KorAP: Find »[drukola/base=încuviința & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...377 >

9,411 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364

Dar, ține minte, dacă se-ntâmplă ceva nasol, n-ai arma de la mine. — O să le zic că am găsit-o, promise Florence. O să zic că era în tufișurile de lângă închisoare. Poate că avea de-a face cu deținuții. Sună plauzibil, încuviință Philemon. Când o vrei? De îndată ce faci rost de ea, replică ea. — O să-ți aduc una în seara asta, zise el. Întâmplător, am una de rezervă. Ți-o dau pe aia. Se ridică și-l atinse drăgăstos pe ceafă. Ești un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
conducere pe lista pentru promovări, se strecură în biroul uneia dintre secretarele hotelului și o rugă să iasă din cameră pentru câteva minute. — Trebuie să dau un telefon urgent, îi explică el. O chestiune personală, legată de o înmormântare. Secretara încuviință dând din cap și părăsi încăperea. În fiecare zi mor oameni, iar înmormântările astea, la care participă toate rudele, fie ele cât de îndepărtate, dar disponibile, și aproape toate cunoștințele ocazionale ale mortului, presupun o pregătire minuțioasă. Paul ridică receptorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Matekoni se uită la băiat. — Vezi, Puso? Vezi ce fac? Băiatul zâmbi șovăielnic. — Desenează ceva în pata de ulei, spuse ucenicul. Desenează o casă. — Pot să vin mai aproape, Rra? întrebă fetița. N-o să stau în drum. Domnul J.L.B. Matekoni încuviință dând din cap și, după ce fetița se apropie în scaunul cu rotile, îi arătă unde era problema. — Vrei să ții asta? o rugă el. Așa. Luă cheia franceză și o ținu ferm. — Bravo, o lăudă el. Acum răsucești asta aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334

aici. Aici nu contează decît legea lui Oberlus; ceea ce spun eu e bine și orice altă opinie e rea... Vrei să-ți demonstrez asta? Interpretul aruncă o privire către cioturile lui Sebastián Mendoza și tăgădui printr-un gest, În timp ce Oberlus Încuviința, mulțumit, atitudinea lui: - Așa-i mai bine! exclamă el. Voi, francezii, aveți faimă de buni bucătari... Tu ești unul dintre ei? Lassa arătă spre colegul lui: - El e mai bun. - Bine... În cazul ăsta, spune-i că se va ocupa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
genunchi, ascunzîndu-și fața În mîini. - De acord, admise el cu naturalețe. E prietenul tău, ai navigat mulți ani cu el pe mare și mai e și singurul supraviețuitor care rămîne de pe vaporul tău... SÎnteți foarte uniți, nu-i așa? Lassa Încuviință În tăcere, În timp ce Georges Își ridica bărbia, ca și cum ar fi fost atent la discuție, Încetînd treptat să mai plîngă. O mică speranță de viață se năștea În adîncul sufletului lui. - E frumoasă prietenia! a continuat Oberlus pe același ton liniștit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
să fiu sclava unui bărbat și a cîtorva sentimente. M-am născut liberă și am pretenția să mă simt În continuare liberă, indiferent de orice... - Chiar dacă prin asta vei pierde tot ce iubești mai mult? voi să știe el. Ea Încuviință cu hotărîre: - Chiar și așa. Asta fusese ultima propoziție pe care o rostiseră. Rodrigo de San Antonio se Întoarse cu spatele, ieși din salonul spațios Înconjurat de pereți de sticlă, prin care priviseră de atîtea ori apusul soarelui pe versanții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
el. Așa că urmează-mi sfatul: mărginește-te la a-mi ține casa curată, pregătește-mi mîncare bună și desfă-ți picioarele cînd Îți poruncesc și Îți garantez că o să trăiești liniștită pînă cînd o să mă satur de tine... Ai priceput? Încuviință În tăcere, convinsă că vorbea cît se poate de serios, iar Iguana Oberlus Începu să-și dea jos pantalonii, În timp ce-i poruncea: - În cazul ăsta, lungește-te pe pat și desfă picioarele. Năucită, incapabilă să scoată un singur cuvînt, mută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
putință. - Te rog! Îl imploră ea, Învinsă. Te rog! Dar Oberlus continuă pînă Își dădu drumul În ea și se Întinse pe spate, mușcînd-o de gît. După cîteva clipe, recăpătîndu-și răsuflarea, Îi șopti la ureche: - Ai spus „te rog”? Ea Încuviință În tăcere. - Asta-mi place admise el. A sosit clipa să te hotărăști să vorbești și să-mi ceri lucrurile ca unui om... Sau Încă nu ți-ai dat seama că sînt un om? - Nu te porți ca și cum ai fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
dintre avortonii ăia pe care medicii Îi țin În clondire cu alcool, cu singura diferență că eu am avut proasta inspirație de a continua să respir... Iar mama mea... o catolică fanatică trebuie să fi fost, blestemata, dacă nu a Încuviințat să mă tirmită Înapoi În iad chiar În clipa aia, probabil că s-a Încăpățînat să mă alăpteze pînă n-a mai putut suporta și a rupt-o la fugă. Niña Carmen nu făcu nici un comentariu, mărginindu-se să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
trăgaci. Nu se auzi decît zgomotul. Același zgomot care se repetă la fel și ieși prin aceeași deschizătură. Niña Carmen azvîrli arma cît colo. — Ți-ai rîs de mine tot timpul ăsta! se răsti la el. Ai scos gloanțele. Oberlus Încuviință În tăcere, se apropie Încet și, cu o palmă foarte violentă, o aruncă pe spate, cu tot cu fotoliu. — Asta pentru insulte, preciză el și se uită la ea cum se așeza pe jos, scuturîndu-și rochia și ștergîndu-se de sîngele care Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
gest larg - . Tu aveai totul pentru a fi normală și n-ai vrut să fii. Oricum s-ar naște, fiul nostru e condamnat să fie un monstru. SÎnt sigur de asta. — Asta e părerea pe care o ai despre mine? Încuviință În tăcere, iar această tăcere se păstră vreme Îndelungată, În timp ce norii mari și negri se apropiau și primele fulgere brăzdau cerul În depărtare. Mai apoi se auziră tunetele, lente și ceremonioase, neliniștind păsările marine care croncăneau nervoase În cuiburile lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
mine... Făcu o pauză. Așa că alege Între a ne Însoți sau a Începe să te rogi, fiindcă Înainte de plecare am de gînd să-ți trag un glonț În cap. Ea Îl privi la rîndul ei, fix, și sfîrși prin a Încuviința, convinsă: - Știu că ai fi În stare, admise ea. M-ai viola pentru ultima oară, api mi-ai trage un glonț În cap și te-ai cărăbăni ca un nemernic... - Tu ai spus-o, sublinie Oberlus. Așa că hotărăște-te mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229

