393 matches
-
o mirosi. Căprioara mugi încet, abia auzit, parcă spunea ceva, și ridică botul uscat spre căprior. Cornul tresări în urmă prin bolți răsunătoare; țapul se scutură, sări sprinten peste pârău și dispăru în desișuri. Ca și cum i-ar fi venit o înfiorare de spaimă și de putere, căprioara se ridică și intră iar în apă. Șchiopătând ușor, numai în trei picioare, porni în copce scurte, domoale, în susul pârăului. Mergea la deal și picături de sânge se tot prelingeau în lungul piciorului stâng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în tăcerea măreață a codrului. Parcă asculta, parcă se gândea, și din când în când era străbătută de un tremur care-i alerga pe sub piele. Umbra creștea în juru-i. Lucirile de pe vârfuri ale soarelui se șterseseră. Pădurea avea în răstimpuri înfiorări rare, după care urmau alinări, liniști ca din alte lumi. Și căprioara sta singură; și sângele i se scurgea în iarba moale a țărmului. Își plecă o dată botul uscat spre luciu, apoi iar rămase neclintită. Din nesfârșite depărtări răzbăteau vibrările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Am rămas singur. M-am întins pe pat cu fața în sus. Și dintrodată am văzut-o, mi-am înfățișat-o în gând: sta lângă mine cu ochii neclintiți care mă atrăgeau, cu zâmbetul ei, și încercai din nou o înfiorare de plăcere. Târziu, când am ieșit, era întuneric. Mergeam încet, parcă pășeam la întâmplare. Așa am mers, până ce pe cerul întunecos se deslușiră aripile înălțate și neclintite ale morilor. Și sub două speteze ardea o luminiță, care clipea din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Apoi își plecă ochii. Lângă laturea cealaltă a vetrei, omul bolnav deschise ochii mari, sălbatici, tulburi. Gemu deodată fioros: —Bade Gavrile... bade Gavrile... Ce vrei? întrebă blând, apropiindu-se, chihaia... —Bade Gavrile, să-mi dai o lumânare... Stăpânul simți o înfiorare: omul își aștepta ceasul morții! Și dintrodată o simțire neobișnuită își făcu loc în sufletul lui: o adiere de milă pentru cel ce se stângea. Și cuvinte parcă i se ridicau în întrebări. - Chihaia aduse o lumânărică de ceară. Boierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vând boii că n-am ce le da de mâncare... Răstimp de tăcere. Și pe urmă alt glas, o plângere adâncă, o rugare chinuită, de departe: —Oameni buni! nu mă zdrobiți! Nu mă zdrobiți! Nu mă omorâți, măi fraților... O înfiorare se strecură parcă prin umbra cenușie. Omul începu a geme, închise ochii; apoi tăcu. Într-un târziu, șopti lin: —Bade Gavrile, dă-mi lumina... Din casa cea mare se auzi înecat în lacrimi plânsultremurat al nevestei pădurarului. Gavril aprinse lumânărica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
legea dumneavoastră... nu trebuie să se zbată așa... poate să moară... Dumnezeu știe... Și porniră toate spre casa unde gemea fata lui Ion Rusu. Ca o noapte se scoborî în simțurile și-n sufletul bolnavei; blăstăma gemând, scrâșnind, țipând cu înfiorare; apoi într-un târziu nu-și mai aduse aminte de nimic; văzu ca prin vis pe moașa Etel cum îi râdea în doi dinți și-i întindea ceva în scutece sărace. —A dat Dumnezeu să fie băiet... zise bătrâna. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
târziu. — S-a dus iar. Îi spun eu să nu se ducă. Dar ei nici de tine nu-i pasă... Mare pedeapsă! Sanis rămase gânditor în locul lui. — În ia-sară nu te duci la Făluță? — Nu mă duc... Femeia avu o înfiorare; apoi își luă andrelele și călțunul și începu să lucreze pe gânduri în colțul ei de umbră. Bărbatul așteptă până ce auzi pașii repezi ai feteipe podețul de dinaintea casei. Atunci se sculă în picioare; și când fata deschise ușa, el o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
are călugărița. Nu te duce!... Dar ce ai tu, Marghioliță, de ce te zbați așa? Fata îl privi cu mânie și cu dragoste; se apropie de el și-i dădu mânile. Lepădatu nu pricepea lămurit ce este, însă îl străbătu o înfiorare fierbinte, când o simți pe fată tremurând lângă pieptul lui. Îi cuprinse cu dreapta grumazul. Și ea i se zbătea moale în brațe, iar el o sărută amețit. —N-ai să te duci, așa-i că n-ai să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
