485 matches
-
prizonier visul în minte. Se întoarse pe partea cealaltă, începând să se gândească la ziua care urma. Știa că, a doua zi, Nobunaga urma să plece din Azuchi, spre Kyoto. Și atunci, hotarul dintre trezie și vis începu să se încețoșeze. Și în această stare, diferența dintre el însuși și Tengu dispăru. Tengu stătea pe nori și privea peste națiune. Tot ceea ce vedea îl arătau în avantaj. În apus, Hideyoshi era imobilizat la Castelul Takamatsu, luptându-se cu armatele clanului Mori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de dimensiunile reduse ale oștirii lui Mitsuhide - aproape jumătate din cea inamică - și de terenul dezavantajos pe care lupta, nu era o înfrângere pe care lumea s-o ia în râs. Luna zilei a treisprezecea din Luna a Șasea era încețoșată de nori subțiri. Un războinic sau doi călăreau separat înainte, pe când alții îi urmau, la mică distanță. Treisprezece călăreți mergeau în grupuri risipite, de la nord de Râul Yodo, spre Fushimi. Când, în sfârșit, intrară pe o cărare întunecoasă, în adâncurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cât de grațios puteam, În timp ce tot corpul mi se unduia În direcții aleatorii, neștiind parcă pe ce cale să o ia. Mă Învârteam la nesfârșit, tot mai rapid. Alergam pe vârfuri, lăsând În urmă inițialul sentiment dezolant. Mintea Îmi era Încețoșată, Însă simțurile Îmi erau mai treze ca niciodată. Muzica Îmi dicta mișcările, iar eu ascultam, În timp ce sala se cufunda Într-un ocean de farmece. În lumea aceea nu mai eram eu, ci o balerina fascinant de frumoasă care reprezenta esența
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
se știe niciodată, mi-a răspuns el făcându-mi cu ochiul. S-ar putea chiar să mă mut la New York. Și odată ajuns acolo, o să-l caut pe Luke ăla și-o să-l pun la punct. Ochii mi s-au încețoșat și-am început să fantazez. Mă vedeam întorcându-mă în New York, la brațul lui Chris, mergând la Cute Hoor împreună cu el, iubindu-ne la nebunie. Chris depășind pragul emoțional al unui copil de doisprezece ani. Amândoi dorindu-ne să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nu am acordat mare atenție senzației. Abia în drum spre casă, după ce am ieșit din stația de metrou, am început să mă simt cu-adevărat ciudat. Mi-era când rece, când cald, mă durea tot trupul, iar privirea îmi era încețoșată. Abia m-am târât pe scări, către apartament. Picioarele îmi erau aproape paralizate. Sus, Luke a deschis ușa larg, mi-a zâmbit dezvelindu-și toți dinții și-a zis: —Bună, iubito! Ai ajuns acasă! M-a băgat înăuntru și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cum stă treaba. Jack se freacă pe față. În momentul ăsta, În viața mea se Întâmplă unele lucruri extrem de importante... — Bine. Atunci, să se Întâmple fără mine. În clipa În care mă ridic și-mi iau geanta, privirea Îmi e Încețoșată de lacrimi. Cât mi-am dorit ca seara asta să fie perfectă ! Ce speranțe mi-am pus În ea ! Nu-mi vine să cred că totul a ieșit atât de rău. — Așa ! Învață-l minte ! Îmi sare În ajutor femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
e mai puțin jignitor, dacă-mi spui asta ? Tremur din tot corpul, furioasă și dezamăgită. Bănuiesc că asta are de-a face cu faptul că tu ești un om megaimportant, iar eu... cum ai zis că sunt, Jack ? Lacrimile Îmi Încețoșează privirea. „O fată-care-n-are-nimic-special.“ O fată obișnuită, care-n-are-nimic-special! Jack se crispează și văd că l-am atins unde-l doare. Închide ochii și, destul de mult timp, am sentimentul că n-o să mai zică nimic. — N-am vrut să spun asta, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
la fel cum era apreciată cu treizeci de ani în urmă, în peștera din Yenan. Își aude iar propriul glas, declarând iubire printre bombele care cad. În devotamentul ei, el se recunoaște din nou drept erou. Treptat, privirea lui se încețoșează. Își coboară glasul. Îmi doresc ca totul să fie doar în capul meu. Un bătrân sărit, paranoic fără nici un motiv. Îmi doresc să fi fost doar căderea dinților cea care mă supără. N-ai să crezi că azi-dimineață am aplaudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
