713 matches
-
de scris. Știți..., începe ea, ocolindu-mi privirea, încercînd să pară ocupată cu aranjarea dosarului. Știu! răspund eu prompt. Secretara tresare, își retrage mîinile de pe dosar și mă privește fix. Ce știți?! mă întreabă, arcuindu-și o sprînceană, care-i încrețește jumătate de frunte. Știu că nu mă poate primi, îi răspund sec, deplin stăpîn pe mine, venindu-mi să rîd la gîndul că vestea asta ar fi putut să mă prindă pe picior greșit și să-mi dea din nou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-și nepăsătoare goliciunea. — Mă păcălești și tu, la fel ca stânca aia golașă care mă ademenea tot mai sus. Te prefaci supusă și vrei să mă duci cu preșul, știu eu! murmură Eduard, încrâncenat. Marea începe să murmure și ea, încrețindu-și valurile înspu mate într-o încruntare severă. Eduard se înnegurează. Acum, pentru prima dată, îi pare rău că nu știe să înoate. Instructorul îl tot bate la cap că trebuie să înceapă lecțiile de înot în bazin, pentru continuarea
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
luă, totuși, în mână, lăsându-l să atârne în jos. Râseră amândoi, înveseliți deodată, și Eduard o întrebă cum o cheamă. Fata îi răspunse, continuând să tremure de frig, că o cheamă Carla. Eduard îi privi silueta fragilă și își încreți fruntea, preocupat. — De unde știi că sunt începător? o întrebă el cu un glas mirat. Cum ți-ai dat seama? Dar ea își flutură brațul subțire în semn de rămas-bun și se îndepărtă, pășind cu tălpile goale pe nisipul umed - abia
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
la picioarele lor. — Era În canal. Luciani și Rossi l-au scos afară, dar n-au putut să-l ajute cu nimic. Luciani a Încercat, dar era prea târziu. Auzind acestea, Rizzardi clătină din cap și mormăi În barbă. Pielea Încrețită de pe mâini Îi spunea cât de târziu fusese pentru orice fel de ajutor. Pare că a stat În apă multă vreme, Ettore. Dar sunt convins că tu-mi poți spune mai precis cât. Acceptând complimentele doar ca pe un lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
și o masă pline cu pergamente și hârtii; iar în atmosfera, grea de mirosul substanțelor închise în fiole, făclia arunca o lumină turbure, roșie, galbenă și somnoroasă. Maistrul Ruben era un bătrân de o antică frumuseță. O frunte naltă, pleșuvă, încrețită de gândiri, ochii suri, boltiți adânc în capul cel înțelept, și barba lungă, care curgea de sub adâncii umeri ai obrazului până pe pieptul întotdeauna cam plecat, îi da arătarea unui înțelept din vechime. Arătarea lui era liniștită - dar nu blândă; numai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dus într-alt loc, unde asemenea erau așteptați. Octavian August imperatorul o petrecea sara pîn-acasă, dacă-l iertau ocupațiunile statului roman, și astăzi - îl iertau acele ocupațiuni ale statului roman. Toată sara nu vorbi un cuvânt cu domnișoara. Ea-și încrețise sprîncenile între ochi, pe cari - i ridică sub frunte; cu brațele-ncrucișate, picior peste picior, ședea-ndărătnică într-un colț, cu buzele strâns lipite. Dar pe furiș ea strecura câte - o rază drept în ochii lui. Era mânioasă. De doi ani
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ar și fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmăcat? Cine mă vede și cine mă știe? - Să făcuse noaptea. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea, sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumu-i. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori; dealurile străluceau sub o pânză de neguri, apa molcomă a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită și, tremurând, își arunca din când în când undele sclipitoare spre țărmii adormiți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
noapte în acest rai fermăcat cine mă vede și cine mă știe? " 2286 Ca cusute p-o pânzărie albastră trămurau stelele mici și albe pe cer și argintul cald al lunei trecea, sfâșiind voalul transparent de nouri albi ce se-ncrețeau țeau pe dânsul. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori ce acopereau cu viața-nfoiată întinderea insulei... dealurile străluceau ca sub o pânzărie diamantină, apa molcomă a lacului ce-ncunjura dumbrava era poleită și. tremurând bolnavă, își răzima * din când