acuma parcă ceva supraomenesc voia să ia înainte și să smulgă clădirea din locul ei. Și-n văzduh și-n depărtări gemea ceva prelung, - ca o chemare spăimântată a liniștii. „Se scutură văzduhul pe crângul lui...“ șopti flăcăul c-o înfiorare. Și vitele începură a se frământa și a se grămădi unele în altele. Sărmanu mormăi, ca și cum simțise pe cineva venind. Fii cuminte, nu-i nimeni, măi Sărmanule! îi zise Niță. Se sculă de la locul lui. Prin întuneric, căuta să privească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Căpitanului. Vine la căpătâiul fiului său. Îngenunche și rostește o rugăciune... E un moment îndurerat... Nu se aud decât silabele încete ale rugii tatălui pentru odihna fiului. Nu-i durere mai mare nici rugă mai înălțătoare. Și lucrul continuă în înfiorarea generală. CU PĂRINTELE NIL DOROBANȚU „Pe cât e de mare sufletul față de trup, pe atât de prețios este cel care vindecă sufletele, față de cei care vindecă trupul.” (Sfântul Grigorie de Nissa) (Subiect care se repetă ca o completare la vol. I
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
să-i trag cu bi ciușca peste dos, să trec peste el cu masa cu rotile. Nu se mișcă, încrederea ce mi-o acordă este de neconceput. Cum ar fi viața mea fără un suflet atât de nobil? IUBITELE VIEȚUITOARE Înfiorări lirice Umbrele asfințitului pătrundeau pe ferestrele salo nu lui, făcând galbenul încăperii deodată mai palid. Dintr-o cameră alăturată, Ioana veni cu câteva albume în brațe și, punându-le cu grijă pe masa de cristal, mă invită să le răsfoiesc
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
susurul ploii Își plânge trecutul. Un cer cenușiu, Posomorât de griji, Plutește indiferent Deasupra capului meu. Sub cenușiul nepăsător, O ciocârlie Zboară încolo și-ncoace. O ființă care se plictisește, Un suflet obosit în susurul ploii Își plânge trecutul. 47 ÎNFIORĂRI LIRICE Te chem să vii, Deschide iute poarta, O infidelă te invită. Aici ne despărțim și visul meu ia sfârșit Fiindcă norocul, fără milă, m-a trădat. Tristă, cu sufletul greu, Îmi continui calea, Cu speranța neostoită Că o voi
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
inimă, cu dureri de burtă și amețeală...? Dacă nu am aceste simp tome, dacă febra nu urcă la patruzeci de grade, atunci pot să fiu sigură că ceea ce simt nu e dragoste. Ce pasiune ai mai avut în copilărie? 49 ÎNFIORĂRI LIRICE — Mergeam pe Șoseaua Kiseleff pe patine cu rotile, îm pre ună cu alte fetițe de vârsta mea, însă cu guvernanta pe cap. Uneori trecea ca o vijelie Regele Mihai în mașină, cu drapelul coroanei fâlfâind. Atunci ne tresăreau și
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
mergea bine între noi. Știi cum a fost divorțul? Am plecat la tribunal, iar acolo bărbatul meu plângea ca un copil. Eu boceam încă mai rău decât el. Judecătorul nu pricepea nimic: „Vreți să divorțați?“ Eu: „Sigur că da.“ 51 ÎNFIORĂRI LIRICE „Atunci de ce plângi, cucoană?“ Mi se rupea inima că îl făceam pe bărbatul meu să sufere așa de tare. — Totuși ai plecat fără să te mai uiți în urmă... Da, pentru că, după un alt cot al destinului aveam să
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
moale sub pașii întîrziați ai trecătorului plictisit de banalul vieții cotidiene! Lacul tremură la fel ca și atunci; și la fel își leagănă bărcile uitate pe sub sălciile plângătoare, ce au surâs cu duioșie la șoaptele îndrăgostiților care și-au plimbat înfiorările pe aici. Cinci și jumătate! Până la șase, când trebuie să ne-ntîlnim, mai am timp să-mi odihnesc ochii și gândurile în grădina aceasta cu amintiri. O iau agale spre "morminte", cum numeam colțul discret unde ne adunam noi, lăzăriștii, loc
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
ca niciodată... Toată era numai surâs. Mi-a potrivit părul la tâmpla stângă... Iarăși mi-a prins mâna și mi-a șoptit simplu, cu voce gravă: ― Și eu, la fel, Grig!... Sufletul mi-a fost dureros săgetat de-o dulce înfiorare. Am pornit emoționați, vorbind nimicuri, prostii pline de gingășie, oprindu-ne la fiecare pas să admirăm o frunză, o floare, o creangă sau un petec de cer albastru! Orice avea farmec în acele clipe binecuvîntată! Doamne, cât de frumoasă e
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
-l cert, să-i trag cu bi ciușca peste dos, să trec peste el cu masa cu rotile. Nu se mișcă, încrederea ce mi-o acordă este de neconceput. Cum ar fi viața mea fără un suflet atât de nobil? Înfiorări lirice Umbrele asfințitului pătrundeau pe ferestrele salo nu lui, făcând galbenul încăperii deodată mai palid. Dintr-o cameră alăturată, Ioana veni cu câteva albume în brațe și, punându-le cu grijă pe masa de cristal, mă invită să le răsfoiesc
