2,013 matches
-
rog! arată Doina spre bucătărie. Pînă acum ai fost doar invitatul lui tata. Al mamei în nici un caz rîde fata, aruncînd spre el o privire însoțită de o scuturătură a capului -, deși ai fi dorit-o... Răutatea ultimelor cuvinte îl înfioară neplăcut pe Mihai. Ascultă, Doina, zice el grav, autoritar, oprindu-se lîngă colțul mesei de bucătărie, pe care stau două tacîmuri ce-nseamnă asta? Asta surîde fata, arătînd spre masă înseamnă că voi cina cu tine, deși cred că pregătisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ușă, în viscol. Probabil, nu mai rețin exact, pictorul, ajuns în spital, era obsedat din copilărie de teama alungării din casă... În liniștea așternută din nou, doar vîntul afară, în pomii de lîngă fereastră, face un zgomot ciudat, care-l înfioară adînc pe Mihai, amintindu-i nopțile copilăriei. Dormea cu tatăl lui, în același pat, la perete, iar seara, în serile acelea lungi, de iarnă, cînd focul troznea în sobă, împrăștiind căldura, încăleca pe pieptul tatălui și sălta exclamînd di-di-di!, pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că vine să bea și să vîneze zestre, asemeni tuturor celor de o condiție morală foarte joasă. Bine, Mihai conchide Doina, întinzîndu-i mîna. Să rămînem într-un teritoriu senin. Cred că ai dreptate în privința bunicului, dar asta... Zîmbetul fetei îl înfioară pe Mihai și-l face să-i fie rușine de el însuși, că a putut să lovească în sufletul unui copil "nici nu pot vedea mai mult în Doina, și cred că aici e rădăcina neputinței mele de-a-i fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
amintesc acum, aici, la rece; abia acum aș fi lubric. Nu m-am înșelat: Maria poate să existe așa cum mi-am închipuit-o. Dar pentru asta, trebuie răbdare, dibăcie, pasiune ; trebuie..." Un pom, plecat pînă la pămînt, troznește cu zgomot, înfiorînd pînă și frigul. Dezorientat, Mihai privește într-acolo. Nu cumva, abia de-acum, de-aici încolo, încep să mă îndrăgostesc de Maria, făcînd o pasiune pentru miezul fierbinte al vulcanului?!..." Noaptea pare cutremurată de rana albă a pomului frînt. Vîntul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
frîng creionul în două, iar pocnetul surd cade ca un punct la sfîrșitul vorbelor. Mult timp, Săteanu se chinuie să îmbine cele două bucăți, să reconstituie creionul, pipăie asperitățile rupturii, Mihai își amintește de pomul rupt seara aceasta și se înfioară -, încearcă iar să le potrivească și, înfuriat, le aruncă în cuptorul instalației, roșu încă, privind cum se transformă în scrum. Cred că în clipa aceea spune el, continuînd pe același ton propunerea mea s-a vrut a fi dovada supremă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
bucătărie, înțelegînd unde s-au retras. Vrea să intre, dar, prin ușa întredeschisă, îl vede pe Lazăr desculț, cu picioarele sprijinite de un lemn, iar profesorul, gol pînă la jumătate, se căznește să-și scoată cureaua de la pantaloni. ,,Brrr!" se înfioară bătrîna și fuge la locul ei, cuibărindu-se lîngă cățelușă, bucuroasă că are cine o păzi. Trei cărți zice Lazăr. Și trei repetă profesorul, apoi filează îndelung, concentrat. Nu era chiar așa frumoasă, ți-o spun eu. Știa să pară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pantof, cu care rămîne în mînă, așteptînd cărțile. Cățelușa scheaună o dată, scurt, înfundat, sub gulerul de blană al paltonului. Taci, Pușa mamii, taci șoptește bătrîna, îngrozită de neliniștea cățelușei. "Nu-i a bună gîndește ea, strîngînd la piept capul mic, înfiorată de răsuflarea fierbinte. Mai scap de aici?! Că dacă mor, poate-mi merit moartea; dar, fata trebuie să știe! Mai bine îi spuneam adevărul procurorului cînd mi-a adus copia legalizată a paginii din condica de intrăi; a fost coleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu putere, strînge pînă la durere palma tînărului. Nu trebuia, Mihai, te rog! Nici nu-ți închipui ce mult îmi iubesc soțul, căsnicia! spune femeia dintr-o suflare, parcă să se convingă și ea de cele spuse. Știu surîde Mihai, înfiorat de gîndul trist că iar vînează himere. Noi am început ca prieteni și n-o vom sfîrși altfel. Dar mi-a fost dor de tine precizează el -; ești sinceră, iubești teatrul, știi să fii o parteneră ideală în munca artistică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mi-i dor. Și-apoi, vreau să văd cum au realizat personajul feminin pe scenă; Mihai spunea că mi s-ar fi potrivit... Cît despre... ce-i rău în vorbele lui?! Rele sînt gîndurile mele. Adică eu, pentru el... se înfioară Aura, zărindu-și obrazul în oglinda de pe hol nu contez decît ca prietenă?! Sînt oare chiar atît de urîtă, de bătrînă?!.." Întrebarea asta o doare profund și-n durerea ei nu-i rămîne decît să se agațe cu gîndul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
