1,882 matches
-
auzisem de atâtea ori spuse de bunicul meu, spuse de fratele meu... Cine știe, poate de asta în familia noastră întotdeauna cineva se face preot, cineva pleacă, cineva duce Cuvântul Evangheliei... și cineva e dincolo de frumusețe, așa cum lumina e dincolo de înserare, fiindcă în faptul serii, cineva... își amestecă sângele, pe cruce, cu al Lui... Ochii Cerului " Până la urmă tot am reușit să scap!" îmi zisei când am ajuns jos, pe pământ. Uf ! tare mai era întuneric de unde veneam ! Și pustiu ! Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și fiindcă nu mergeam tropăind precum elefanții, ci cu călcătură de pisică...Când am simțit că Încep să obosesc, am alergat să-l ajung... A Întors spre mine o privire ucigătoare. Așa mi s-a părut mie, În prag de Înserare. ― Ce s-a Întâmplat? - a Întrebat. ― Păi... ar cam fi timpul să treci În spate. ― Bine. Nu uita Însă, ochii deschiși și urechea la pândă - a ținut să mă atenționeze. Și asta fiindcă nu avea destulă Încredere În mine. Lucru
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
No! Hai, mă, și-om mere, că leagă careva calu’ ghe noi”!... Parcă-i și vezi pe cei doi ardeleni stând de vorbă timp nemăsurat, până unul din ei Își spune părerea... ― Și cum și-o spune!... - a accentuat Gruia. Înserarea se Întindea ca o părere peste toată firea. Cei doi pășeau la braț, pradă frumuseții din jur... O lună cu obraz roșcat și dolofan luneca pe bolta senină... ― Îți mai aduci aminte, scumpule, de nopțile de sfârșit de vară, cu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
discrete ale florilor albe-rozii. Câmpurile de brândușe de la margine de codru mai dăinuiau cu sclipiri albastre. În stejarii de alături o pasăre își striga numele. Rândunelele harnice săgetau văzduhul. Berzele din vârful unui stâlp de înaltă tensiune clămpăneau în liniștea înserării. Găinile cotcodăceau, curcanii tușeau, grăsunii guițau ca protest la unele intenții ale stăpânilor. Un păun suna alarma. Numai cocoșul țanțoș își vedea de meserie, bucuros că a scăpat și de data asta; în timp ce domnul Vasile transfera în damigenele din cramă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
au avut de pătimit odată cu venirea burnițelor mocănești, pătrunzătoare până la măduva oaselor când fata își proteja capul și spatele cu un sac mare de rafie transformat într-un fel de glugă. O zi-lumină stătea în imensitatea imașului, așteptând cu înfrigurare înserarea când apărea din pâcla deasă Gheorghiță-ibovnicul. Cât despre școală, nicio sinchiseală, dar și nicio sminteală... Numai dirigintele a venit de două ori și a încheiat un proces-verbal cum că eleva este plecată din localitate, dar i-a atras atenția lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
discrete ale florilor albe-rozii. Câmpurile de brândușe de la margine de codru mai dăinuiau cu sclipiri albastre. În stejarii de alături o pasăre își striga numele. Rândunelele harnice săgetau văzduhul. Berzele din vârful unui stâlp de înaltă tensiune clămpăneau în liniștea înserării. Găinile cotcodăceau, curcanii tușeau, grăsunii guițau ca protest la unele intenții ale stăpânilor. Un păun suna alarma. Numai cocoșul țanțoș își vedea de meserie, bucuros că a scăpat și de data asta; în timp ce domnul Vasile transfera în damigenele din cramă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
în sufletele lor. De aceea acum se mulțumea să-i sărute doar mâna, să-i strângă mijlocul pentru a o apropia cât mai mult de el, în mersul lent pe malul apei. Învăluiți de iubire și cuvintele dispăruseră în liniștea înserării, nemaiauzindu-se decât susurul apei sub clar de lună, foșnetul ierbii sub pașii agale, glasul inimii vibrând de fericire. Ar fi mers așa o veșnicie unul lângă celălalt, dar acest moment unic a fost întrerupt de logodnici care deja se