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ar și fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmecat? Cine mă vede și cine mă știe? ....................................................................................................................................... Se făcuse noapte. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumu-i. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori; dealurile străluceau sub o pânză de neguri, apa molcomă a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită și, tremurând, își arunca din când în când undele sclipitoare spre țărmii adormiți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ar fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmăcat? Cine mă, vede și cine mă știe? Să [Se] făcuse noaptea. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumu-i. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori; dealurile străluceau sub o pânză de neguri, apa molcomă, a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită și, tremurând, își arunca din când în când undele sclipitoare spre țărmii adormiți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu dinții de mărgăritar. - De-ai ști, Finițo, zisei pe jumătate râzând, de dragostea mea... - Dragoste, zise ea repede, ce dragoste?... Și ridică cu curiozitate din sprâncene. Ce dragoste?... spune-mi și mie... zău așa! Te rog, vere! adaogă ea, încrețindu-și gura și plecând ochii cu atâta grațiozitate încît numai pe sub gene se uita la mine. - Șezi ici pe pat, zisei eu, apucînd-o-n brațe și punînd-o să șadă ca pe-un copil obraznic... eu mă așezai alături cu ea, i-ncongiurai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Oglinda se auri... și cerul se adânci în infinitul ei... Regele se văzu iar... o clipă suspendată... - O, Rodope! Rodope, murmură el trist. Ce am numit eu Rodope [? ]... o umbră. Regele ieși și trânti ușa după sine... Oglinda singura. se-ncreți ca suprafața unui lac... glasuri se certau în fundul ei ca sfada valurilor... Chicot și plâns... țiuit, urlet... suspin și un glas mare începu să râdă pin tot caosul de glasuri mici... - O, inamicul meu cel mare... spunea un glas ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sărutare a mea va fi un voluptuos martiriu pentru tine... fiecare-mbrățișare - un iad de întunecoasă și dulce durere... Asta-i voluptatea cea crudă a chinului... așa voi să mă iubești. Ea surâse așa ca și când gura i s-ar fi-ncrețit spre sărutare. Dar acum se stârni * mândria lui veche... El recăzu în răceala și impasibilitatea sa... - Să vedem... zise el... Îi era somn de osteneală și poate că această oboseală îl făcea imperceptibil pentru nouă dureri și nouă delirii... - Haide
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cânele, astfel el, în slăbiciunea sa copilărească, căuta fără de voie gura ci, ca și când ar fi zis: "Sunt timid în căutarea lor... prevină gurei mele însetate, cruță simplitatea mea și dă-mi sărutări numai de-i vedea că gura mea se-ncrețește ușor... nu știi cât de mult mă costă ca să dau gurei cea mai ușoară a dorințelor mele, cari mi-a împlut inima și sufletul cu rădăcinele lor, astfel încît dacă-i vrea să le smulgi, ai smulge viața cu ele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ei și, [cu] capul culcat în poalele-i albe, se uita lung și-ntunecat c-o privire de profet în întunecimea cea blândă și albastră a ochilor ei mari. Cu mînele ei dulci ea-i neteza părul, cu gura-i încrețită de amor ea-i săruta fruntea. - Ce frumoasă frunte ai tu, coroana lumii s-ar mândri să sadă pe ea. - Ai dori-o tu? zise el și ochii lui se deschideau mari, ca doi luceferi. El se sculă și o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de-un boi mijlociu, dar părea naltă în trup pentru că era subțire. Cu păr negru și totdeuna pieptănat cu îngrijire și acoperit c-un bariz verde, ochii ei mari și sprâncenați aveau o nespusă dulceață. Buzele mici și subțirele se-ncrețeau de un fel de mândrie, rochia de lână verde cu piepții strânși îi da un fel de mlădioasă grație, pestelca era albă ca omătul, iar mînecele totdeuna suflecite trădau niște brațe de alabastru. Pe piept cădeau șiruri de hurmuz sur
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu rămăsese loc pentru copii. Ei au fost avizați a ședea la o măsuță scundă lângă sobă, adică Iorgu, Maria și Ion al Mariei, care era privit ca copil de casă. - A trebuit să mai vie și Rufă, șopti Ioan încrețindu-și sprâncenele, ca să n-avem [loc], să ședem la masa mâțelor. - Ești nesuferit, Ioane, zise Anica, acuși te spun mamei. - Spune, se răsti el. - Taci, zise Iorgu, ațintind ochii lui albaștri cu fermitate asupra copilului pretențios. El cîrșni din dinți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
