361 matches
-
nu se prea lipesc boalele. Ca să te aperi de orice boală, poartă în deget un inel făcut dintr-o monedă căpătată de pomană. Să legi trei țăruși cu pai de om mort (luat din steag) și să le înfigi la țîțîna porții, căci atunci boalele nu mai vin. Din lumînarea de la botezul unui copil să se oprească o bucată, ca s-o arăte copilului cînd se va îmbolnăvi, căci se va face bine, iar restul să se lese la biserică. Dacă
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
urmă nu-ți merge bine. Cine nu mănîncă usturoi și ceapă trei ani va vedea cămările vîntului. Dacă-ți vine miros de usturoi pe cîmp, să știi că i vreun șerpe prin vecinătate. în ziua de Sf. Andrei se ung țîțînile ușilor cu usturoi, ca să nu se poată apropia duhurile necurate de casă. Cînd se răsădește usturoiul, e bine a face aceasta într-o cușmă, și apoi căciuliile* vor fi mari. Toamna, cînd pui usturoi în pămînt, după ce l-ai gătit
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
nu au glas, dar îl amenință deopotrivă din exterior și din interior. Iritabilitatea denotă inconfundabil acest stadiu, în care cele mai aparent neînsemnate detalii contribuie la accentuarea stării nelămurite de vinovăție: simplul "glas românesc" al ordonanței "l-a scos din țîțîni, fiindcă a venit ca o mustrare peste gîndurile lui răvășite de imputări." (s. n.) O dată răul exhibat (pe calea încă șovăitoare a adevăratei convingeri), Bologa începe să se simtă eliberat: "Era întîia oară cînd se plîngea de război". Prima efuziune confraternă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
zeii toți și-au pus pecetea/ S-arate lumii-un om într-adevăr/."207 Uciderea unei asemenea ființe investite cu puteri divine nu poate să aducă decât nenorociri și chiar semne apocaliptice. De aceea, pentru prinț "...vremurile-s scoase din țâțâni". Însă oribilul asasinat din incipitul piesei deschide perspectiva unor reinvestiri biblice. Fostul rege obișnuia să se odihnească în grădina castelului din Elsinore, iar asasinatul săvârșit de fratele său, Claudius, întinează acest topos mirific. Arhetipul Grădinii paradisiace devastate e concludent, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
matematicianul grec are sentimentul că labirintul în care s-a interiorizat este o infinitate de fundături; arătând totuși cu degetul spre teorema lui Gödel, recunoaște că Conjectura era a priori nedemonstrabilă. Pe fundalul anului 1938, când istoria își iese din țâțâni, orice turn de fildeș se surpă. Intelectualul din patria celei mai vechi democrații refuză să devină cetățean german în al treilea Reich și părăsește Germania. Revine într-o Atenă ocupată de naziști. Refuză să predea la Universitate, dedicându-se exclusiv
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
german" (ibidem, 56). Insula apare miraculoasă (Eliade: 1991, 154 et passim.). Nu foarte departe de mal, ea este totuși pustie. Intrarea impune oarecare efort, așa cum descrie anahoretul, iar nepotul său va confirma: "El îl urni, bolovanul se întoarse ca-n țâțâni și lăsă o mică intrare pe care o putea trece târându-se. El intră repede, împinse bolovanul la loc, acoperi chiar zarea cea mică cu pietre și pământ și, când își întoarse privirea ca să vadă unde intrase, rămase încremenit de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
o cireașă-amară Un gard pe care scrie cu creta un copil Un mic dulgher ce-și face o casă-n paradis O rochie cu franjuri și mînicile-nguste Serafi ce umblă-n lapte și cîntă la trompetă O floare-amarnic prinsă-n țîțîna unei uși Un bulion albastru băut contra tristeții O bilă care-și joacă la biliard chiloții Un cub de zahar lîngă o sferă grea de miere O linie ferată în amurg Un stîlp de telegraf în zori Un rai mustind
Mi-am amintit by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8778_a_10103]
-
onomatopee, dar și la efecte de stil de tipul corespondențelor: Pe scări însă, prin sala cea mare și prin odăile de alături pocănea și trăcănea, zîngăneau ferestrele și se zgîlțîiau ușile de parcă umbla cineva pe la ele ca să le scoată din țîțîni; el lipi lumînarea de colțul sobei, apoi se întinse pe pat. "Să adorm odată, își zise, apoi nu-mi mai pasă dacă se isprăvește lumînarea". Da, însă nu-i mai venea somnul. Degeaba-și închidea ochii, căci, așa obosit cum
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
Imnul Testament) în prag de sfinte sărbători, și Luceafărul pare-a se-ntrista. „7ămâia sângeră-n altar / Smirna n cădelniți sângerează / Preotul sângeră-ntre sfinți / Sângerul sfânt ne luminează” (Sângeră candela). și tot pământul transilvan, „țărânile, țărânile” străbune „sângeră-n țâțâni / De dor și de singurătate...” întru amintirea lui “Ioan lumină din pustie”, cel care-a fost “lumină lină-n luminie...”, “hrănit cu drumul trudei din marele pustiu...” Amintirea sa înseamnă ofranda unui om și-al unui bun creștin, eloJiul poeziei
