619 matches
-
la gură. Îi bănuiam curiozitatea la fel de mare ca și a mea. Ne-am așezat pe prispa proaspăt lipită, strâmbându-mi nasul din cauza mirosului încă proaspăt de balegă, dar cum îi respectam tăcerea, nu îndrăzneam să-i cer să desfacă ziarul îngălbenit și prăfuit. Așteptam și o priveam pe mamaie, care îl tot strângea la piept cu frică să-l desfacă. -Mamaie sunt bani? m-am trezit întrebând-o. Mă miram și eu de unde îmi venise ideea cu banii. -De unde, maică
GLORIE COPILĂRIE III de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357076_a_358405]
-
fost salvat de la încenușare de către interpreta de folclor românesc, Maria Șalaru. Artista a susținut un recital așa cum poate numai ea, unul ce a stins setea pieptului și a aprins-o pe cea a paharului! Cântecul Mariei Șalaru și vinul vechi, îngălbenit, cu gust catifelat și mângâiere de mătase la inimă, de la beciurile Cotnariului, sunt împreună, frații sufletului. Ce frumos cântă Maria Șalaru vinul de la Cotnari! De veacuri este cântat vinul acesta, dar ca de Maria Șalaru, de către nimeni! Interpreta Maria Șalaru
MARIA ŞALARU. ÎMPREUNĂ CU MELODIILE EI, PAHARUL DE COTNARI E VAST de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 920 din 08 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/357189_a_358518]
-
în lumină. Pe biroul jegos, acoperit cu ziare, era un catastif imens în care erau trecute ieșirile și intrările mașinilor, cel puțin după rubricile tipărite cu culoare neagră. Căpitanul pusese dosarul deschis pe birou lîngă el și răsfoia atent paginile îngălbenite, urmărind rubricile cu pixul. Și, deodată, a tresărit și i-a ordonat ceva subofițerului. Adelina stătea deoparte și o sprijinea pe Gabriela, care se mai calmase și o tot întreba ce căutau ele acolo. .Apropie-te, domnișoară, și fii atentă
PARFUMUL PUSILOR DE PORTELAN 49-52 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 532 din 15 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358310_a_359639]
-
simt mângâierea șoaptei în alunecarea peniței pe albul imaculat al hârtiei cerneala lasă în urmă, amalgam de litere și cuvinte ce se rearanjează singure, dând viață moștenirii unor lumi fantastice povești nespuse, reinventate în afara timpului, în colbul așezat pe filele îngălbenite născute din ținuturi neumblate ale inimii eu, un discipol al imaginației tale? Camelia Constantin 2012 Referință Bibliografică: Mentor al imaginației.. / Camelia Constantin : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 523, Anul II, 06 iunie 2012. Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Camelia
MENTOR AL IMAGINAŢIEI.. de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 523 din 06 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358190_a_359519]
-
înainte de-a se asigura că nu-l mai vede și altcineva, îi dădea cu degetele sale jegoase la o parte, sorbind din căușul palmei vinul parfumat. Într-una din nopțile de vară târzie, când unele din frunze erau deja îngălbenite, cu câteva zile înainte de începerea anului școlar, temutul Friță, căci acesta era numele său, fusese găsit de câțiva derbedei din cale afară de curajoși într-o avansată stare de ebrietate, sforăind cu picioarele rășchirate, întins pe patul aflat în colibă. Unul
CARTEA CU PRIETENI XXXVIII- ION IFRIM de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 542 din 25 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358144_a_359473]
-
între consorții tăi cu sau fără iubiri? Trebuie să iubești? Sau declari sus și tare în campanii electorale că iubirea nu este necesară, nici nu trebuie să pomenim de ea, nu ... XV. VOI FI O SINGURĂ DORINȚA APOI O LUMÂNARE ÎNGĂLBENITA, de Suzana Deac , publicat în Ediția nr. 348 din 14 decembrie 2011. Voi fi o singură dorința apoi o lumânare îngălbenita Nu vreau frunze căzute când se topesc culorile soarele plătește timid când amurgul își crește aripile Dânsul te răpește
