2,617 matches
-
scriitoare, spre apusul vieții, prin tristeți iremediabile. După cum aprecia Claudia Millian-Minulescu, autoarea suporta degringolada unui suflet devastat cuprins de anxietate: “Hortensia Pabadag Bengescu e bolnavă. I s-au stricat resorturile gândirii, i s-au ruginit minutarele aducerilor-aminte. E un ceasornic încremenit pe o singură oră: ora morții!” A fost ea prima eroină a sa, prima eroină pe care a regăsit-o în oglinda vieții, dacă da, este interesant de observat care este ultima eroina pe care a lăsat-o în oglinda
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
lectura este ceva... așa... cum ai intra într-o casă din care lipsește proprietarul. De la clanța ușii la ochelarii de pe noptieră, totul respiră suflul unor vieți străine, dizolvate instantaneu într-un râu de tăcere. Înregistrezi segmente de spațiu, obiecte, gesturi încremenite în lucruri folosite zilnic. Sunt fragmente de existență, conservă în ele semnificații pe care le crezi descifrabile. Drept care proiectezi totul într-o structură, căutând coerența părților, mărturia decisivă ce salvează amintirea unor destine necunoscute. Te dedai, involuntar, unui exercițiu de
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
la mari descoperiri până n-a dobândit conștiința morții. Omul adamic trăia într-un timp etern. Vârsta paradisiacă are corespondent în copilăria fiecărui ins uman - o etapă scurtă în care este cu adevărat fericit: zilele sunt nesfârșite, toate lucrurile par încremenite în lumină, părinții, frații și prietenii există lângă tine pentru totdeauna și nimic nu amenință cotidiana bucurie de a fi, pe care o trăiești fără să o numești! În fine, însuși faptul că-mi stimulează meditația ar fi încă un
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
durează în „memoria vie” a fiecăruia: plăcerea devoratoare și gemetele (excitante!) din timpul orgasmului; beatitudinea revărsării unul în celălalt și iluzia trecătoarei contopiri trupești și sufletești din momentele în care privirea curge aproape material în ochii celuilalt; când pe buze încremenesc toate șoaptele de iubire, în dorul eternizării lor; când floarea roză a ei ar reține între petale, încă o secundă sau o eternitate, stamina din care lichidul energetic s-a scurs în adăpostul trupului înfiorat și vibrând ritmic, în acord
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mofturi! Primul contact l-a luat Virgil, în dimineața aceea, cu Vlad. L-a găsit în curtea casei, supărat și cu ochii roșii. A plîns, gîndi Virgil. Înseamnă că iar îl trimite maică-sa cu vaca la pășune. Și rămase încremenit în poartă. Ce vrei? îl întrebă Vlad bosumflat. Virgil dădu din cap, deznădăjduit că încă de la început se ivesc piedici grele. Știau cu toții că fără Vlad nu se putea porni o expediție atît de importantă. Tu nu vezi?! continuă Vlad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
erau adresate Bărzăunului. Și credeți că Bărzăunul s-a supărat, ori le-a răspuns cu alte cuvinte? Nuu... puteai să-i spui orice, că tot nu-l interesa. Așa era de fericit. Privirile sale erau pline de o căldură aparte, încremenite spre marginea pădurii... Clătina mereu din cap și voia să spună ceva și nu putea. La un moment dat se întoarse spre ceilalți și zise încet, ca și cum atunci s-ar fi trezit dintr-un vis: A fost extraordinar de frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
treziră cu toții fațâ-n față cu... dopmnul Nicanor! A fost ceva de-a dreptul cumplit. Lîngă el se mai aflau inginerul silvic din comună și un alt domn străin, cu un aparat de fotografiat, spînzurîndu-i de gît. Toți copiii amuțiră și încremeniră, de parcă i-ar fi transformat muma pădurii în stane de piatră. Singură vaca trase un răget prelung, pe semne un fel de ".bună ziua" pe limba ei, și începu să se scarpine nepăsătoare de un copac. Domnul Nicanor, de cum i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de mătase neagră pe care o mînă nevăzută le arunca în haos... Și era atîta liniște și atîta farmec, atîta bogăție de culori și lumini feerice, încît nici unul nu se mai gîndea să se miște din locul unde priveliștea îl încremenise... Ochii Bărzăunului rămaseră mai multă vreme ațintiți undeva, spre acele cîteva bolți de care am pomenit cu puțin mai înainte, unde i se păru lui că e ceva cu totul și cu totul deosebit. Adică începuse să fie tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pîrîiașului. În frunte era Vlad, apoi Bărzăunul, Ilinca, Virgil și Nuțu. Acesta din urmă avea o lanternă