spate, unde e microbuzul aveți cumva cafea? Fata îl mai privește o clipă, simte cum îi fuge înapoi sîngele din obraz, vede privirea senină a tînărului, privire care a obsedat-o chiar și cînd era în brațele lui Radu, se înfioară, strînge mai bine paltonul la piept să dea impresia că a cutremurat-o frigul și pleacă mai departe, spre microbuz. Peste cîteva clipe, apare la portiera cealaltă, cu termosul în mînă. Vlad îi întinde palma și o ajută să urce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
între prieteni" gîndește Mihai, privind lung receptorul din mîna sa, pe care îl agață la loc, în furcă, hotărînd că-i de ajuns pe ziua de azi, ba chiar prea mult. Iese afară, admiră calmul cerului și absența vîntului, se înfioară la amintirea iernilor copilăriei, ia un pumn de zăpadă pe care o transformă într-un bulgăre îndesat, pășind încet, rar, către blocul din față, o clădire sumbră, cu geamuri mici, multe și dese, amintindu-și că nici prim-vicelui nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pe burta femeii, mai sus de ombilic, umezind locul cu buzele fierbinți și moi, după care începe a coborî încet, sărutînd cald și umed pielea fină a burții un sărut pătimaș, născut dintr-o plăcere greu de stăvilit, care o înfioară pe Maria și nu-i mai lasă mintea limpede, să-și dea seama că este dezbrăcată complet. Mai simte doar cum sărutul se prelinge pe un șold, apoi de-a lungul coapsei pînă pe genunchi. Tremurul scurt al femeii îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
deoparte. Mâna i se strecură pe sub cuverturi, prin crăpătura cămășii de noapte, săltând-o. Își cuprinse vulva și o frământă puțin. Un deget i se strecură între labiile încrețite, pătrunzând în vaginul lubrifiat. Sentimentul de putere o făcu să se înfioare până în vârful unghiilor vopsite de la degetele picioarelor. Sigur că era conștientă de act în sine, dar senzația de eliberare, de a fi scăpat de urcatul la bord și de manipularea extenuantă din partea lui Beverley, o dusese pe culmile extazului. Ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
în calendarul tradițional lunar și este și ziua în care se organizează ceremonii în memoria celor morți. O elegie antică vorbește despre durerea unei femei care și-a pierdut soțul vița de vie era încurcată în pustiu și buruienile se înfiorau în cimitir, și acolo, singuratic, dormea soțul ei. Îi era atât de greu să suporte durerea, încât singura ei dorință era de a-l reîntâlni după moarte. De regulă, participă toți membrii familiei la curățarea și îndepărtarea buruienilor de pe morminte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
locuită. Poole locuia probabil În Încăperea de unde se auzea pendula. Ori de cîte ori se gîndea la Poole, Digby simțea o apăsare stranie, de parcă o amintire dureroasă ar fi Încercat să iasă la suprafață În mintea lui, Înfiorîndu-l, așa cum Îl Înfiora de pildă zbaterea unei păsărele Închise Într-o cameră. Nu putea să se elibereze de această spaimă - spaimă de suferința altor ființe - decît Într-un singur fel: lovindu-le pînă cădeau vlăguite sau moarte... Uitînd de maiorul Stone, Digby porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Jefuită de motivația mea. În felul ăsta, Shane, suntem foarte mult frate și soră. Asta-i cea mai mare greșeală care mă puteam gândi că mă va salva. Voiam să renunț la ideea că am o urmă de control. Să înfior lucrurile. Să fiu salvată de haos. Să văd dacă pot face față, voiam să mă forțez să cresc din nou. Să-mi dinamitez zona de confort. Am încetinit înainte de ieșire și-am tras pe marginea drumului, pe ceea ce se cheamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Așa ceva nu auzise. Auzise alte lucruri, dimpotrivă. Chiar văzuse și simțise singur cum prințul stîrnea lumea prin simpla lui prezență, întotdeauna în preajma lui stăruia un aer de senzualitate nedeslușită. Și nu era vorba doar de femei și bărbați care se înfiorau în apropierea sa, ochii deveneau mai strălucitori, privirile mai îndrăznețe, și chiar plantele, cîrceii de viță deveneau mai viguroși, căpătau putere, frunza creștea de la o zi la alta, cărnoasă, iar potăile treceau, cu coada ridicată, în jos și în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