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/357422_a_358751]
-
este necesară, nici nu trebuie să pomenim de ea, nu ... XV. VOI FI O SINGURĂ DORINȚA APOI O LUMÂNARE ÎNGĂLBENITA, de Suzana Deac , publicat în Ediția nr. 348 din 14 decembrie 2011. Voi fi o singură dorința apoi o lumânare îngălbenita Nu vreau frunze căzute când se topesc culorile soarele plătește timid când amurgul își crește aripile Dânsul te răpește, te amețește până în stratul verde al irealului se prelinge scoarță vie pe creierul uman existența își face culcuș în interior tot
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/357422_a_358751]
-
De aceea pescarii o socotesc nemuritoare - întâmpinându-i cu voie bună. Din marea ei iubire Dunărea le-aduce cântări îngerești și izbăvire. Priveam Dunărea, însă dinspre Răsărit, vântul sălbatec m-a alungat ca un vrăjitor. Treceam pe lângă copacii cu frunze îngălbenite și din largul Dunării cârduri de păsări se opreau pe crengi să asculte vuietul vântului învăluit prin frunze. Profetică iarnă ! mi-am spus cu uimire. Mă îndepărtam puțin câte puțin cu vântul și gerul în brațe. Uneori lacrimile se scurgeau
ZILE DE IARNĂ de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 1126 din 30 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360323_a_361652]
-
Parcă altfel se înșira cuvintele...Mai cu viața, mai pline de înțeles și simțire. Le poți atinge, pricepe; le poți zâmbi. Le poți strânge la piept și ascunde sub pernă. Să-ți umple visele. Am păstrat câteva scrisori. Pe hârtia îngălbenita, cuvintele sunt la fel de vii. Le-am ținut, cred, peste timp, pentru că pur și simplu nu am putut să le frâng, să strivesc acele nerostiri așezate cu drag. Atunci nu mi-aș fi închipuit că oamenii vor ajunge să-și tasteze
VREMEA STILOULUI de CLARISSA EMANUELA în ediţia nr. 1434 din 04 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360372_a_361701]
-
victorios se miră că în destinu-mi trist și efemer e-atâta ger Am tot crezut Am tot crezut că e un început și-a fost o răsfoire de trecut, albume vechi, de molii ciuruite în care amintirile cernite în praf îngălbenit s-au prefăcut. Oare de ce atunci n-ai apărut? Dacă ai ști cât am visat și-am vrut să vezi cum din durerile mâhnite sunt nins pe toate câte ne-mplinite le-am tot crezut! Nu de uitare-n viață m-
E-ATÂTA GER AM TOT CREZUT de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1595 din 14 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/360474_a_361803]
-
Parcă altfel se înșira cuvintele...Mai cu viața, mai pline de înțeles și simțire. Le poți atinge, pricepe; le poți zâmbi. Le poți strânge la piept și ascunde sub pernă. Să-ți umple visele. Am păstrat câteva scrisori. Pe hârtia îngălbenita, cuvintele sunt la fel de vii. Le-am ținut, cred, peste timp, pentru că pur și simplu nu am putut să le frâng, să strivesc acele nerostiri așezate cu drag. Atunci nu mi-aș fi închipuit că oamenii vor ajunge să-și tasteze
CLARISSA EMANUELA [Corola-blog/BlogPost/360455_a_361784]
-
Parcă altfel se înșira cuvintele...Mai cu viața, mai pline de înțeles și simțire. Le poți atinge, pricepe; le poți zâmbi. Le poți strânge la piept și ascunde sub pernă. Să-ți umple visele.Am păstrat câteva scrisori. Pe hârtia îngălbenita, cuvintele sunt la fel de vii. Le-am ținut, cred, peste timp, pentru că pur și simplu nu am putut să le frâng, să strivesc acele nerostiri așezate cu drag. Atunci nu mi-aș fi închipuit că oamenii vor ajunge să-și tasteze
CLARISSA EMANUELA [Corola-blog/BlogPost/360455_a_361784]
-
derulat pe la ... III. PRIMA PRAȘILĂ (FRAGMENT), de Liviu Gogu , publicat în Ediția nr. 996 din 22 septembrie 2013. I De câțiva ani buni, în casa lui Neculai Știrbu nu mai sună ceasul deșteptător, adică acea chestie rotundă, verzuie, cu cadranul îngălbenit și mărginit de cifre negre, stilizate și care are deasupra, pe carcasă, dispuse simetric, două capace de oțel, nichelate, asemănătoare cu cele de la soneriile de bicicletă, între care veghează vigilent un ciocănel, tot metalic, prins la capătul unei tije, care
