283 matches
-
în ochi... amândoi aveau lacrimi. Anton ar fi vrut să plângă... să plângă ca după cineva drag, pe gâtul sur și lucios al lupoaicei,.. dar, izvorul lacrimilor secară amar, în ziua aceea lungă... nesfârșită. Gânduri încâlcite, zdruncinate în adânc, îi învălmășiră mintea și iar apăru privirea în ochiul de geam. „Poate, o fost un semn..!“, își zise el superstițios. Cerul se clătină... se clatinară și stelele; luna se clătină și ea... și pământul se clătină... În lăstăriș se lăsă o tăcere
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
său, moșierul de Fălciu, fratele mamei, câte ceva despre ea, dar nu credea că-i așa de deosebită. O emoție smintită îl chinui, și-i era ciudă că n-o poate stăpâni. Inima începu a-i bate nebunește... gândurile i se învălmășeau ca apele căzute într-o cascadă, și lumea parcă se învârtea cu el, amețit în mijlocul ei. Totul s-a petrecut într-o clipă. Când și-a venit în fire, ea sprijinită de Sultan, ca o zeiță sta și îl privea
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Parcă urlet de lupi și hămăitul gros al lui Pârvu. Anuca se trezește brusc. Simte că nu mai doarme... doar somnul îi mai încătușa simțurile; ca prin vis se întreba, ce se petrece afară... Se trezi de-abinelea într-o horhăială, învălmășită; schelălăieli gâtuite ale lui Pârvu, iar Sultan în grajd, necheza și lovea cu copitele podelele, tropotind zgomotos. Câinele parcă turbase. A schimbat lătratul lui gros într-o schelălăială ca o implorare... parcă ar fi cerut ajutor. Fata înspăimântată se repezi
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
a atenției, traversă strada cu nebăgare de seamă și fu lovit în plin, cu foarte mare putere, de un automobil. Urmară pentru dânsul câteva clipe de agonie cruntă. Toate câte erau în jurul său începură să se învârtească și să se învălmășească, nemaifiind cu putință deloc de lămurit. Gâfâi, de câteva ori, scurt și adânc. Apoi, cu o străluminare în priviri, muri. Mai deunăzi, atunci când a ajuns, din gură în gură, la mine povestea acestui nefericit, poveste care a fost aflată în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
se pune în balanță și a se compara. În tot timpul acesta, văzând ceea ce văzuse, Șerban ajunse cu totul derutat. Cu toate că știa o mulțime de lucruri potrivite și necesare de făcut în astfel de situații, acum absolut toate i se învălmășeau cu repeziciune în minte, fără să se deslușească deloc; totul, în jurul lui, părea desprins parcă dintr-un vis urât; practic, făcea eforturi supraomenești, ca să-și mențină dârz sângele rece și ca nu cumva să se piardă de tot cu firea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
ca niște prunci se cuibăresc În carnea ta, caută căldură și hrană, vezi ca prin ceață, flacăra lumînării pîlpîie și imaginea tremură, fecioara Își alăptează pruncul. Sub pleoape lumina se Înghesuie dinlăuntru. Culorile vor să fugă din tine și se-nvălmășesc toate acolo Între gene. Chipuri galbene, chipuri violete, date cu bronz, ca fetele noastre la demonstrația de chimie În laboratorul de la subsol. Buze și obraji se Încheagă, se descompun Într-o singură secundă, În lumina alba de magneziu care trădează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
conceptuală se prăbuși în sine și dispăru. Apoi se desfăcu și luxofagii se aruncară asupra mea într-o grindină neagră de fobii și sentimente de vină. Dar, când ajunseră la jumătatea distanței, roiul intră în dezordine. Se încolăciră și se învălmășiră într-un dans nebunesc de opturi și zerouri, înainte să dispară prin tavan și pereți și podea și sus după storurile geamului. Unul țâșni înapoi spre Nimeni, îi dădu ocol de două ori, rapid, apoi dispăru într-o fâșie frântă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
În ziare. — Noi n-am vorbit niciodată În presă despre vreo crimă. Rowe Își prinse, obosit, capul În mîini. Încă o dată, creierul lui era copleșit de șuvoiul asociațiilor de idei. — Se prea poate... Nu știu! bîigui el. Amintirile i se Învălmășeau În minte, neizbutind să se Închege, să se cristalizeze. Detectivul deveni deodată mai binevoitor - sau cel puțin așa i se păru lui Rowe cînd Îl auzi: — Spune-ne ce-ți amintești, așa cum Îți vine, indiferent În ce ordine. — Altfel nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