inteligența, o să poată trăi mult visata viață de femeie obișnuită Îi va face pe toți să uite toți că ea era cea mai bună din câteva serii Întregi de studenți. Pe toți, În afară de profesorul ei, al cărui ochi exersat, chiar Încețoșat de cataractă, prevede evoluția fiecăruia, schimbările care, până la 33 de ani, travestesc Îmbătrânirea În Înflorire. Profesorul Manu se uită cu tristețe la Giulia Mazzoni, studenta lui favorită, care a ales singură să plimbe farfurii de plastic și el nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
A soarelui lumină și venit-ai/ Să-i vezi pe morți și jalnica lor țară? Mirosul greu, umed al băii peste care s-a pulverizat În grabă un deodorant ieftin. Fața străină, miraculos Întinerită, pentru că fără ochelari că o vede Încețoșată În oglinda de proastă calitate. Bideul fără dop, gresia prea lunecoasă, pe care i-a fugit piciorul. Cu ce le sunt eu dator, de fapt? m-am Întrebat atunci. Cât am fost, zeci de ani, singur și sărac, când eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Strânse arma cu putere și așteptă. Orologiul gării slobozi două bătăi, îndemnându-l, parcă, încă o dată să uite totul, dar ecoul lor se pierdu între urletele sirenelor, strigăte și aplauze. Targuí-ul simți că-i vine să plângă, ochii i se încețoșară, blestemă cu glas tare gri-gri-ul morții, iar polițistul care stătea cu brațele întinse în fața lui se întoarse să-l privească, surprins de o frază al cărui sens nu-l pricepuse. Grupul de motocicliști trecu, acoperind totul cu vacarmul motoarelor, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nu i-a mai amintit vreodată numele de față cu mine. Astăzi mă Întreb: a existat ea oare? Era altceva decât rodul obsesiilor mele orientale? Noaptea, În singurătatea camerei prea mari, când În mine crește Îndoiala, când memoria mi se Încețoșează, când Îmi simt rațiunea șovăind, mă ridic și aprind toate luminile, fug să-i regăsesc scrisorile de altădată, pe care le desfac de parcă tocmai le-aș fi primit, le adulmec parfumul, recitesc câteva pagini; chiar și răceala tonului lor mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să-i mai aparțină sau el să mai aparțină lumii, au devenit Împrumutați unul alteia pentru opt zile, nu mai mult de opt zile, o spune această scrisoare de culoare violetă pe care tocmai a deschis-o cu resemnare, ochii Încețoșați de lacrimi abia reușesc să descifreze ce scrie În ea, Dragă domnule, cu regret vă comunic că viața dumneavoastră se va termina În termenul, irevocabil și fără posibilitatea de prelungire, de o săptămână, folosiți cât de bine puteți timpul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
ar lua rămas-bun de la lume, spunând, În sfârșit, tot ceea ce nu spusese până acum, visele retezate, dorințele frustrate, viața, În fine. Ceilalți muzicieni Îl privesc cu uimire, dirijorul cu surprindere și respect, publicul se minunează, freamătă, vălul de milă care Încețoșa privirea ascuțită a acvilei este acum o lacrimă. Solo-ul s-a terminat, orchestra, ca o mare imensă și domoală, avansă și acoperi suav cântul violoncelului, Îl absorbi, Îl amplifică, ca și cum ar fi vrut să-l conducă spre un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
ca ei să se înalțe, munți de sare, strălucind asemenea circumvoluțiunilor lunii, Udi, unde suntem, încotro ne îndreptăm, dar scaunul șoferului este gol, navighează înăuntrul munților acestora lipiți unul de celălalt, închizând câmpia, printre pâlcurile palide de praf, care îi încețoșează silueta, ce singurătate, șoptește el, nici nu ai idee cât sunt de singur, niciodată nu ai știut. O mână grea îmi mângâie umerii, abia ieri ne-am cunoscut și astăzi așteptăm deja un copil, îmi șoptește el la ureche, zâmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
musafir în viața mea, înțeleg deodată, a venit într-o scurtă vizită, este imposibil să îl rețin, dar de ce să îl rețin? Ce s-a întâmplat, întreabă el, mă întoarce cu o mișcare brutală, eu îi privesc fața care se încețoșează, nu ne vom mai vedea, șoptesc eu, iar el spune, de ce nu, depinde numai de tine, dar eu clatin din cap cu încăpățânare, lacrimile încep să curgă din ochii mei, trebuie să merg mai departe, singură, nici un bărbat nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mele i-a răpit energia necesară ca să-și continue povestea, energia care o st\pânise atâta vreme. A deschis ușor gura și m-a privit fix. Arăta ca un aparat care fusese scos din priză în timp ce funcționa. Ochii s-au încețoșat, lăsând impresia că sunt acoperiți cu o membrană subțire, translucidă. — Scuză-mă că te-am întrerupt, am spus eu. S-a făcut târziu și... O lacrimă mare i s-a desprins din ochi, i-a alunecat în jos pe obraz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