ta în sala de judecată. Și, pe plintă, scriu: Adevărul E Că M-am Împușcat Singură În Față. Nu mai am loc să scriu, nu mai am sânge cu care să scriu, și Brandy zice: — Ți-ai spulberat singură fața? Încuviințez. — Asta, zice Brandy, asta nu știam. Capitolul 31 Sari la un moment anume, nicăieri în mod special, doar Brandy aproape moartă pe podea și eu îngenuncheată deasupra ei cu mâinile acoperite de sângele ei de Prințesă Alexander petrecăreață. Brandy țipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805

întors cu spatele la el, privind pe fereastră. Nu era nimic de văzut acolo. De aceea renunță destul de repede și se întoarse bolborosind, umflîndu-și obrajii, "aha, deci și dumneata ești din ăia, jurnaliști!" Nu putea ști dacă e încântare sau dezamăgire. A încuviințat. Era și el unul dintre jurnaliști. "De la gazeta asta, de la Dimineața ?" Nu, de la alta, toate gazetele vor să scrie despre Cocoș. Lumea citește asta." "Lumea e nebună. Nu-i place să trăiască liniștit." Nu l-a contrazis, dar a observat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
a observat că de fapt îi place să afle că pe pămînt sînt nenorociri. Gazetele scriu mai cu scamă despre asta. Lucrurile bune plictisesc sau pot trezi invidia. Nenorocirile altora sînt cele mai bune știri, ele vînd ziarele." Mehmet Ali încuviință, și el știa toate astea, atîția ziariști, reporteri din ăștia cîți au venit la Medgidia, toți au tras la hotelul lui. Altul, de fapt, nici nu este, dar el nu ține seama de asta, își ține casa curat, la cinste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
pe dumneata, de altfel!" Adăugase repezit, de parcă i-ar fi fost frică să nu fie oprită în a spune acele cuvinte. Pe oricine altcineva Radul Popianu l-ar fi contrazis, însă pe K.F. a lăsat-o, ba, mai mult, a încuviințat aplecîndu-și privirea. Într-adevăr, se împăca cu lumea numai cînd avea sentimentul deplinei singurătăți. Cred că veți fi de acord cu mine cînd voi afirma că noi amîndoi avem de îndeplinit o misiune, aici, în Vladia. Sîntem îndeajuns de singuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
erau destule, Hariton nu se zgîrcea, nu era leneș, aducea la Vilă tot felul de butelii și sticle prăfuite, căutîndu-i cu privirea aprobarea, deși se silea pentru prinț, știa prea bine cine e cu adevărat autoritatea acolo, în Vladia. El încuviința, mai golea cîte un păhăruț, era al naibii de bun vinul vechi, vinul uitat prin cotloanele Cramei, dar niciodată nu se lăsa cuprins de molipsitoarea exaltare a prințului care istorisea tot felul de năzbîtii, adevărate sau inventate, oricum, dacă le-ai fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
spate se auzi un fel de rumoare, chelnerii se agitară mai mult decît se cuvenea mai ales dacă țineai cont că punctul de atracție al seratei se afla în acel moment acolo, în fața lui, unde Balbo și Pangratty zîmbeau și încuviințau ceva ce nu-i ajungea la ureche. Se întoarse ușor iritat, ar fi fost în stare să mustre pe cei care nu-și dădeau seama de înălțimea momentului, Pangratty alături de Balbo alcătuiau cea mai minunată clipă de nesăbuință și noroc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