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
o pace deplină, un soi de țesătură emoțională fină, dar fermă pune stăpânire pe spațiul în care ne aflăm. Femeia în vârstă încetează să vorbească în dialect, ceaiul verde devine cea mai gustoasă licoare, demnă de potirele lui Ganimede, iar înserarea întârzie atâta vreme cât soarele nu se hotărăște să se despartă de coroana delicată a pinilor. Note despre arhitectura niponă Lucrez la un model de arhitectură care să propage senzații apte să dureze la infinit. Tadao Ando Europeanul care pășește pentru prima
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
câțiva nori. Se ascundea după nori o bucată bună de timp, mai ieșea puțin la vedere. În momentul când băiatul a avut puțin timp să se uite la cer, Soarele tocmai atunci părăsea bolta cerească și Noaptea în brațe cu Înserarea se grăbea să-și întindă mantia întunecoasă și aripile reci peste pământ. În acel moment Norocel și-a luat la revedere de la tata până a doua zi, hotărând că este vremea să facă cale-ntoarsă. De această dată a hotărât să
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
se gândea la cauza incendiului. După un timp și-a dat seama că singurul vinovat de incendiul ivit nu poate să fie decât Dondonel. Timpul a trecut repede, soarele a coborât la asfințit. N-a durat mult și a sosit înserarea apoi repede a căzut întunericul. Dacă a văzut Dondică că Dondonel nu mai apare, a început să-l caute. S-a împiedicat de o cioată, a pipăit-o, s-a așezat pe ea, a pus capul pe brațe și brațele
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
a descris de mai multe ori, ajutându-se cu bucăți de pâine și cu căni de vin de pe masa Tavernei Turcului, Înfrângerea suferită de spanioli. El, tatăl meu și Diego Alatriste făcuseră parte din fericiții care au apucat să vadă Înserarea acelei zile cumplite; ceea ce nu se poate spune despre cei 5000 de compatrioți ai noștri, inclusiv 150 de șefi și căpitani, care și-au vândut scump pielea În fața olandezilor, englezilor și francezilor. Aceștia, deși obișnuiau să se bată și Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ca să zic așa, cuțitul la gât. Sau tocul în mână. Nu puteți scăpa. Nu, am răspuns, este adevărat. Nu pot scăpa. Ați putea să vă imaginați, a mai zis el, ce ar conține cartea dumneavoastră despre Doré? Și acolo, în înserarea lentă, tipică pentru ținutul din Västerbotten, i-am povestit ce-ar putea intra în cartea mea despre Doré. Copilăria modestă a artistului în Elsass. Ochiul extraordinar al copilului-minune, atât pentru detaliu, cât și pentru întreg. Mâna sigură. Succesele timpurii. Viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
cercetează în ultima oglindă a vieții lui aici. Textul e dintr-odată important, sobru, frumos: ,Călător sunt, elegant în veșminte confuze,/ Aici, pe Terra, toți poartă haine stranii,/ cusute de tainice fire, clar obscure!/ Peste umbra mea,/ acoperită temeinic cu înserări și spornice greșeli,/ coboară o sabie gingaș-amară... Doamne, Tu, ce singur ai cântarul, Ocrotește-mi frica de dincolo,/ unde sufletul, sfiindu-se foarte,/ Rămâne prudent, static, la prima treaptă a scării." Poemul care se intitulează banal dar dă brusc de
Poemul si scriitoarea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/7878_a_9203]
-
riscant și stricător de imagini! înlocuiți timpul cu alt cuvânt, vremea, de pildă, ori de câte ori cuvântul următor începe cu vocala a, ori ă, e, i, o, și cam atâta ar ține restricția!) Ce bine sună: , Peste umbra mea, acoperită temeinic cu înserări și greșeli, coboară o sabie gingaș-amară..." Cum ziceam la început? Versuri ce relatează corect, de valoare amestecată, din păcate, cu triste bășcălii și dialoguri pedestre. Ideea unei tristeți care nu este doar a noastră ci și a umbrei pe care
