1,219 matches
-
aprinsă acolo pe marginea lacului. Melancolie a sufletului, foc nestins, dezmierdare de fețe, atingere de buze... De ani întregi am așteptat sărutul acelor ochi înmărmurit în liniștea umbrei tale, am așteptat mult mi s-a aprins buza ispita a tot întețit dorința noastră! ÎN OCHII TĂI (Në sytë e tu) Văd în ochii tăi cum joacă luxuriant soarele și luna dansul dragostei În ochii tăi aud cântecul liniștit al porumbelului care zboară liber peste volbura mării. În ochii tăi învăț minunile
ÎN TRADUCEREA LUI BAKI YMERI de BAKI YMERI în ediţia nr. 1405 din 05 noiembrie 2014 () [Corola-blog/BlogPost/384093_a_385422]
-
Nu mă întorc eu la ea nicidecum.” Văzândul așa de hotărăt Vladimir îl lăsă în pace. A doua zi Vladimir își luă rămas bun de la Mihai și de la ceilalți vagabonzi și plecă. Iar pentru Mihai începu calvarul pentru că frigul se întețea bani nu mai avea decât puțini iar iarna numai găsea cu ziua de muncă. Iar într-o seară se întâmplă un incident neplăcut doi vagabonzi ce locuiau în acea casă după o ceartă înverșunată unul scoase un cuțit și îl
PAȘI SPRE ABIS ( 3 ) de EUGEN ONISCU în ediţia nr. 1793 din 28 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383006_a_384335]
-
Iar luna se aprinde-n colț de cer Și cerul își desprinde-o stea de fier. Privesc la melci sticloși și fără case, La fluturii de noapte de mătase; Spre-un cerb cu stea în frunte mă îndemn, Prin vântul, întețindu-se, de lemn. Apoi mă uit subit în calendare, ... Citește mai mult Sub podul de cobalt apare-o vidră,Pe malul de bazalt așteaptă-o hidră; Se uită ochi în ochi apoi, fatal,Le-nghite noaptea rece de metal.Pe
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
pluș,Iar luna se aprinde-n colț de cerși cerul își desprinde-o stea de fier.Privesc la melci sticloși și fără case,La fluturii de noapte de mătase; Spre-un cerb cu stea în frunte mă îndemn,Prin vântul, întețindu-se, de lemn. Apoi mă uit subit în calendare,... VIII. ÎNCHISTARE DE SEARĂ - ȚĂRII MELE, de Lorena Georgiana Craia , publicat în Ediția nr. 2216 din 24 ianuarie 2017. Zăvoaiele nu mai cresc, Munții se despăduresc, Mările se neliniștesc, Frunțile îmbătrânesc
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
aveam experiență. Hărmălaia se desfășura într-o liniște aparentă. Păruielile, bușelile, ghionturile, mușcăturile și loviturile se făceau pe înfundate. Vaietele de durere erau la început mai pe tăcute și treptat-treptat se transformau în urlete și țipete. Pentru că și păruielile se întețeau. Uite-așa, debandada se transforma în hărmălaie generală, cu sonorizare maximă, care continua pe coridor și se întindea ca gumilasticul, până în curtea școlii. Astfel că, într-una din zile, când domnul Arsu era plecat din școală, urletele noastre generalizate au
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
altă pâlnie, cu mormăituri: Mor, moor, mooor, moooor! Iar râsete în clasă. De data asta, coana preoteasă a tresărit și s-a uitat speriată în direcția din care venea mormăitul. Mormăit care nu mai contenea. Și cu cât mormăiala se întețea, cu atât mai mult se agita. Dică, pe post de moș fricos: - Văleu, aoleu, mă mănâncă ursul!....Mă sfârtecă!...Mă sfâșie!...Aaau! Mă face bucățele! Tot o ținea într-una cu văicărelele, doar-doar o impresionează pe coana preoteasă. Vă închipuiți
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
Acasă > Strofe > Atașament > NOI---BALANSUL IUBIRII Autor: Mara Emerraldi Publicat în: Ediția nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 Toate Articolele Autorului Fără-nceput, fără sfârșit... Demult, din ce-a venit, într-un demult... demult trecut, am apărut scânteia, ce-a întețit focul lăuntric al mării iubiri, arzând vâlvătaie, cu brațe de foc ridicate, intru purificare, spălând și... curățind cu lacrimi bucuria cunoașterii, a ceea ce sunt, a ceea ce ești, prin explorare în cenușă viitorului și în cea a trecutului, spre aducere aminte
NOI---BALANSUL IUBIRII de MARA EMERRALDI în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383226_a_384555]
-
el după o clipă de reflecție. — Un cioban În trecere, care căuta o oaie rătăcită. Sau poate că intrase ca să fure ceva. A dat alarma. Era Îngrozit. Dante Își roti Încă o dată privirile În jur, absorbit. Durerea de cap se Întețea la loc. Junghiurile dinapoia ochiului erau străpungătoare. Amețelile reîncepuseră și ele să se facă simțite. Avea nevoie de aer și de odihnă. Nu mai era nimic de făcut acolo, Înăuntru, Își zise. Dă poruncă oamenilor dumitale să aibă grijă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
