KorAP: Find »[drukola/base=șovăi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...60 >

1,477 matches

Corola-journal/Journalistic/283671_a_285000

ceferiștilor. De aici atracția spre lumea gării și statornicia, firește în adevăratul sens al cuvântului, izvorâte dintr-o viață de muncă. Cuțitari, aurolaci și prostituate Ora 21. O seară din același aprilie. Forfotă mare în Gara de Nord. Vasile Zanc se îndreaptă șovăind, după câteva halbe și o jumătate de sticlă de vin, înspre peronul gării, să-și caute culcuș într-un vagon de pe una din liniile secundare. Luase ceva „mălai” de la ciobanul la care lucrase ca zilier la stână. Se răzgândește la

Agenda2005-19-05-1-senzational3 (2005) [Corola-journal/Journalistic/283671_a_285000]
Corola-blog/BlogPost/384080_a_385409

premii speciale fără o pregătire peste cea de la ore. O ajutaseră exclusiv talentul și bagajul ei de lectură. Și, când venise momentul alegerii facultății, ceruse părerea doar profesorului Ghiță. Acesta o asigurase de reușită la orice secție a Politehnicii. Ea șovăise între Automatică și Aeronave. Intrase cu brio la Aeronave, unde urmase, din anul al treilea, secția cea mai interesantă, dar și cea mai dificilă - Construcții de motoare. Se remarcase și la facultate. Primise bursă specială, condiționată de mediile cele mai

CAPITOLUL 13 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1857 din 31 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384080_a_385409]
Corola-blog/BlogPost/383522_a_384851

și nestăpânită. Apare șarpele-ncercării cu șoapta fină a-ndemnării. Mentalul orb se amețește, când vrea un lucru ce-și dorește. Ispita vrea o învoire ca tu să-i dai o prețuire când lupți cu o ușă ce-i deschisă. Să șovăi pentru o premisă. Dorința de acaparare trezește om din nepăsare. Ea îl trimite-n aventura de-a-și pierde simțul și măsura. Cum să reziști la o idee când ochii sunt numai scânteie ?! Devii sclavul părerii tale în gânduri care-i

ISPITA de DOREL DĂNOIU în ediţia nr. 2317 din 05 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/383522_a_384851]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

San Piero ar fi trebuit vegheat, mai ales pe timp de noapte, de garda Prioratului. Ceremonia În decursul căreia fusese Învestit În funcția de prior abia se sfârșise, iar pungașii aceia deja trădau? — Messer Durante, ești acolo? Deschide. Nu putea șovăi. Poate că era nevoie de autoritatea lui pentru binele public. Se grăbi să-și pună bereta cu văl lung și să-și tragă pe degetul arătător inelul de aur cu stema crinului, apoi Își netezi grijuliu cutele hainei ce imita

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
asupra rândurilor lor destrămate. De ce, acum, Îi era frică dinaintea porții unei biserici? Durerea din tâmple Îi reveni Într-o explozie violentă. Își Înăbuși un nou atac de greață și Îl dădu la o parte, scârbit, pe omul care Încă șovăia. Voia să rezolve chestiunea cât mai grabnic, pentru a se putea refugia, În sfârșit, Între pereții chiliei sale, În căutarea odihnei. Păși prin naosul cufundat În tenebre, Îndreptându-se spre grupul de bărbați cu torțe care se deslușea pe fundal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
aerul că știa ceva despre drama din noaptea precedentă. — De ce Îmi spui asta? — Pentru ca durerea să te lovească. Deodată, femeia Îl slobozi din strânsoare și făcu un pas Înapoi, fiind imediat Înghițită de masele În mișcare. Luat prin surprindere, Dante șovăi o clipă În plus până când se hotărî să o urmărească, dar orice efort al său fu spulberat de bariera de trupuri, devenită de nepătruns. — Cine-i femeia aceea? Îl Întrebă pe un schimbător de valută care ședea În dreptul tejghelei. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
reacționeze cu vehemență, dar se Înfrână. Poate că Antonio nu voise să Îl jignească, ci, dimpotrivă, să Îi aducă un omagiu. — De altminteri, marele Solomon și-a plecat Înțelepciunea la dorința reginei din Saba, și a făcut-o fără să șovăie și fără să-și piardă nimic din propria-i slavă, interveni Iacopo, arhitectul, pe un ton aluziv. Poate că aici vei găsi alte sugestii spre a-ți Îmbogăți laurul poetic. — Dacă asprimea dregătoriei mele nu m-ar ține, cu Îndatoririle

