536 matches
-
Părăsindu-și locul, Hippolita ieși pe verandă. în câteva clipe i se alăturară toți oaspeții, în afară de Lucius Placidius, care, răpus de vin, sforăia pe canapeaua sa. Servitorii casei și muzicanții, cu instrumentele în mână, se apropiară și ei, cu pas șovăielnic. Nu se vedea nimic altceva decât acea strălucire ce palpita roșiatic, însă prin aerul serii venea în valuri ecoul unui vacarm confuz, îndepărtat. Dinspre poarta principală răsunară strigăte și imediat clopotul de alarmă porni să bată cu putere. — Satul! spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să fi fost împrăștiată ca scânteile sărite dintr-o bucată de metal. Avusese atunci nevoie să fie remodelată într-un întreg coerent. Pentru un moment, Craig a avut o imagine a ceea ce trebuie să fi fost mintea lui; ceva amorf, șovăielnic, o lume cu imagini neclare, un univers vast și fără contur, de jumătăți de amintiri, trăsături de caracter prost îmbinate, o monstruozitate incredibilă, pestriță și conflictuală a unui semicreier. Nu era o imagine plăcută de reținut, dar ea puse stăpânire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
puternice unde de iritare. Bătrânul și-a potrivit cu mare grijă carnetul și creionul pe genunchi, apoi a rămas o clipă cu creionul în aer, vădit concentrat și cu zâmbetul ușor diminuat. Pe urmă, creionul a început să se miște, foarte șovăielnic. Am văzut conturându-se un “â“. După care atât carnetul, cât și creionul mi-au fost returnate, cu o aprobare suplimentară din cap, minunat de cordială. Scrisese, cu litere care încă nu se cristalizaseră ca lumea, cuvântul „Încântat.“ Doamna de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
în general; este necesară pentru orice lucru bun. Nimic măreț nu se împlinește altfel, în toate trebuie suflet. Să vă întreb: dumneavoastră n-ați iubit niciodată? - și râse cu o deschidere copilărească a feței: - Știu eu? probabil că da, rostii șovăielnic, pentru că în clipa acelui răspuns, abia atunci, în clipa aceea, gândul îmi merse, substanțial, deopotrivă, la Keti și la Ana, pe care niciodată nu le gândisem în același timp, dându-mi seama, surprins puțin - dar numai o secundă - că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
precizie doar de clipa în care soldatul s-a legat de mine. Tocmai îi spusese Wardei că se cuvenea să-l însoțească spre a se întoarce în satul lor, pe care-l numea Alcantarilla. Ea s-a arătat dintr-odată șovăielnică. Dacă își exprimase spontan bucuria de a-și regăsi fratele după cinci ani de robie, nu era în schimb prea sigură că dorea să părăsească locuința tatălui meu spre a se întoarce la părinți, ducând în brațe o fetiță pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
putea, cu vorbă arogantă, dar rostită cu glas scăzut, pentru a arăta limpede că se află pe teren inamic. Dacă încă n-o pornise pe drumul bejeniei, se grăbea el să precizeze, era doar pentru a-i întoarce pe cei șovăielnici de la calea pierzaniei. Șovăielnici erau destui printre cei prezenți, începând cu tatăl meu, care nu-și pierduse nădejdea de a da de urma Wardei și a fetiței ei, care își jurase să nu plece fără să le ia cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dar rostită cu glas scăzut, pentru a arăta limpede că se află pe teren inamic. Dacă încă n-o pornise pe drumul bejeniei, se grăbea el să precizeze, era doar pentru a-i întoarce pe cei șovăielnici de la calea pierzaniei. Șovăielnici erau destui printre cei prezenți, începând cu tatăl meu, care nu-și pierduse nădejdea de a da de urma Wardei și a fetiței ei, care își jurase să nu plece fără să le ia cu el, sub nasul și în ciuda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Mă apropiasem de cetate călare pe catârcă, jalnic cuceritor pe jumătate adormit, sprijinit cu o mână fermă de tata, căci toate drumurile erau în pantă, uneori atât de abruptă încât animalul nu mai putea înainta decât cu pas nesigur și șovăielnic. La fiecare zdruncinătură mă îndreptam de șale, după care ațipeam din nou. Deodată a răsunat vocea tatei: — Hassan, trezește-te dacă vrei să-ți vezi orașul! Ieșind din toropeală, mi-am dat seama că micul nostru convoi ajunsese deja la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a luat mâna și a început s-o sărute în neștire. — Ți-am displăcut noaptea trecută. Fără să răspund, m-am întins pe partea stângă și am închis ochii. S-a