capitulul vreunei mânăstiri... I se păru că surprinde o iute privire de Înțelegere Între cei de față. — Dacă vei avea răbdare o clipită, vei Înțelege de Îndată, messer Alighieri, zise spițerul arătând spre fundul sălii, unde vânzoleala părea să se Întețească. De câteva momente se auzea un sunet firav de darabană, lent și senzual, acompaniat de freamătul metalic al unor mici țimbale de bronz. O figură feminină Își făcuse apariția, În mijlocul ovațiilor celor prezenți. De Îndată, o pădure de mâini și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de medicul șef. Tăieturile, vădite, erau constelate de picături de sânge Închegat, dar nu păreau deosebit de adânci și nici nu se putea să fi fost produse pentru a-i istovi mintea și simțirile meșterului, ci mai curând pentru a-i Înteți durerea. Acum uitase de prezența celorlalți, de gemete și de mirosuri. Parcă spiritul său explora acea piele sfâșiată aidoma unui explorator Într-o țară necunoscută. Tăieturile nu erau făcute la voia Întâmplării: lama executase exact cinci trăsături În forma unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un val de rumeguș. Capul fantoșei se legăna violent, Însă expresia rămânea aceea de stupoare Îndurerată, imprimată de artizan, ca și când n-ar fi priceput nimic din disputa al cărei obiect Îl constituia În lumea de dincolo. Între timp, Îngerii Își Întețiseră invocațiile cerești și prinseseră să țopăie Încoace și Încolo, Într-o simulare de zbor, agitându-și aripile din carton. Departe de a evoca o ardoare serafică, acea frenezie dezlânată aprinse În fantezia lui Dante imaginea unui stol de harpii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
stat la Îndoială dacă să Înfrunte marea deschisă sau să redobândească siguranța uscatului. În zorii care se iveau se detașa netă lumina felinarului de la pupa, care strălucea peste marea neagră, legănându-se sub izbiturile valurilor. Deodată, lumina păru să se Întețească, ca și când alte o sută de felinare s-ar fi aprins În același timp. Apoi o fulgerare Învălui Întreg corpul navei, făcându-l să lucească În toată lungimea sa. Dante auzise povestirile marinarilor din Pisa. Vorbeau despre corăbii cu năluci care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
gâscă din cele de colo, în loc să zboare în formă de V, cum fac suratele ei, ar ieși din rând și-ar zbura în formă de Z. Episodul 94 LA PUPA în timp ce vorbeau ei astfel, Marea Neagră, prinsă între două imperii își înteți hula. Se făcură palizi, apoi galbeni și-apoi plecară mai încolo Barzovie-Vodă și tăcutul Broanteș, în această ordine. Spătarul Vulture și țigăncușa Cosette păreau să n-aibă nimic, ceea ce ne face să spunem că dacă pe unii oameni hula îndepărtează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dușmanii lor nevăzuți; și erau pe deplin conștienți că aveau de-a face cu un dușman care nu greșea ținta niciodată și că, prin urmare, riscau ca într-o fracțiune de secundă să nu mai respire, să moară. Vântul se înteți, spulberând nisipul. Țânțarii se îmbuibau din fiecare centimetru de piele rămasă neacoperită. Ca prin minune, ajunseră pe creastă și începură să înainteze printre primele stânci fără ca cineva să-i urmărească, ceea ce le dădu curaj, făcându-i să spere că poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
demni de dispreț, deoarece Allah nu face deosebire de rase atunci când împarte calitățile sau defectele. Dar pe mine așa m-au crescut și astea sunt regulile pe care vreau să le respect. Nu mă interesează ce fac alții. — Vântul se întețește - șopti pe neașteptate armeanul. — Spre est se menține constant, deocamdată - răspunse beduinul. Roagă-te să continue așa, că altfel o să-ți pierzi camarazii. Cel mai rău va fi în zori. — De ce? — Atunci e momentul când vântul șovăie dacă să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
în formă, îl înghite deșertul. Nu deșertul, ci noaptea îl înghiți dintr-o dată, fiindcă dispăru pe neașteptate, fără ca interlocutorul său să fi avut timp să răspundă sau măcar să se întrebe cum de făcuse să dispară așa. Vântul continua să se întețească. Așezat acolo, chiar la intrarea micii peșteri, care lui i se părea locul cel mai absurd și mai dezagreabil din lume, Bruno Serafian, treaz acum, își trecea vremea gândindu-se la cât de repede se petrecuseră toate din momentul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
