540 matches
-
coleg la Politehnică, acum un secol, cu frate-miu, nu-i așa? Actualmente cetățean argentinian, domiciliat în balamucul numit Buenos Aires. Unul dintre cele mai frumoase din lume, spune amiculnostru Marga. Și el se pricepe, doar lucrează la balamuc! Musafirul rămăsese încovoiat, cu ceașca în mână. Tolea nu-l privea. — Ce vrei, să cer ajutor colegului dumitale argentinian? Să-i cer pomană frățiorului meu? Boss-ul de frate-miu s-a paradit, să știi. Ce să faci... piscina, automobilele, ferma, casa, conturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Nu s-a clintit și ce pași solemni avea, dintr-odată, schizofrenicul ăla șiret și slugarnic! Pas pedeapsă, de procuror. Ca un părinte pedepsitor și țeapăn, așa se apropia nebunul. Vasile ajunsese în spatele lui Tolea. Se oprise, lipit de spinarea încovoiată a profesorului Anatol Dominic Vancea Voinov. Nu mai scârțâiau nici ușile. Lumea încetase a respira. Sfârșitul, anul o mie. Blegul Anatol Vancea ghemuit, parcă-și pierduse toată vlaga. A durat mult puțin, greu de spus. Vasile s-a furișat, tiptil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o strigau Vili, își îndreaptă broboada. Coborî dreapta cu tava, de-a lungul halatului spălăcit și prea mare, iar cu stânga își îndreptă broboada. Înălță capul. O față mică, creață. Mâinile mari și lungi atârnau de-a lungul trupului mic, încovoiat. Ochi ageri, o gură lată, puternică, cu dinți mici, suciți, argintați. Îl privea fix fix pe Șeful Teodosiu. Lucruri simple ți-am cerut, tovarășa Vasilică. Să găsim aici, la recepție, și în biroul meu, curat ca la farmacie. Curățenie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
degeaba se uitase de două ori la ceas. Celălalt se tolănea, din ce În ce mai confortabil, pe canapea, cu diplomatul Între picioare, și paharul Îi era iar gol. A dat să i-l umple iar, dar, când a Întins mâna mică, cu degetele Încovoiate, spre sticla de cristal, sperând că o să facă semn că i-ajunge, cu acel Agâp! al lui, celălalt o și Înhățase, râzând mulțumit. Nu ț-am zis dă la-nceput să nu te deranjezi, că Îmi pun singur? Toarnă, toarnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
din aceia, de-atunci. Vinul Îl fierbe Mătușa Domnica, la noi În bucătărie. Cu zahăr și piper și scorțișoară, de la noi - vinul de la ei, dar totul miroase a Mătușa Domnica. Soldații horpăiesc din cănile de tablă turtite și argintii și Încovoiate, de parcă n-ar fi Întregi, de parcă așa ar fi ele, gata-strâmbe de la fabrică. Horpăiesc soldații, dar nu prea vorbesc. Moș Iacob umblă de colo-colo, printre ei: le toarnă vin fiert din ceainicul nostru cel mare. Celor Întinși pe zăpadă, În stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
a clubului. Proștii se grăbesc acolo de unde îngerii au plecat dejatc "Proștii se grăbesc acolo de unde îngerii au plecat deja" Roșie la față și transpirată, Susan a abandonat cele patru sacoșe în pragul ușii, pentru ca apoi să-și flexeze degetele încovoiate, care o dureau îngrozitor. Femeia a realizat că viața, așa cum o știuse ea, se încheiase. În ultima vreme, se trezise privind jinduitor la cărucioarele alea pe care orice persoană ajunsă la șaizeci și cinci de ani e obligată, prin lege, să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
nu mai asculta ordinele minții sale. Doar ochii lui, enormi și nevinovați, îi oglindeau neliniștea când targuí-ul l-a apucat de coarne, i-a întors capul spre Mecca și i-a tăiat beregata cu o mișcare rapidă a pumnalului său încovoiat. Sângele țâșni în clocot, stropindu-l pe sandale și pe jaique, la poale, dar Gacel nu observă, satisfăcut că iscusința sa de vânător fusese, încă o dată, deosebită și că atinsese animalul în locul exact. Căderea nopții îl surprinse pe când mai mânca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
lor să umble peste tot cu fața descoperită, cu brațele și picioarele goale, fără să le pese că oamenii aceia nu se bucuraseră de o femeie de ani de zile, și puneau mâna pe pușcă și pe ascuțitele lor pumnale încovoiate dacă cineva încerca să depășească măsura. De aceea, după ce doi războinici și trei soldați muriseră într-o încăierare, „Fiii Vântului“ preferaseră să ocolească postul militar în drumurile lor, dar acum acel călăreț solitar înainta hotărât, urcase ultima creastă, se profila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