mare, chinezească, pe care o întorcea mereu în toate părțile pentru a-și face mai mult curaj. La un moment dat se opriră încremeniți de spaimă. Pe lîngă ei trecu, cu un fîșîit foarte curios, o săgeată ori poate o piatră aruncată de o mînă nevăzută. Asta putea să însemne că cineva vrea să-i atace. Abia atunci își dădură seama și că zgomotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mai aprig și mult mai înfiorător, acel strigăt de ajutor. Dar nimeni nu-și putu da bine seama de unde vine... și nu se mai auzi decît o singură dată, pentru că imediat după aceea răsună iar răgetul leului de cîteva ori, încremenindu-i pe toți și făcînd să amuțească pînă și glasul broaștelor. Fr-fraților, începu să se bîlbîie de data asta doctorul cu o voce surdă, fraților, ați auzit cu toții că ne aflăm în fața unui fenomen mai mult decît curios. Lei în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pusese prima dată!... Cît de neatent a putut fi! Și acum totul se putea transforma în dezastru pentru el!... Domnul Nicanor, de cum auzi răgetul leului, tresări puternic, făcu niște ochi ca de buhă și porni aprig spre Matei. Acesta stătea încremenit lîngă casetofon și nu mai știa ce să creadă. În fața unei astfel de situații, Bărzăunul se consideră un om pierdut și o zbughi pe ușă. Alergă puțin pe șosea, apoi, temîndu-se că astfel îl pot prinde mai ușor urmăritorii dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
decenii a început să devină imun la legile selecției naturale. Cauza? Tehnologiile tot mai avansate în care omul nu mai depune efortul fizic care face parte importantă, uneori decisivă, din structura lui vie. Deci există pericolul ca, în timp, să încremenească evoluția și selecția naturală care va stopa aproape complet transmiterea factorilor ereditari căștigați de la o generație la alta, în milioane de ani așa cum a demonstrat marele om de știință Charles Darwin. Consecința: omul își va repara viața cu 97 medicamente
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
în cuptor. Era mult după ora închiderii. Dominique și Alioșa moțăiau în balansoar. Se trezise privindu-i. La început cu duioșie. Era cald în bucătărie. Dușu meaua licărea roșiatic în asfințit, cu luciri care aminteau că prin corpul bradului acum încremenit pe sub mobile pulsase, nu demult, rășină. Chipurile lor, aurii ca turtițele lui Ivan din cuptor, îi dăduseră, la început, o stare de bine, de apartenență molcomă la realitatea lui domestică. Le ghicea zâmbetele de a doua zi dimineață, degetele lui
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
fără izbîndă, să întoarcă privirea. Ocoli riscant prima stîncă. Respiră ușurat, redescoperind o palmă de piatră ușor ieșită în relief, și reuși să se răsucească. Se grăbi să ocolească și a doua stîncă care-i obtura vederea. Și, ajuns dincolo, încremeni. În fața ochilor lui, agățat de-un colț salvator, aproape dispărut în brațele torentului, se lupta pentru supraviețuire, cu ultimele puteri, Dakota, cel mai mic dintre puii haitei de lupi! Vi s-a întîmplat să vă găsiți, măcar o dată, într-o
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
unui fulger și ateriză precis, exact în mijlocul grupului de căprioare. O secundă de ezitare, după care săriră. Șocate, disperate, înnebunite de spaimă, căprioarele se împrăștiară în toate direcțiile, țipînd gutural tardive avertizări de pericol. O secundă de ezitare, după care încremeni. Cine era? Ce făcea aici? Ce forță străină lui îl stăpînea? Ca smuls dintr-un coșmar, Lupino se dezmetici în clipa imediat următoare. În doar cîteva zile se transformase într-atît încît să nu-și poată controla pornirile ucigașe? Nu pentru
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
ca o fluturare de aripi îi atrase atenția. Vietatea se găsea în dosul unui trunchi plăpînd de copac. Se îndreptă într-acolo. Ce surpriză avea să-i mai rezerve ziua de astăzi? Cînd dădu cu ochii de puiul de căprioară, încremeni. Era atît de mic, încît se miră că-i auzise glasul. Ochii lupului se luminară de încîntare. Ce făptură frumoasă și neajutorată! Ce copil! Nu prea știa ce atitudine să adopte. Nu credea că puiului i-ar fi fost frică
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
că puiuțul a supraviețuit. Înainte de-a fi auzit relatarea pînă la capăt, se repezi către luminiș, chemîndu-și necontenit odorul: Copilul meu! Nu dură mai mult de o secundă pînă cînd animalele se treziră față în față. De această dată, încremeniră amîndouă: și Lupino, surprins să se trezească dintr-o dată în fața mamei, și căprioara, înghețată de spaimă. Emoțiile de peste zi o copleșiseră, iar acum stătea paralizată, incapabilă să raționeze. Starea de perplexitate s-ar fi prelungit, poate, dacă în poveste n-
