frâu înainte de startul într-o cursă și care, impetuoși, nărăvași, încarnează această forță ce acționează în corpul însuși al materiei. Acolo unde filosofii idealiști vorbesc de Dumnezeu, dându-i nume multiple, Lucrețiu - și nu Epicur, la care această teză nu apare nicăieri în textele rămase - instalează o forță. Evident, acest postulat
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
geniu conducător al gândirii: ineluctabilă, imperioasă și definitivă, ea înseamnă punctul final al oricărei aventuri existențiale. Bine, bine, dar până atunci? Zenon optează pentru asceza care renunță, pentru gestul moralizator, pentru reproș, pentru refuzarea trupului și a plăcerilor cărnii, el încarnează - dacă putem folosi aici acest cuvânt... - austeritatea celui care alege să moară înainte să-i vină ceasul, pentru a rezolva problema dispariției lui anunțate; Epicur, având alături animalul său emblematic, așteaptă clipa din urmă - și aici, iarăși un fel de
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
a prietenilor; între comunitățile din bazinul mediteranean - Antiohia, Alexandria, Rhodos, Herculanum -, el se manifestă prin practica scrisorilor și a corespondenței utile pentru a sintetiza și clarifica niște poziții teoretice; în Campania, el concepe arhitectura ca pe o posibilitate de a încarna gândirea și de a-i facilita exercițiul; în Asia Mică, prin intermediul lui Diogene din Oenoanda - de la numele orașului său natal -, epicurismul adaugă o tehnică nouă pentru transmiterea doctrinei: construirea unui zid pe care niște citate gravate solicită privirea trecătorului... La
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
eviți să te angajezi în probleme supărătoare și periculoase pentru ataraxie, să nu întreprinzi nimic care să fie peste puterile tale. Atunci vine înțelepciunea și, odată cu ea, liniștea, semnul ei. Această seninătate a trupului și a sufletului capătă formă, se încarnează, mai bine zis, într-un fragment în care Diogene din Oenoanda îi îndeamnă pe sculptori să-i reprezinte pe zei surâzători, veseli, astfel încât oamenii să poată viza imitarea acestei bucurii în loc să se lase stăpâniți de frică în fața unor zei pe
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Elsken cu extraordinară luciditate ori intuiție. Acela era cuvântul, iar acum Îi șerpuia prin fiecare circumvoluțiune a memoriei, când Faulques a pus mâna pe peneluri și a Început să lucreze În acea zonă a frescei, privind cu coada ochiului Răul Încarnat În privirile soldatului și copilului așezat În țărână, lângă mama lui. Chipul copilăros și Îngrijorător nu era rodul imaginației lui. Era localizat exact În spațiu și timp și avea și o constanță grafică: pagina patruzeci și doi din albumul de pe
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
II-lea, cu Iustin Martirul, cristologia se va dezvolta pe direcțiile trasate de platonicianul evreu Filon din Alexandria (circa 20 a. C. - 40, p. C): Logosul este Mintea lui Dumnezeu, În care se Înscrie planul acestui univers. Isus Cristos este Logosul Încarnat. Pe la Începutul secolului al III-lea, aderaseră toți marii teologi la o cristologie a Logosului: Irineu din Lyon29, Tertulian din Cartagina 30 și Clement din Alexandria 31. Filon din Alexandria stabilise deja echivalența dintre Logos și biblica Înțelepciune (Sophia/Hokmah
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de la Calcedon (451). Cristologia lui Eutihie trece de granița labilă dintre apolinarism și ortodoxie, pe care Chiril al Alexandriei n-o ștersese cu totul. Proclamînd (În 447) natura unică (physis, de aici numele de „monofizism” dat acestei mișcări) a Logosului Încarnat, Eutihie afirmă implicit că Isus nu era un om la fel ca noi, ci un tertium genus care viețuia Într-un trup non-uman. Conciliul din Efes (449) declară ortodoxă doctrina lui, care postulează „două naturi dinainte de unire, o singură natură