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/360700_a_362029]
-
din cauză că mecanismul său n-ar mai fi în stare să-și îndeplinească „atribuțiile” pentru care a ... Citește mai mult De câțiva ani buni, în casa lui Neculai Știrbu nu mai sună ceasul deșteptător, adică acea chestie rotundă, verzuie, cu cadranul îngălbenit și mărginit de cifre negre, stilizate și care are deasupra, pe carcasă, dispuse simetric, două capace de oțel, nichelate, asemănătoare cu cele de la soneriile de bicicletă, între care veghează vigilent un ciocănel, tot metalic, prins la capătul unei tije, care
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/360700_a_362029]
-
PRIMA PRAȘILĂ (FRAGMENT) Autor: Liviu Gogu Publicat în: Ediția nr. 996 din 22 septembrie 2013 Toate Articolele Autorului I De câțiva ani buni, în casa lui Neculai Știrbu nu mai sună ceasul deșteptător, adică acea chestie rotundă, verzuie, cu cadranul îngălbenit și mărginit de cifre negre, stilizate și care are deasupra, pe carcasă, dispuse simetric, două capace de oțel, nichelate, asemănătoare cu cele de la soneriile de bicicletă, între care veghează vigilent un ciocănel, tot metalic, prins la capătul unei tije, care
PRIMA PRAŞILĂ (FRAGMENT) de LIVIU GOGU în ediţia nr. 996 din 22 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/360698_a_362027]
-
nevastă-sa - a doua, cum vii dinspre poartă, întrucât prima e de la odaia de la drum, unde doarme „a bătrână”, Lina, mama Ninei, cu copiii - și ciocăni de câteva ori cu degetul în geamul murdar, înapoia căruia se distingea o mușcată îngălbenită, aproape uscată. Neprimind însă niciun răspuns, repetă operațiunea încă o dată ... și încă o dată ... Dar, tot fără rezultat ... Se ridică pe vârfuri încercând să privească înăuntru, însă mare lucru nu văzu. Se duse la fereastra de la camera Linei, cu speranța că
PRIMA PRAŞILĂ (FRAGMENT) de LIVIU GOGU în ediţia nr. 996 din 22 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/360698_a_362027]
-
de ființă ciudată, cu pene multe și late cât palma, ca niște aripi numeroase lipite toate pe un fel de muchie aducând ca o șiră a spinării. Părea ceva sfărâmicios, deși arăta ca un întreg. Penele acelea mari și late, îngălbenite și sfărâmicioase, erau mototolite, cu colțurile îndoite, arătau fioros dar și fragil, de îți era teamă să le atingi ca să nu se sfărâme. Ciudățenia acestor pene era că peste tot aveau mici semne ordonate întrucâtva pe orizontală, iar din loc
POVESTIRE SF de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1106 din 10 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/359821_a_361150]
-
nr. 1839 din 13 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului Mi-e iarnă, îmi ninge, frigul e cumplit, E vremea de întors în amintiri, Desfac la gura sobei jurnalul prăfuit Și se deschide la fila primelor iubiri. Îmi par străine, foi îngălbenite, Și-ncerc în ele să mă regăsesc, Misterioase scene povestite, De unele, cu greu îmi amintesc. Pasaje-ntregi îmi par celeste, Sau timpul le-anvăluit în uitare, Să fi trăit eu, oare, toate aceste... Ori au fost scrise de vreo ursitoare
REVERIE de ȘTEFANIA PETROV în ediţia nr. 1839 din 13 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340350_a_341679]
-
Poetul Patrel Berceanu, “ascuns intr-o jale” în 2006, la 50 de ani, scria:”Mai înțelepți am fost când/ Am venit pe lume țipând/ de spaimă în fața vieții.” ( Sămânța, “Planetă de poet”). Louis E. Bourgeois (USA) scrie “În grădina îngerilor îngălbeniți”: Când mă gândesc la Satan, mă simt luminos și înălțat/ când mă gândesc la Dumnezeu, mă gândesc pur și simplu la tot ceea ce am piedut//Am văzut ochii lui Satan în cei mai puri ochi ai unui om// Singura mea
Fifth International Anthology on Paradoxism () [Corola-blog/BlogPost/339655_a_340984]
