340 matches
-
este într-o încăierare de mahala, în care trăiesc împreună și lumea lui Caragiale, din Justiție, bunăoară, și cea a fiului său, din Sub pecetea tainei, legată întru veșnicie de pomenita răscruce. Un loc între târguri, rămas, și astăzi, la întretăierea sectoarelor bucureștene, de unde pleacă zarve și povești. Dintr-un București al minunilor, fie ele și mărunte, din care ne-a mai rămas, hélas, atât de puțin...
Siluete la răscruci by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5040_a_6365]
-
o lectură fascinantă. Cărțile din acest ciclu romanesc oferă cititorului român șansa de a trece dincolo de locurile comune referitoare la Țara Sfîntă, de a privi de aproape, pas cu pas, ,filmat cu camera pe umăr", un ținut exotic, aflat la întretăierea tuturor civilizațiilor, un loc în care cutezătoarele forme verticale ale Occidentului își dau întîlnire cu explozia de culoare specifică bazarului Oriental și unde viața este trăită la intensitate maximă pentru că moartea pîndește în permanență acolo unde nici nu gîndești. Stilist
Viața ca un film by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10919_a_12244]
-
sau punct de plecare al unor asociații pur subiective?). Fiul lui, istoricul Adrian Niculescu, și el prezent la masa rotundă, era pe atunci un băiețel, dar păstrase o amintire limpede ... Și nu fac aici o listă a tuturor coincidențelor - a întretăierilor de serii de improbabilități - care-mi dădeau sentimentul de "lume mică" dar și, în același timp, de lume largă și accesibilă, de vastă transparență circulabilă, pe care nu-l avusesem niciodată în România claustrofobică de altă dată. Dincolo de coincidențe, am
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
de vastă transparență circulabilă, pe care nu-l avusesem niciodată în România claustrofobică de altă dată. Dincolo de coincidențe, am văzut mulți oameni, prieteni vechi și noi, și-am fost scutit ca prin minune de întîlniri neplăcute - de latura negativă a întretăierii de improbabilități - de care mă temeam. Ce mai scrieți? Ce va mai apărea în România? Nu-mi place să vorbesc despre proiectele mele, am superstiția că nu se realizează. Pot totuși menționa aici două probabile apariții: cartea despre relectură, cu
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
pre)romantismul, moment ce - deloc întîmplător - a coincis cu apariția românului istoric și a celui fantastic. Căci scriitori și public deopotrivă au simțit nevoia de a pune o distanta oarecare între contingent și lumile narate. S-a produs astfel o întretăiere absolut specială a planurilor temporale, spațiale și lingvistice. Ceea ce ar putea, la rigoare, aproximă o "definiție" a literaturii. Proza nu poți să faci fără să știi, iar dacă o faci, e cît se poate de prozaica. Este o lecție pe
De la Monte Cristo la Clinton by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/18044_a_19369]
-
eroului" se cunoaște cu exactitate: 5 octombrie; anul este intenționat neprecizat: căci "eroul" e nemuritor, precum se știe; el dispare dincolo de linia orizontului într-un moment ce poate fi aproximat, dar nu specificat.) Acesta este, poate, unul din motivele subtilelor întretăieri de ficțiuni și de "fapte diverse" (din care se constituie fundalul narativ) pe care am încercat să le schițez mai sus. Diegeza e situată prea aproape în timp de actul de emisie-receptare, iar apariția românului în foileton nu face decît
De la Monte Cristo la Clinton by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/18044_a_19369]
-
real sau fictiv. Din când în când, balustrada coperișului era populată de șiruri statuare. În zonele severe, fațadele erau complet plate sau străbătute vertical de linii costale, formând serii de pilaștri mai eterici. Ferestrele erau în general de metal. Fiecare întretăiere de străzi forma o mică piață circulară, pătrată sau octogonală, cu un jet d'eau în mijloc, în așa fel încît toate țâșnirile se vedeau în perspectiva infinită, întrerupte de două mari statui ecvestre de bronz, care în concepția lui
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
prevăzând în punctul de încrucișare o cupolă. Concepția era însă riscată pentru tradiția noastră, amenințată de monotonie în lipsa unui material pietros excepțional. Ș-apoi n-avea decât ciment. Atunci concepu coloanele grandioase care înconjurau de jur împrejur monumentul ieșit din întretăierea a două temple eline, ca pilaștri groși, foarte adânci, de ciment, între care se vedeau ferestrele în vitraliu, cu schelet de metal. Pilaștrii erau tratați ca contraforți, acoperișul de olane nu acoperea capătul lor de sus, ci se oprea la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a crescut o blăniță verde întinsă pe toată strada. Te târăști de-a lungul străzii, pe lângă garduri date cu gaz, privești pofticios și neputincios ultimele cireșe rămase pe vârful pomilor cu frunze grase și leneșe-n soare, și ajungi la întretăierea cu o altă străduță, pe colțul căreia e alimentara. Casa e masivă, obtuză, încrustată cu licheni ca o stâncă bătrână. Oarbă de ferestre, are doar, la etaj, un balcon de fier forjat cu nelipsitul leandru-în-florit și nelipsita bătrânică iscoditoare care