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
nagâț, care, de fapt, nu era tânguit ci vorba lui, așa se exprima el; fâlfâitul din aripi a unei gâște sălbatice - ce spun eu sălbatică, aici totul era sălbatic și frumos - ce se simțea în aer ca niște suspine de țâțâni de ușă neunse; ciripitul unor păsărele a căror nume îmi era necunoscut și care își răspundeau una alteia cam așa: „bei o bere, bei o bere?” la care, din coroana unei sălcii mai îndepărtate venea răspunsul: „ba un vin, ba
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
pe tălpile goale, și care purta pe creștet un bidon de tablă plin cu apă. Ajunseră la un fel de piață mică, înconjurată de trei colibe. Omul se îndreptă către una din ele și împinse o ușă de bambus cu țâțânile din liane. Apoi se trase la o parte, fără un cuvânt, uitându-se la inginer cu aceeași privire neclintită. În colibă, d'Arrast nu văzu în prima clipă decât un foc abia mocnit, aprins chiar în mijloc, de-a dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
era tot din Parva, cunoștea pe "domnișorul" din leagăn și lăsase acasă cinci copii. Întâlnind pe urmă ochii ordonanței, furia locotenentului se topi într-un val de rușine. Își dădu seama, îndată, că numai graiul românesc l-a scos din țâțâni, fiindcă a venit ca o mustrare peste gândurile lui răvășite de imputări. Îi pîru rău că s-a înfuriat și în părerea aceasta de rău simți mulțumire de sine și înălțare. Se sculă, făcu trei pași spre intrarea adăpostului, se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de dimineață, dar... trebuie! Porni fără să se mai uite înapoi, și nici nu se opri până la poarta preotului Boteanu. În fundul ogrăzii, în ușa grajdului, popa vorbea cu cineva, în capul gol, cu spatele spre uliță. Apostol deschise portița. Scârțâitul țâțânilor făcu pe Boteanu să întoarcă îndată capul. Soarele îi umplu fața de lumină. Mai aruncă două vorbe în grajd și veni repede spre poartă. Când recunoscu pe Bologa, începu să zâmbească atât de vesel, parcă nu l-ar mai fi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vecilor! ― Pentru neamul părinților, șopti Apostol, adîncindu-și obrajii în mirosul de tămâie, uitând îndată cuvintele, ca și cum mintea lui n-ar mai fi fost în stare să păstreze nici un înțeles... Într-un târziu ușa se deschise singură, se învîrti molcom în țâțâni și se propti de perete. În bezna pervazului stătea preotul, ca o chemare mută. Popa Constantin se aplecă peste capul lui Apostol, blând ca un părinte care deșteaptă din somn un copilaș iubit: ― Scoală, fiule, și fii tare în ceasul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lipit pe frunte, cu obrajii umezi de lacrimi. "Uite groparul... Vidor..." se gândi dânsul cu bucurie și vru să-i facă un semn. Dar tocmai atunci pretorul sfârși citirea cu glas ascuțit și strident ca un scârțâit de ușă cu țâțâni ruginite, și Apostol își luă seama, întrebîndu-se speriat ce-o să fie acuma... Peste o clipă auzi, din spate, limpede, o voce șovăitoare: ― Trebuie... pe scaun... Bologa pricepu că trebuie să se suie pe scaunul care se afla lângă genunchii lui
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Reperele, sânt adică, "adevărate" și valabile pentru fiecare ființă. Cât de mult ne înșelăm crezând orbește, în ciuda a orice, în sistemul nostru de valori, construit de obicei în adolescență și verificat din ce în ce mai rar, devine evident când lumea "își iese din țîțîni" și se manifestă cu adevărat în măreția ei mereu schimbătoare. Bietele noastre valori - cu cât mai sistematizate, cu atât mai iluzorii - sânt zdrobite atunci așa cum pescarul fărâmițează între degete căsuța de nisip a larvei pe care, fragedă și roză, o
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
a literaturii, la nivel macrotextual, lumea comediilor și a momentelor se prefigurează ca o vastă parodie a ontologiei cotidiene burgheze, o replică menită să-i reveleze micimea, incoerența, inconsistența și degradarea. De aceea, lumea imaginarului caragialian e una scoasă din țâțâni, e o mascaradă, un carnaval populat de marionete angrenate în mecanismul iluzoriu al "marii trăncăneli"85. Analizând sistematic Spiritul parodic la I. L. Caragiale, Adelina Farias evidenția complexitatea actului parodic al scriitorului, punctând și exemplificând reperele paradigmei. Autoarea observa lărgirea zonei
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