Poemul si scriitoarea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/7878_a_9203]
-
aceleiași strîmtorări care nu-ngăduie deplinul. De aici, îndoiala, figură a golului. A unui ecou care se pierde pe culoare subțiri. Așa, poate, se explică recursul la peniță, zgîriind sîcîitor poala unui Dumnezeu ocupat, în dauna hașurilor mai apăsate. Adîncirea înserării tuturor e un examen de minuit luat pe cont propriu: "Eu știu tăcea cînd visul a murit/ Și-n toată clipa-nalț cîte-o statuie/ Tăcerii, pe un drum ce suie/ Neisprăvit." (Miez de noapte) De-adevărat, îndoielile sînt tăcute, fiindcă
Fețele îndoielii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7396_a_8721]
-
marele actor șipoet se întreba dacă totul a fost bine... Ceputeairăspunde celui care însemnasepe iele de carte toate pauzele, toate accentele, toate silabele? Cînd își recita versurile proprii „ Vino, nu veni, iubito, între toate aleasă,/ Vino, nu veni, dulcea mea înserare/ Pe malul apei să amugm/icremenițL Ca statui funerare"... aveai impresia că nu va mai putea respira. În acel prim an al meu de radio, Botta a scris ciclul Vineri. poezia sa celor spuse și scrise de tine cu aHta
Ileana Malancioiu: „Dumnezeu nu ne pune la nesfîrsit mîna în cap" by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Journalistic/6761_a_8086]
-
originale), apoi totalitatea meditațiilor compuse în jurul anului 1842 (celebrele Umbra lui Mircea, Mormintele, Trecutul etc.) sunt scrise în versul consacrat de Heliade, adică în alexandrin românesc. Sceneria, decorul, atmosfera trimit indubitabil la cunoscuta sursă, la Méditations poétiques lamartiniene: noaptea ori înserarea, apele discrete, stîncile și pădurea, ruinele medievale, fantomele se îmbinau aproape demonstrativ între ele, sub semnul melancoliei și al armoniei de factură religioasă (biserici izolate, candele, sunet de clopot). Poezia lui Lamartine, exportată în zona Dunării, dădea un prim rezultat
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
calme et volopté, nelalocul lor, o lumină paradoxală, liniștitoare, ieșind din hașuri întunecate, deschizând în alb ireal un decor care n-o justifică întru nimic. Dînd pagina, o imagine de rece - dacă senzațiile se pot vedea - apocaliptic, sau doar o înserare mai pătrunsă de răcori: "Sunt sorii stinși scânteindu-și tăciunii/ Sub uraganele caste-ale lunii." Pentru cei prieteni, dintr-o margine în alta a nopții, cu hieratica, palid-capricioasa regină, frisonul e mai curînd o înfrigurată plăcere. Plăcerea unei lumi netrăite, căutate
Chinuri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7796_a_9121]
-
copaci și zgîrie-nori / dansul păpădiei / și plînsul peniței / în tușul care-mi înfăptuiește dispariția" (Hipersensibil). De cele mai multe ori asistăm la starea de criză a unei lumi ce se mistuie în condiția sa de fizică delirantă, de apocalipsă rece a substanțelor: "Înserarea se lasă pe aripile unui vulture pleșuv. / Umbrele taie lumina în creierul primenit pentru viziuni. / Dincolo de coama vegetației linia orizontului se diluează / pînă la un fum subțire ca firul de mătase / și se scurge lent din scoica timpului. / Timpul se
Ultimul optzecist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7292_a_8617]
-
epocii. El reprezintă o minunată sinteză a intelectualității românești, o biruință aristocratică a acestui neam mult înzestrat și mult risipitor. Bucuria de a fi trăit în același veac cu Th. Pallady mi-a dictat aceste rânduri fugare, într-o frumoasă înserare de noiembrie, la capătul unei zile însorite, de miere și de azur cu miresme de primăvară - florile și peisagiile pictorului al cărui renume crește pe măsură ce anii trec.
