499 matches
-
ar fi fost apa. Căci exact acolo, stând În colțul Încăperii, e bunicul meu! Îl văd preț de-o secundă, stând aplecat Într-o parte... râde? e supărat?... și apoi aburul se ridică și Îl estompează din nou. Sunt prea Înmărmurită ca să mă mișc sau să vorbesc. De când e acolo? Ce a văzut? ― Făceam doar balet În apă, spune stins Clementine. Aburul se dă la o parte din nou. Lefty nu s-a mișcat. Stă exact ca Înainte, cu capul Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
privirile tuturor erau ațintite asupra mea, deoarece numai eu am făcut un lucru mai logic decât al celorlalți, mi-am ridicat capul și i-am privit pe toți în ochi spunând: E mort. Orande e mort. Îi vedeam pe toți înmărmuriți. Mâna Anei împietri pe umărul meu și aproape mă durea acea strânsoare. O simțeam neliniștită și cu gândurile în altă parte. Concluzia mea, dedusă logic, îi lovi pe toți în creștetul capului și deveniră aproape la fel de năuciți cum fuseseră câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
i se numere oasele, ci își umple mem brele cu un sânge potolit și sănătos, se acoperă cu mușchi și ocrotește nervii cu o anumită roșeață plăcută vederii. Face o pauză și-și contemplă pentru o clipă cu satisfacție auditorii înmărmuriți. Conchide pompos: — Numai atunci putem vorbi de frumusețe. — Păcat că nu te-ai făcut doctor, scuipă scârbit Labienus. — Sau codoș, întărește Sallustius. Un glas necunoscut îl împiedică pe Titus Livius să răspundă. — Și totuși, aceeași generație care l-a făcut
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
întemeiat o orânduire, am ajuns și noi în locul lui Caiafa. Pentru a-și salva ordinul bisericesc, până și Sfântul Petru a fost silit să-l lase pe fratele său Ștefan să moară ucis cu lovituri de pietre. Ascultam cuvintele lui înmărmurit. Nu-mi trecuse niciodată prin minte că asemenea vorbe ar putea ieși din gura cardinalului. Cu ochii în pământ, șopti întristat ca pentru sine: — Gândul acesta... m-a chinuit mereu. Vorbiți despre nedreptatea pe care se întemeiază această orânduire? — Întocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
la Ginza și am luat-o într-acolo. Am mers pe jos până la intersecția de la Tsukiji și mă îndreptam spre Uoichiba, dacă faci la dreapta este Teatrul Kabukiza. Dar, când am trecut prin fața gurii de metrou de la Tsukiji, am rămas înmărmurit. Acolo era întins pe jos un material impermeabil albastru, pe care stăteau mulți oameni. Trei sau patru erau întinși. «Mamă! Oare ce să se fi întâmplat?» Era un observator în jur de patruzeci de ani căruia, săracul, îi curgea neîntrerupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
neliniștită și așteptam în casă. Am văzut numele lui Yoshiki pe banda de jos a ecranului și, aproape în același timp, au dat telefon și cei de la poliție. Era trecut de ora prânzului când am ajuns la spital. Am rămas înmărmurită când l-am văzut pe soțul meu întins pe pat, aproape complet dezbrăcat, și cu tot felul de tuburi introduse în corp. Gemea de durere. Bâiguia: «Frig, frig», însă cuvintele nu erau întregi. Mult timp n-a putut vorbi. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
a ridicat fără a mai cere permisiunea, informând adunarea: - îmi pare rău, dar atâta vreme cât aici se izbește filozofia de toți pereții, eu unul părăsesc sala! Cine dorește să rămână, să rămână! Avem libertatea opțiunii! Și a plecat. Toți am rămas înmărmuriți! Dânduși seama că era extrem de periculos ca atitudinea lui să fie singulară, câte unul, câte unul, lau mai urmat câțiva. Tovarășul, simțind că risca să rămână singur în sală, a întrerupt exodul: - Tovarăși, vă rog să mă ascultați un moment
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
căzu iarăși. Când se ridică și se întoarse să privească spre luminiș, rămase încremenit. Alți doi bagauzi zăceau în iarbă, străpunși de săgețile lui Khaba, iar Odolgan, strigând și râzând, se năpustea cu securea însângerată către un al treilea, deja înmărmurit; iar Kayuk se străduia să țină catârul, ce răgea zvârlind din copite. Bagauzii care rămăseseră în viață se retrăseseră în grup la marginea luminișului; de acolo, incapabili să mai reacționeze, aruncau priviri îngrozite spre Balamber; acesta, în șaua calului, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cum Îi sfârâie călcâile“, propuse un muzicant. „Eu zic să-i mai suflăm În ureche, poate se trezește!