560 matches
-
ziua și parcă-ți trecea și de frig văzându-l cum se zbenguie prin casă Înveșmântat doar În crusta aia de jeg și muci. Adevărul e că Încă aveam putere să sper privindu-l pe Andrei cum patrulează cu mâinile Înfipte adânc În buzunare prin țarcul și grajdul ăsta din care vom scăpa cât de curând. Păi poimâine e luni, da, numai mâine nu e poimâine, așa că s-ar cuveni cât de cât, așa că-n seara aia de sâmbătă părințelul s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de vîn zare, crezînd că lumea se va uita la vite după cum se uită la mireasă. Colacul pe care-l aruncă mireasa de pe tablaua* de pe cap și colacii ce însoțesc pe mort (zece, înșirați pe-o ață, și în ei înfipți bani) sînt buni de friguri. Aluatul ce rămîne pe covată după ce se fac colacii de Sf. Vasile e bun de dat, amestecat cu tă rîțe, la vitele ce ar fi să lepede. „Uitata“ este colacul ce se face pentru morții
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
avem voie-a uita că poetul Ioan Alexandru a fost și rămâne un lucid: „0ărunt și fără prea adâncă bătaie / Arde sufletul nostru în univers...” (Mormântul poetului) Dus în „miezul de pământ”, ca-ntr-un cuib al eternității, „cu Fălcâiele înfipte, într-o stâncă...” (Sentimentul mării), zborul său e Iără încetare. Către locuri dragi sau timpi fugari, căutându-și rostul. „Mi-așa de dor / De tine când mi-ești foarte aproape / De-aceea am hotărât ca între noi / Să bată veșnic
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
civilizației greco-romane. Din punct de vedere cultural, Europa este fiica gîndirii grecești transmise de romani; descoperirea lui Aristotel de către europeni este, în acest sens, un moment-cheie al gîndirii occidentale. Din punct de vedere politic și juridic, Europa își află adînc înfipte principiile de organizare în spațiul roman. Dincolo de distrugerea entității romane în Occident, marile monarhii occidentale se formează în jurul noțiunii de stat, afirmată de legiști 1, în timp ce, în Orient, modelul vine dinspre acel lăstar al Romei care este Imperiul bizantin. În
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
contra acestui sistem. Ea însemnează o atitudine de bruscare, de natură exterioară, pe când noi așteptăm biruința noastră de la desăvârșirea în sufletul națiunii, a unui proces de perfecțiune omenească. Nu vom întrebuința aceste mijloace, pentru că tineretul de astăzi, are prea adânc înfiptă conștiința misiunii sale istorice și a răspunderii sale, pentru a face acte necugetate, care să transforme România într-o Spanie însângerată. Generația noastră întreagă vede bine mănușa care i s-a aruncat. Mănușa aruncată va rămânea, însă, jos. Noi refuzăm
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
lor în imaginația cititorului, nu e mai mult decât ecoul difuz al unei infra-realități, căci prin limbajul care le rostește răzbate nespusul, orizontul mut dintre cuvinte: "planări tăcute/ potriviri de stele/ o vână de văzduh de toamnă/ se tulbură curgând înfiptă-n cer/ cum ai văzut puternicul și leneș fluviu/ răspândindu-se în mare/ pe vergele de aur au început/ să alunece către sud/ neclintitele păsări". Ce ni se dă spre imaginare se așază tăcut în înțelegere, se pune în potriviri
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
portretul (itinerant) al Siei: "Sta acum ca o stîncă, care se străduia să cadă ucigător peste alții, și în truda ei se sfărîmă". Marelui efort de reacție nu-i rezistă însă încercarea intelectuală: "În zidirea ei compactă, clătinarea ideilor puține înfipte adînc făcea să se cearnă ca un moloz ce-i zăpăcea orice înțelegere." Ironia autoarei nu face decît să individualizeze temporar o "sensibilitate" cinică, precum a Adei Razu, pe de o parte, iar pe de alta să introducă o temă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
foarte repede. Direct spus, exista pericolul real ca pelerinul să se „scurgă” spre vale la un moment dat, din cauza încordării și a oboselii. Cei cu experiență știu că trebuie să construiască o „instalație” de sprijinire a picioarelor cu ajutorul unor țăruși înfipți temeinic în pajiștea ierboasă și al scândurilor așezate mai apoi transversal. Încă o dată, am avut confirmarea faptului că pelerinajul se învață cu timpul, din greșelile și dificultățile întâlnite de omul-pelerin pe teren. În cele din urmă, ajung la poarta mănăstirii
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