cuvinte ce s-a întâmplat. Vreau doar să-ți mărturisesc că era cu totul altă senzație decât cea provocată de degetele stângace ale unui bărbat. A fost ceva de nedescris, zău. Simțeam că o să-mi explodeze creierii. Și totuși, așa încețoșați cum erau, îmi d\deam seama că trebuie să pun o dată capăt acelui joc nebun. Știam că dacă am să continuu, nu mă voi mai putea opri și pe urmă aveam să port în sufletul meu acel secret teribil și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
puteam imagina ce. — Ueno. Midori. — Gara Ueno? A dat din cap în semn că da. Am încercat să leg vorbele lui: „bilet, Midori, vă rog, gara Ueno“. Habar nu aveam ce vroia să spună. Presupuneam că mintea i s-a încețoșat, dar dacă-i comparam privirea cu cea dinainte, acum era mult mai limpede. A ridicat mâna liberă, în care nu avea acele pentru perfuzie și a întins-o spre mine. După cum îi tremura mâna în aer, mi-am spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
-mi scrie ca să fim chit și îmi propunea să ne împăcăm, recunoscând că îi era dor de mine. Am citit scrisoarea de patru ori și tot nu înțelegeam ce vrea de la mine. Ce naiba voia să zică? Aveam creierul atât de încețoșat, încât mă simțeam incapabil să fac legătura între propoziții. Ce legătură avea „să fim chit“ cu ziua înscrierii la cursuri? De ce să luăm masa împreună? Mintea nu-mi funcționa pur și simplu, iar voința de a face eforturi să înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
tot ce avea pe suflet, asigurând-o că eram numai ochi și urechi. „Când a intrat, nu-mi venea să cred că pot exista asemenea dureri. Era pentru prima oară. Eram excitată și a intrat ușor, dar mi s-a încețoșat și mintea de durere. Am crezut că a intrat de tot, dar mi-a ridicat puțin picioarele și a pătruns și mai adânc. M-au trecut niște fiori reci de nedescris. Parcă mă pusese cineva în apă cu gheață. ~mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
prin ce soi de scurtcircuit, Îi promitea Pendulul. Primele dăți simțisem o greutate În a mă readapta la Pilade. Încet, Încet și nu În toate serile, În mijlocul mulțimii de chipuri străine, le redescopeream pe cele, familiare ale supraviețuitorilor, chiar dacă erau Încețoșate de efortul recunoașterii: erau, care copywriter la o agenție publicitară, care consilier fiscal, care vânzător de cărți În rate - Însă dacă mai Înainte plasau operele lui Che, acum ofereau herboristică, budism, astrologie. I-am revăzut, puțin cam veștezi, cu câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
strice contrastul dintre ten și capilură. Bărbatul din poză părea să aibă în jur de treizeci de ani. Cearcăne mari, vineții, îi înconjurau ochii cu o privire încăpățânată. Cosmin privi poza, iar ochii lui căprui închis, ochi de cerb, se încețoșară ușor. I se spusese că era ultima fotografie a lui Leonard, făcută cu patru ani în urmă. De fiecare dată când își încrucișa privirea cu cea a omului de pe poliță, ceva îi zvâcnea în stomac - avea senzația că îl cunoscuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
zău! Mă credeți, că și eu iau produsul de la alții, de pe terțe piețe, pe încredere, nu direct de la sursă. Altfel, cum? Doar așa funcționează treaba, în branșă. Auu...! Aaa...! Ahh...! Parcă..., parcă simt cum mi se împâclesc, cum mi se încețoșează ochii! O-o-o-o...! Nu vă mai văd...! Unde ești, Vierme...? Unde ești, Frățioare...? Unde-mi ești, Dănuță...? Unde sunteți...? Hei...! O să mor, că sunt bătrân! Mi-e rău...! Mi-e greață...! Vărs...! Vomit...! Borăsc...! Pe voi!... Ha, ha, ha, ha, ha
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
pentru mine. Atenție la gura de aerisire în caz că izbutește să-mi scape. Trecu de prima curbă a conductei, încercând să rememoreze planul exact al sistemului de ventilație al lui Nostromo. Schema pe care o studiase în popotă devenea neclară, se încețoșa în capul său. Ieșirile erau printre cele mai delicate sisteme ale astronavei. Fie ce-o fi! Înainte erau alte coturi. Se opri gâfâind și ridică vârful lansatorului. Nu era nici un semn al existenței vietății dincolo de aceste coturi, dar era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]