egal, sigur de sine: "Italo Balbo va muri doborît din greșeală, iar moartea sa va fi trecută sub tăcere, ca orice eveniment stupid. E o formă credibilă, pe care poate să o îmbrace destinul său tragic. Tragedia poate să ne înfioare, dar nu poate să ne mulțumească." Desigur, italianul nu pricepuse nici un cuvînt din cîte le rostise prințul, însă era imposibil să nu fi înțeles că era vorba despre el. A privit întrebător către Corvino care se făcuse palid, părea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de ori, de milioane de ori înainte. Privirea întrebătoare, tăcută a domnului Schmeltzer stăruia asupra fiecăruia dintre ei și mult mai tîrziu a înțeles că ea ajungea să fie înțeleasă numai de unii dintre ei, anume de aceia care se înfiorau și care nu mai încercau și a doua oară să răsucească butonul declanșator de impuls electric, care nu se distrau repetînd acel gest fundamental de a da viață tocmai pentru că înțelegeau că dau viață măcar pentru o fracțiune de secundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mâncat de lepră, În găvanele ochilor fojgăiau viermii. Doar dinții gălbejiți se arătau Într‑un rânjet spasmodic. Sofia Își acoperi fața cu mâinile și scoase un țipăt. Apoi, Întorcându‑se brusc către Petru, Îi spuse cu o voce care Îl Înfioră: „Asta este mărturia adevăratei lui credințe. Viața omului este cădere și iad, iar lumea este În mâinile tiranului. Blestemat să fie cel mai tiran dintre tirani, Elohim!“ Mulțimea Îi făcu loc și ea se strecură printre indivizii tăcuți și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
singură, pe Priska lui cu ochi migdalați, pe Priska de acum și dintotdeauna, nălucirea ei Îl umplea de bucurie și parcă Îl Întrema, Îndeajuns să‑l dezmeticească din oda somnului, dar nu Îndeajuns să‑i miște mădularele sleite, și se Înfiora de gândurile sale, de cum răsucea firul amintirilor, care‑i redeșteptau toate cele petrecute Înaintea acelui somn. 5. Și văzu lucirea făcliei care, aidoma unui astru, ardea deasupra capetelor lor, sub bolta grotei, și‑și aminti freamătul mulțimii care se Îmbulzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
larma mulțimii care Îi Însoțea, murmurând rugăciuni și cântări. 16. Oh, fiți binecuvântați, voi cei care ieșiți În Întâmpinarea Împăratului! - Nu, ăsta nu mai era vis; mai avea Încă În urechi glasul acela, deci nu atât chipul, ci glasul extaziat, Înfiorat de teamă ori de ardoare. „Oh, fiți binecuvântați!“ Deodată, cum stătea nemișcat În car, văzu o barbă roșiatică și niște ochi albaștri ai unui tânăr care se aplecă deasupra lui de‑a curmezișul, deci cu chipul răsturnat peste fața sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ai unui orb. —Ce-i asta? se îngrozi Vahíne Tipanié. Zici că sunt fantome. Avea atâta dreptate, ca până și încercatul Miti Matái rămase mult timp nedumerit, neîndrăznind să ordone vâslașilor să conducă vasul spre țărm. Ramaseră așadar în așteptare, înfiorați de aspectul acelor ființe, care se fâțâiau de colo colo cu vesmintele lor absurde, purtândla mijloc, unii dintre ei, niște cuțite foarte lungi, care luceau în razele soarelui, și totul era atât de confuz, atât de neobișnuit și de lipsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mogâldețele înfulecau, cu o poftă nestăpânită izvorâtă din oboseala jocului, Bica le spunea povești. Cele mai îndrăgite erau acelea pe care ea le inventa și în care rolul personajului principal îl întruchipa câinele lup al vecinei de peste drum. Nepoții se înfiorau și se zbârleau de groază când și-l imaginau pe Lup alergând după copiii care nu mâncau, nu dormeau la prânz sau nu ascultau de părinți. În urma teribilei impresii lăsate de poveste, se cumințeau preț de o clipă și digerau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
copila își dădu în petic și spuse cu toată energia: Vaco! "Ferește-te de furia omului răbdător" auzise cândva, fără să priceapă rostul acestor vorbe. De ce-și amintea acum de asta? Bica o privi cu un calm care o înfioră și dispăru în camera sa. Luana încremeni locului. De ce îi bătea inima atât de tare? De ce se înfricoșase? Ce putea să-i facă? Dacă se atingea de ea, o va reclama mamei. Bătrâna coborî scările din fața ușii cu mâinile la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]