legat de el ca de un fiu al său, hârtiile acelea albe pe care Vlad le umplea conștiincios cu scrisul său caligrafic îi apropiaseră al dracului de tare, îi legaseră definitiv, așa cum e legat pământul de pomul ce-și are înfiptă rădăcina în el. Apoi, tovarășul Cameniță s-a retras, a plecat din București, dar tot îl urmărea de la distanță pe fratele meu și tot se bucura de succesele lui literare, era mândru de el și privea traiectoria fulminantă a lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
will be. „Îmi imaginam că aș fi una dintre doamnele de Guermantes“ R.P. Ați evocat ceva mai devreme o pătimașă idilă adolescentină din timpul războiului. Indiscreția mă târcolește în cercuri tot mai mici. Cum era adolescenta Antoaneta Ralian? Retractilă sau înfiptă? Sarcastică sau îngăduitoare? Capricioasă sau statornică? A.R. Ei, aici e-aici. Adolescenta Antoaneta Ralian nu era în nici un caz înfiptă, ci o mare timidă, care făcea tot ce putea ca să-și învingă timiditatea, la fel cum se chinuia Demostene
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
adolescentină din timpul războiului. Indiscreția mă târcolește în cercuri tot mai mici. Cum era adolescenta Antoaneta Ralian? Retractilă sau înfiptă? Sarcastică sau îngăduitoare? Capricioasă sau statornică? A.R. Ei, aici e-aici. Adolescenta Antoaneta Ralian nu era în nici un caz înfiptă, ci o mare timidă, care făcea tot ce putea ca să-și învingă timiditatea, la fel cum se chinuia Demostene să-și îmblânzească bâlbâiala. Nu era sarcastică, dar făcea eforturi să fie spirituală, amuzantă. Nu era capricioasă; era statornică, asta da
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
bun aspect cu Jupiter: „Noto rietatea o vei câștiga-o prin scris și printr-o atitudine filozofică În viață.“) Iată dar ursitoarele mele din leagăn Întrecându-se care de care În [a mă Îndruma] care Încotro, cu palmele lor poruncitoare Înfipte În umerii Înguști ai tânărului indecis, slăbuț, cu fața smeadă și prelungă, palid sub părul lui negru și dat pe spate, cu ochii galeși, cravată lavalieră la gât - și În bătaia tuturor vânturilor... ...Prin 1908, În toiul avatarelor unei existențe
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de scârboșenia celor ce "fac turcește", de parcă s-au isprăvit muierile de pe fața pământului! Ele... pe ele cine le mai strânge în brațe? Dar orice dezmăț, are și dezvăț, râde el. I-am aflat leacul: câte un ardei iute, mușcat, înfipt adânc, dimineața, la prânz și seara, în spurcăciune. Să se sature! Văleu!!... Nu-i mai trebuie "turcească" câte zile o avea! Vezi bine, sunt crud! Trebuie să fiu! Crud și nemilos! Când o învăța omul, singur, să păstreze omenia din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o mare splendoare. De multe ori, venind în sat, am trecut și pe la arțarul "meu", încercând amintiri din anii de școală primară... Adesea m-am întrebat: Oare forța magică mă atrage ca un magnet, de locul în care îmi simt înfipte adânc rădăcinile?" Răspunsul mi-l dă Napoleon prin cuvintele sale: "Dragostea pentru pământul în care te-ai născut este cea dintâi virtute a omului civilizat." Cred că nimic nu are asemănare, cu locul în care ai văzut pentru întâia oară
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
Hlincea. Era și firesc să meargă acolo, pentru că Mănăstirea Hlincea a ținut multă vreme de Cetățuia. Înainte, însă, de a ajunge la Hlincea, trebuie să coborâm doar câțiva zeci de pași, până la Doi Peri, și vom avea o mare surpriză. Înfiptă bine în coasta dealului, ne privește pe sub borul generos al acoperișului casa strălucitei familii a Cortezilor. Rădăcinile acestei familii sunt în însorita Spanie, de unde, pe la jumătatea veacului al XIX-lea, străbunicii renumitelor cântărețe de operă au pătruns în România, făcând
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
leul la 1709 valora 2 florini ungurești. Hun Boldun, mongolul, după ce intră în oraș cucerit, pune să se înalțe în fața lui un triunghiu de suliți cu flamuri roșii semn că dă pe trei zile cetatea în pradă soldaților săi. Pari înfipți în fața corturilor, cu cușme în vârf semn c-au murit oameni, din acele corturi. Tușgan tama răzbunătorul Urmașii lui Gengis-han și Tamerlan. Natura nu cunoaște decât viața și mișcarea; moartea nu-i pentru ea decât un popas de-o clipă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
a Mântuitorului Iisus Hristos Lângă acest altar al catolicilor mai este o icoana. Se numește „Maica Durerii”. Chipul ei este făcut din ghips. Este atat de reușit încât crezi cu adevărat că-i real, nu statueta. Este cu o sabie înfipta în inimă. Atât de îndurerata și are o expresie a chipului deosebit de gingașa și de frumoasă. Îți vin lacrimi în ochi și dureri în suflet de la o asemenea priveliște. Toți îngenunchem în fața altarului și a Maicii Domnului. Ne rugăm tainic