traducerea cineva bătu din palme, înainte de vreme, urmă o pauză penibilă, nimeni nu urmase îndemnul, însă Coriolan Popa nu era doar un om cu o voință de fier și o putere nemărginită, era și un om de lume, un diplomat. Încuviință în tăcere, grav, apoi își ridică palmele la înălțimea obrazului și le lovi, încet și moale "plaf, plaf". Tinerii ofițeri izbucniră într-un ropot sacadat, încît momentul delicat fu uitat pe dată. Balbo trase aer în piept, nările îi fremătară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
își făcu drum în apropierea lui Pangratty. Ministrul Coriolan Popa, ei, nu era chiar ministru, dar conta mai mult decît o jumătate de guvern, molfăia un pateu cu brînză, pe care îl ținea cu vîrful degetelor, împrăștiind firimituri în jur, încuviința fără nici o expresie ceva ce explica inginerul Corvino. Italo Balbo își potrivea nervos eșarfa azurie de pe piept și se străduia să zîmbească, umezindu-și buzele cu vîrful limbii. Avea dinți puternici, albi-scînteietori și din această cauză atunci cînd rîdea părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
ai observat că, din toate categoriile de clienți, cei care se uită mai puțin la bani sînt tocmai cei aflați la vîrstele de care îți vorbeam?" Nu se gîndise la asta. Dar nu era greu să-i dea dreptate. A încuviințat cu un aer prob, profesional. "Știi de ce? Pentru că e vîrsta idealismului dragă, hm... Ia spune, de fapt, cum te cheamă? Am un lapsus, e neplăcut, clar e din cauza oboselii, atîtea griji, să organizezi o recepție decentă în ziua de azi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
că pot ajunge. "Mucoși, puțoi, cu mintea prea mare ca să o poată duce." I se făcu poftă să bea ceva. Basarab Cantacuzino se vîrîse, într-un colț, înconjurat de cîțiva locotenenți subțirei, toți cu mustăcioară, și îi asculta pe rînd, încuviințînd arar, fără să-i privească. Ar fi putut jura că Basarab Cantacuzino se uită la el, dar cine putea fi sigur de asta cînd ochii lui imenși, albi, irisul era de un albastru spălăcit, încît aproape nici nu se diferenția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
fost, ce importanță mai are? Eu cred că, cu cît dispar mai repede toți ăștia care ne țin legați de nenorocirile ocupației, e cu atît mai bine. E un trecut regretabil și uneori stânjenitor, nu așa, domnule Georgescu?" Locotenentul Georgescu încuviință grav, de parcă ar fi fost în joc soarta cuiva apropiat. "Trebuie să ne desprindem cît mai repede de trecut. Deocamdată parcă sîntem vrăjiți, hipnotizați, nu putem să facem un pas înainte, pentru că încă nu ne-am săturat să ne bucurăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
și știri. Ușa s-a deschis fără zgomot și un băiat de prăvălie oacheș și subțiratic, cu un șorț rozaliu, purtînd o tablă cu ibric și cești, așeză pe masă în fața lui cafeaua cerută. Îl plăti înainte, după obiceiul lui, încuviință cînd băiatul spuse că va veni după tabla peste un ceas, ,,e bine, o iei de dincolo, ca de obicei". Nu era nici un obicei, cerea cafea în birou doar de cîteva ori pe an, cînd venea vreun musafir mai important

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
nemaipomenit colonelul, e un colonel adevărat, nu din ăștia, numai pampoane și galoane. Ne putem baza pe el, ne putem baza." Mai că îi venise să-l întrebe: "în ce să ne putem baza?", dar și-a luat seama, a încuviințat grav dînd din cap. Ce era de aflat va afla încetișor, era de acum cu piciorul în ușă, nu mai puteau să i-o închidă în nas. Cum merge poșta, dom'le, zilnic, la două zile?" Stoicescu luase un ton

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]