aplecat peste mine și a îngăimat cu voce bâiguită, șovăielnică, abia auzită: — Nu vrei s-o vizitezi pe surioara mea? Am tresărit, crezând că n-am auzit bine. Hiba îmi vorbise pe un ton batjocoritor despre expresia asta folosită de anumite femei din acea țară pentru a se referi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nu ne asculta nimeni, de teamă ca onoarea lui să nu aibă de suferit. După ce am râs din toată inima și după ce s-au scurs câteva clipe de tăcere, companionul meu a început o frază, după care s-a întrerupt, șovăielnic și încurcat: — Ce voiai să spui? — Cu siguranță nu e încă momentul. — Ți-am destăinuit prea multe secrete, ca să-mi ascunzi astfel jumătate din ce gândești! S-a resemnat. — Voiam să spun că de acum ești liber să-i iubești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mulțumiri. Și a pus să se spună în tabără că acești călăreți sunt vasali creștini ai sultanului. Adăugă fără nici o tranziție: — Când ai să te întorci la ai tăi? — Într-o bună zi, fără doar și poate, am spus eu șovăielnic, atunci când Roma își va fi pierdut pentru mine farmecele. — Abbad din Sousa mi-a spus, când l-am văzut la Tunis, că papa te-a ținut la beci vreme de un an, într-o fortăreață. — Îl criticasem fără menajamente. Harun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ați fost, le spuse Sampath maimuțelor când acestea reveniră în livadă mai târziu în ziua respectivă. Fețele lor întunecate se ițeau spășite din spatele frunzișului scuturat al copacului. Ținându-se de cap, cu expresii de durere distilată și greutate, se rezemau șovăielnic de orice creangă ce nu fusese ruptă și lăsată să atârne ca membrele inutile ale celor răniți în luptă. — Da, sunteți foarte rele, le spuse Sampath. Dar nu putea decât să fie fermecat din nou de ele, de fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
zău. Dorothea, sau cine o fi fost, făcu la revedere cu mâna și o porni mitraliindu-și tocurile spre ușă, încheindu-și nasturii cămășii. O clipă o văzurăm dându-se înapoi, înainte de a o porni pe hol. Nub Forkner intră șovăielnic și se opri oftând pentru a-și recâștiga echilibrul... Eu nu prea aveam habar de filmografia lui Nub. Ca să fiu sincer, am reușit să văd până la capăt două filme de-ale lui, moțăind și râgâind - dar la o altitudine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
convins că îți spui, pot să încerc și eu? Puțin, poate. Crezi oare că ai face față la un program complet? După o jumătate de oră, sau cam așa ceva, Butch murmură: — John, pot să-ți spun ceva? — Da, am răspuns șovăielnic, în timp ce mă îndreptam să o pot zări dincolo de burta mea. Uite-o, vorbind cu gura proptită-n microfon. Sunt de acord cu Lorne Guyland, John. Avem nevoie de scene clare, explicite. Cred că din punct de vedere vizual, contrastul va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
că nu-l puteam suporta. Era singurul lucru cert: așa ceva nu putea fi suportat. Cu o răsucire sonoră a gâtului, mi-am vârât gura fumegândă în umflătura dezgolită a gâtlejului său. Eram liber. Dansam pe aer. Cu o singură răsucire șovăielnică, m-am întors și l-am izbit în plină față cu dosul pumnului. I-am tras șase, opt, zece lovituri cu ambele mâini în cap, în umeri, jos, jos, ca un cui de cort în pământ și, în timp ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
când în când dădeau cu banul. Era singurul mod prin care hotărau asupra oricărui element al sfadei lor eterne. în acel moment păreau să discute indirect despre Vultur-în-Zbor. — Există două aspecte ale oricărei probleme, nu-i așa, Mallit? Păi... spuse șovăielnic Mallit și dădu cu banul. Da, răspunse apoi el. Khallit scoase un oftat de ușurare. — Atunci, dacă binele este de o parte a banului, înseamnă că răul este de cealaltă. Dacă pacea este de o parte, războiul este de cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