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
în mediul urban La 30 octombrie 1930, județul Baia număra 161.881 locuitori, din care peste 14 %(22.718) formau populația urbană. Orașele Fălticeni și Pașcani aveau oficii poștale cu instalații telegrafice și telefonice mult înainte de anul 1900. Așezat la întretăierea unor importante drumuri comerciale, Fălticenii s-a dezvoltat de-a lungul anilor, atăt din punct de vedere economic, cât și urbanistic. Concomitent s-a populat destul de repede, ajungând la 9.685 de suflete, în anul 1899, iar după alipirea satelor
Poşta şi telecomunicaţiile în zona Fălticenilor : (1780-2000) by Dumitru Neculăeasa () [Corola-publishinghouse/Administrative/91562_a_93226]
-
ca să găsească adresa care figura în cartotecă pe o fișă cu semn verde: ea, care nu învățase niciodată să conducă mașina și o viață întreagă s-a descurcat greu, se căznea să distingă cât mai bine prin parbriz indicatoarele și întretăierile de drumuri, încerca să descopere o concordanță cu liniile și punctele de pe planul orașului, în timp ce tata o zorea „să se miște mai repede“, să-i spună când s-o cotească, cu siguranță că mersese deja prea departe, iar mama, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cu sens unic. Și când încerca să iasă cu spatele din încurcătură, bombănind, și-și privea nevasta pe furiș, văzând-o cu câtă disperare încerca să se justifice spunând că în planul acela chiar că nu se vedea dacă următoarea întretăiere dă într-o stradă cu sens unic, pe tata îl inunda brusc o imensă bună dispoziție. Găsea nepriceperea ei emoționantă, asta îl făcea să se simtă el cel priceput, cel care până la urmă se descurca totuși mai bine, chiar dacă trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
se ridicau fuioare de ceață și primăvara roiau nori galbeni de spori, ne uitam la țăranii aplecați deasupra plugurilor, la strângerea recoltei, la semănături sau urmăream vreun vehicul, care târa după el un vălătuc de praf, dispărând printre brazi la întretăierea șirului de coline. Tata și-a pus binoclul pe jgheabul acoperișului. Din fotoliul lui nou de piele putea să renunțe la binoclu și să se întoarcă la perspectiva pe care i-o oferea câmpul, să observe păsările în tufișuri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
acum degetul/ În fața realității./ Ușor nătângă și Îngrozită de propria sa umbră,/ n-ar fi Înțeles niciodată de ce/ poezia a fost invadată de mirosul măcelăriilor și al sălilor de disecție”, scrisese Mariana Marin În poemul Fără ei, din ciclul „La Întretăierea drumurilor comerciale” (volumul Atelierele, publicat imediat după prăbușirea dictaturii, În 1991, la Editura Cartea Românească). Prieteni nu doar germani, aș zice, și nu doar poeți, care Încercau să se salveze de urgie, protejați, fie și iluzoriu, de năvodul stelar al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
șosea națională. Știi, pe aceea o folosiseră nemții cu zece ani înainte, în al doilea război mondial, mai întâi în direcția est și la sfârșit înapoi, către casă. În locul unde drumul nepietruit întâlnea șoseaua, acolo cotiseră. Veniseră de la stânga, la întretăiere o luaseră la dreapta și, câțiva kilometri mai departe, intraseră în sat. Îmi aduc încă bine aminte, ca un copil ce eram, îmi făceam de joacă în băltoacele din urmele de șenile. Comuniștii se ascunseseră în pădurile de pe lângă Dunăre și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
și sughițând. Dădea cu pumnii în pernă și se sucea ca posedat în toate părțile. Dar printre accesele sale de plâns, începu să se distingă un alt sunet. Venea de dincolo de ușa de lemn și semăna cu un freamăt, o întretăiere de zgomote slabe: fâșâituri, cârâituri, un sâsâit ca de măturici sau de maracase. La auzul său, cel de lângă mine (îi zic așa pentru că nu puteam crede că "acela" e Gina) tăcu, apoi, cu o expresie de perplexitate, mă înșfacă de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care-i acoperea sânii. Merse la fereastră. Strada Venerei lucea stins, cu pietrele din caldarâm aruncând scântei purpurii, sub un amurg greu de toamnă. Salcia, cu o creangă foarte lungă, ajungând până la marchiză, vibra în adierile ușoare de vânt. La întretăierea a două crengi picotea o pisică portocalie vârstată cu un ruginiu întunecat. Lăsă geamul deschis, dar trase draperiile de damasc stacojiu. În cameră se lăsă o semiumbră roșiatică. O rază de lumină, trecând printre draperii, lovea colțul lustruit al bibliotecii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Procesul respirațiunei trebuie așadar, după cum am văzut, să se subordoneze legei logice; îutretăierile formate de cătră cugetare formează puntele naturale și pentru. ea. Pauzele mai mari or mai mici condiționate prin proporțiunea și relativitatea frazei ni vor da așadar și întretăierile naturale pentru o respirare mai tare or mai slabă (mai mult or mai puțin [tare]). Această arte e mai cu seamă grea la perioade întortocheate (întrețesute) și pline de cugetări, cari pretind totodată și un portament însemnat și cari cu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