Trei prieteni Victor Eftimiu, Al. O. Teodoreanu și Theodor Pallady by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/7316_a_8641]
-
acestea ale verdeții, domeniul Reginei, trebuie să rămână pustii și curate, noaptea, departe de tot ceea ce instinctul sau întunericul ar putea trezi ori profana, oamenii le părăsesc treptat, după căderea serii. Stau lângă trei bătrâni care își strâng zmeiele în înserarea ce se lasă... Mă înșelasem. Bătrânii erau singuri doar cu câinii lor de rasă, care se făceau că se bat între ei, cu mișcări simulate, pe iarba elastică, netedă, verde-brună, înviorător de proaspătă sub talpa goală; mă descălțasem, anume, s-
Actualitatea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7108_a_8433]
-
lacrimi din ochi mereu". Această predispoziție lacrimogenă e mai ales de inspirație (pre) romantică, elegiacă, eventual de la credința mai generală, ajunsă până azi, potrivit căreia adâncimea se află mai degrabă în solemnitate și tristețe decât în bucurie și relaxare. Cu Înserare și Rugăciune (a doua apărută postum), Cârlova inaugurează la noi romantismul de sugestie lamartiniană. Legătura cu literatura franceză,traducerile din Voltaire, îl plasează și în trena clasică-iluministă. Cu acestea, poezia se află la confiniile modernității noastre literare. În tranziție fiind
Armoniile lui Cârlova by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7345_a_8670]
-
afară pe trotuare, șiruri nesfârșite de mașini unduind prin valuri de caniculă, femei și bărbați cu brațele și spinările goale, tricouri și cămăși de toate culorile și ochelari de soare, chelneri cu tăvi încărcate de bu-nătăți și adieri fierbinți chemând înserarea prin lama duduitului de motoare, piețe și hale și arcuri de triumf, bulevar-de, autostrăzi, leșinul vertijului multicolor sorbindu-ți sângele, alei și copaci și turnuri de fier și pajiști incendiate de asfințituri." (p. 202) Se simte în aceste rânduri seducător-copleșitoare
Fără iluzii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7155_a_8480]
-
O întreagă tradiție romantică își are pornirea aici. Natura e decorul fugii în doi, al chemării, nu al însingurării: „De lângă mine ea când lipsește/ Natura n-are nimic frumos.” O vor spune, pe rând, toți romanticii, până la Eminescu. În fine, Înserarea e prelucrarea mai fină a aceleiași teme, a singurătății deznădăjduite. Orice armonie, de sunet ori de imagine, a naturii care-și încheie ziua cu o împlinire numai a ei, rotunjindu-și rosturile cum niciodată omul nu va putea, atinge corzi
Un minimalist by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5976_a_7301]
-
de sânge. Doar una. Ajunseră la marginea pădurii. În vale, ocoale de oi. Pesemne era încă prea multă lumină, de n-au mers mai departe. Se așezară, aproape ca un snop. Cu boturile întinse, adulmecau aerul tot mai rece al înserării. În așteptare, se căutau de purici. Nu erau cine știe ce fiare mărețe. Rănitul, guleratul cel bătrân, se întinse pe zăpadă, ceva mai departe de ceilalți. Gâfâia puternic. Se vedea că drumul, ușor pentru tovarășii lui, pe el l-a ostenit. Își
Bánffy Miklós - Lupi by Georgeta Hajdu () [Corola-journal/Journalistic/6053_a_7378]