elemente care dezambiguizează și facilitează traducerea acestui text care, literal, este elogiativ, străbătut de entuziasm. Exprimarea disprețului se face astfel cu eleganță, măgulitor, prin intermediul ironiei "urbane". Caragiale se detașează, așadar, de practica gazetăriei injurioase și de lumea zgomotoasă, "scoasă din țâțâni", veșnic amatoare de scandaluri, ,,revuluții" sau chefuri gălăgioase și impregnate de un mahalagism care îi repugnă. Violenței verbale și afirmației ostentative, Caragiale îi preferă subtilitatea ironiei care ,,joacă în satira socială a lui Caragiale, rolul sugestiei din poezie"164, după cum
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și imediat care-l pândea ne amintim că amicii nu l-au putut avertiza și înspăimânta ci a sucombat în fața angoasei proiectate imaginativ pe fondul unor acute refulări. Izbucnirile injurioase necontrolate, violența neașteptată a limbajului, faptul că pare "scos din țâțâni" se pot explica prin declanșarea stării de furie și revoltă, de tulburare profundă, specifică manifestării angoasei. Pe de altă parte, tocmai actul sinuciderii, absurd la Anghelache din lipsa unei motivații concrete, dar echivalat, în viziunea lui Camus, cu eșecul confruntării
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Turnavitu trimit, mai degrabă, la referenți caragialieni din comedii, de pildă la Tipătescu și Pristanda, iar Algazy și Grummer la Chiriac și Jupân Dumitrache, la Brânzovenescu și Farfuridi, la Iordache și Girimea, deci la acele cupluri care, dezbinate, "scoase din țâțâni", ar putea reacționa în aceeași manieră bufon răzbunătoare sau autodistructivă ca orgolioasele personaje ale lui Urmuz. Relațiile de subordonare dintre personajele caragialiene implică aceeași potențialitate a denaturării în conflicte deschise cu însemnate pierderi de ambele părți, întrucât subordonatul deține secrete
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o sinestezie specială, în așa fel încât anumite sunete și teme trezesc sentimente și creează instantaneu imagini, scene vii în care instrumentele devin activate prin personificare. Discursul melodic transpus în cuvinte evocă, la un moment dat, acea lume "scoasă din țâțâni" din mahalaua caragialescă: Așa cum era de așteptat, tot vioara întâi era cea pusă pe scandal. Răgușită, țâfnoasă, plină de parapon că nu ajungea să scoată o singură notă fără ca viola și violoncelul să o îngâne și s-o scuipe, ea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
întețea. Viscolul zgâlțîia acoperișul... văzduhul gemea în depărtare. În răstimpuri, pe pale de vânt, se auzeau urlete de lupi flămânzi, înmulțite de ecoul văilor... Era înfricoșător, lugubru, ăuitul lor. O rafală năvali peste ceardac și zgudui ușa de la tindă, din țâțâni, trântind-o de perete... - Hai, mamai... hai, mai încearcă!... o îndemna bătrâna cu o răbdare de sisif, mângâind-o cu degetele, ușor, pe fruntea scăldată de sudoare. Pădurarului i se frângea inima de mila tinerei lui neveste, dar și de
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
fata pădurarului 49 pe sub geam. Baba Săftica, neclintită, n-o scăpa din ochi pe tânăra femeie. A auzit și ea ăuitul lupului, și pașii prin ceardac, dar n-a întors capul. O rafală violentă, izbi, parcă, gata să smulgă din țâțâni ușa de la tindă, și, ca și cum din acel uragan s-ar fi prelungit... un țipăt se slobozi din pântecul femeii, că n-ai fi crezut că-i de copil; un fel de ăuit înfricoșător. În acelaș timp un urlet sălbaic se
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
tocmai fotografiile casei lui, cu stucatură roz, o îmboldiseră să caute conace (deși se afla în Lombardia, nu în Toscana). Casa la care se uita acum era pe jumătate în ruină, din acoperiș creșteau buruieni, iar obloanele atârnau, ieșite din țâțâni. —Trebuie puțin renovată, spuse agentul imobiliar, minimalizând cu dibăcie starea jalnică a locului. Dar e o proprietate superbă. Și de la etaj are vedere spre lac. Ei bine, își spuse Darcey, are potențial. Dar nu era sigură că îi revenea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
Încuviință din cap În tăcere și Își suflecă mânecile. Sus, la același nivel cu ușa principală, era și mai multă mizerie. În spatele recepției erau sertare goale, al căror conținut zăcea pe covorul rărit. Ușile de la fiecare bufet erau smulse din țâțâni. Mi-a amintit de dezordinea din apartamentul lui Goering din Derfflingerstrasse. Cele mai multe dintre scândurile podelelor din dormitoare fuseseră scoase și unele dintre șemineuri purtau urma faptului că fuseseră Încercate cu o mătură. Am intrat apoi În sala de mese. Tapetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]