-
reușit să-mi cumpăr una o cheamă Tincuța, și acum o mai am... când o privesc, îi plâng de milă, pentru că, a îmbătrânit odată cu mine nu -i mai strălucește părul, pantofiorii s-au pierdut, rochița e jerpelită de vreme, și îngălbenită am îngrijit-o mereu, dar... timpul și-a așternut peste ea bruma trecerii câteodată îi spun: - Tincuțo, te-a obosit atâta așteptare... într-o zi, eu voi pleca, dar vei rămâne tu, să-mi moștenești copilăria... Referință Bibliografică: Din amintirile
DIN AMINTIRILE UNUI COPIL BĂTRÂN... de GEORGETA ZECHERU în ediţia nr. 1988 din 10 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340119_a_341448]
-
revistei, ancheta literară despre “Scrisul de mână. Au scris, scriem, vom scrie” - de fapt un studiu despre diferite moduri de scris de mână, la autorii clasici ruși - Leo Butnaru introducându-ne în laboratorul de creație plin de praf și hârtii îngălbenite al titanilor literaturii rusești: Tolstoi, Gogol, Dostoievski. Ancheta are și un feed-back pe care și-l asumă Anamaria Ionescu prozatoare, care evocă și ea un timp în care tatăl său scria de mână, apoi la mașina de scris și în
REVISTE ROMÂNEŞTI DE PRESTIGIU. RĂSFOIND PAGINILE VETREI VECHI (CRONICĂ DE CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 292 din 19 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/340759_a_342088]
-
eroi, îi am pe toți în minte Ce tineri au plecat să lupte pentru țară ! Se-ntorc aici, la ceas de noapte-amară Când sufletul le iese din morminte. Răspund prezent la numele strigate De taica popa, la schitul din cătun, Îngălbenite foi, venite de departe Cu cei fără lumină la capătul de drum. Se reîntorc în nopți la locuri îndrăgite Pe negrii armăsari cu aur sub copite. Referință Bibliografica: Străbunii mei eroi / Valeria Iacob Tamâș : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr.
STRĂBUNII MEI EROI de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 335 din 01 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341490_a_342819]
-
Cea dintâi care se hotărâse să treacă la acțiune fusese o băbuță cu fața adânc ridată, ea se apropiase de mine scotocind în poșeta ei veche împodobită cu mărgele negre, în care dibuise curând, între batiste și mătănii, o pastilă îngălbenită, învăluită în celofan. Mi-o întinsese, îmbiindu-mă cu gesturi sugestive s-o înghit. Bătrânica avea calități reale de mim. Cum nu mă grăbeam să dau curs îndemnurilor ei, un tip rotofei, repede edificat asupra motivului ezitării mele, scosese un
POPAS ÎN CICLADE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 360 din 26 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341482_a_342811]
-
despre diplomele pe care le aveam sau nu le aveam. Cum puteam să-i spun? Cuvintele în limba lui nu-mi ocupau nici jumătate din filele unui caiet de școlar în clasa întâi. Mi-am amintit de cutia de carton, îngălbenită și roasă pe la colțuri în care cândva fuseseră niște pantofi. Nu-mi mai aduceam aminte culoarea pantofilor, nici modelul, nici măcar timpul în care îi cumpărasem, dacă au fost sau nu ai mei, trecuseră atâtea anotimpuri, au fost atâtea începuturi și
ASTA SUNT EU de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 728 din 28 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341503_a_342832]
-
și o bucurie nemăsurată că nu o pierdusem, mi-a cuprins ființa. Am surprins ochii ce mă urmăreau mirați: - Comoara mea! am șoptit cu emoție în glas. Sfoara groasă a slăbit strânsoarea fericită că se poate relaxa iar din cutia îngălbenită și roasă pe la colțuri s-au revărsat, asemeni unei ape învolburate ținută prea mult închisă într-o matcă ce nu era a ei, o mulțime de fotografii alb - negru, colorate, mari și mici. Le-am atins cu grijacelui care le
ASTA SUNT EU de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 728 din 28 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341503_a_342832]