“ Și, zicând aceasta, se puseră cu toții pe urlat... Acum, bătrâna se trezi de-a binelea. Deschizându-și, În sfârșit, ochii, Tatiana rămase Înmărmurită. În preajmă se vedeau doar morminte și cruci. Hainele sale, pe care le purta În tinerețe duminica și de sărbători, se legănau pe-o sfoară Întinsă Între doi salcâmi ce creșteau În fața sa, pe alee. Rochia ei de nuntă aninată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ea cu teamă În glas, ce putea să se Întâmple!?“ „He, he, râse Extraterestrul, behăind din nou... Ce rost are să faci acum pe mironosița!?“, adăugă el, scoțând prin gâtlej același sunet neplăcut. Și atunci Mașa privi În dreapta sa și rămase Înmărmurită. Capul de femeie ce se ițise pe sub coada Evlampiei semăna perfect cu ea. Acum erau trei Mașe. Mașa-ou, În interiorul căreia se afla Mașa-Mașa, iar În dreapta ei, capul răvășit al unei alte Mașe, purtând toate Însemnele unei orgii. „Care din aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
oră cu o tavă pe care se afla așezat un Înghețat curcan de dimensiuni incredibile. Îl arătă mesenilor, zâmbind câinește. „Dacă vă place cum arată, sunt la a Dv. dispoziție...!!” O parte din clienții localului izbucniră În râs, În timp ce ei rămaseră Înmărmuriți. Înțelegând rapid gluma proastă oferită de ospătar, Gică Popescu Îl ridiculiză pe obraznnicul ospătar. „Ascultă tovarășe, cum Îți permiți dumneata să faci cu noi pe deșteptul? Trimete responsabilul să facă nota de plată iar dumneata să dispari din fața ochilor mei
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
nu mă împac nici acum”. - „Taci! O să vină o zi - și tu crezi, asta, o să ne întâlnim din nou, numai că, s-ar putea să nu ne dăm seama, pentru că nu știm nimic esențial despre legile acestei lumi”. O ascultam înmărmurit. - „Atunci - o auzii din nou - timpul luneca spre vară, uituc de examenele de sinteză, de sfârșit de an pe care le dădeai, mă sărutai în bătaia limpede a lunii, eu mă înecam în ochii tăi, te îmbrățișam, intram în lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
familia noastră. Mi se uită drept în ochi, îmi strânse mâna și preciza: O mărităm pe Ana și am venit special să vă invit la nuntă: pe 20 luna asta. Să nu cumva să-mi spuneți că nu puteți. Rămăsei înmărmurit, vestea era pe neașteptate, căci nimic din ce fusese cu aproape un an în urmă când ne despărțisem nu făcuse previzibilă realitatea de acum; bucuria lui de părinte era abia stăpânită, îl îmbrățișai din nou, îl felicitai, ne sărutarăm, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mărturisi că nu pricepe nimic, spunea că „facem pe filozofii” și în final își expuse punctul de vedere foarte concis: - Eu știu una: Dacă ți-e dat să iubești, nu poți cu adevărat decât o singură dată în viață. Rămăsei înmărmurit: era răspunsul Ființei; exprimase, simplu, adevărul pe care încercasem să-l explic, probabil sofisticat, cu câteva minute înainte. Fără să știe, trase aceeași concluzie cu cea a „filozofării” noastre - a mea și a profesoarei - deși mărturisise că nu pricepuse nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
am venit aici, în mijlocul acestei câmpii să ne căsătorim. Ce te uiți așa? A sosit timpul nunții noastre.” Se apropie, îmi întinse mâinile, apoi mă îmbrățișă: „Nu e nimeni aici, suntem singuri, îmi spuse, apoi mă sărută pe obraji; rămăsei înmărmurit. „ Ne vom căsători aici, în mijlocul acestei câmpii, continuă, iar copacul acesta nu e un copac cum ai crezut, ci Pomul Cunoașterii. Ai crezut că e copac pentru că nu are roade, dar spre deosebire de cel pe care-l știi din Cartea Facerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
au hăituit și bătut, îi agățaseră două pancarte, prinse de umeri, una în față, cealaltă în spate, pe fiecare scria „Sabotor” cu litere mari, și când trecură prin piață începură să-l lovească cu ce apucau de pe tarabele țăranilor rămași înmărmuriți. Un abuz terorist al puterii, în chiar ordinea de drept ce o instaura, pentru că înainte de toate trebuia instaurată frica, teroarea. Ce fel de stat se naște? te întrebai. Cel arestat fusese adus la tribunal nu de gardieni, care nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