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
dumitale. — Și care ar fi aceea? — Vasiliscul, zise poetul, devenind serios. Dar vasiliscul nu există. — Dar otrăvește și ucide ca și când ar exista, la fel ca vorbele calomniei. 8 În aceeași zi, după crepuscul Dante ajunse la masa Înțelepților fără să șovăie. De acum era limpede că ungherul acela al tavernei constituia cu adevărat un spațiu privat. Aliniați pe scaunele lor erau toți bărbații pe care Îi cunoscuse. Aceștia se ridicară În picioare, răspunzându-i În tăcere la salut. Îl priveau plini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Ambrogio, interveni Antonio. — De ce? — Maestrul din Como nu excela, cu siguranță, În religiozitate. L-aș fi Încadrat mai curând În școala lui Epicur. Pasămite, plăcerile lui Eros nu Îi repugnau. Avea mereu pe buze un nume femeiesc... — Ce nume? Celălalt șovăi o clipă, Înainte să răspundă. Părea stânjenit. — Oh, un nume pe care Îl cunoști prea bine. Beatrice. Dante se opri brusc, cu ochii larg deschiși de surpriză. Îl Înșfăcă de un braț, silindu-l să se apropie. În minte Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
uniforma Artei medicilor. Era cineva din lumea celor vii, sub sutana lui de dominican. Bărbatul se Întoarse cât ai clipi, auzind zgomotul pașilor, și se Îndepărtă rapid de cadavru. — Cine ești și ce faci aici? Îl Întrebă brusc priorul. Celălalt șovăi o clipită. Părea să se gândească Înainte de a hotărî ce să răspundă. Între timp poetul se apropiase, iar când o subțire rază de lumină căzu pe chipul omului, Îl recunoscu. — Ești Noffo. Noffo Dei. Era unul dintre inchizitorii florentini legați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-se În jur, ca și când ar fi fost Îngrijorată că cineva i-ar fi putut iscodi mișcările. Din fericire, chiar În momentul acela trecea o căruță Încărcată cu butoaie, ascunzându-l. Când vehiculul trecu mai departe, ea dispăruse În interiorul prăvăliei. Dante șovăia dacă să o urmeze, sau dacă să o aștepte să iasă, iar apoi să o supravegheze În continuare fără să se lase văzut. Hotărî să aștepte Înapoia unei coloane din galeria de pe colț, după ce alungase cu violență un milog care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Spițerul părea dintr-o dată preocupat. — Oare nu cu el Îi prostește messer Bruno pe discipolii cultului său profan, din care faci parte și dumneata? Îl presă Dante. — Doar nu te gândești... bâigui celălalt. — De ce nu m-aș gândi? Teofilo mai șovăi preț de câteva clipe, iar apoi Își ridică brusc mâna dreaptă, cu degetele aranjate după semnalul de recunoaștere al Artei spițerilor. — Auxilium peto, exclamă dânsul. Era formula prin care un confrate Îi cerea ajutor altuia. Dante repetă mecanic acest gest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ei aspră, ca o păzitoare a infernului. Ce i-ai spus despre mine, blestemato? Și ce vrea târfa aceea? murmură Dante. Cum trebuie să o plătesc? Pietra ignoră insulta. — E o femeie stranie. Are niște dorințe stranii. — Ce vrea? Fata șovăi o clipă. — Timp. A zis că vrea timp. Ce Înseamnă asta? — Vrea timp, repetă ea ridicând din umeri. Asta mi-a spus să Îți cer. Dumneata ești Înțeleptul. Dante Încerca să Înțeleagă, uitându-se nervos În jur, printre pereții aceia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
opri lângă o coloană, spre a reflecta o clipă și a se pregăti pentru Întâlnire. Așadar, lupul venise la stână. Dimpreună cu bandiții lui. Cine le permisese unor oameni Înarmați să pătrundă În Palatul priorilor, fără ca garda să fie alertată? Șovăi o clipă: poate că ar fi trebuit să se Întoarcă și să adune câțiva soldați, Înainte să se apropie de inchizitor. Însă acesta Îl zărise și se mișcă cu repeziciune prin spațiul pustiu al claustrului, parcă nerăbdător să ajungă din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
poate că nici un laș. Ce vrei să știi? — Informații pe care numai cineva care cunoaște bine treburile Bisericii mi le poate da: că nu Bonifaciu l-a ucis pe Celestin, spre deosebire de ceea ce crede toată lumea. Cineva ca dumneata, messer Antonio. Celălalt șovăi o clipă. Părea măgulit. — Așa e. Nu neg că, mai devreme sau mai târziu, ar fi făcut-o. Doar că mai târziu, tocmai. După ce Îi va fi aflat secretul. Pe care, Însă, mâna adevăratului asasin i l-a smuls. — Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
care vorbi. Glasul Îi era calm, lipsit de resentimente. Își strângea umărul rănit, tamponând sângele cu mâna. Era nespus de palid. — Îți propun o Învoială, priorule. Ce Învoială? Îți cer o oră. Numai una. Ce Îmi oferi În schimb? Căpitanul șovăi o clipă. — Ai descoperit secretul celui de-al cincilea pământ. Dar această cunoștință, singură, e inutilă, ca aceea a pierdutei Atlantide. Ca să ajungi acolo, e nevoie de harta vânturilor și a curenților marini, care permite ocolirea vârtejurilor și a stâncilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