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Sufletul transmigrează În mai multe corpuri, de oameni și de animale (aici se dă faimosul exemplu al catharului care Își amintește că a fost calul unui senior și găsește potcoava pe care o pierduse Între două pietre), Însă după ce se Încarnează Într-un „bun creștin” se poate Întoarce la cer59. Pierre Authié continuă să profeseze fantaziasmul bogomil: Cristos nu a fost niciodată „adumbrit” de ceva atît de abject ca pîntecele unei femei 60. Conceptul de „adumbrire” este astfel explicat de preotul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Fără a mai lua în calcul că trăsnetul semnifică și pasiunea (faimosul «coup de foudreă = dragoste la prima vedere), ce înalță persoana în aceeași măsură în care o distruge. Ploaie, potop În simbolistică, ploaia are o semnificație pozitivă, de fecunditate. Încarnează apa fertilizatoare ce ajută semințele să crească și, prin urmare, favorizează recoltele. Numai că în societățile moderne, îndepărtate de natură, ploaia reprezintă mai ales melancolia și tristețea. Pentru că se opune strălucirii binevoitoare a soarelui, ea ilustrează eșecul și depresia. Este
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
să fie exploatată și utilizată. Vijelie, uragan Vijelia acoperă simbolistica generală a furtunii. Ea exprimă, la rândul ei, furia divină. Expresia «a tuna și a fulgeraă se aplică situațiilor în care cineva strigă, urlă, ridică vocea. Dezlănțuirea elementelor (ploaie, vânt) încarnează amenințările și tulburările exterioare ce răscolesc viața subiectului. Sunt alegoria adversității evenimentelor, dar și a conflictelor deschise și violente. Vânt Simbolistica vântului se nuanțează într-un sens: - activ și pozitiv, când creează mișcarea, precum vântul care suflă în pânzele corăbiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
realitate virtuală mijlocesc integrarea dinamică a diverselor modalități perceptive până la interfațarea unei experiențe senzoriale de a fi altcineva sau altceva. Astfel, virtualizarea nu poate fi redusă la procesele de dematerializare, de descarnare sau de amputare subiectivă ale subiectului uman. Dimpotrivă, încarnând și materializând identitatea în dimensiuni variate și multistratificate, virtualizarea poate asigura intensificarea, expansiunea și metisajul percepțiilor și al simțurilor fizice cu sistemele informaționale, de la cele sociale la cele politice. O serie de îngrădiri ale existenței și interacțiunii umane se înregistrează
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
din exterior și din interior, fie că îl vizualizează ca materialitate cibernetică sau ca destrupare numerică, ca un mediu înconjurător sau ca o proteză a Internetului, perspectiva de ansamblu a tuturor acestor unghiuri de vedere o constituie obiectivarea corpului. Trupul, încarnat și visceral, își pierde identitatea și subiectivitatea, devenind un simplu automat desprins de condiția sa biologică, adaptat noului context mașinic postevolutiv sau postbiologic. Corporalitatea umană se reduce la protezare - ca atașare, inserare sau conectare. Postumanul lui Stelarc se opune concepției
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
prin sintagma „eu pot”. Prin motricitate este dovedit faptul că propriul trup nu este în spațiu, ca un obiect, ci locuiește spațiul, ca un subiect intențional și actanțial. Fenomenologul consideră experiența umană în mod necesar alcătuită corporal: subiectul este întotdeauna încarnat, experiența trăită constituindu-se la intersecția dintre mintea și corpul situate în spațiu. Relația subiectului cu lumea nu privilegiază așadar nici mintalul, nici materialul, nici mintea, nici trupul în constituirea experienței; mai degrabă întrepătrunderea corp-lume se realizează prin întruparea conștiinței
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
În fond, el este în permanență celălalt. Fața și reversul umoruluitc " Fața [i reversul umorului" Să ne amintim, măcar în trecere, paginile dedicate „ipocriziei” lui Cioran. Fiind, în drumul către adevăr, fatalitate Ă a alienării, inautenticității și suferinței Ă, ipocrizia încarnează experiența chinuitoare a propriei inconsistențe, care o dublează pe aceea a lumii. De aici, nu numai anxietatea, ci și umorul, în fond, atât de puțin bănuit, căci ar contrasta cu demonismul, pe care îndeobște i-l atribuim lui Cioran. Un
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să creeze în 1965 Objectif 72 (Obiectiv 72). M-am grăbit să răspund chemării sale. La vremea respectivă, mă preocupau diverse întebări: pe de o parte, sesizam criza din domeniile științific și politic, născută din dorința marxismului dominant de a încarna el singur politica științifică; pe de altă parte, presimțeam importanța noilor și rapidelor progrese din biologie și mai ales din biologia moleculară. Descoperirea dublei elice a ADN matrice a unui "program genetic" nu putea, după mine, să nu bulverseze perspectivele
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]