că da. — De ce mi-ai ucis oaspetele? își înghiți saliva. în cele din urmă, cu un efort și aproape fără glas, șopti: — Așa era ordinul. Un ordin foarte strict. Tânărul trebuia să moară. Celălalt, nu. — De ce? Nu știu. Vârful pumnalului încovoiat se înfipse cu mai multă forță. — De ce? insistă targuí-ul. — îți jur că nu știu, spuse aproape scâncind. Primesc un ordin și trebuie să-l execut. Nu pot să refuz. Cine ți-a dat acest ordin? — Guvernatorul provinciei. — Cum se numește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pătrunzătoare. își căută gerba și apelă încă o dată la toată voința lui că să înghită lichidul verzui și respingător ce curgea, aproape gros acum, de parcă ar fi fost mai degrabă albuș de ou amestecat cu fiere. Apoi își scoase pumnalul încovoiat, desprinse șaua și tăie cu forță pielea de pe cocoașa cămilei, extrăgând grăsimea albicioasă, un seu rece care în curând avea să se strice, dar pe care îl mestecă, conștient că era singurul aliment ce-i putea reda forțele. Chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
M-am închipuit că sunt Winnetou sau Huckleberry Finn și că niște indivizi ticăloși vor să mă prindă: căutători de aur, bandiți fără milă, hăitași de sclavi, indieni sioux setoși de sânge, dirigintele sau tovarășul. M-am furișat cu spinarea încovoiată, părăsind cărarea. Trebuie să ieși întotdeauna de pe cărare, dacă nu vrei să devii o țintă ușoară. Pune-te la adăpost, folosind avantajele terenului. Făceam câte un salt de la un tufiș la altul și de la un copac la altul, căutam în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
mașinii, am stat să mă uit iarăși și iarăși în stânga și în dreapta și numai după ce m-am convins că nu e țipenie de om pe stradă, m-am încumetat s-o traversez și să mă urc în mașină. Cu spinarea încovoiată, burta suptă și fundul tras înăuntru, alergam cât puteam de repede. Nu îndeajuns de repede pe cât mă îmboldea frica mea, asta pot să vă spun. Domnul inginer, cel pe care, acasă, lumea îl salută politicos, cu respect, suge burta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
care nu se moare ca ceea ce s-a povestit până acum, nu În toate sectoarele acestei societăți Împărțite Între speranța de a trăi veșnic și teama de a nu muri niciodată reuși maphia cea vorace să-și Înfigă ghearele ei Încovoiate, corupând suflete, subjugând trupuri, mânjind puținul care mai exista din bunele principii de odinioară, când un plic care ar fi adus ceva ce ar fi mirosit a mită era trimis Înapoi În aceeași clipă, ducând un răspuns ferm și clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
mă pot ridica. Ea a auzit imediat, într-o clipă era din nou lângă pat, cu peria de păr într-o mână, întinzând cealaltă mână către el, te ajut eu, tati, și încearcă să îl tragă înspre ea, cu spatele încovoiat și gura contorsionată, respiră greu prin nările ei fine, până când se prăbușește peste el, roșie toată, sleită de puteri, mami, chiar nu poate să se ridice. Cum adică, întreb eu speriată, te doare ceva? El murmură, nu mă doare absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
liniștește puțin, orice, numai să nu rămân singură cu el, mă învârt de colo până colo prin casă, îndes în geanta mea veche chiloți și șosete și un halat, exact cum am făcut atunci când m-am dus să nasc, pășind încovoiată de durere și contracții, care îmi frângeau trupul în două, și o perie și un sutien, dar deodată mă uit stupefiată în geantă, ce fac eu aici, împachetez lucrurile mele, nu pe ale lui, răstorn totul pe pat și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
sută... Să văd ce se poate face. Ce zi este astăzi? Nu e vineri? Norocul vostru, că și-a primit de ieri pensia. Dușumeaua tocită scârțâie binișor, bătrânește și Vierme se desprinde din încătușarea zevzecului aghesmuit și dispare sibilinic, mut, încovoiat și tracasat. Un pic abulic, pașii săi târșâiți stingându-se într-o ascensiune solemnă pe scări, anticipând întâmpinarea inerentă a destinului. În cameră, consemnul lui Harpocrate nu durează prea mult. Zece, poate maxim douăsprezece secunde. Apoi, Dănuț rupe praporul tăcerii
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
în primire și să te dărăcesc nițel, adiacent, mitocane! Ca să te lecuiesc de benoclat! Consternat, Fratele mai apucă să zărească, drept înainte, ca pe un ecran panoramic, un ochi verde ciclopic, cu pupila verticală, dilatându-se gigantic. Și o gheară încovoiată, apropiindu-se simultan și amenințător, în gross-plan. Ațintindu-i obrazul! Pometul! Corneea...! În secunda următoare, începe să țipe! Aveți, fiecare, o mie, ba nu! o mie cinci sute de lei, de la mine, dacă... Pardon, domnule, pardon, ce naiba vi s-a