că mi-a fost dat să vă întâlnesc tocmai acum. pe domnul Pavel am să-l caut zilele astea... - Despre ce e vorba? întrebai nu prea curios. - Peste cel mult trei săptămâni ne despărțim. Plec în Israel. - Sunteți fericit, spusei înmărmurit. - E un fel de a vorbi, domnule judecător, dar nu e ușor să te rupi de locul unde te-ai născut și-ai trăit o viață. Vedeți dumneavoastră, la vârsta mea... El vorbea în timp ce eu mă vedeam alături de el, traversând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mine; părea să-mi urmărească plecarea deși privea în gol. 7. Era în dimineața unei zile de luni, când doamna Pavel primi - în timp ce mă aflam la tribunal - fantastica veste din partea Margăi Popescu, că nu se mai întoarce în țară. Rămase înmărmurită. La prânz, când venii acasă, abia putu vorbi. Îmi citi scrisoarea adresată ei, după care mi-o întinse pe cea rânduită pentru mine, amândouă în același plic, a mea închisă cu colțare de lipit. Iubite domnule judecător, știu că vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
așteaptă. — Nimeni nu te-a ales împărat, zise Hector sec. Obrajii lui Vitellius se dezumflară deodată. — Nu m-au ales... Cum așa? Își scoase din gură bucata de carne pe care o mesteca și o lăsă să cadă pe tavă, înmărmurit. — Aseară, medicul ne-a spus despre uciderea lui Galba, răspunse Hector. A aflat vestea în Pannonia, când un mesager le-a povestit legatului legiunii și tribunilor ce s-a întâmplat. Hangiul sorbea fiecare cuvânt. Hector povesti că, la calendele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să-l învețe și asta. Se aplecă deasupra apei, să-și clătească fața. Se gândi recunoscător la cuvintele de iubire pe care Velunda i le șoptise de atâtea ori. În clipa aceea, îi văzu chipul oglindit în apa fântânii. Zâmbea. Înmărmurit, Valerius nu îndrăzni să se miște. Trupul îi fu străbătut de un fior. Velunda era acolo, lângă el. „Rămâi“, se gândi, continuând să privească chipul reflectat în apă. „Rămâi.“ Panglica albă cu care își legase părul căzuse, iar ea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
era în delir. Fără să ia în seamă sângele care îi curgea pe picior, Salix îl atacă violent pe Skorpius, care, după lovitura reușită, nu se aștepta ca lupta să continue și nu-și luase poziția de apărare. Uriașul rămase înmărmurit. Întinse tridentul, încercând să oprească scutul lui Salix, dar acesta făcu un salt spre dreapta și ajunse în lateral, înfigându-i pumnalul în coapsa dreaptă și răsucindu-l în carne. Apoi se retrase rapid, privind sângele ce țâșnea din rană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Jones. Toate astea îl ajutară să-și facă decizia suportabilă. A depășit două persoane în drumul către ieșire. Prima era o femeie frumoasă, brunetă și goală - Mediei nu-i plăcea să poarte haine între pereții Casei. Ea s-a oprit înmărmurită, fixându-l insistent atunci când Vultur-în-Zbor a trecut pe lângă ea. El a coborât scările fără să-o vadă prea bine. Ochii lui priveau undeva departe. Media a urcat la etaj, în camera unde Iocasta și Kamala stăteau serioase, deși Virgil râdea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
tine. Am pus pariu cu el că nu o să ți-o tragă. Și, deci, care-i verdictul? L-a câștigat deja? Mi-a atras atenția o mișcare bruscă în spatele lui James. M-am uitat și l-am văzut pe Sebastian înmărmurit, cu o expresie îngrozită pe față. — Bineînțeles că am aflat, am spus pe un ton calm. Ne-am înțeles să împărțim câștigul. Dar spune-mi, James, m-am aplecat înspre el, ai specificat că trebuie să fie în pat sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
adăugă celălalt. „În fond, fac parte din viața dumneavoastră personală. Sau, dacă vreți să folosesc un alt termen, impersonală... Putem zice și așa...” Și spunând aceasta, arătarea se smuci din mâinile lui Noimann cu putere. Medicul rămase pentru o clipă Înmărmurit. Nu se așteptase ca fantoșa de care probabil era bântuit să opună atâta rezistență. De obicei, astfel de făpturi ce se Întrupau dintr-un rezid interior, În esența lui greu de explorat, dispăreau la prima atingere sau la primul strigăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
-se cu o crustă roșie, crocantă. Culorile erau atât de proaspete, carnea rumenită atât de apetisantă, Încât mulți din cei prezenți pe terasa Corso Înghițiră În sec. Salivau nu numai mesenii, ci și ospătarii care, orânduiți frumos În fața intrării, priveau Înmărmuriți spectacolul. Între timp, mirosul de grătar invadă toată strada Lăpușneanu. Mulțimea saliva. O doamnă ce se oprise lângă galerii fu nevoită să se sprijine cu mâna de vitrină ca să nu leșine. „Iată ce ușor se poate propaga reflexul lui Pavlov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]