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
cu trupul alb că marmură al lui Cristos, când ea vrea sè merg mai departe, dupè ce terminè explicațiile, îmi atinge umèrul drept cu mâna, fècându-mè sè tresar, simpla atingere a mâinii ei stârnind în fiecare fibrè din mine o înfiorare tècutè, În realitate, le spune ea studenților, toate aceste minunate picturi sunt mai șterse, ea punând mereu în cumpènè irealul artificial conferit de ecranul calculatorului și realitatea fèrè strèlucire a adevèrului lumii, de pildè Corabia nebunilor, a lui Bosch! Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
acolo. Pictorul venea spre sofaua lui Kutuzov. Se opri o vreme în apropierea grupului zgomotos din jurul generalului, examinând cu interes imaginea acelui Apollo plinuț pictat pe cortina de chembrică. Când îl descoperi atât de aproape de locul ei, Toinette avu o înfiorare cu totul aparte. Din fericire, chiar reuși să-i prindă privirea și atunci o devoră pe îndelete, pe față, fără echivoc, dimpreună cu fondanta roz ținută grațios între policar și index. Și pictorul o fixa, însă nu o vedea, fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mea să evolueze... în timp... Dar toate aceste detalii pot fi discutate în mod deschis... Simt că le pot discuta cu ea fără jenă. În fond, nu cer ceva anume pentru mine... Ca poet, mi-ar fi prea de ajuns înfiorarea și chiar o anume neliniște...” ― Cu mac pe frunte... unte... unte... munte... pășești spre munte... cu... cu pielea albă... Hmmm!... Ah, da!... pe neaua dalbă... ― Ce tot bâigui tu acolo, nepotache? Încununat cu „laurii lui Vergiliu”, Iancu privea pe deasupra perechilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
el. Am încercat s-o ajut... Se îneacă în lacrimi, iar eu realizez brusc că zgomotele de la ușa din spate au încetat. Mă holbez la ușă, în timp ce spaima începe să scrâșnească în mine. Ce e? mă întreabă Daisy, sesizându-mi înfiorarea. — Nu mai e acolo, zic eu, arătându-i ușa. Daisy se prinde instantaneu de ce vreau să zic. —Jim, sunt ferestre deschise pe undeva, prin casă? întreabă ea repede. La naiba, zice Ben. Și tot atunci auzim zgomote de sticlă spartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
plăpânde. Apoi scâncetele ei se transformară în gemete sacadate, dominate, și acelea, de gîfîiturile flăcăului. Cu ochii strânși și gura întredeschisă, capul Nadinei se legăna mereu, în timp ce brațele ei încolăceau inconștient gâtul bărbatului care-i răscolea toată ființa într-o înfiorare amețitoare. Se simțea pătrunsă de o bucurie atât de intensă, parcă s-ar fi împărtășit dintr-o taină necunoscută, amară și dulce, mai presus de toate. Rămase istovită cu fața-n sus, nemișcată, cu pleoapele închise. Deodată, glasul lui Petre
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
propria-i respirație, care părea aspră ca un horcăit. Și de jur împrejur, focurile mute ca plăgile unui trup uriaș răstignit pe pământ, din care se înalță aburii roșii, cotropind întreg văzduhul. Stând nemișcat în întuneric, Miron Iuga simți o înfiorare, parcă s-ar fi lăsat brusc un val de frig. Porni înapoi cu ochii la conacurile lui, deasupra cărora se zvârcoleau luminile focului. Și iar murmură dîrz: "Asta nu se poate!" Capitolul X SÎNGELE 1 În zorii zilei de vineri
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
spus câte ceva, ca și când ceilalți n-ar fi știut nimic sau nici n-ar fi fost de față, și toți spuneau același lucru și aproape cu aceleași cuvinte. Uneori, arar, se făcea liniște și atunci toți se simțeau cuprinși de o înfiorare apăsătoare, pe care încercau apoi să o alunge cu alte urlete mai năvalnice, parcă le-ar fi fost frică tuturor să nu se trezească dintr-o beție fericită. ― Uite-i că iar vin! strigară deodată câteva glasuri. Toate capetele se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
primarului orașului, discursul lui Sarojini Naidu, numărul închișilor în revoluția civilă. Îmi făgăduisem să nu privesc pe Maitreyi și să nu o ating nici din întîmplare. Dar simții deodată piciorul ei cald, gol, sub masă, așezîndu-se tremurând peste al meu. Înfiorarea care m-a străbătut atunci m-a trădat. Maitreyi și-a ridicat, fără să se observe, marginea sari-ei, și eu mi-am plimbat piciorul de-a lungul pulpelor ei, fără nici o încercare de a mă împotrivi farmecului, căldurii, senzualității. Ea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]