neschimbătoare, mereu schimbătoare ca o zi de ianuarie cu drumuri ascunse sub piele. Cer senin, Înghețat, ochi de sticlă. Urcă băiatul și urcă. Se-ndepărtează Bătăi puternice În ușă. Un glas butucănos de bărbat. — Doamna Almosnino! Doamna Almosnino! Bătăile se Întețesc. Vocea se sparge, devine nerăbdătoare, Îi simt neliniștea, mi-e frică să deschid. — Veniți repede, Coana Aneta... deschideți, vă rog Nu știu ce să fac. Vreau să mă ascund, să nu mai aud, să nu mai știu. Ce am eu cu ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
plutind pe apă, ceilalți în adâncuri, printre crengile brazilor, ca lacul să poată fi botezat mai ușor. Așa a devenit râul stăvilit de alunecătura dealului Lacul Leșurilor, până când asta a început să dăuneze afluenței de turiști, pe cale de a se înteți. Atunci, după un exemplu străin de succes, geografii au corectat greșeala și l-au numit Lacul Mort. Prin împrejurimi se răspândea mirosul de leșuri, iar prin depărtări, vestea apelor făcătoare de minuni, și, când duhoarea a încetat, toată lumea a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
-o pe tanti Mae. Capitolul nouă Începuse să se întunece când am ajuns înapoi acasă. Urcând pe cărare, mă gândeam cât o să-i ia lui tanti Mae până ne va trimite biletele și ce vom face până atunci. Vântul se întețise bine. Era chiar frig, și când am ajuns aproape de casă, am început să fug. Mi-am închis ochii, pentru că știam cărarea pe de rost și nu i-am deschis până n-am simțit cenușa sub tălpi. Când am ajuns, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
vreodată. Tipa se pare că se prăbușise cumplit, lovindu-se la mai toate rotunjimile și cracii pe care îi avea, pentru că urla îngrozitor. Exact în clipa când întinse mâna să o ajute, însă, senzația de déjà-vu a lui Abdulah se înteți la maximum, clipă în care acesta se blocă, realizând ce greșeală imensă era să facă. Discriminare! fu primul gând care îi trecu prin cap aproape imediat, moment în care, urlând de spaimă, se repezi în sens invers, sărind peste oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
suntem noi, femeile: efectul pe care îl producem, etalându-ne perspicacitatea, e mai de preț decât folosul pe care l-am fi putut obține dacă am trece-o sub tăcere. Între timp, întunericul se lăsa rapid, și vântul care se întețea mă umplea de neliniște. Dar acolo, deasupra acoperișului negru al casei, acolo unde cădea soarele, se mai zărea o dungă îngustă de culoarea mandarinei. Deasupra ei, cerul stătea întunecat, și pe el norii se mișcau purtați de vânt repede, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
o raită printre copaci iar acum se întorcea în tabără. Liniștea însă era deplină, în afară de susurul apei ce curgea la vale, nu se mai auzea nimic. Își văzu mai departe de treabă, atent totuși la zgomotele din jur. Focul se întețise și acum ardea cu flacără puter nică, trosnind din când în când. Dinspre pădure se auzi iarăși un fâșâit slab. Era ca și cum cineva răscolea cu piciorul frunzele uscate de pe jos. Se întoarse cu fața în direcția de unde venea zgomotul, încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
chemare, rămânea nemișcat așteptând să pri mească un răspuns. Pădurea rămânea însă tăcută, nu se auzea decât zgomotul picăturilor de apă ce cădeau pe frunzele copacilor. Lumina focului nu se mai zărea, tabăra rămăsese departe în urmă. Vântul se mai întețise nițel trecând acum nestingherit prin pânza subțire a cămășii cu care era îmbrăcat. Îi era frig și începu să se bată cu pal mele peste umeri, își fricționa pielea de pe corp ca să se încălzească. Valea de dedesubt era deja plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vară. Soarele strălucea pe cer aruncându-și razele prin frunzișul des. Gâzele zburau printre firișoarele de praf ce jucau în lumina ce cădea pieziș de sus. Se auzea ciripit de păsărele și foșnetul vântului printre crengi. Căldura încă nu se întețise, era plăcut sub umbra copacilor. Ileana se juca târându-și din când în când picioarele printre frunzele veștede de pe jos. Dacă n-ar fi fost în misiune de căutare, chiar i-ar fi plăcut excursia pe munte. Era în concediu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din cap și îi făcuse semn să părăsească încăperea. Nedumerit și chiar ușor speriat, soldatul Boris Godunov salutase și se răsucise pe călcâie, după care ieși din birou. Nu înțelesese nimic din cele întâmplate, ba mai mult, teama lui se întețise, câteva zile mai târziu, când primise un telefon de acasă. Nu-l cunoscuse pe taică-su. Murise la numai câteva luni după ce se născuse el, iar maică-sa îl crescuse singură așa cum se pricepuse ea. N-aveau telefon acasă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]