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
veți ști să mă îndrumați către ai mei; sînt numai eu, cel care, adineaori, v-a salvat din ghearele focului. Aici sînt eu, domnule, Lupino! La auzul poveștii înșirate dintr-o suflare, la auzul numelui rostit de tînărul lup, înțeleptul încremeni. Lupino? Ai spus Lupino? Copil orfan, găsit rătăcind? Dar tu ești fiul meu, Lupino! Cerule, m-ai auzit, mi-ai răspuns! Fiul meu, pierdut... și regăsit, în sfîrșit! ...Tată?! Tînărul lup se retrase doi pași, măsurîndu-și stupefiat interlocutorul. Și, pînă
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
anii ce vor veni?” Răspunsul e simplu: pentru că cei de mâine vor fi urmașii noștri.... Peregrini prin viață, pe pământ, sub soare, prin... cosmos, credem că rămânem mereu aceeași! Ne amăgim doar, pentru că totul e trecător... Dacă am izbuti să încremenim această viață a noastră într-o pururea speranță, ar fi poate mai bine pentru toți... Copilăria - tezaur de veșnică neuitare, izvor nesecat de încântare. Sinceritatea este un sentiment, o valoare morală destul de rară, la fel de rară precum pasărea Aușel cea mai
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
vin alături de scaunul Patroanei și iau diferite poziții ca pentru fotograf. O aranjează și pe Patroană în poziții diferite. Cînd ajung în poza dorită, se opresc cîteva clipe și sînt luminați de blitzuri. Apoi din nou își schimbă poziția și încremenesc iar, în lumina blitzurilor, tot mai puternică. Lumina din scenă scade, se stinge complet, cei trei sînt luminați numai de blitzuri care la un moment dat încetează și ele. Întuneric. DOAMNA BOVARY SÎNT CEILALȚI text pentru teatru PERSOANELE: Emma Bovary
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
mă plimb încet ca o fantomă nevăzută prin acest stop-cadru și mă apropii de Sophia, să văd dacă în ochii ei sticlește vreo lumină și mă aplec ca să îi studiez fizionomia, ca să constat încă o dată că trăsăturile ei perfecte au încremenit cu desăvârșire, apoi mă întorc spre Cavanosa și mă uit la el și simt că nu vreau să-l văd de foarte aproape, pentru că s-ar putea să mi se pară că gura lui miroase a cadavru, chiar dacă știu că
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
lui a căzut pe podea, și acum doarme adânc, în timp ce ochii lui sunt mult prea treji. Mașina s-a oprit la un milimetru de genunchii lui. Iar el stă fix, ca o statuie. Cu mâinile pe lângă corp. Totul e complet încremenit. Doar Cavanosa plutește peste tot ce există. Imens ca un continent și ușor ca o boare. Motorul mașinii nu scoate nici măcar un zumzet slab. E clar. O astfel de mașină nu poate exista decât într-un vis. Dar visul pare
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
fost cu bunica ei (a trait 102 ani), nu a dat casă, au venit fetele să o îngrijească , a murit în casa ei, ca și mama, erau născute în același an 1908 și dacă eu trăiesc că bunica ei. Am încremenit și am închis telefonul. Era o declarație clară: „mori dracului să te moștenim și să profităm de banii și averea ta”. EA: Trist. Vezi dacă ai? Eu nu am nimic și nu îmi fac griji. Praful de pe toba și un
Sunt un moș burghezo-moșier by Jorj-Ioan Georgescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1264_a_2119]
-
așa și pe dincolo. A râs carnasier, cu capul dat pe spate, limba vibrând șerpește. — Am o colecție de bile de sticlă, i-am spus la ureche. Globuri logotetice, din alea dungate, din sticlă opacă, fiecare conținând un mic vis încremenit... o căsuță din turtă dulce... o insectă obraznică, cu coarne și cizmulițe... un cățel cu rânjet arogant... un semnul întrebării... o caschetă de controlor... un lacăt... câteva care n-au nimic înăuntru, dar parcă-s umplute cu miere solidificată, abilă
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
obișnuită cu străini. Dușmance... Nu, nu le consideram așa. Eram însă convinsă că, într-o bună zi, mă vor privi ele pe mine ca dușmancă a lor și mă vor urî din tot sufletul. La gândul acesta, dragostea mi-a încremenit subit. Mi-am schimbat cureaua, m-am ridicat și mi-am scuturat mâinile de praf. În momentele acelea am încercat gustul suferinței. Îmi venea să mă agăț, în întunericul holului, de mâna doamnei Uehara, s-o strâng într-a mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]