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
toate ferestrele cernite. Pășind împreună cu ceilalți, pe portița scârțâitoare, care nu se încuia niciodată, Sile ocolește unul dintre parii pentru rufe, încoronat apotropaic cu o tigvă de cal sau de catâr, apoi se înalță pe vârfuri și ciocănește cu degetul încovoiat, în gemulețul de la ușa parohiei: Părinte Costică, ești acasă? Părinte! Părințele... Hei! Nimic. Nici un răspuns. Hei, părinte! Scoală, băi și vino la ușă! Avem o treabă cu sfinția-ta! O treabă din aia, care nu suportă amânare! Părinte Costicuță! se
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
străpunge radios, prin desimea coronamentului de frunziș, locul lărgindu-se, odihnitor și vesel, într-un luminiș înverzit: Poienița căprițelor! Acum o recunosc, în special după buturuga din mijloc, scobită de intemperii și de ghearele ascuțite ale urșilor bruni, în forma încovoiată a unui jilț domnesc. Ori... În forma unei iesle? Un bărbat tânăr, blond, înalt, cu părul și barba împletite în șuvițe mătăsoase, frumos ca un înger, îmbrăcat într-o togă albă ca neaua, se ridică de pe jilț și se apleacă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
chiar pe soldați. Singur plutonierul Boiangiu nu-și pierdu cumpătul și răcni deodată: ― Jos!... Jos!... La pămînt!... Jos!... În clipa următoare strigătul lui Boiangiu fu reluat de mai multe glasuri, iar soldații începură să lovească în dreapta și în stânga pe spinările încovoiate, repetând speriați: ― Jos!... Jos!... Prefectul renunță la continuarea admonestării. Se trecu îndată la interogatoriul lui Toader Strîmbu pe care Boiangiu îl indicase ca ucigaș al Nadinei. ― Spune cum ai omorît-o! zise prim-procurorul. ― Apoi, domnule, eu n-am omorât pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și în voie, fața inginerului, care se asemăna atât de mult cu o broască, ochii atât de bulbucați și gura atât de mare, într-un cap rotund și tuciuriu, cu fruntea joasă și părul negru, încrețit, iar trupul scund, umerii încovoiați, pântecul diform și picioarele scurte. Simpatia și dragostea pe care le răspândea acest patron al meu erau cu atât mai greu de înțeles. Cel puțin pentru mine, Narendra Sen era un bărbat seducător, deștept și subtil, instruit, plin de humor
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de vară. Alergă după ei și le strigă: - Măi băieți, voi sunteți nebuni, nebuni de-a binelea! O luați de la început? Nu v-a fost de-ajuns Ivan, ați găsit acum un altul? Se apropie de ei și împietri văzîndu-se încovoiat pe cele două carabine, cu o batistă plină de sânge pe față, cu tunica descheiată, lăsând să se vadă cămașa însîngerată, sfâșiată. - Ce s-a întîmplat? șopti. Ce-i cu mine? În acea clipă se opriră și, cu mare grijă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
era și muncită. Asta-i cum i-a spus ei madam Ioaniu, a fost femeie nvățată madam Ioaniu și-a ținut doi bărbați. — Vica, asta să știi de la mine, i-a zis, că femeia muncită nu-i bună nevastă... Merge încovoiată, de parc-ar avea un gheb în spate, cu paltonul albastru, decolorat, pocnind de toate câte și le-a pus pe dedesubt și cu țoașca în mână. Merge cu capul în jos, nu se uită nici în dreapta, nici în stânga, poate
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
-l ducă la omu ei, lasă, își zice la urmă, și se șterge cu batista la gură, lasă, își zice, că-i destul de gras și așa, și tot își ia el singur, când iese la Cișmigiu, plăcintă cu brânză... Merge încovoiată, a trecut de grădinița unde vara joacă șah pensionarii, câteva ciori croncăne așezate pe statuia verzuie a femeii ăleia despuiate, fra-su Ilie, Dumnezeu să-l ierte, știa cum o cheamă, de câte ori trecea pe aici îi zicea pe nume... Cum dracu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
se scoală și se duce pâș-pâș la bucătărie și vine cu ibricu de cafea fierbinte și cu ceștile : e-he, atuncea da, viață ! Și madam Ioaniu își aprindea țigarea, uite așa sta cu țigarea-n mână, și unghiile alea tari și încovoiate, ca niște gheare de pasăre, date cu roșu ; de când o știa pe madam Ioaniu, din tinerețea ei, tot cu roșu tare se dase pe unghii. — Ete-a dracului, se gândea ea când da cu ochii de unghiile lu madam Ioaniu. Avea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]