sunt ei, au aflat vestea. Of, of, Aban mai crede că văzduhul duce zvonul Încoace și Încolo. - Pot eu să fiu sigur că-i așa? Sigur?! - se miră Aban. I-am iscodit mintea. Era un noian de vorbe care se Învălmășeau acolo, Îndărătul ochilor lui, iar el nu găsea Înțeles pentru acest cuvânt. - Sigur? - reuși el să pronunțe cu gura. - De netăgăduit. Care o să se petreacă orice ar fi. Care e așa și nu altfel. - Pfuuh, ce cuvânt ciudat. Aban și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cap să nu mai ia tranchilizantele alea blestemate, ca niște bobițe de mazăre. Ce sens avea ca o femeie voluntară, stăpână pe ea, să se îndoape cu chimicale? Capul i se lăsă încet-încet în față, gândurile prinseră să i se învălmășească - adormi cu fruntea pe tastatură. L XLII În ianuarie Sabina a ieșit din spital. Se simțea mult mai bine, iar maică-sa și frate-său au lăsat-o să stea o vreme la mine. Părea să-și fi venit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
52, poimâine la Cumpăna, răspoimâine la Agigea! Și astfel se trezeau cu planificarea timpului gata pentru o săptămână, două înainte. Când motoreta străbătea distanțele în viteză uitau de tot, parcă zburau; aveau senzația de libertate supremă, simțeau vântul cum le învălmășește părul, iar aerul, care nu opunea nici o rezistență, îi îndemna... mai repede, mai repede! Pe serpentine rămâneau adânc întipărite două urme de la roți, iar la drum drept acestea se uneau într-una mai adâncă. Se stârneau două vârtejuri de pulbere
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
împotriva ei! Acum era cu adevărat obsedată de împrejurări... nu-i venea să creadă în ce situație a ajuns. Dacă străinul avea gânduri oribile? Nici nu vroia să mai gândească, mintea ei refuza să avanseze mai departe, ideile i se învălmășiră. Privea hipnotizată silueta tânărului care o studia curios și lacom prin oglindă. Afară lapovița cădea fără milă iar vântul șuiera sinistru prin crăpăturile cerului, întunericul pătrundea din toate părțile. Bucuroasă văzu că bărbatul porni iarăși mașina... acum mergea atent la
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
ce trage caleașca Afroditei. Și pe șoseaua Cățelu, vine încet dar sigur, hârâind ca naiba și împroșcând fum negru, un autobuz lătăreț, roșu. La fiecare stație, se oprește. Culege astfel una, două, trei, cinci stații de călători buimaci, înghețați tun, învălmășiți prin fum, cel negru de ulei și motorină, cel alb de apă, din pieptul autobuzului și al lor. Cei din stația Emisferei îl zăresc de departe: strada e largă, pustie, dreaptă, dar farurile rotunde par că se apropie cu mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
pe gânduri. Nu l-a tulburat nici prezența mușteriilor care intrau, beau un țoi-două și plecau în drumul lor... Afară se înserase de multă vreme, iar zloata nu contenea. Curgeau de sus trâmbe de ploaie împletite cu fulgi de omăt învălmășite de rafalele vântului. Târziu, când crâșmarul se pregătea să închidă, Toaibă s-a ridicat de la masa lui și a pornit către ieșire, cu cele două sticle sub braț. Răăămâi sănătooos, badeee... că îmi iau geamantaaanul șiii plec... Eu nuuu știu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Uf, Iordan, zău că-i iluzie separarea trecutului de prezent; clipa ta ultimă o poate înghiți pe cea de-acum. Realizez (sau i-realizez?) cum mori, în chiar minutul ăsta: coloane, draperii, loji, marmură, bronz, catifea, ipsos, toate-toate ți se învălmășesc în ochi, se învîrtesc într-un sorb care te trage cu el. Ce-i cu lacrimile astea, Ana? Mi-au ajuns la gît. Pot să înot în ele. Așa plîng-rîd de mine însămi. Mă cam pricep la asta, are dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ale fiecărui personaj pentru a nu uita detaliile importante, va concepe acea coloană vertebrală a romanului în care va împlânta apoi, cu frenezie, nenumărate paragrafe. Ele se vor îmbuca, încetul cu încetul, pentru a da o formă finală tuturor gândurilor învălmășite în spatele frunții ridate pe care curg constant broboane de sudoare. Din această cauză, scriitorul este permanent contorsionat, gârbovit sub povara imaginației sale, o poartă pe umeri sau o poartă în spate ca pe o cocoașă, pentru că fiecare scriitor are o
