698 matches
-
începu să fie inundat zilnic de ploi torențiale. Unii dintre seniori plecară spre provinciile lor a doua zi după festivitate. Alții, însă, fură reținuți pe loc de apele în creștere ale râului Kiso. Cei rămași așteptau ca vremea să se însenineze, sperând că avea să se îmtâmple a doua zi sau în următoarea, dar nu puteau face mai mult decât să stea pasivi în locuințele lor. Pentru Katsuie, însă, nu era neapărat o pierdere de timp. Du-te-vino-urile lui Katsuie și Nobutaka
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de a afla ce păcat o urmărea pe mama s-a stins pentru un timp. A fost o zi bună pentru ea. Îi citisem din Les miserables, avusesem un surâs, retorica mea era de copii, exemplele mele inocente. VI Se însenină și reveni seara asupra patului meu, continuă să mă închine și eu o lăsai. Curând însă îi dădui o lovitură care o răni adânc. Nici nu știu dacă această rană s-a mai închis vreodată în sufletul ei. Astăzi sânt
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mă înfundai într-un fotoliu din imensul hol. Matilda se întoarse cu fata care ținea în brațe o tavă cu prăjituri și cafele, și mă invita, spunând că sânt plăcinte cu prune, specialitatea ei, fragede și pufoase. Privirea Matildei se înseninase, chipul i se spălase de îndîrjirea anterioară. Pusei volumul pe măsuță și într-adevăr, gustând din plăcintă, o și înfulecai, atât era de bună. Fata se întoarse cu o nouă tavă cu două cupe de cristal și cu o sticlă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mele refulate? Da, dar ura țâșnise din cuvintele ei și, pe urmă, dacă ar fi fost Tasia sau Vasia, dracu să-i ia, de ce închisese brusc și se făcuse ca și când ar fi avut pe cap, în loc de păr, șerpi? Se mai însenină, dar telefonul continuă să-l țină în dormitor câteva săptămâni, până într-o zi... Dar trebuie să spun că înseninarea ei nu mă făcu să uit, apele despicate nu Se mai împreunau să arunce în uitare scena care se petrecuse
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Nici nu trebuia s-o întreb, era clar că nu putea atunci să mă ierte pentru că acceptasem să iau masa cu maică-sa și cu Mircea. "Victor, zise Matilda, merg eu la plimbare, am să-ți spun ceva!" Silvia se însenină când auzi și deodată îmi surîse: "Pa, tata, ci când mai vii?" O luai iar în brațe, o sărutai, spusei bună ziua lui Mircea și o așteptai apoi pe Matilda în stradă. Știam că n-avea nimic să-mi spună și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de fiert apă, în timp ce într-altul fierbea în bucătărie veșnicul borș cu carne care strâmba veșnic nasul domnișoarelor: "Tot borș, mamă?". Și nici o revelație: ceva, așa, deosebit, așa, un semn că una dintre ele o să ajungă împărăteasă... "Niște natantoale", se înseninase bunica întru târziu... "Făăă, le spunea după ce se făcuseră mari, cu acel limbaj popular și crud care i se impusese fiindcă un altul se îndepărtase de ea tot mai mult, o să vedeți voi căcat de bărbat în curtea voastră când
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mă ocrotii în orele contabile operând o separație (o uitare!) și, liber în lungile mele plimbări pe la poalele pădurilor, gîndii: "Bătrîne, îi spusei într-o zi aceluiași gorun pe care îl interogasem odată, Socrate nu te-a cunoscut să se însenineze că din trupul tău i se va face într-o zi sicriul. Înseninarea lui îi venea din altă parte, pesemne că îl plictiseai, cum îl plictisea și marea și cum îl plictisea, desigur, și Xantipa, ale cărei ocări l-au
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
recevoir une petite franciscaine?" Mă ridicai în pat în capul oaselor și mă posomorâi. "Vous n'êtes pas ni petite, ni franciscaine", mormăii și sării apoi și o întîmpinai. Capușonul și umerii îi erau uzi de ploaie. Fără să mă înseninez, ca în fața fetiței mele care ar fi făcut o poznă, îi descheiai șiretul și nasturii; aici ea își ridică bărbia cu eternul gest reflex de tandrețe și abandon al tuturor copiilor care se știu protejați, și își puse mâna pe
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu ceva la mînă!" În acest timp observai cum chipul micuței doamne începea să capete o expresie vie de suferință. Soțul ei se îngrijoră și începură să-și șoptească unul altuia ceva la ureche. "Da", zise ea și se mai însenină și începu să se uite la noi cu capul ușor plecat, cu un fel de interogație chinuită și resemnată: nu e așa că o să fiți de acord? parcă ni se adresa. El se ridică, se apropie de mine și îmi șopti