întru și eu, zise Metodiu. Și întrară. înăuntru, întuneric. îi izbi un miros dă ananas. Metodiu înainta cu băgare de seamă, când într-un colț se deschise încet o ușă pe care se strecură o rază languroasă de lumină. Metodiu șovăi o clipă, se apropie cu sfială de ușă, o deschise mai tare, își miji ochii și... ce să vezi? Episodul 5 UN HAREM MODEL Intrând pe ușa mascată de trupul superb al unei tătăroaice mascate de trupul masiv al unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Parnasie. — Ce patroană? - întrebă și Metodiu. — Hangița, Stăniloaia, preacuvioase - zise Parnasie. E cu Buhuș. întoarseră toți capetele. Adevărat era, cine voia, la lumina focurilor și-a lunii, putea să zărească o femeie cât malu preumblându-se printre drumeții poposiți. O clipă, șovăim și noi: s-o zărim, să n-o zărim?! Hai s-o zărim! Cum spuneam, era o femeie cât malu forfotind printre drumeți cu o mână în șolduri, cu cealaltă trăgând după ea un fel de om. Pe cât era ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
că-ți plac și hamburgării? Jur că n-am mâncat în viața mea! - grăi cu spaimă Barzovie-Vodă. — Bine, să zicem că te cred. Kir Haciaturian! Armeanul veni sprinten, aplecându-se în fața viziriului până la pământ. — Șnițel vienez ai? - întrebă viziriul. Armeanul șovăi un moment, apoi zise: — Vienez? N-am, luminăția-ta, să mă trăsnească Alah dacă vă mint. — Dar de avut, ai avut? — N-am avut niciodată, că nu-l mănâncă nimeni. E-o mâncare păgână, nu-mi spurc eu casa cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
giur. De nu biinevoiți a veni la piaț, io nu mai am ce să fac i pak! Domniia voastră ești înțeleaptă și vei înțelege za ce voi să dzic. Almintrelea nu e.” Ajuns în acest punct al scrisorii sale, Broanteș șovăi; ce caractere să folosească pentru semnătură? Orgoliul îl îndemna să folosească măcar acum literele lui Vergiliu. Totuși, prudența lui funciară învinse: semnă în slavonă. Episodul 54 VIZIRIUL EXPLICĂ PROBLEMA FEMININĂ îN CONCEPȚIA OTOMANĂ Când Broanteș reveni la masă, tovarășii lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
să n-ajungem în împărăția Ta decât șchiopi și gângavi. — Amin! - șopti Iovănuț. — Și-acum să mergem, fiule - grăi Metodiu - să dăm ochii cu domnul nostru lumesc. Episodul 73 NOUL DOMN Mai la începuturile acestei povestiri, când și condeiul nostru șovăia, neștiind cu ce ochi va privi măritul Cetitor osârdia de față, și când însuși măritul Cetitor sta pe gânduri, neștiind cu ce ochi să se uite, pomenit-am faptul că preacuvioșii călugări Metodiu și Iovănuț se întorceau de la Râm cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ar putea chiar spune că nu vedea deloc, așa încât toiegelul îl încredința nu numai că fata n-a plecat de lângă el după vreun căpitan de steaguri, dar că îl și îndreaptă pe cale trebuincioasă. După ce intră în marea sală, vel-logofătul Samoilă șovăi o clipă. — Tot înainte, tătucă! - șopti fata care nu era frumoasă, dar era foarte senzuală în rochia superbă de calemcheriu cu taclit vărgat. Vel-logofătul Samoilă porni vioi și se opri exact în fața lui Vodă. — Deși nu te văd și nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
bine, foarte bine - zise Nazazarie, care se ferea să facă politică. Peste masă, în fața lui Iovănuț, Despina, fata vel-logofătului Samoilă, cerca o ciosvârtă. Tocmai o ducea cu grație spre guriță, când simți privirea tânărului călugăr asupră-i. Roșindu-se, fecioara șovăi o clipă, apoi lăsă ciosvârtă să se afunde înapoi în sos și se șterse firesc pe bărbie, ca și cum ar fi fost sătulă. Iovănuț se simți vinovat. Trimisul Porții, Husain Ramza-pașa, mâncă doar puțină pâine cu sare. Toți știau că suferă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
omul despre care se spunea - și faptul era perfect adevărat - că... dar să nu anticipăm. Episodul 109 MAI BINE S-O LĂSĂM BALTĂ Se povestea despre pan Bijinski faptul că, nici mai mult nici mai puțin, în anii... dar, iată, șovăim. Șovăim și pe bună dreptate: avem noi oare dreptul să facem publice niște lucruri, niște fapte care privesc felul de a fi al unui om din secolul al XVII-lea? Putem noi mărturisi cu mâna pe inimă și cu negrul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
despre care se spunea - și faptul era perfect adevărat - că... dar să nu anticipăm. Episodul 109 MAI BINE S-O LĂSĂM BALTĂ Se povestea despre pan Bijinski faptul că, nici mai mult nici mai puțin, în anii... dar, iată, șovăim. Șovăim și pe bună dreptate: avem noi oare dreptul să facem publice niște lucruri, niște fapte care privesc felul de a fi al unui om din secolul al XVII-lea? Putem noi mărturisi cu mâna pe inimă și cu negrul pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]