haine umede, ce se zvântau fie stând pe scaun, fie mergând pe trotuar. Ce rost avea să te Împotrivești cursului general al vremii? Nu era mai simplu să te lași dus de curent, devenind o simplă părticică din acest tot șovăielnic și inconsistent ce Încerca să-și găsească identitatea, umplând până la refuz orice margine, pentru a se pierde fără urmă În neant?! Cu sau fără experimente, viața are un sfârșit. Și atunci, la ce bun să te Împiedici la orice pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Pietro smuci frâul, dar rămase pe loc. Totul era nou. Inimaginabil, imposibil. Erau Înfrânți. Erau totalmente Înfrânți. Fără șansa unei noi bătălii. Voievodul avea dreptate. Moldova nu mai exista. Imperiul Otoman atinsese crestele munților Carpați. - Bine, măria ta... supuse Pietro, șovăielnic, ca și cum n-ar fi știut dacă el rostise acele cuvinte sau ele veniseră de undeva, fără ca nimeni să le fi gândit. Vom trece Carpații În Transilvania. Te vom lăsa singur, daca asta Îți este ultima dorință. - Asta Îmi e ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
deodată, ceea ce-i făcut să se lovească. Eliza râse, un râs boțit ca și taiorul. Probabil nu-și mai făceau multe politețe și azi echilibrul lor era oarecum instabil. Erau obosiți de un drum parcurs prin glodurile simțirilor ascunse și, șovăielnici, aveau nevoie să-și lase simțirile în voie. Mini așteptă puțin ca să-i lase să se depărteze, apoi ieși. Pica acum din promoroacă un abur ud. In dreptul Ateneului, cei doi mergeau înaintea ei. Hallipa cu pasul vânătorului ostenit de
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Dar și suspinul din sufletul plăpând Nu mint ochii Nu deschide ochii timpul în zadar Iar ora lui de noapte nu ne minte Că moare visul pe pragul de hotar în așteptarea mută și cuminte Și azi când clipa trece șovăielnic Iar tăcerea în suflet se împlântă Apune-încet pe lacul de-ntuneric O rătăcire amăgitor de sfântă în liniștea ce acum se scurge Ca o lumină prin umbrele subțiri Nu mint ochii când sufletul mai plânge Atâtea gânduri foșnind de amintiri
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
pagina 59. A scris-o în 1910, adică la treizeci și unu de ani, în plină putere, iar recomandarea s-o citim ne-o face în 1942, cu nouăsprezece ani înainte de moarte, deci la vârsta când spiritul e mai puțin șovăielnic și poate greși mai greu. Asta în viața morală și în viața practică, sau în știința despre viață și despre moarte ― dar nu despre artă. Eliberarea spiritului de vitalitatea biologică nu duce pe artist în mod obligatoriu spre iluminări estetice
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
mândrie și deznădejde ura, cetățeni... În miezul aproape Încremenit al vârtejului, Repetentu mai apucase să se vadă pe el Însuși, ghemuit, cu ochii Închiși și cu palmele strânse pe urechi, așteptând, parcă, să se nască, dar purtând pe chip liniștea șovăielnică și mincinoasă a soldatului care, pitit Într-o pâlnie, Își face socoteala că obuzele nu pică niciodată exact În locurile unde căzuseră cele de dinaintea lor. * * * Nu cu multă vreme Înainte de a-și pierde sănătatea trupului și a minții, Tatapopii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
profesorul Foiște, care până atunci Îi recitase băiatului din versurile cărora, cu alt glas, le și deslușise Înțelesul ascuns. „Abia acum să ne izbim poeticește de burzuluiala concretă a profanei realități”, zise Înțeleptul dăruit cu har, În timp ce se ridica, oarecum șovăielnic, la Îndemnurile răstite ale Directorului. Lui Ectoraș inima i se sui În gât și aproape Îl sufocă. Pe măsură ce se apropia de remorcă și simțea cum albinele Îi vâjâiau pe la urechi, pașii i se micșorau și genunchii păreau din ce În ce mai slabi. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ulița lui, ca pe o moșie închiriată de nebunia lui. Uneori poartă mâinile la spate, privește în jos și râde. Noi îl urmărim cu inima gata să pleznească, de undeva, de foarte aproape, din lanul de porumb. Auzim zgomotul pașilor șovăielnici, apoi, se aude râsul lui. Un râs de diavol care ne îngheață inimile în piept.Unul dintre noi, mai ager de picior, țâșnește din ascunzătoare și aleargă, fără să ne spună. Alergăm toți... Eu nu știu ce să fac... Aproape am murit
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
pierdută prin arșița amiezii. Auzi? Un glas de clopot ne strigă, iar vântul parcă plânge. Construim palate pentru umbre și ne umbrim cu amăgiri strigate în hăuri, pentru că e toamna nesfârșită a sufletelor. Vântul îngână un bocet pierdut de o șovăielnică bătrână, în drumu-i liniștit spre biserică. Lumina turbează în turle arămii și zgomotul se sparge în tâmple. E toamnă, o toamnă nesfârșită de început de veac. Te intreb: -De ce să te superi? Dragoste este destulă. Zace neîntrebată la colțul
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]