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Vacanță în Guadelupe, dar și Soțul păcălit fac parte din repertoriul Teatrului Nottara, în perioada 1- 10 noiembrie 2012. În prima zi a lunii noiembrie, Teatrul Nottara îi invită pe spectatori să urmărească piesa " Soțul păcălit", o comedie care va însenina fruntea chiar și celui mai trist spectator. Este povestea unui cuplu căsătorit, scrisă în stilul inconfundabil al lui Moliere, în care soțul mult prea în vârstă față de partenera sa și orbit de gelozie, descoperă, în urma intrigilor celor care-i sunt
Soțul păcălit, la Teatrul Nottara, în prima decadă a lunii noiembrie () [Corola-journal/Journalistic/80899_a_82224]
-
Asta vom mai vedea..., am zis eu privind în zare. În jurul meu, în mod evident, s-a schimbat din nou peisajul, șoseaua s-a limpezit, gheața a început să se topească și soarele s-a înălțat deasupra. Cerul s-a înseninat ca și cum întotdeauna fusese astfel, au reapărut culmile dealurilor acoperite cu iarbă până spre orizont și culorile ca o mare întinsă, imensă, de liniște și strălucire. Am înțeles atunci că datoria noastră, în trecerea prin valea incertă a acestei lumi, este
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
El va ști Încotro s-o ia. Și, În orice caz, pentru a convinge o Forță să acționeze, nimic nu-i mai bun decât un sacrificiu omenesc“. Până În momentul acela, Belbo tremurase. L-am văzut destinzându-se, să nu zic Înseninându-se, dar privind scena cu curiozitate. Cred că În clipa aceea, În fața schimbului de cuvinte dintre cei doi adversari, văzând În față-i trupurile dezarticulate ale medium-ilor, În laturi pe dervișii care Încă tresăreau gemând, podoabele demnitarilor În dezordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
La nord, cavaleria lui Vlad se apropie de noi. - Ai dreptate... murmură, fascinat, Mihaloglu. Este o Înfrângere perfectă. Incredibil... Sună retragerea. Ridică steagul alb. Pregătește emisarul nostru pentru comandantul Angelo. Alexandru constată, deodată, că Înserarea schimbă culorile bătăliei. Cerul se Înseninase, iar apusul soarelui devenise un spectacol de culori În degradé, care porneau de la roșu și scădeau În intensitate, trecând prin violet și stingându-se Într-un cenușiu care cobora spre negru ca un tăciune din care focul dispărea, lăsând locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Nu mi-a spus niciodată. - Nici n-o să-ți spună. E prea mândru. Poate că voia ca tu să trăiești două vieți, să fii faimos de două ori, o dată pentru tine și o dată pentru fratele tău... - Măria ta se mai Înseninează, bag eu de seamă. Există viață și În afara tronului, a bătăliilor, a jocurilor de putere. Poate că măria ta va descoperi, acum, această viață. Formele și culorile ei. - Poate. - Poate că nimic nu e Întâmplător. Poate că Valea Albă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
situație: se afirmă că nu există drept care să corespundă unei obligații morale și, dacă se consideră, exact În acest sens, că nu există deci drept juridic, adică un drept ce are ca obiect o acțiune materială, această afirmație mi poate Însenina că nu există nici un drept moral, adică alt drept care să aibă ca obiect forul interior. Experiența ne evidențiază zilnic acest tip de drept. De exemplu, se recunoaște foarte adesea, dreptul pe care cineva poate să-l aibă la respectul și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
dau aere. Ce fel de om este mentorul lui Naoji? M-au trecut fiori. — Nu prea știu, însă la ce te poți aștepta de la un profesor de-al lui Naoji? Am auzit că este etichetat drept desfrânat. — Etichetat? rosti mama, înseninându-se. Interesantă expresie! Dacă poartă „etichetă“... asta nu-l face inofensiv? Îmi place cum sună. Parcă ar fi o pisicuță cu clopoței la gât. Un desfrânat cu etichetă nu mă înspăimântă absolut deloc. — Zău? Eram fericită, foarte fericită. Parcă mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