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ceea ce trăisem sau dorisem să trăiesc până atunci. De câte ori puneam mâna pe stilou, capul Îmi devenea sec de idei. Degeaba mă Înscenam În a rămâne ore Întregi cu caietul În față, nu puteam pune pe hârtie nici un cuvânt. Mi se Învălmășeau În minte tot felul de absurdități. Totul mi se părea ilogic; În special oamenii Îmi apăreau grotești, idioți cu toții. Poate și din cauză că voința de care aveam nevoie nu putea fi Încadrată În limite omenești. Poate și din cauză că strivisem fără milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pare rău că se amână mereu muncile, când o ceată de vreo patruzeci de țărani năvăli pe poartă cu mare gălăgie, câțiva învîrtind niște bețe în aer. Cei trei încremeniră pe scaune. Într-o clipire oamenii înconjurară cerdacul strigând, suduind, învălmășindu-se, parcă fiecare ar fi vrut să ajungă mai în față. Dumitru singur rămăsese cu capul gol în mijlocul mulțimii mânioase. Argații ieșiră de prin grajduri, privind mirați. Vizitiul apăru cu caii să-i înhame la trăsura scoasă din șopron. Platamonu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
intrat în politică, am lipit afișe, am convins lumea, am crezut că am învins. Peste câțiva ani, am văzut, cu groază, că lumea aștepta salvarea chiar de la cei împotriva cărora luptaserăm. Pe urmă, lucrurile s-au amestecat, oamenii s- au învălmășit de nu mai știai de care parte e binele și care e răul împotriva căruia trebuie să lupți. Atunci mi-am căutat calea de una singură. Nu cred că există ceva mai greu decât să-ți provoci spaimele, ca să te
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în formă de cazma", "bocănit de copite", "miros de fum"... Sofia visează că se împreunează cu diavolul. În vis, ea se dedă unei liturghii satanice, unui sabat blasfemator, unei profanări a lăcașului de cult. Toate dorințele, toate angoasele sale se învălmășesc în acest vis într-un dans satanic. El evocă suferința din lagărele de concentrare, martiriul oamenilor transformați în schelete, în simple "oase goale", asemenea unor Hristoși răstigniți. El face trimitere la criza spirituală prin care trece Sofia, la pierderea credinței
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
-l vadă cum își dă duhul sau cum arde pe rug. Dar la ce bun atâta zel? Sentimentul datoriei? Cu atâta neomenească cruzime? Nu, trebuia să fie vorba de altceva, dar nu reușea să priceapă, să intuiască. Ideile i se învălmășeau, era nevoie de exercițiul ce-l salvase întotdeauna: să numere până la două sute șaptezeci și șase de două ori și apoi o dată până la șaptezeci și șase și tot așa de o sută de ori. Începu să urmărească ritmul numerelor, se scufundă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
darurile vieții. A propăvăduit rațiunea până la idolatrie. Știința explică, școala și- a construit morala ei. Biserica a fost prigonită, ateismul a lovit-o cu săbăticie. Lumea este rătăcită de la ordinea morală, este în derivă, se zbate pe orizontală. Totul este învălmășit, oamenii nu mai deosebesc binele de rău pentru că s-au depărtat de Dătătorul a tot binele. Calea de ieșire este ridicarea prin toate puterile, pe verticală „prin refacerea sufletească a omului. în sufletul său este haos: aude că se poate
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
ca Garibaldi care, la rândul lui, fusese girat el însuși prin autoritatea Papei de la Roma. Leonida e liberal. În mintea inocentă a acestui personaj, care respectă cu sfințenie ceea ce se scrie în gazetă, ideile de libertate, revoluție și progres se învălmășesc într-un haos amețitor. Spre deosebire de Jupân Dumitrache sau de Chiriac, Leonida nu devine căpitan în garda națională și nu speră la vreo parvenire socială. El este veteranul bătăliilor politice de care își reamintește cu încântare. Leonida pontifică în fața unicului și
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
coborâtor din moruni, paznic al unui „ochean de apă” îngrădit, rupe într-o noapte zăgazul și, luat în piept de un morun uriaș în care își identifică totemul, curge vijelios, spre a se vărsa în Dunăre împreună cu puhoiul de pești învălmășiți cu stelele cerului răsturnat în vâlvătaia acvatică. Romanul Zahei orbul, mai curând o povestire mai întinsă, e odiseea picarescă a unui Samson valah. Pierzându-și vederea, Zahei, o namilă de om, ajunge învârtitor de roată la bâlci, grădinar, ocnaș, purtător
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
având despre toți și toate câte o stupefiantă teorie. În mintea încâlcită a acestui pașnic cetățean care crede ca în cartea sfântă în tot ce scrie la gazetă, ideile, din care se vede bine că nu pricepe o iotă, se învălmășesc într-un haos amețitor: sursele ipohondriei, legea pensiilor, „legea de murături”, papa și revoluția. Idealul său de republică e cât se poate de domestic și avantajos (leafă bună, nu se mai plătește bir ș.a.m.d.). Dar, dacă așteaptă de la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]