reprezentate (cum rar se-ntîmplă) într-o periodologie artificioasă si grandioasă, sunt în privința respirărei de-aceea deja mai ușoare, pentru că mulțimea puternică de simțământ, furtuna afectului, îl ridică cu mult mai ușor pe auditor asupra actului acestui proces natural și fiindcă întretăierea respirațiunei în logicul sens al frazei nu. jenează așa de mult, pentru că, acoperit fiind de puterea afectului, poate fi chiar justificat. autorii francezi au în comedii și drame fraze scurte, întrerupea de tot... 3 punte Chestiunea e aceea ca în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
nevoiei și al oboselei fizice; pentru că nimica nu ne smulge mai lesne din iluziune decât ca în mijlocul răpitoarelor pasiuni și-a afectelor eroice să ni reamintească puținătatea cea săracă a naturei fizice. Artistul are aicea datoria de-a face astfel întretăierile încît caracterul cel general al unui simțământ progresiv să nu fie nimicit 11 [prin] puterea micșorată a răsufletului (Atem). caracterul (abstract), caracterul unei științe, unui timp, unei pasiuni; (caracteristică); (caractere-litere) caracterul (concret) uman, complexul însușirilor ce constituiesc o individualitate omenească
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cer acea putere din motive estetice. Se-nțelege că pauza ce și-o concede oratorul nu poate fi decât foarte mică, și respirarea însăși nu poate să se-ntîmple decât neobservabilă. Mai puțină greutate este când tocmai finea versului colidează cu întretăierea (pauza) pe care si-o face oratorul spre a câștiga pentru cele următoare deplina putere a tonului, pentru că finea versului ca atare concede deja o mică pauză în timp. 0 arte mai mare e de trebuință unde o asemenea întretăiare
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
dinamice din ce în ce [mai] mari. Din cauza sus-menționatelor însușiri s-ar putea ca această parte să constituie cea mai grea și cea mai naltă pretențiune făcută artei, pentru că puterea crescândă a intuițiunilor nimicește plane până și cele mai obicinuite întretăieri și pauze gramaticale si ne reprezintă întregul ca un spectacol mare, ce influințează asupra-ne cu lovituri din ce în ce mai tari. Aicea actorul caută să prindă numai, cum am zice, momentul respirărei care, prin întrebuințarea puterei de care are nevoie vocea sa
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
destinului devine o epură a vieții, deci ceea ce rămâne din viața unui om după ce din economia ei au fost eliminate: 1) presiunea limitelor exterioare; 2) imprevizibilul ca factor al reușitei și eșecului; 3) iraționalitatea lumii umane ca efect final al întretăierii unor țeluri divergente; 4) efectele răului organizat. Cu alte cuvinte, teoria destinului se bazează pe cultul abstract al rațiunii și voinței individuale, căci ea nu urmărește să obțină din viață decât extractul pur al unei construcții conștiente și voluntare. De
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
se autoîngrădește. Libertatea mea și a celorlalți asemenea mie se deleagă în anumite privințe pentru a elibera și a lăsa apoi permanent liber spațiul libertății mele și al libertății celorlalți. Delegarea libertății este forma gravitațională a libertății în câmpul de întretăiere a libertății celor mulți și a libertății tuturor. Pentru ca libertățile să nu se anuleze reciproc, pentru ca proiectele și preluările în proiect să se poată mișca liber, este nevoie ca o parte a libertății fiecăruia dintre noi să fie declinată. Libertatea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
20 de ani, îmi recuperam în mod explicit vibrația și nevroza, poartă titlul-manifest Declarație de iubire. Îi datorez de aceea lui Noica în egală măsură nașterea alfabetului meu cultural și enorma întîrziere pe drumul întîlnirii mele cu vibrația proprie. Aici întretăierea mea cu Cioran, în 1983, ar fi putut să joace un rol (l-am întîlnit atunci de trei-patru ori), dar ea a fost contracarată masiv de Noica după revenirea mea în țară. "L-ai văzut pe Cioran?", m-a întrebat
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]