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Sunt din aur toate. Este acolo și un altar unde se săvârșește Sfântă Liturghie. Iar dedesubtul altarului este o rozeta din aur, de mărimea unei galeți nu prea mari, unde poți pune mâna să atingi locul pe care a fost înfipta Crucea Domnului. Stâncă este albă și se vede cum a crăpat în timpul Răstignirii Fiului lui Dumnezeu. Porțiunea această de stâncă este acum frumos înrămata în sticlă. Pentru protejarea ei au înrămat-o, deoarece fiecare pelerin caută să ia câte o
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
ca să ne putem mântui cu toții! Apoi ne oprim la Icoana Maica Durerii. Nu vă pot descrie în cuvinte așa cum e. Este un chip al Sfintei Fecioare că o statuie cum fac catolicii. Este atat de frumos, de gingaș, cu sabia înfipta în inima. E foarte impresionant și trist ce vezi. Apoi ne oprim la altarul ortodox, că e alăturat de cel catolic. Vezi pe Domnul pe Cruce și Sfântă Maica lângă El iar de cealaltă parte este Sf. Ioan Evanghelistul. Este
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
liniară, nu este echivalentă cu progresul cunoașterii. În orice formulă de producere a sunetului ca expresie a sensului baza de articulație dispune de resurse fiziologice pentru marcarea și stocarea progresului cunoașterii. 5. Spațiul euro-afro-asiatic în care limba română își are înfipte rădăcinile își începe istoria atestată cu stadiul silabic liniar, din care s-a dezvoltat stadiul aglutinant, iar pe acesta din urmă a luat naștere formula indoeuropeană a limbii, formulă preponderent morfematică și paradigmatică. Rezultă că istoria limbii române angajează evoluția
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Sau: să mă mai lase azi în pace! Nu tatăl meu mă-mpinge la aceste vizite, nici satul, nici țara - nici un strop de nostalgie. Vederea copacului nu mă apasă și nu mă face să mă simt ușurată. El doar stă înfipt acolo, având izul timpului. În preajma lui, în cap îmi scrâșnește ceva - pe jumătate zahăr, pe jumătate nisip. Cuvântul „caise“ e mângâios în germană, „Aprikosen“ sună a „liebkosen“ (a dezmierda). Așa că până la urmă tot am pus pe hârtie un colaj de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
nu în mine în această perioadă de început. O porție de milă năvalnică pentru cei pe care tocmai îi lovise, acea compasiune spontană care mă ținea un timp și apoi trecea de la sine. Acea încremenire cu degetele chircite, cu unghiile înfipte dureros în podul palmei, strângerea din buze cu care priveai cum cineva pe care nu-l cunoști e arestat, bătut, zdrobit în picioare sub ochii tuturor. Apoi să pleci de-acolo cu gura iască, gâtlejul arzând și cu pas întins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
așa fel un colaj de cuvinte decupate din ziar încât pietrele mele de râu, cele adevărate, se întrezăresc din cele născocite: în miez de zi Heinrich ieși de la serviciu pe șest în dunga vântului o pasăre cânta sus peste râu înfiptă sta o aluniță-n cer din stâlp se clătina o sârmă semănând cu cusătura de la pantalon pre pietre călcând el umplea nădrag și veston pe-alese cu pietricele mai mari ca grindina sclipitoare și grele de parcă Heinrich n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
un galben strălucitor, toamna era deja instalată pe pământ. Doar unicul corn ce le creștea în mijlocul frunții rămânea alb-alb. Pentru că era extrem de subțire, semăna mai degrabă cu o eschilă care a străpuns pielea, într-un anumit ritm, și a rămas înfiptă acolo. Coarne albe și ochi albaștri. În rest, totul auriu. Animalele dădeau din cap de nenumărate ori, de parcă și-ar fi probat noua lor haină aurie, iar coarnele albe străpungeau cerul toamnei. Își scăldau picioarele în apa tot mai rece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Am pus ceasul înapoi pe masă și am privit în jur. Nu mi se părea nimic schimbat prin cameră. Lampa roșie de la sistemul de alarmă era aprinsă. Pe colțul mesei se afla o ceașcă goală de cafea. În scrumieră stătea înfipt mucul ultimei țigări stinse de bibliotecară. Marlboro Light. Fără urme de ruj. Dacă-mi aminteam bine, nu fusese deloc fardată. Mi-am verificat creioanele și carnețelul. Din cele cinci creioane pe care le ascuțisem frumos, două aveau vârfurile rupte, două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]