curată, fericită. A luat ghiozdanul și a plecat spre școală, săru-mâna tanti, la revedere Leo, pa Viki, aproape că îi venea să-i și sărute. A traversat parcul, apoi a luat-o spre dig. Nu era nimeni. Lacul Morii se încrețea de frig. A îngrămădit în ghiozdan câteva pietre mari apoi l-a aruncat cât a putut de departe. De la geamul unui bloc, o voce de bărbat tânăr a răscolit liniștea dimineții: Avortul! Către seară, Giulia era altă ființă: veselă, fermă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a început pedeapsa lui Zogru. A intrat în camera Giuliei pe la 9. Era o zi strălucitoare, soarele se strecura printre fâșiile late ale transperantului mov-prunos. Zogru stătea chiar în fața Giuliei, îmbrăcată cu o fustă scurtă, înflorată, mulată pe talie și încrețită pe poale. N-o văzuse până atunci cu fustă și se uita la ea ca la un miracol. Apoi a văzut-o cum ia telefonul și apasă prima literă. Să-l sune pe Andrei Ionescu i se părea în momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
o cercevea putrezită, lângă intrarea care ducea la subsol. Nea Vasile tocmai închidea poarta în urma amicului său. Privi după aceea circumspect în jur și se opri dinaintea ușii metalice verzulii, dincolo de care se aflau recipientele cu insecticid. Fruntea i se încreți de mulțimea și viteza gândurilor care îi alergau pe sub scăfârlie. După câteva clipe de cumpănire adâncă, porni iute spre un dulap metalic în care își ținea lucrurile. Și ăsta avea sudate două urechi solide care erau prinse între ele cu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
nu știi ce bine-mi pare c-ai venit. Am înnebunit doi ani făcându-ți munca. E timpul să intri în pâine, gata cu leneveala și nu uita, îmi ești datoare vândută. Aceeași ființă deplorabilă, cu o altă pieptănătură. Își încrețise părul scurt și-l ridicase spre înalturi, nu mai înainte de a-l vopsi într-o culoare de catran. La scurt timp, cum vechea denumire a postului nu se mai justifica, veni adresă de la minister cu înștiințarea că funcția de dactilografă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
argint, veche, dar bine polisată. Mi-am ras barba neagră și țepoasă, care îmi făcea pielea feței și mai oacheșă. Eram deosebit de mândru de părul meu des și negru, pe care-l aranjam după moda romanilor din Cividale: scurt și încrețit cu fierul cald. Din pricina necazurilor prin care trecusem revenise la cum era înainte, lins și drept, așa că am încercat să fac inele șuvițele încă ude. Mi-am pus un brâu de in, încălțările cele bune, singura tunică de mătase ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
prea mare, În care arde focul. o femeie bătrână moțăie pe un balansoar În fața focului, Învelită Într-o pătură de lână. Când Îl vede pe Père Joseph tresare, zâmbește, se ridică foarte greu și vine În Întâmpinarea noastră, cu chipul Încrețit Într-un surâs. — Ei sunt prietenii mei, face Père Joseph prezentările. Ea este igalaq. Înseamnă „Fereastră de iglu“. igalaq ne face semn să o urmăm. intrăm Într-o Încăpere În care se află un cuptor mare. o femeie tânărĂ, cu
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Père Joseph se Încruntă. Chiar atunci bătrâna intră În cameră, pășind cu greutate, și se așeză din nou la masă. Avea privirea Adina Dabija 128 pierdută undeva departe, părând că nici nu era conștientă de prezența noastră. Apoi deodată Își Încreți și mai mult fața, părând că ia o hotărâre, și spuse aspru : Nu există ființă pe pământul Ăsta care să nu fi suferit. Fiecare crede că suferința lui e cea mai mare. Dar suferința e ca o apă neagră și
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
urmeze suita pe poartă. Mâinile sale și pachetul Învelit În paie pe care-l ducea erau stropite cu noroi. Petele de noroi ce i se uscau pe față Îl usturau. Oare portarul credea că Hiyoshi Își bătea joc de el, Încrețindu-și anume nasul? Întinse mâna să-l apuce de ceafă. Făcând un pas Înapoi, Hiyoshi răspunse: — Sunt negustor de ace. — Negustorii ambulanți nu intră pe poarta asta fără aprobare. Ieși afară! — Mai bine Întrebă-l Întâi pe stăpânu-tău. — Și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]