iubind mai degrabă tandru decât tumultuos, prin atmosfera de uzină din cele câteva pagini unde cuvântul de ordine era "noi muncim, noi nu gândim", dar mai ales prin curajul care încă mai răzbătea dintre rândurile rămase în urma foarfecelor cenzurii, îmi înseninaseră multe ore de lectură și-mi întăriseră încrederea că spiritul liberalismului nu poate fi înfrânt de nici un fel de dictatură. Pe scriitor îl cheamă Constantin Munteanu, iar cartea care-mi stăruia în minte, poate și pentru că la Piatra Neamț, în zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ucisă. — Mi-a zis Derek, se Încruntă ea, apoi mă măsură din ochi și adăugă cu sinceritate: Ar trebui să fiu tristă, dar nu sunt. Când văzu că nu mă trag Înapoi, făcându-mi Îngrozită semnul crucii, fruntea i se Însenină: — Am urât-o Întotdeauna, mai spuse ea, cu simplitate. Mi l-a luat pe Derek. La propriu, vreau să zic. Îmi cer scuze, dar erați prietene? Întrebă ea privindu-mă. — Nici vorbă, i-am răspuns ferm, profitând de ocazie ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
el însuși să fie văzut. Era tulburător. Fața lui George, în acele momente, oferea un spectacol ce merita să fie urmărit; părea chipul unui actor de tragedie, care exprima nehotărâre și totodată, o profundă emoție, pentru ca după aceea să se însenineze, devenind o față rotundă și binevoitoare. Își purta pe braț fulgarinul și haina. Lăsă fulgarinul în iarbă, își îmbrăcă haina, pe urmă își trase încet și fulgarinul pe el, continuând să privească în grădină. Pe chip, îi revenise ceva din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lui Hattie în combinezonul ei alb, îi venea în minte cu intensitate. Când o văzuse, își spusese: „Fata asta, nepoata lui, e primejdioasă, e lucrul cel mai primejdios din lume“. În clipa când își reamintise de acest gând i se înseninase chipul; pentru că nu-i plăcea deloc să-și spună că se simțea mult prea stingherit ca să se apropie, firesc, de străinii aceia. Când ajunse la poarta principală o mișcare îi atrase atenția și, cu colțul ochiului, văzu că era însoțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dar, oricum, nu cred că mulți savanți citesc „Suplimentul“. Veți zice că nu mai am despre ce bucurii să scriu dacă am ajuns aici. Nu-i deloc așa, numai că voiam să explic cum am reușit zilele astea să mă înseninez, în ciuda viforniței și a întunecărilor de afară și dinăuntru. Ca să mă stâmpăr cumva, n-am făcut sport, n-am băut extract de sunătoare, nici nu m-am ghiftuit cu ciocolată neagră sau cu ardei iute, deși bucuriologii dau undă verde
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
vocabularul pentru asta. Insultase vreun cod atavic de loialitate familială specific clasei muncitoare. Au tăcut amândoi o vreme, iar apoi Sheba a început să-l întrebe despre experiența lui sexuală de dinainte. Credea că acest subiect lubric îl va mai însenina. Connolly încercase să evite subiectul cu fraze de tipul: — Asta îți dai tu seama din ce știu eu. Dar Sheba insista: Nu, hai, spune. Te-ai mai culcat cu multe fete? Femei? A tăcut, apoi a ridicat o mână. — Cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
se deschide de jur Împrejur. Pentru prima dată de cînd sînt aici se vede tot peisajul. Undeva spre apus e un pisc stîncos, iar Înspre răsărit se văd alte culmi de munți Îndepărtați, povîrnișuri, păduri. E incredibil cum s-a Înseninat deodată și s-a luminat totul În jur, vedem În sfîrșit unde sîntem. Din marginea clădirii infirmeriei se Întinde o pajiște mărginită de gardul de sîrmă ghimpată al unității, pe care s-au Împletit tufe de zmeură. Pajiștea e plină
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
lacăt pe dulapul cu palete și mingi. Pentru că se pare că În cele din urmă nu mai are cu cine să facă instrucție. Jurămîntul alămurile străfulgerînd vesel din mijlocul grupului de bărbați solemni SÎntem la mijlocul lui noiembrie și cerul se Înseninează brusc, vremea se Încălzește aproape neverosimil. Plopii și salcîmii din marginea aleilor, cînd trecem tropăind pe sub ei, nu mai aruncă cu frunze, au rămas ca niște filigrane pe cerul palid, bleu aproape alb. SÎntem gata de jurămînt, undeva În marginea
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ce pot să aflu? —Despre Hardacre? Despre el și toată afacerea asta cu surogatele. Am să mă interesez discret. Cine știe - poate chiar se Întâmplă ceva, și eu sunt singurul care nu știe nimic despre asta. Fața lui Ruby se Însenină. —Ai face asta? Chiar dacă sunt complet dusă cu pluta? El puse jos lingura de lemn cu care amesteca În sosul pentru paste, o trase Înspre el și o sărută. —Știi ce? Îi zise el când s-au desprins din sărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]